Psiholog Raluca Butnaru

05/09/2026

📗De ce atât de mulți terapeuți se simt rușinați când vine vorba de dezvăluirea propriilor vulnerabilități după ce au obținut acreditarea? În formarea mea s-a subliniat, fără îndoială, că terapia poate fi utilă și după calificare. S-a subliniat chiar că aveam obligația de a ne întoarce în terapie dacă viața ar fi devenit prea dificilă sau dacă întâlneam ceva în muncă ce evoca propriile traume timpurii. Însă în urma realizării acestui studiu presupun că rușinea stă în faptul că viața chiar devine dificilă uneori sau că nu ne putem descurca. Se presupune că traumele timpurii vor fi fost „perlaborate” în primii ani de terapie sau, în cazul multor terapeuți TCC, gestionate cu instrumentele specifice. Dacă revin, terapeuții au senzația că au eșuat. Dacă nu ne putem menține pe noi înșine sănătoși mental, cm am putea susține sănătatea psihologică a celorlalți? Cea mai bună modalitate de a face față în această situație ar putea fi, pur și simplu, negarea faptului că avem nevoie de ajutor, agățarea de propriul narcisism și speranța că vom putea îndura până trece furtuna. - Marie Adams

▶ https://www.edituratrei.ro/carte/mitul-terapeutului-netulburat/13661/

05/09/2026

"Durerea afectează pe toată lumea.
Nu e nimeni pe lume care să nu o fi simțit. Banii nu ne scutesc de ea, nici inteligența sau faima. Nu ne putem înțelege cu ea și nu o putem ignora. Prin însăși natura ei, ne urmărește oriunde am încerca să ne adăpostim sau în orice activitate prin care am încerca să ne distragem.

Poate că, din punct de vedere topografic, durerea este la suprafața vieţii. Așa că nu poate fi negată. Să ne gândim la o durere de dinți sau la o durere de cap provocată de stres. O migrenă poate doborî și sufletul cel mai puternic, îl lasă neajutorat, uneori zile în șir. Dureri de spate, dureri de tendoane, unghii încarnate, toate astea pot interfera cu viaţa, distrăgându-ne de la orice plăceri și intenţii bune. Și mai profundă este frica de moarte, sentimentul propriei mortalităţi pe care aceste situații le aduc în prim-plan.

Corpul nostru se schimbă și se veștejește, oricât de drastice ar fi măsurile pe care le luăm și chiar în
timp ce viaţa se scurge lent, moartea se apropie.

Există, bineînțeles, o diferenţă între boală și durere.
Se poate să fim foarte bolnavi fără să simțim durerea ,,la suprafaţă", cm se întâmplă în primele stadii ale cancerului. Dar fiecare lasă urme. Doar prin diluarea sau refularea amintirii nașterii poate o femeie să se confrunte din nou cu asta.

Se poate să uităm durerile de cap provocate de stres sau să pierdem amintirea conștientă a acestora, dar durerea intensă implică traumă. Urmarea insidioasă a unei boli grave aduce sentimentul de pierdere și frica de moarte, constientizarea imposibil de negat a faptului că suntem muritori."

Marie Adams ▪︎ "Mitul terapeutului netulburat"

Sursa imaginii: pinterest.com

04/09/2026

"Trăim într-o lume a gratificării instantanee, în care totul este conceput să fie perfect, rapid și fără efort. Din această cauză, copiii cresc adesea crezând că, dacă nu fac ceva corect din prima încercare, înseamnă că sunt slabi la asta.

Se lovesc de un zid de frustrare în timp ce învață să-și pună șireturile, să meargă cu bicicleta sau să rezolve o problemă de matematică, iar instinctul lor imediat este să ridice mâinile și să spună: „Nu pot face asta”.

Ca părinți, este dureros să ne vedem copiii cm se chinuie. Impulsul nostru natural este să intervenim, să preluăm controlul și să rezolvăm problema pentru a-i salva de disconfort. Dar când îi salvăm prea repede, le validăm, fără să vrem, teama că sarcina este imposibilă pentru ei.

Trebuie să-i învățăm că frustrarea nu este un semn de oprire; este doar o dovadă că creierul lor crește și se adaptează la ceva nou.

Fiecare abilitate pe care o văd la un adult care îndeplinește fără efort era odată stângace, stângace și frustrantă și pentru acel adult. Această schimbare de perspectivă elimină rușinea de a face greșeli. Schimbă narațiunea de la „Nu sunt suficient de inteligent” la „Sunt doar în faza «grea» acum”.

Lăsându-i să suporte disconfortul învățării, îi ajutăm să-și dezvolte o reziliență autentică. Îi învățăm să aibă încredere în procesul de efort și timp, în loc să ceară perfecțiune imediată.

