Neculache Lorena - Psiholog clinician și Psihoterapeut pentru copii

20/09/2026

La cât mai multe buburuze găsite astăzi 🐞

🐞😊

19/09/2026

🧑‍🧑‍🧒

17/09/2026

🎒 Începerea grupei mici marchează o schimbare importantă nu doar pentru cei mici, ci și pentru părinți.

Primii pași în colectivitate vin cu o avalanșă de emoții. Pentru un copil de 2-3 ani, este poate prima separare reală de mediul familiar, prima întâlnire zilnică cu reguli noi, copii necunoscuți și adulți străini. Toate acestea pot genera reacții puternice: plâns, refuzuri, crize de adaptare, un adevărat disconfort vizibil. În astfel de situații, e firească tentația adultului de a interveni rapid pentru a „repara” suferința, mai ales când dificultățile persistă de mai multe zile.

❗Însă, dragi părinți, lacrimile nu sunt un semn că ați luat o decizie greșită. Alegerea de a-l duce constant în acest nou spațiu nu este una greșită, chiar dacă despărțirea de dimineață e însoțită de proteste. Prin plâns, copilul spune: „Mi-e greu să mă desprind. Încă nu înțeleg ce se întâmplă. Am nevoie de timp.”

Dacă, în loc să mențineți rutina, vă lăsați ghidați de reacțiile emoționale ale copilului și decideți să renunțați, mesajul pe care îl va primi (fără să conștientizeze) este că acest mediu este periculos, că nu poate face față și că nici părintele nu are încredere în capacitatea lui de adaptare.

🧠 Deși pare că are nevoie să fie „salvat”, copilul are de fapt nevoie de un cadru predictibil, de răbdare, de încurajare. Nevoia profundă este de stabilitate și siguranță emoțională. Este esențial ca părintele să rămână calm, disponibil și ferm:
„Știu că e o perioadă nouă și grea, dar am încredere în tine și sunt alături de tine, pas cu pas.”

🔄 Despărțirea de dimineață, oricât de intensă, este doar o etapă.

🤍 Aveți răbdare. Aveți încredere. Grupa mică nu e ușoară, dar e un prim pas minunat către autonomie.

17/09/2026

În cabinet, întâlnesc adesea părinți care se întreabă dacă fac suficient.

Suficient la serviciu.
Suficient acasă.
Suficient pentru copilul lor.
Suficient pentru ei înșiși.

Părinți care jonglează între ședințe și ședințele cu părinții de la grădiniță, între deadline-uri și teme, între responsabilități profesionale și nevoia copilului de atenție și conectare.

Și, de multe ori, în spatele acestei agitații se află vinovăția: „Dacă aș fi mai implicat la muncă, poate aș fi un părinte mai puțin prezent.” Sau invers: „Dacă aș pune familia pe primul loc, poate nu aș mai avea suficient spațiu pentru cariera mea.”

De "Ziua Internațională a Părinților care Lucrează", aș vrea să ne amintim ceva important: nu este nevoie să alegem între a fi părinți buni și a avea o viață profesională care ne împlinește.

A fi părinte nu înseamnă să fii prezent în fiecare clipă, nici nu este posibil având în vedere atât programul copilului cât și al tău. Înseamnă să construiești, zi după zi, o relație în care copilul se simte iubit, văzut, ascultat și în siguranță.

Iar a avea propriile aspirații, o profesie, obiective și nevoie de dezvoltare nu te face un părinte mai puțin dedicat.

Uneori vom fi mai prezenți acasă. Alteori, munca va cere mai mult de la noi. Vor exista zile în care vom simți că le facem pe toate bine și zile în care vom simți că nu reușim nimic așa cm ne-am dori.

Asta nu înseamnă că eșuăm. Înseamnă că suntem oameni, într-o perioadă a vieții în care avem multe roluri de dus.

Poate că nu avem nevoie de perfecțiune, ci de mai multă blândețe față de noi înșine.

Pentru părinții care muncesc, cresc copii, își construiesc cariere și încearcă să rămână conectați cu cei pe care îi iubesc: nu trebuie să alegeți între cele două părți ale voastre. Aveți voie să fiți și părinți, și profesioniști, și oameni cu propriile visuri.

Credit photo: Freepik.com

14/09/2026

La început de an școlar, în ghiozdanul copilului nu punem doar rechizite. Punem, fără să ne dăm seama, și câteva mesaje despre cine este el și despre cât valorează.
Din primele zile, copilul poate începe să creadă:

„Trebuie să mă descurc.”
„Trebuie să fiu bun.”
„Trebuie să știu.”
„Nu am voie să greșesc.”

Sau poate primi un mesaj diferit:

„E în regulă să nu știi încă.”

E în regulă să întrebi.
E în regulă să greșești.
E în regulă să ai nevoie de timp.
E în regulă să nu îți iasă din prima.

Pentru că școala nu este doar despre note și rezultate. Este și despre ce ajunge copilul să creadă despre el atunci când ceva nu îi iese.

De aceea, poate că anul acesta putem schimba puțin întrebările.

În loc de:

„Ce notă ai luat?”, putem să întrebăm: „Cum te-ai simțit astăzi în timp ce învățai?”

„Ai știut?”, putem să întrebăm: „Ce ți s-a părut ușor și ce ți s-a părut greu?”

„De ce ai greșit?”, putem să întrebăm: “Ce crezi că te-ar putea ajuta să reușești data viitoare?”

