Yoga în viața de zi cu zi

Yoga în viața de zi cu zi Instructor Yoga; există o cale în mine, așa că rămân clar și liniștit, precum apa o face cu luna.

“Cum pot să cresc și să ajung la înălțimea mea maximă?” mă întrebă odată un copac.Iar eu îi răspund:“Dragul meu, stai li...
14/07/2026

“Cum pot să cresc și să ajung la înălțimea mea maximă?” mă întrebă odată un copac.

Iar eu îi răspund:

“Dragul meu, stai liniștit un minut în fiecare zi, nu-ți lăsa ramurile să se miște.”

păstrează-ți energia înăuntru și în afară, adună-ți toată puterea în aripile tale nevăzute.

Apoi, un combustibil care-ți hrănește gândurile și faptele îți v-or ajuta spiritul

să se înalțe și să lovească creștetul cu Acoperișul care acoperă totul.”

— Hafiz —

Cu toții ne dorim să ne dezvoltăm, să fim mai sănătoși, mai înțelepți, mai fericiți, să ne împlinim potențialul. Și, aproape instinctiv, credem că această creștere vine atunci când facem mai mult, când ne străduim mai tare și când realizăm tot mai multe.

Imaginează-ți că mergi la cineva înțelept și întrebi cm poți să crești. Și-ți răspunde, “Șezi în liniște un minut în fiecare zi.” La prima vedere răspunsul pare aproape absurd. Cum ar putea liniștea să ne ajute să creștem? Și totuși, asta-i înțelepciunea care nu vine din logică, ci izvorăște dintr-o înțelegere profundă a felului în care funcționează viața.

Creșterea ce-o căutăm atât de mult, rareori apare dintr-o alergare continuă sau dintr-un efort neîncetat. De cele mai multe ori, ea apare atunci când devenim mai adânc înrădăcinați în noi. Uneori, mișcarea profundă începe chiar în clipa în care încetează toată agitația inutilă.

Asta nu înseamnă să fim pasivi, ci să nu ne mai risipim. Fiecare îngrijorare, fiecare distragere, fiecare reacție automată consumă câte puțin din energia noastră. Fără să ne dăm seama, devenim asemenea unui copac ale cărui ramuri nu încetează niciodată să fie purtate de vânt.

Yoga oferă posibilitatea să ne oprim din alergare, suficient cât să observăm unde se duce energia noastră. Ne adunăm atenția în respirație. O așezăm în corp. Încet, prezența noastră devine tot mai stabilă. Începem să ne îndrăgostim de fiecare clipă petrecută pe saltea. Liniștea și puterea interioară încep să prindă rădăcini. Hafiz numește toate astea ‘aripile noastre nevăzute’.

Când hrănim aceste aripi nevăzute, acțiunile noastre încep să izvorască dintr-un alt loc. Mai întâi schimbăm sursa energie și apoi tot ce curge din ea începe să schimbe totul.

18/06/2026

„Dumnezeu este întotdeauna acolo, lângă patul bolnavilor. Atât de multe ori le ține o cană la buze și le mângâie fruntea.

Dacă nu mă crezi, încearcă să-ți imaginezi scena asta, cm ți se-ntâmpla ție.

Imaginează-ți scena asta ori de câte ori simți nevoia prezenței Îndrăgitului.

Pentru asta există imaginația. Poți să te gândești la o întrebuințare mai bună? Și cine poate spune că nu va deveni realitate... undeva, în drumul tău?”
— Hafiz —

Există momente în viață când totul pare greu și credem, aproape instinctiv, că trebuie să purtăm singuri tot ceea ce ni s-a dat.

Hafiz ne oferă o altă imagine. El ne invită să ne imaginăm o prezență care stă liniștită alăturea, oferind grijă și sprijin, fără să încerce să repare nimic. Fie că numim prezența Dumnezeu, iubire, conștiință, viață însăși sau pur și simplu partea cea mai profundă a inimii noastre, nu este atât de important.

De obicei, credem că imaginația este doar fantezie. Însă imaginația poate fi și altceva. Cei mai mulți ne folosim imaginația pentru contemplarea fricilor, conflictelor, scenariilor sumbre și rănilor vechi. Hafiz ne îndeamnă în direcția opusă și ne întreabă: „Și dacă imaginația ar putea fi folosită pentru iubire?”

Practica de astăzi este o invitație de a experimenta această posibilitate. Simte respirația intrând și ieșind din corp. Simte contactul tălpilor cu pământul. Simte mâinile odihnindu-se acolo unde sunt.

Și, în timp ce te așezi în moment, imaginează-ți că tot ceea mai înțeleaptă, mai iubitoare și mai răbdătoare ființă din univers șade lângă tine. Nu trebuie să crezi lucru ăsta, ci permite-i să fie.

Observă ce se întâmplă în corp. Când ne aducem atenția asupra tensiunilor din formă și simțim bunătatea respirației care este deja aici, ceva începe să se înmoaie.

Invitația este simplă: să ne amintim că nu suntem singuri, că suntem ținuți de ceva mai mare decât grijile noastre, mai mare decât planurile noastre, mai mare chiar decât ceea ce putem înțelege.

„La asta servește imaginația.”

Să ajungem aici, cu blândețe, și să vedem ce se deschide.

