Psiholog Oana Dumitrescu

22/05/2026

Trauma din copilărie înseamnă o inimă frântă! Atunci când un copil caută să primească blândețe, sprijin și iubire de la lumea din jur, se lovește de tragică realitate a eșecurilor legate de atașament.
Copilul este pus în situația de a se confrunta cu neajutorată, lipsa de speranță și disperarea.
O strategie de supraviețuire pe care copiii o folosesc pentru a se proteja de durerea simțită de această inimă frântă este să se deconecteze, sa se detaseze de ea.
Pe măsură ce copiii cresc, ei continuă să apeleze la strategia de deconectare de la emoțiile lor.
Însă deconectarea de la emoție înseamnă dificultăți și suferință care se prelungesc la vârsta maturității și are consecinte pe termen lung asupra relațiilor, sănătății și stării generale de bine.
Trăirea unei vieți depline presupune ca oamenii să se lase atinși de experiența de viață și ghidați de emoțiile care îi ajută să se conecteze la ei înșiși și la ceilalți.

22/05/2026

Too complicate😀

21/05/2026

13/05/2026

Mânia nu este doar o emoție „dificilă”.
Uneori, ea este un semnal că ne-am îndepărtat prea mult de noi înșine.
Furia cronică, amărăciunea sau iritarea repetată într-o relație pot indica faptul că: • am compromis prea mult din cine suntem
• ne-am ignorat nevoile și limitele
• nu mai știm clar ce vrem sau ce merităm
Lipsa de claritate nu este o slăbiciune.
Este adesea începutul unei reconectări autentice cu propriile valori, nevoi și priorități.
Atunci când învățăm să ascultăm mesajul din spatele mâniei, emoția nu ne mai controlează — începe să ne ghideze.

11/05/2026

Adesea, dependenta este privita ca o boala sau ca un obicei incontrolabil care semnaleaza lipsa de vointa. Dependenta nu este un defect, ci un semnal ca anumite parti interioare incearca sa faca fata durerii emotionale ascunse.
Nu există adicție fără o trauma, iar atunci când psihicul este în pericol de colaps din cauza emoțiilor copleșitoare provenite din partea rănită și vulnerabilă, găsește o modalitate de a supraviețui pe moment.
Întrebarea nu este "De ce" ai o anumită adicție ci " Cum ai ajuns să .."
Când vorbim de adicții ne gândim automat la alcool, țigări, droguri, jocuri de noroc...
Însă tot aici se încadrează și mâncatul în exces, în egală măsură cu înfometarea și curele drastice și repetate, în general tot ce ține de zona tulburărilor alimentare, cheltuieli excesive, sport în exces, statul în fața ecranelor, preocupări sexuale exagerate, activități fantasmatice cronice sau comportament sexual riscant, precum și autovatamarea (tăierea, lovirea) constanta.
Este un cerc vicios greu de identificat și tratat singur. Singurul lucru cu adevărat valoros și care însoțește pacientul pe acest drum dificil este psihoterapia.

20/04/2026

În cabinet, vin frecvent clienți care nu au fost învățați să își recunoască sau să își exprime lumea emoțională.
Nu pentru că nu simt.
Ci pentru că au învățat devreme că nu este sigur să simtă.
În multe contexte culturale, băieții sunt încurajați să se deconecteze de vulnerabilitate — de frică, de tristețe, de neputință. Această deconectare este adesea confundată cu autonomia sau forța interioară.
Dar, din perspectivă terapeutică, vorbim despre o adaptare la mediu.
O strategie de supraviețuire.
Nu o alegere conștientă.
Terry Real descrie această dinamică ca fiind o „rană relațională” profundă, normalizată cultural — o pierdere a contactului cu sinele emoțional.
Costul acestei adaptări devine vizibil mai târziu, în dificultăți de conectare autentică, în relații marcate de distanță sau control, în rușine și sentimentul persistent că „nu este suficient”.
Mulți dintre acești bărbați funcționează bine în exterior — performanță, responsabilitate, control — dar intern trăiesc o ruptură.
Procesul terapeutic nu înseamnă „a-i face mai vulnerabili”.
Ci a-i ajuta să recupereze o parte din sine care a fost, cândva, necesar să fie suprimată.
Vulnerabilitatea, în acest sens, nu este slăbiciune.
Este acces la autenticitate, la relație și la reglare emoțională.
Iar integrarea ei nu scade forța interioară — o face mai stabilă.

05/04/2026

Într-o relație romantica disfuncțională, pentru a evita conflictul, unul dintre parteneri incepe sa își definească dorințele și preferințele astfel încât să fie identice cu ce dorește partenerul și cu ceea ce prefera el sa fie.
Se definește pe sine așa cu îl definește celălalt. Își sacrifică constiinta identității sale, făcând eforturi de a se conforma dorințelor și așteptărilor lui. Întregul proces al deconectării de sine are loc în mod inconștient.
Daca acest partener va dezvolta probleme emoționale sau fizice, nu le va asocia cu sacrificiile de sine pe care le-a făcut pentru a menține calmul în relație.

05/04/2026

Perfecționismul nu este despre standarde înalte, ci despre protecție împotriva rușinii.
Este o strategie prin care încercăm să evităm critica, respingerea și sentimentul că „nu sunt suficient”.
Mesajul intern devine: „Dacă fac totul perfect, nu voi fi judecat(ă)”.
Problema e că perfecțiunea este imposibilă, deci rușinea nu dispare, doar se amână.
În spate stă frica de a fi văzut(ă) cu imperfecțiuni.
Perfecționismul hrănește anxietatea, procrastinarea și epuizarea.
Nu duce la conexiune autentică, ci la izolare.
Alternativa este vulnerabilitatea și auto-compasiunea.
Adică: să accepți că ești „suficient” chiar și imperfect.