22/06/2026
Patru ani. Peste 250 de ore de formare, dezvoltare personală, teorie, practică și intervizare.
Ieri am încheiat un alt pas al dezvoltării mele profesionale dar si umane, formarea în psihoterapie sistemică de cuplu și familie, însă ceea ce rămâne cu adevărat valoros nu poate fi măsurat în ore sau diplome.
Au fost anii în care mi-am dat voie să fiu vulnerabil până la miez. Să mă întâlnesc cu propriile frici, răni, întrebări și tipare. Să mă privesc cu sinceritate și să reconstruiesc, pas cu pas, ceea ce sunt astăzi.
Poate că acesta este unul dintre cele mai importante lucruri pe care le-am învățat: psihoterapia este mai mult decât teorie și tehnici. Este despre curajul de a te cunoaște pe tine însuți, despre disponibilitatea de a coborî în propriile profunzimi pentru a putea înțelege cu adevărat profunzimile celuilalt.
Cred că vulnerabilitatea asumată nu ne slăbește, ci ne transformă. Ea ne ajută să renaștem, să recunoaștem mai ușor tiparele umane și să fim mai autentici în întâlnirea cu oamenii care ne trec pragul cabinetului.
Am învățat, de asemenea, că oamenii nu pot fi înțeleși separat de relațiile lor, că fiecare poveste are mai multe perspective și că schimbarea apare atunci când reușim să privim dincolo de comportamente și să vedem nevoile, emoțiile și legăturile dintre noi.
Închei această etapă cu recunoștință. Pentru profesori, colegi, experiențe și pentru omul care am devenit pe parcursul acestor patru ani.
Uneori, cea mai importantă formare nu este cea pe care o urmezi, ci cea prin care te lași transformat.
