20/07/2026
Către poporul tolerant și empatic, cu dragoste David!
De foarte multe ori aud tot felul de jurnaliști, politicieni și formatori de opinie afirmând, cu o siguranță aproape reconfortantă, că în România nu există antisemitism sau că rasismul împotriva evreilor ar fi doar un fenomen marginal, fără o prezență reală în societatea românească.
Comentariile care apar la fotografiile cu evrei publicate pe această pagină îmi arată, din păcate, o cu totul altă realitate.
De fiecare dată când expun fotografii în care apar evrei din trecut, indiferent dacă vorbim despre personalități istorice sau despre oameni absolut obișnuiți — negustori, meșteșugari, familii, femei, bărbați sau copii — se declanșează, aproape inevitabil, un adevărat festival de comentarii antisemite, rasiste și xenofobe.
Și atunci stau și mă întreb: de unde vine atâta ură?
Ce poate determina un om, în anul 2026, să privească fotografia unei persoane care a trăit acum 100 sau 150 de ani și primul său impuls să fie acela de a o insulta pentru simplul fapt că era evreu?
Persoana din fotografie nu îți cere nimic. Nu îți ia nimic. Nu îți amenință existența. De cele mai multe ori nici măcar nu îi cunoști numele. Este doar chipul unui om care a trăit cândva pe aceste meleaguri, o mărturie vizuală a unei lumi care nu mai există. Și totuși, pentru unii, simpla menționare a cuvântului „evreu” pare suficientă pentru a scoate la suprafață o cantitate incredibilă de resentimente și prejudecăți.
Poate că problema este tocmai faptul că ne place prea mult să ne convingem că asemenea lucruri nu există.
Este mult mai comod să spunem că „la noi nu există antisemitism”, decât să citim comentariile și să acceptăm realitatea din fața noastră. Este mai simplu să pretindem că ura aparține trecutului decât să observăm cât de repede reapare în prezent, uneori sub o simplă fotografie veche.
Istoria unei țări nu este alcătuită doar din oamenii pe care alegem noi să îi simpatizăm. Evreii au făcut parte din istoria acestor locuri. Au trăit aici, au muncit aici, au avut familii, comunități, afaceri, meserii, bucurii și tragedii. Au fost parte din orașele și satele României și, implicit, fac parte din memoria pe care această pagină încearcă să o păstreze prin fotografie.
O fotografie istorică nu ar trebui să fie un test de toleranță. Și totuși, uneori exact asta ajunge să fie.
Iar dacă în anul 2026 fotografia unui evreu care a trăit acum un secol reușește încă să provoace valuri de ură împotriva unei întregi comunități, atunci poate că ar trebui să încetăm să mai repetăm atât de senin că „în România nu există antisemitism”.
Pentru că există. Iar uneori nici măcar nu trebuie să îl cauți. Este suficient să publici o fotografie !