10/09/2026

Primele zile de grădiniță nu sunt doar despre adaptarea copilului. Sunt și despre adaptarea părintelui.

Părintele învață să plece chiar dacă aude câteva lacrimi.
Învață să aibă încredere.
Învață să nu-și lase propriile temeri să devină temerile copilului.

Și, poate cel mai important, învață că a fi un părinte bun nu înseamnă să îndepărtezi orice emoție grea din drumul copilului, ci să fii acolo și să-l ajuți să o traverseze.

Nu trebuie să grăbim adaptarea. Trebuie să o însoțim.

Cu răbdare. Cu predictibilitate. Cu despărțiri scurte și constante. Cu validarea emoțiilor. Cu încrederea că, pas cu pas, își va găsi locul.

Pentru că, în primele zile, copilul învață ceva mai important decât unde sunt jucăriile sau când e ora mesei.

Învață că mama poate pleca și totuși se întoarce. Că poate fi bine și fără ea lângă el în fiecare secundă. Că lumea poate fi sigură și atunci când brațele mamei nu sunt acolo.

Iar părintele învață că uneori iubirea înseamnă să faci un pas în spate, pentru ca cel mic să poată face unul înainte.

Credit photo:Freepik.com

07/09/2026

A început școala. Și, odată cu ea, a început o nouă etapă.

După o vacanță în care ritmul a fost, poate, mai lent, responsabilitățile mai puține, iar diminețile mai liniștite, revenirea la școală nu se întâmplă întotdeauna ușor.

Pentru unii copii, acomodarea poate însemna dimineți cu ochii umflați de plâns, oboseală, neliniște, iritabilitate sau dorința de a rămâne acasă.

Și este în regulă.

Un copil nu are nevoie să fie grăbit să „treacă peste”. Are nevoie să fie văzut, înțeles și acceptat și atunci când îi este greu.

Pentru că începutul școlii nu este doar despre ghiozdan, teme și note bune.
Este și despre cm se simte copilul la școală.
Despre locul pe care simte că îl are printre ceilalți.
Despre prietenii, comparații, frici, conflicte, emoții și provocările pe care încă învață să le gestioneze.

Poate că uneori cea mai importantă întrebare nu este „Ce notă ai luat?”, ci:

„Cum te-ai simțit astăzi?”
„A fost ceva greu pentru tine?”
„Ai avut cu cine să vorbești?”

Și, mai ales, copiii au nevoie să știe că atunci când simt că nu mai pot, pot cere ajutor.

A cere ajutor nu înseamnă că ești slab.
Înseamnă că ai curajul să spui că îți este greu.

Iar în spatele unei emoții care pare „negativă” nu se află un copil care trebuie certat, grăbit sau făcut să se descurce singur. Se află un copil care are nevoie, uneori, de o îmbrățișare, de o vorbă caldă și de un adult care să îi spună:

„Te văd. Știu că îți este greu. Sunt aici. Nu trebuie să treci singur prin asta.”

Să nu uităm, în această nouă etapă, să vedem dincolo de elev.
Să vedem copilul.

Un început de școală cu răbdare, blândețe și loc pentru toate emoțiile. 🎒

Credit video: Pexels.com

05/09/2026

☀️

Give yourself the freedom ✨

Cheers, Steph x

01/09/2026

Întoarcerea din vacanță e și mai frumoasă atunci când, dincolo de bagaje, fotografii și amintiri, descoperi prin ce situații au trecut cei mici. Și, poate la fel de important, prin ce situații am trecut noi, adulții.

Pentru mine, începutul toamnei nu înseamnă doar frunzele care cad.
Înseamnă și să „numărăm” trăirile, emoțiile, momentele care ne-au bucurat, ne-au speriat, ne-au pus pe gânduri sau ne-au făcut să descoperim ceva nou despre noi.

Așa că, în loc de clasica întrebare „Cum a fost în vacanță?”, am ales să notez câteva întrebări și să le extragem împreună, ca pe niște mici invitații la poveste.

🌻 Care a fost momentul în care te-ai simțit cel mai fericit vara aceasta?

🌻 A existat un moment în care te-ai simțit trist, singur sau dezamăgit?

🌻 A fost ceva care te-a speriat sau te-a îngrijorat?

🌻 Ce ai descoperit nou despre tine?

🌻 Ai făcut ceva de care ești mândru?

🌻 A fost ceva ce credeai că nu poți face, dar ai reușit?

🌻 Cu cine te-ai simțit cel mai bine și de ce?

🌻 A existat vreun moment în care ai simțit că un adult nu te-a înțeles?

🌻 Ce ți-a lipsit vara aceasta?

🌻 Dacă ai putea schimba un singur lucru la vacanța ta, ce ai schimba?

🌻 De ce ai fi avut nevoie mai mult: de timp singur, de prieteni, de joacă, de aventură, de atenție sau de odihnă?

Și poate cea mai importantă dintre toate:

🌻 „Este ceva despre vara aceasta pe care ai fi vrut să mă întrebi sau să-mi povestești, dar nu te-am întrebat eu?”

Eu una am ales să notez întrebările și să le extragem împreună. Mi se pare o variantă mult mai plăcută de a povesti. Nu îi punem să dea un „raport” despre vacanță, ci le oferim spațiu să aleagă ei ce vor să împărtășească.

Iar în timp ce ei povestesc, poate descoperim că și noi, adulții, avem câteva întrebări la care merită să răspundem.