Razvan Cojocaru - Coach & Trainer

03/08/2026

Ție ce ți s-a spus care nu se poate?
Sau, mai rău, că nu poate fi făcut…

Mie mi s-a spus că să alergi un maraton de 10km în 1,5h cu 2 săptămâni de pregătire nu e chiar doable. -> Background.

Am un love-hate relationship cu sportul. Love hate pentru care deși am încercat mai multe, anume taekwondo, fotbal, baschet, fitness, kick-box și înot, m-am dovedit incompatibil cu performanța în oricare dintre ele 🙃performanță e un cuvânt mare de asemenea…

Îmi place să spun povești, drept urmare fac lucruri de dragul poveștilor. Este un mecanism al meu prin care sper să ajung la idealul “a te bucura de lucruri mici”. Not there yet. Aveam în minte ideea de a alerga un maraton de vreo 2 ani, dar cm făceam maxim 3km pe bandă, cu pauze, era o deducție simplă că nu e chiar doable. Anul trecut, prietenii mei au decis într-o frenezie aproape de delir să ne înscriem cu toții. Cum în accepțiunea populară 5km aleargă oricine, am zis ca trecem direct la 10. Ironia fiind contextul deciziei care reprezenta pregătirea noastră, anume la grătar și băute.

Așadar aveam 2 săptămâni. Știam că am 2 prieteni alergători profesioniști și eram tare sigur că voi primi de la ei ceva tips & tricks aducătoare de glorie. Am primit răspunsul clasic care începea cu “nu vreau să te descurajez, dar…” știi continuarea.

În fiecare zi am vrut să renunț, dar am acceptat posibilitatea îndeplinirii maratonului în mintea mea, așa că ieșeam la alergam cam o dată la 3 zile. Mi se spunea de pe margine “ai un pace slab” iar eu răspundeam “ce e aia?”. Cam asta era nivelul.

Well, useless to say că am alergat maratonul până la urmă, și cu timp decent, și am primit și medalie, și poveste. Toate astea pentru că am acceptat în capul meu ideea de “cred că s-ar putea face”, deși țin sufletul meu eram destul de sigur că “nu pot să o fac”. Aici m-a ajutat NLP-ul, la a ieși din mintea mea, la a rămâne în prezent, și la a refuza să accept ceva ce-mi răpea puterea.

Nu sunt mare fan de guru motivaționali, deși sună frumos, cu greu cred în “what if it turns out better than expected”, în schimb am vorba asta că “dacă nu poți gândi pozitiv, gândește neutru”. Ajuta mult de multe ori.

30/07/2026

17/07/2026

“Buturuga mică răstoarnă carul mare”, cam așa poate fi uneori și cu problemele pe care le avem de rezolvat. În cazul meu, treaba asta cu frica de teste a culminat fix când îmi doream mai puțin să mă influențeze: atunci când mi-am dat certificarea ca Trainer de NLP.

Altfel, nu e ceva la care să mă gândesc constant, o dată la 3 luni visez și cam atât, dar când am de dat un examen, oh man. Am auzit recent treaba asta într-o ședință “Mă gândesc ca alții au probleme reale, nu ca ale mele”. Realitatea este ca:

De cele mai multe ori, o pietricică în papuc este mai greu de tolerat decât un pantof inconfortabil cu care te obișnuiești. Also, suntem obișnuiți cu a trăi pe pilot automat, de asta ne și descurcăm atât de bine cu stresul cotidian. Ce ne dă peste cap însă sunt acele momente când o problemă aparent mica, face un dezastru cât casa. Toate acestea desigur, dacă ești conștient de ele, iar de cele mai multe ori astfel de mecanisme sunt bine ascunse în subconștient.

Sfatul meu, nu le neglijați, un clearing scapă de multe 🙌

14/07/2026

Experimentez cu ceea ce mulți numesc „pseudo-științe” de mai bine de 10 ani. Am preferat întotdeauna să-mi fac o părere proprie decât să preiau una.

