17/07/2026
Sunt bărbați care, deși au 30, 40 sau 50 de ani, încă sunt, la nivel emoțional, „băieții mamei”. Iar partenerele lor nu reușesc să se simtă niciodată în siguranță din punct de vedere emoțional, deoarece simt că în spațiul lor intim mai există o femeie care ocupă primul loc. Simt că, indiferent cât s-ar strădui, rămân mereu în umbra mamei.
Cum se formează o astfel de legătură mamă-fiu? Când tatăl este indisponibil emoțional (absent, distant, retras), mama rămâne cu nevoia ei de conexiune neîmplinită și, în mod inconștient, își transformă fiul în sprijinul ei emoțional. El îi devine confident, cel care o consolează, cel care o susține când nu se înțelege cu tatăl, cel căruia i se spun lucruri pe care un copil nu ar trebui să le audă.
Copilul nu are cm să refuze acest rol, pentru că își iubește mama și pentru că este singurul mod în care poate să fie aproape de ea. Însă pe măsură ce trece timpul și aceasta devine „normalitatea” acelui copil, odată ajuns adult, va rămâne „legat” de mama sa printr-un cordon ombilical invizibil, simțind că fericirea și liniștea ei sunt în continuare responsabilitatea lui.
Astfel, deși se află într-o relație de cuplu, nu este cu adevărat prezent sau disponibil emoțional pentru partenera sa și nu o prioritizează. Îi este extrem de greu să îi pună mamei sale limite, deoarece se simte imediat vinovat; se consultă frecvent cu ea (deși acele decizii nu o privesc, ci privesc viața celor doi parteneri) și îi permite să intre în intimitatea cuplului.
Când mama îi critică partenera sau intră în conflict cu ea, el nu îi ia apărarea, ci alege să nu se implice sau îi dă dreptate mamei. Iar dacă ea îndrăznește să spună ce anume o deranjează, o acuză că exagerează, că nu înțelege sau că nu îi respectă mama.
Dacă te regăsești în această situație și te întrebi ce poți face, iată câteva direcții:
– nu concura și nu te certa cu mama lui – cu cât o ataci mai mult sau încerci să îi demonstrezi lui că ea îl manipulează, cu atât el va deveni mai defensiv. Te va vedea pe tine ca pe un agresor și pe ea ca pe o victimă pe care trebuie să o protejeze;
– comunică-i clar cm te face să te simți comportamentul lui și ce impact are asupra relației voastre, nu într-un moment de conflict, ci când sunteți amândoi liniștiți și dispuși să vă ascultați. Nu îl acuza și nu îl ataca, dar nici nu îi ascunde cât de rău te simți în această situație;
– nu mai tolera lipsa de respect „de dragul liniștii” – dacă el acceptă ca mama lui să te critice de față cu el, să comenteze cm ești ca femeie sau ca mamă, ori să vă viziteze fără să anunțe, refuză să mai participi la aceste situații;
– înțelege că schimbarea acestei dinamici cu mama sa depinde exclusiv de el – tu poți să îi spui ce te deranjează, poți să îi arăți ce nu funcționează, dar nu poți să faci munca aceasta în locul lui. El este cel care trebuie să înțeleagă că nu îi este de folos nici lui, nici mamei sale să rămână în această relație de dependență și fuziune emoțională;
– observă ce alege el să facă de aici înainte. Dacă își asumă schimbarea, începe să acționeze diferit în câteva săptămâni sau luni. Dacă nu, va găsi mereu explicații și scuze. În final, dacă ai încercat să comunici, ai pus limite, ai așteptat, iar nimic nu s-a schimbat, ai ajuns la punctul în care mai ai doar două opțiuni reale: fie accepți relația așa cm este (cu tot ce implică ea) și încetezi să mai suferi pentru ce nu poate să îți ofere, fie alegi să pleci. Orice altceva înseamnă să te amăgești, sperând că băiatul mamei va deveni, într-o bună zi, bărbatul de care ai tu nevoie.
Ursula Sandner
