13/07/2025
Cum ne vedem unii pe alții, în realitate.
1.
Pentru a putea procesa cu rapiditate evenimentele din jur, minte fiecăruia dintre noi este echipată cu un proces foarte puternic și extrem de rapid. Fiece intră în contact cu noi, în secret, este categorizat și așezat în memorie, pentru ca să putem procesa mai departe noutatea vieții. Următoarea dată când reîntâmpinăm acel ceva nu mai suntem nevoiți să luăm de la capăt procesul de recunoaștere. Destul de impresionant, nu-i așa?
Ca orice lucru pe planete asta, are o parte bună și una rea, care trebuie supravegheată și îmbunătățită…..
2.
“Psihologii spun că noi, ființele umane, creăm categorii de-a lungul vieții, în care inconștient, ne punem experiențele ce sunt aproape similare. Aceste categorii sunt denumite de către specialiști, ‘scheme’. Schemele sunt automate, lipicioase și esențiale pentru a parcurge lumea. Îndată ce cunoaștem schema pentru un scaun, nu trebuie să investigăm mereu fiecare obiect care are patru picioare, o placă la înălțime de șezut și un spătar. Cu siguranță, nu toate asocierile sunt periculoase, dar când o facem unei ființe umane, daunele sunt bineștiute.
Schemele sunt precum o umbră atașată procesul nostru de gândire conștient și se camuflează în așa fel încât să nu le putem controla. Dacă nu lucrăm să le contracarăm, v-or persista de-a lungul timpului. Probleme sociale apar atunci când nu reușim să aplicăm schemele numai obiectelor mecanice precum scaunele….”
- Rhonda V. Magee, The Inner Work of Racial Justice -
3.
Este foarte folositor de știut că, dacă ne-am fript odată punând mâna pe mânerul încins de la oală, a doua oară, creând o schemă din experiența dureroasă nu o mai repetăm. Însă același proces îl aplicăm și persoanelor din jur fie ele dragi sau nu. Creăm diferite scheme în jurul fiecărei persoane, prieteni sau dușmani, femeie sau bărbat, bătrân sau tânăr, șef sau subaltern, arb sau negru, din Vest sau din Est. Ne ajută să înțelegem mai bine societate în care ne aflăm. Ne aduce mai multă liniște și înțelegere.
Și totuși…. Așa este? Funcționează? Chiar ne aduce mai multă liniște și înțelegere? Sau ne creează confuzie și agitație?
4.
“Un tată și fiul său sunt implicați într-un accident de mașină. Tată-l moare pe loc, fiul este dus de urgență la spital. La urgență, chirurgul privește băiatul și spune, “Nu pot opera băiatul ăsta, este fiul meu.” Cum este posibil?
Încercând să rezolvi ghicitoarea asta, cu siguranță ai deja câteva răspunsuri la îndemână. Înainte să găsim soluția, ne întoarcem în 2012, când i-am arătat ghicitoarea mamei mele. A citit-o și a rămas confuză. M-a întrebat dacă nu cumva există o eroare gramaticală în text. După vreo cinci minute de discuții, răspunsul ei final a fost, “Chirurgul era tată-l lui, care de fapt nu a murit, ci fantoma sa s-a reîntors în sala de operație.”
Pentru ai da soluția, am întrebat-o, “Ce-ai făcut weekend-ul trecut?” Mi-a spus că a fost de serviciu. “Și,…ce faci când ești de serviciu?” Iritată-mi strigă, “Operez!”
Apoi, dintr-o dată se prinde. Își pune mâinile pe față, acoperindu-și rușinea și jena pe care o simțea. Mama mea, care este un chirurg, nu și-a imaginat vreodată chirurgul din ghicitoare ca fiind femeie.
Când m-am lovit de ghicitoarea astea, ca student la drept, și eu am avut multe soluții: tată adoptiv, celălat tată homosexual, chiar m-am gândit și la posibilitatea unui preot,… până când mi s-a dat răspunsul: chirurgul este mama sa.
Asta-i puterea de a asocia mental concepte de tip ‘chirurg’ cu genul ‘feminin’ sau ‘masculin’. Cu timpul astfel de asociații mentale devin obiceiuri mentale și crează percepția cu care interceptăm celălalte ființe umane.”
- Anu Gupta, Breaking Bias -
5.
Când vine vorba de ființe umane, totul se complică. Am fost crescuți și educați în diverse moduri și culturi diferite. Fiecare din noi am crescut într-o societate cu tipare, scheme, bias-uri despre lumea din jur, pe care le-am asimilat și le-am aplicat la rându-ne. De asemeni, timpurile s-au schimbat, anii au trecut și ceea ce am învățat de la părinți, școală, religie, despre societatea, acum nu mai sunt valabile sau au fost îmbunătățite.
Îmi amintesc pe timpul copilărie mele, asta în anii de aur ai comunismului, când eram obraznic mi se spune să fiu cuminte căci dacă nu vin ‘țigănii’ și mă i-a în sac sau auzeam povești îngrozitoare în jur cm că niște ‘țigăni’ au venit și l-au furat pe copilul Cutărescu și câte și mai câte legate de tiparul ‘țigăni’. Ca rezultat, am dezvoltat o frică, teamă și ură în jurul tiparului “țigan’. Asta până când am ajuns în Vest și am fost pus în tiparul “țigan’, căci acolo oricine era din România era considerat unul. În acel moment m-am întrebat, cine este de fapt această persoană? există în realitate sau este doar un concept pe care-l aplicăm doar ca să ne speriem și să ne producem ură pentru o cineva anume? Este justificabil ca de fiecare dată când sunt în apropierea unei persoane pe care o consider ca fiind ‘țigan’, inima să-mi bată puternic și să devin agitat? Oare îmi folosește la ceva acum?