Mulți le etichetează rapid drept „esoterice”, le resping și le discreditează fără să le cerceteze vreodată. Uneori ne sperie ceea ce nu cunoaștem, alteori suntem atât de convinși că avem dreptate încât nici nu mai simțim nevoia să verificăm. Scopul s-a schimbat din „a afla” în „a avea dreptate”. În ambele cazuri pierdem poate cea mai importantă calitate a unui om: curiozitatea.

Știința există tocmai pentru că cineva a avut curajul să investigheze lucruri care, la vremea lor, păreau absurde. De aceea încerc să rămân suficient de deschis încât să explorez și suficient de critic încât să nu cred orice. Nu poți descoperi ceva dacă ai decis dinainte că este imposibil. Trebuie măcar să accepți posibilitatea că ar putea exista ca să cercetezi și să te convingi singur.

Am trecut prin Reiki, Constelații Familiale, Respirație Holotropică, Theta Healing, Huna și multe altele. Unele m-au convins, altele nu; unele le folosesc și astăzi, altele le-am abandonat. Mi-a rămas însă o zicală din Huna:

„Să nu crezi niciodată că toată știința se află în școala ta.”

Poate că băștinașii hawaiieni nu aveau toate răspunsurile, dar erau suficient de deschiși încât să accepte exact asta: lumea este întotdeauna mai mare decât ceea ce știm noi despre ea.

Curiozitatea, știința și gândirea critică merg împreună, nu se exclud. Interesant este că multe dintre fenomenele întâlnite în practicile alternative au explicații științifice bine documentate. Pendulul este un exemplu. Nu trebuie să credem în telekinezie sau magie pentru a explica de ce se mișcă. Efectul ideomotor descrie cm procesele inconștiente pot produce mișcări musculare fine.

Nu trebuie să credem nici în aure, energii sau chakre. Știm deja că organismul produce câmpuri electrice și magnetice măsurabile. Activitatea electrică a creierului poate fi înregistrată prin EEG, iar cea a inimii prin ECG. Știm și că stările, de la furie la iubire, influențează această activitate. Trebuie doar să ne amintim că realitatea biologică este mai complexă decât ceea ce putem percepe.

Îmi place și Joe Dispenza și iau și pastile când simt nevoia. Mi se pare sănătos să rămânem deschiși fără să renunțăm la gândirea critică.

Un lucru mi s-a părut mereu ironic. Credem în Dumnezeu și ne numim popor creștin, dar ne hulim între noi zilnic. Ținem post, dar nu știm să iertăm și să devenim cu adevărat mai buni. Iar cea mai bună dintre toate, pentru cei care încă așteaptă „dovada” că Dumnezeu există: iubim să credem în știință, așa incompletă cm e ea, până când medicii spun: „Roagă-te.”

Ne plângem zilnic de lucruri care nu ne plac: politicienii, sistemul de învățământ, sistemul medical... avem convingerea că toate sunt proaste.

Câte dintre convingerile tale sunt rezultatul propriei explorări și câte sunt doar lucruri pe care le-ai preluat de la alții?

12/07/2026

Îmi e tare drag să postez feedback-uri video, pentru că îmi aduc aminte de momentul când au fost filmate. Nu filmez mereu, uneori nici nu îndrăznesc să întreb, însă atunci când o fac, este mereu random, on the spot, fără script sau întrebări gândite in prealabil.

Ce nu se știe este că între momentul filmării și cel al postării trec luni de zile, multe, și asta din două motive: în primul rând, atunci când un proces se termină, omul pășește într-o identitate nouă, cu mare deschidere și bucurie. Mai târziu noua identitate este însușită, devine naturală și se ‘mulează’ pe persoană. Nu este cel mai bun exemplu dar sper să fie clar, este ca atunci când îți cumperi o nouă pereche de papuci de piele. Când îi cumperi, te încântă, sunt faini, noi, pe măsura ta, însă abia după câteva purtări pielea ia forma tălpii, se personalizează, devine confortabilă și chiar perechea preferată.

