15/08/2026
„Doamna… am îmbătrânit și nu vreau să mor prost. Vreau să știu.”
Asta mi-a spus un domn la telefon.
M-a sunat pentru a-și testa soția.
Nu mi-a vorbit despre răzbunare.
Nu mi-a spus că vrea să o prindă.
Nu mi-a spus că vrea să-i facă o scenă.
A spus doar atât:
„Am îmbătrânit și nu vreau să mor prost. Vreau să știu.”
Și, într-o singură propoziție, era toată povestea lui.
Ani de căsnicie.
Îndoieli.
Întrebări rămase fără răspuns.
Poate nopți în care și-a spus că își imaginează lucruri.
Poate zile în care a ales să tacă.
Dar la un moment dat ajungi să înțelegi ceva:
Nu întotdeauna vrei adevărul pentru că ești pregătit să pleci.
Uneori vrei adevărul pentru că ești obosit să mai trăiești cu întrebarea.
„Mă înșală?”
„M-a înșelat?”
„Tot ce am simțit a fost în mintea mea?”
Și poate cea mai grea parte nu este adevărul ci să trăiești ani întregi fără să-l știi.
Nu știu încă ce va urma pentru acest cuplu dar replica acelui domn mi-a rămas în minte:
„Nu vreau să mor prost. Vreau să știu.”
Uneori, oamenii nu caută o dovadă.
Caută liniștea de a ști.