Să schimbăm modul în care ne lăudăm copiii.
În loc să sărbătorim doar victoria finală, ușoară, să începem să observăm și să onorăm tăria de care a fost nevoie pentru a trece peste începutul dificil.

Arătați-le că lupta nu este ceva de evitat - este exact calea către a deveni capabil."
🤍
Inside Parenting

03/09/2026

"În cadrul unui studiu de mica anvergură asupra copiilor terapeuţilor din New York City, Golden și Farber (1998) au descoperit că aceștia se simţeau în general confortabil în legătură cu profesia părinților, deși nu le plăcea intruziunea în viața lor a telefoanelor care sunau noaptea târziu și faptul că uneori trebuiau să facă linişte când erau clienţi la terapeutul-părinte.

Mulți dintre copiii între 10 și 18 ani au arătat apreciere fată de sensibilitatea și capacitatea terapeutului-părinte de a gestiona crize și față de toleranța pentru subiecte pe care alţii le-ar găsi inconfortabile.

Ce nu le-a plăcut a fost faptul ca părintele să se comporte ca terapeut acasă, fiind prea intruziv sau ,,atotștiutor". După cm arata autorii, ,,copiii terapeuților nu doresc să fie trataţi ca având permanent nevoie de ajutor. Ceea ce pacienții ar putea percepe ca bune intentii sau afirmatii pline de susținere, ar putea fi perceput de copii ca intruziv sau condescendent.

Acest avertisment este formulat în termeni mai duri de Maeder el însuşi copil de terapeut. ,,E mai greu să fii un părinte bun decât un terapeut bun", spune el, arătând că beneficile pe care le obţine un copil de la un părinte terapeut sunt determinate de ,, personalitate și afecţiune, nu de instruirea teoretică" (1990)

Copiii din ambele studii se implicau adesea în ,,jocuri de rol", un băiat de 12 ani spunând că îi plăcea să se joace de-a terapeutul. "Tot ce fac e să zic de cinci sute de ori". O fată a vorbit despre tendința unuia dintre părinți de a-i lua tot timpul temperatura emoțională: "Și cm te face asta să te siiiiiiiimți?", a ironizat-o ea. Iar copilul unui alt terapeut, întrebat ce vrea să fie când se va face mare, a răspuns "pacient"."

Marie Adams ▪︎ "Mitul terapeutului netulburat"

Sursa imaginii: pinterest.com

02/09/2026

02/09/2026

"Burnout-ul (epuizarea profesională) nu înseamnă doar oboseală. Este o stare de epuizare emoțională, fizică și mentală cauzată de perioade lungi de stres.

Organizația Mondială a Sănătății o recunoaște ca un fenomen ocupațional, dar nu se limitează la locul de muncă. Se poate întâmpla din cauza îngrijirii, a creșterii copiilor, a relațiilor sau a oricărei situații în care ai dat mai mult decât ai oferit prea mult timp.

Iată cm arată epuizarea profesională:
💔 Fizic: Oboseală cronică care nu se ameliorează odată cu odihna, dureri de cap, tensiune musculară, îmbolnăviri mai frecvente, modificări ale apetitului sau ale somnului.
💔 Emoțional: Senzație de detașare sau amorțeală, cinism față de lucruri care înainte contau, iritabilitate, senzația că nimic din ceea ce faci nu este suficient de bun.
💔 Cognitiv: Dificultăți de concentrare, probleme de memorie, indecizie, ceață mentală care face ca sarcinile simple să pară complicate.

Diferența dintre burnout și epuizarea obișnuită:
❤️‍🩹 Odihna nu o rezolvă.
❤️‍🩹 Poți dormi tot weekendul și totuși să te trezești epuizat.
❤️‍🩹 Poți să-ți iei o pauză și să te întorci simțindu-te la fel de gol.
Pentru că epuizarea profesională nu înseamnă nevoia de pauză - ci vorbește despre tipare de "fugă" care nu au fost niciodată sustenabile. Tipare care, de obicei, au început cu mult timp în urmă.

Legătura dintre traumă și epuizare profesională:

🤍 Majoritatea oamenilor nu își dau seama este că epuizarea nu are neapărat legătură cu situația ta actuală. Da, viața ta ar putea fi aglomerată. Poate ai copii, un loc de muncă solicitant, obiective personale la care lucrezi. Toate aceste lucruri ar putea juca un rol. Dar epuizarea nu vine de obicei din cât de ocupat ești chiar acum. Epuizarea vine adesea din experiențe trecute. Din traume din care nu te-ai recuperat complet. Și probabil că nici măcar nu ai lega acele experiențe trecute de ceea ce simți acum.