Ei bine, eu cer aprobarea de postare înainte de postare, la câteva luni după ce nouă identitate este ‘modelată’ după om, pentru că nu vreau să profil de acel moment inițial de extaz, când problemele au dispărut, și să primesc un accept aproape garantat doar de dragul de ‘a posta content’.

Al doilea motiv este pentru că aceste clipuri joacă și un rol de reminder, atât pentru mine cât și pentru client. Oamenii capătă o nouă perspectivă asupra timpului, cm o problemă cu care au stat de cele mai multe ori ani întregi, dispare în 3 luni, și după alte 3-4 luni ea este scoasă din minte și pare atât de departe în trecut încât parcă au trecut ani de la rezolvare (așa cm mi s-a mai relatat). Este un reminder al progresului, o dovadă a puterii interioare a fiecărui om care a investit în el, pentru o viață mai plăcută.

Nu pot încheia mai bine decât prin cuvintele lor:
“Știam ca sunt pe pilot automat, știam ca am niște gropi în care călcam în mod constant și era și conștient de acum, dar singură nu reuseam. Voiam sa le elimin nu doar să le evit.

“NU mai supraviețuiesc ci trăiesc din plin”

🫶 Thank you, each and every one of you, for trusting me and yourselves!

09/07/2026

Dau teme în coaching, dar nu le verific niciodată.
Deși majoritatea încep cu „Scrie 1-2-3-4 pagini despre…”, nu cer niciodată să le văd și nici ca ceea ce a fost scris să-mi fie împărtășit. Uite de ce 👇

1. Nu sunt profesor al vieții, vreun guru sau un know-it-all.
Fiecare trăire este personală și subiectivă. Este legată de firul cronologic și evolutiv al fiecărei persoane, de experiențele ei, de felul în care a învățat să vadă lumea și să se adapteze la ea. Așadar, nu există nimic de „corectat”. Nu există răspuns bun sau greșit, ci doar ceea ce iese la suprafață.

2. Coachingul este și despre respect.
Îmi doresc să le ofer celor cu care lucrez un cadru sigur în care să poată scoate la suprafață lucruri pe care poate le-au reprimat ani întregi. Nu am pretenția să fiu pus pe un piedestal al încrederii după câteva ședințe. Cred că încrederea se construiește, nu se cere sau presupune.

3. Nu sunt preot să spovedesc și nici securist să fac dosar.
După teme întreb doar: „Ce a ieșit revelator la suprafață pentru tine?”. Asta mă ajută să urmăresc progresul procesului și ceea ce începe să se miște între conștient și subconștient. Mai departe, fiecare om îmi povestește exact cât dorește. Nu pun întrebari suplimentare.

4. Pur și simplu nu ajută să verific tema.
Scopul temelor nu este să producă un „răspuns corect”, este să creeze un moment real de introspecție și reflecție interioară. Caut ca subiectele pe care le dau de explorat clienților să aducă în conștient anumite teme, tipare și idei care, până atunci, rulau în background fără să fie observate, pentru că odată ce ceva devine conștient, poate fi privit, înțeles și lucrat în sesiuni.

5. Construiesc încredere pentru a crește șansele de succes ale procesului.
Pentru mulți oameni, unul dintre cele mai mari impedimente în a lucra cu un terapeut sau un coach este frica de a vorbi despre ei înșiși. Frica aceasta vine adesea la pachet cu rușine, teama de a fi judecat sau senzația că „poate e ceva în neregulă cu mine”. Scopul meu este să reduc această presiune, nu să o amplific, tocmai de aceea anunț de la început că “nu verific temele dar este important pentru tine să le faci”. În felul acesta, omul știe că are spațiul lui, că nu trebuie să performeze pentru mine, că nu trebuie să-mi demonstreze nimic și că poate fi sincer, în primul rând, cu el însuși.

Astfel eu îi arăt că sunt atent la fiecare etapă a procesului, fără să-i invadez spațiul personal, mă mențin parte din procesul său și aplic în fapt că tratez siguranța și încrederea în mod real, nu doar ca un concept frumos de povestit.