De asemeni, tot în aceleași vremuri, rolul femeii era foarte limitat și strâns legat de casă. Am crescut să nu văd femeia ca fiind în stare să se descurce singură, să repare ceva, să conducă o echipă de bărbați, să aducă bani în casă. Vremurile s-au schimbat și tranziția a schimbat rolurile fiecărui gen, însă în minte mi-a rămas tiparul implementat. Deseori mă trezesc, când interacționez cu o prietenă, având un sentimentul de superioritate în propriul dialog sau atitudine.
O altă schemă sau bias pe care l-am căpătat este legat de educație. Copil fiind, educați primită venea numai sub forma violenței verbale sau fizice, inducându-mi frică și teamă. Când mă găsesc în rolul de educator sau învățător, mereu sunt foarte atent la modul cm vorbesc sau mă comport, căci dacă nu, mă trezesc ridicând vocea și impunându-mi opiniile; educația se transformă în teroare.
Poziția de lider pe vremuri, nu putea fi dezbătută, pusă sub semnul întrebării, ci doar urmată în de-aproape. Desigur, majoritatea liderilor veneau pe parte de PCR și nu erau populari sau prea capabili, măsurile lor fiind dezastruoase uneori, așa că subalternii, pentru ai face față situației de zi cu zi lansau bârfe și zvonuri irealistice despre persoana respectivă. Era singura unealtă la îndemâna omului simplu de a lupta înapoi, într-un sistem opresiv, fără să se simte o victimă impotentă. De fiecare dată când mă aflu într-un colectiv, mă găsesc gândind și vorbind bârfe despre liderul, șeful, managerul meu, chiar dacă persoana este un suflet blând și competent. Beneficiul? ..un sentiment de dreptate pe care-l am când bârfesc, însă nemulțumirea, stresul și tensiunea internă despre locul de muncă, crește treptat.
Care sunt tiparele tale pe cale le ai depsre lumea din jurul tău? Cum navighezi universul tău?
Un alt exemplu, dintr-o altă carte minunată despre acest subiect fascinant…..
6.
“Cu doi ani în urmă, sora mea mai mare Finot, trebuia să se opereze. Finot nu poate citi sau scrie și are intelectul unui copil, chiar dacă este foarte matură emoțional și foarte fericită. Sunt tutorele ei, însă trăiește într-o comunitate minunată de persoane ca ea, supravegheate medical, undeva într-un al stat. M-am dus acolo în ziua operației, am rămas cu ea peste noapte și apoi câteva zile după operație când au eliberat-o. Liderul casei în care locuiește a fost cea care a internat-o. Liderul lui Finot, Nadege, mi-a spus că sunt încântate de chirurgul care o va opera, Dr. Laborde. A fost foarte atentă și talentată în a-i explica fiecare detaliu lui Finot, în așa fel încât să poată înțelege.
În ziua operație, așteptam în camera pre-operațională pe Dr. Laborde, împreună cu alți pacienți și doctori. Cu excepția unei asistente filipineze, toți cei care erau în aceea camera erau albi. Anestezistul, un bărbat alb, se apropie de noi. Asistentul chirurgului, și el un bărbat alb, vine și se prezintă. Apoi Dr. Laborde intră. O persoană tânără, de culoare închisă și femeie.
Nu mă așteptam la asta. Știam că este femeie, dar am presupus că era albă. M-am simțit foarte rușinată de presupunerea avută.”
- Seben Selassie, You Belong-
7.
Călătoresc mult cu avionul prin Europa și de multe ori am avut ocazia să fiu vecin de scaun cu o familie de etnie Romă. Simt cu teama-mi inundă interiorul și încerc cu disperare să delimitez un spațiu în scaunul meu. Simt cm judecata învățată de mic despre termenul ‘țigăni’ începe să curgă…. Și persoana de lângă mine? Un copil minunat, cu ochii mari și gingași, mă privește plin de bucurie și-mi aruncă un surâs enorm. Mama lui, cu un bebeluș în brațe ce-l leagănă ușor. Este o femeie foarte tânăra care are deja doi copii, încercând să-i liniștească și în același timp să facă față prejudecăților din jur. Dacă avionul s-ar prăbuși, cu toții am fii niște ființe umane într-un avion. Nimic special. Și totuși suntem vii!!
Acest proces este foarte subtil și rapid. Nimeni nu scapă din a fi încadrat într-o schemă sau bias sau tipar. Când considerăm că persoana care trebuie să facă curat în casă este soția sau soțul, când considerăm că este normal să stai cu băieții la o bere sau să mergem cu fetele la cumpărături, când ne trimitem copilul să cumpere ceva ce am uitat fără să ținem cont că sunt implicați într-o activitate importantă pentru ei, când considerăm că soțul trebuie să ducă cu mașina la reparat sau soția trebuie să aibă grijă de bebeluș… și câte și mai câte… toate astea sunt înrădăcinate în cultura și educația fiecăruia dintre noi.
Și pentru a ne înțelege unul cu altul, trebuie să le vedem ca fiind ceea ce sunt, niște scheme în mintea umană. Nu sunt reguli de urmat sau de ținut! Cum eu am schemele mele și tu ai bias-ruile tale. Nu este normal să ne omorâm unul pe altul, încercând să ne impunem unul altuia cultura cu care am fost educați!