🤍 Ai funcționat pe gol mai mult decât crezi.
Oboseala cronică. Neliniștea. Uitarea. Felul în care lucrurile care înainte contau pentru tine nu mai contează. Acestea nu apar peste noapte. Burnout-ul se întâmplă încet. Atât de încet încât nici nu-ți dai seama că ai fost epuizat luni de zile. Poate ani de zile. Ai tot mers până la capăt, crezând că trebuie doar să muncești puțin mai mult, să te odihnești puțin mai mult, să-ți gestionezi mai bine timpul. Dar adevărata problemă a început cu mult timp în urmă.

EMDR este un tip de terapie special concepută pentru a ajuta oamenii să se vindece de traume și experiențe de viață tulburătoare. Trauma nu este doar lucrurile mari. Este, de asemenea, o acumulare de experiențe mai mici care te-au învățat convingeri nefolositoare despre tine și despre lume."

If exhaustion has become your default, unprocessed trauma might be what's keeping you stuck. Burnout and EMDR Therapy can help you heal.

01/09/2026

"Conexiunea reală nu se măsoară în fluturi sau promisiuni frumoase. Se găsește în bunătatea de zi cu zi, respect, răbdare și alegerea reciprocă atunci când viața devine complicată.

Oricine poate spune că îi pasă în momentele ușoare. Adevăratul test vine atunci când înțelegerea, loialitatea și consecvența contează mai mult decât emoțiile din prezent.

Alege oameni ale căror acțiuni te fac să te simți în siguranță, valorizat și apreciat, fără a te face să-ți pui la îndoială valoarea în fiecare zi.

Felul în care cineva te tratează spune adevărul, cuvintele nu pot spune niciodată adevărul.
Acțiunile vorbesc întotdeauna."

Bose Fawehinmi, MA Counselling Psychology, Marriage Matters

31/08/2026

"Simptomele PTSD au fost organizate în mai multe subcategori diferite. Unul dintre cele mai importante seturi de caracteristici se axa pe amintirile intruzive (imagini bruște, involuntare și extrem de neplăcute, care se strecoară în mod repetat în lumina conștiinței sub forma rememorării dureroase a detaliilor evenimentului traumatic).

Astfel de gânduri intruzive apar adesea sub formă de vise ori coșmaruri foarte vii. Cu toate astea, sunt mai supărătoare atunci când invadează viața ce se desfășoară în timpul stării de veghe. Și pot apărea atât de brusc și de intens, încât creează senzaţia (cel puțin temporar) că incidentul traumatic se petrece din nou. În limbaj colocvial, numim aceste experiențe flashbackuri, fiindcă, atunci când se ivesc, par la fel de reale ca evenimentul în sine și la fel de deconcertante.

Amintirile intruzive pot fi declanșate din senin - de un cuvânt inofensiv, un sunet sau o imagine care amintește cumva de evenimentul traumatic. Dar, odată ieșite la lumină, astfel de rememorări sunt gestionate extrem de dificil. În limbaiul neuroștiinţei, această problemă presupune o "capacitate diminuată la nivel global de a utiliza informațiile contextuale pentru a ajusta manifestarea fricii". Mai clar spus, chiar dacă este evident că persoana traumatizată se află într-un mediu sigur, departe de locul traumei initțiale - de exemplu, stând pe un scaun acasă ori într-un restaurant sau poate plimbându-se pe o stradă liniștită -, iureșul amintirilor intruzive pare mult prea real. Așadar, amintirile prevalează asupra informaţiilor provenite pe moment din mediul înconjurător, motiv pentru care trecutul devine prezent.

Persoanele care suferă de PTSD încearcă să-și controleze amintirile nepoftite evitând oamenii sau locurile despre care știu că le evocă respectivul incident. De cele mai multe ori, asta nu-i ajută prea mult."

George A. Bonanno ▪︎ "Reziliența umană și vindecarea traumei"

30/08/2026

🖤

"Unii dintre noi încă mai jelim pierderi care au avut loc cu mult timp în urmă, pierderi care nu s-au întâmplat încă sau poate pierderi care încă se întâmplă. Jelim diferite tipuri de pierderi. Sper să găsim o bunătate similară în inimile noastre pentru a ne ajuta reciproc să ne vindecăm." Jerico Silvers

30/08/2026

"Orice persoană care îți spune: «Ești prea sensibil/ă» îți spune și că nu este sigur să fii vulnerabil/ă în prezența sa. Ai încredere în ceea ce îți spune."

Nate Postlethwait

Sursa imaginii: pinterest.com