De multe ori, exact lucrurile acestea se întorc înzecit în sesiuni: prin mai multă deschidere, procese mai profunde și schimbări reale, care ajung să se vadă în viața de zi cu zi. 🫶

06/07/2026

Despre a fi extraordinar în condiții extra-ordinare - a se citi critice.

Am poza asta în minte de câteva zile și am tot evitat să o postez. Practic, poza este din timpul procesului în care am eliberat prima și probabil cea mai mare, decizie limitativă pe care am avut-o. Simbolic, postez această poză drept un reminder pentru ceva infinit mai puternic dar personal.

Inițial voiam să o postez cu o descriere despre cât de benefic este clearing-ul emoțional. Apoi m-am gândit să vorbesc despre deciziile limitative și cm ne fac viața mai grea. Apoi m-am gândit să merg invers, de la rezultatele pe care le am astăzi, la 5 ani de la această poză, după un proces de 30 de minute de lucru. Apoi am șters cu buretele toate aceste ancore, pentru a servi reminder-ului.

Pe când mergeam la psiholog, într-una dintre ședințe mi-a spus “să știi că efectele muncii noastre de astăzi o să le vezi abia peste câțiva ani”. Pfai, valuri de furie călăreau valuri de indignare în mintea mea, cu titlul “păi și pentru ce **insert indignare** plătesc azi?”. Nu am înțeles atunci.

În box există o idee conform căreia tu nu te antrenezi pentru începutul meciului, când ai multă energie, ci pentru ultimele minute când abia mai poți. Atunci antrenorii pun presiune, atunci contează să ții garda sus și să execuți impecabil. Pentru că “când abia o să mai poți ține garda, o să o ții ca acum, așa că învață să o ții bine”.

Yes, we do train for the extra-ordinary, și de multe ori te poți uita în jur să te întrebi “la ce bun?”. Sincer spun că pe cât de glorioasă este prezentată în social media această dezvoltare personală și munca interioară, când o faci pe bune nu e nimic glorios. De multe ori e greu și neplăcut să deschizi sertare din bibliotecă subconștientului și cu atât mai mult respect și responsabilitate am față de cei care o fac.

Reminderul este despre beneficiile pe care le aduce munca depusă. Promit eu că sunt pe măsură și că nici un rând scris și nici un proces făcut cu sau fără lacrimi în ochi nu rămâne nerăsplătit. Răsplata este în cine devii. Extraordinar, în condiții extra-ordinare, iar asemeni unei statui înalte, ai nevoie de distanță pentru a-i vedea măreția. Tu ai nevoie de timp.

03/07/2026

Nu cred că mai surprind pe cineva dacă spun că gândurile noastre influentează tot. Cred însă că mai am o șansă de a surprinde dacă spun că orice facem, de la frici la cumpărături la acțiuni urmează mereu același tipar neurologic. Creierul primește informație bazată pe simțuri- văz, auz, miros, gust, kinestezic și pe baza acestei informații creează impresia a ceea ce noi ne dăm seama că trăim - percepția prezentului.

Ei bine, nu trebuie să aruncăm bățul neurologic prea departe ca să înțelegem cm funcționează strategiile mentale, adică înlănțuiri de pași- de tipul - ceva ce vezi sau îți imaginezi (vizual), ceva ce auzi în exterior sau îți spui în mintea ta (auditiv), ceva ce simți cu mâna sau o emoție în corp (kinestezic) - you got the point - înlănțuiri de pași care determină un comportament, de exemplu, decizia de a cumpăra ceva, sau frica de ceva.

Este poveste lungă în spate despre cm se creează, dacă pot fi schimbate, cm îți descoperi strategiile - plot twist - nu prea poți singur, evident, dar vestea bună este că ele pot fi descoperite și schimbate. Te pot ajuta cu asta.

Trimite clipul ăsta unui prieten care face compulsive shopping sau are o fobie de care vrea să scape 🙌