Centrul de Studii despre Bere

Centrul de Studii despre Bere Contact information, map and directions, contact form, opening hours, services, ratings, photos, videos and announcements from Centrul de Studii despre Bere, București, Ghencea.
(1)

Centrul de Studii despre Bere este o inițiativă interdisciplinară care explorează profunzimea socială, culturală și istorică a consumului de bere din România. Întrucât berea are rolul de liant social, atât în context tradițional, cât și modern. Centrul de Studii despre Bere, Sănătate şi Nutriţie este o entitate cu caracter ştiinţific ce are drept obiectiv investigarea efectelor consumului moderat

de bere asupra organismului uman prin derularea de studii științifice şi diseminarea informaţiilor în domeniu în rândul comunității medicale și a publicului larg. Centrul de Studii despre Bere, Sănătate şi Nutriţie este rezultatul demersului celor trei membri fondatori, reprezentanţi ai mediilor universitare, medicale şi de cercetare din România: dr. Corina - Aurelia Zugravu, lector universitar în cadrul UMF "Dr. Carol Davila", dr. Alin Popescu, medic primar în medicină sportivă şi consultant în probleme de nutriţie, şi dr. Mihaela Begea, doctor în ştiinţe inginereşti.

În strânsă legătură cu obiectivul propus, Centrul de Studii despre Bere, Sănătate şi Nutriţie, în urma unui atent proces de selecţie şi evaluare, va acorda anual două burse de cercetare pe marginea obiectului de studiu propus, burse care vor fi destinate în principal studenţilor din ani terminali, masteranzilor, doctoranzilor sau post-doctoranzilor.

   🍻
04/09/2026

🍻

02/09/2026

Plot Twist: Când te surprinde că nu-ți face pe plac și își ia o bere... dar îți dai seama că fix stilul ăsta relaxat te atrage.
🍻

    🍻
28/08/2026

🍻

21/08/2026

Ai ajuns în vacanță. Păi să nu savurezi și berea locală?! O savurezi, desigur!
🍻

      🍻
12/08/2026

🍻

La mulți ani de Ziua Internațională a Berii! 🍻La mulți ani, berii! Și la mulți ani nouă, celor care știm că cele mai fru...
06/08/2026

La mulți ani de Ziua Internațională a Berii! 🍻
La mulți ani, berii! Și la mulți ani nouă, celor care știm că cele mai frumoase povești și prietenii încep de cele mai multe ori cu „Hai la o bere!”.

🍻

    🍻
29/07/2026

🍻

Address

București
Ghencea

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Centrul de Studii despre Bere posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Practice

Send a message to Centrul de Studii despre Bere:

Shortcuts

Share