Poetul Rumi spune:„Cum poate o ființă făcută din apă și lut să prindă viață,dacă însăși Respirația Divină nu o aprinde?”...
03/06/2026

Poetul Rumi spune:

„Cum poate o ființă făcută din apă și lut să prindă viață,
dacă însăși Respirația Divină nu o aprinde?”

Multe instrucțiuni yoga sunt ne sugerează: “adu-ți atenția asupra respirației”, “relaxează-te”, “nu opune rezistență”. Însă practica ne poate duce mult mai departe: în intimitate, abandon, iubire. acolo unde granițele se dizolvă.

El scrie:

„Când îmi apăs mâna pe piept,
este pieptul tău.
Iar acum îmi scarpini capul!”

Devenim greu de localizat. Limitele începe să slăbească. Respirație după respirație. Postură după postură. Încet, aproape neobservat, încetăm să ne mai agățăm atât de strâns de „eu” și „al meu”.

Kabir spune:

„Mă cauți? Sunt pe scaunul de lângă tine.
Umărul meu îl atinge pe al tău.

Când mă vei căuta cu adevărat, mă vei vedea chiar aici.
Mă vei găsi în cea mai mică încăpere a timpului... (în) respirația dinăuntrul respirației.”

Rumi continuă:

„Nu este nimic de crezut.
Abia când am încetat să mai cred în mine însumi
am intrat în această frumusețe.
Am văzut sabia ta și mi-am ars scutul.”

Pe măsură ce practica se adâncește, „Eu respir” devine doar respirație. „Eu simt” devine simțire. „Eu aud” devine auzire. A face lasă loc prezenței. Respirație după respirație, postură după postură, încetăm să mai stăm separați de experiența noastră și ne odihnim pur și simplu în ea.

„Al meu” și „al tău” ne protejează în viața de zi cu zi. Aici, pe saltea, ele se înmoaie.

Din nou, Rumi:

„Zi și noapte am păzit perla sufletului meu.
Acum, în acest ocean de curenți perlați,
am pierdut șirul și nu mai știu care era a mea.”

La sfârșitul practicii, întinși în Savasana, cuvântul „al meu” începe să se înmoaie. Sinele care a păzit perla lui „Eu” se înmoaie. Rămâne oceanul prezenței.

Hafiz scrie:

„Cele o mie de membre ale tale îmi sfâșie trupul. Așa se moare:
Frumusețea continuă să-și așeze cuțitul ascuțit asupra mea.”

29/05/2026

„Nu pleca nicăieri fără mine.
Nu lăsa să se întâmple nimic pe cer fără mine,
nici pe pământ, în lumea aceasta sau în cealaltă,
fără ca eu să fiu parte din întâmplarea lui.
Privire, să nu vezi nimic din ce eu nu văd.
Vorbă, să nu spui nimic.
Felul cm noaptea se cunoaște mai bine prin Lună,
fii astfel cu mine. Fii trandafirul
cel mai apropiat de spinul care sunt.

Vreau să mă simt în tine când guști mâncarea,
în munca ta când lucrezi,
când îți vizitezi prietenii, când urci
singur pe acoperiș noaptea.

Nu există nimic mai dureros decât să mergi pe stradă
fără tine. Nu știu încotro merg.
Tu ești drumul și cel care cunoaște drumurile,
mai mult decât hărțile, mai mult decât iubirea.”
— Rumi

Practica asta este o invitație să ne oprim din a ne mai îndepărta de noi înșine.

Pe măsură ce respiri, observă ce se întâmplă atunci când atenția și respirația sunt împreună. Când inspirația este locuită pe deplin. Când expirația nu este abandonată la jumătate ei.

„Tu ești drumul și cel care cunoaște drumurile.”

Yoga începe chiar aici: în intimitatea cu experiența. Tălpile pe podea. Pulsul din încheieturi. Coloana înaltă în aer, asemenea unei coloane.

Când brațele se ridică, fii acolo. Când corpul se apleacă, fii acolo. Când apare efortul, fii acolo. Când apare blândețea, fii acolo și atunci. Lasă respirația să-ți fie companion. Lasă conștiința să-ți însoțească fiecare mișcare.

„Felul cm noaptea se cunoaște mai bine prin Lună fii astfel cu mine”

Yoga cere același fel de cunoaștere. Prezență. Permite-ți să intri complet în această practică. Să nu rămână nicio parte din tine în afară. Și dacă mintea pleacă spre ieri sau spre mâine, întoarce-te cu blândețe.

„Nu există nimic mai dureros decât să mergi pe stradă fără tine.”

Petrecem mare parte din viață mergând înaintea noastră. Corpul într-un loc, mintea în altul. Respirând aici, îngrijorându-ne în altă parte. Este timpul să devenim, în practica asta, și călătorul, și drumul…

Este timpul să devenim „mai mult decât hărțile, mai mult decât iubirea.”

21/05/2026

“Fratele trup este sărac... asta înseamnă că trebuie să fim bogați pentru el.
El a fost adesea cel bogat; așa că să fie iertat
pentru răutatea momentelor sale nefericite.
Și atunci când se poartă de parcă abia ne-ar cunoaște,
să-i fie amintit cu blândețe tot ce am împărțit.

Desigur, nu suntem unul, ci doi singuratici:
conștiința noastră și el.
Dar cât de mult avem să ne mulțumim unul altuia,
așa cm o fac prietenii! Și boala ne amintește:
prietenia cere mult.”
— Rainer Maria Rilke

Trupul este companionul nostru în viață. Uneori generos, alteori epuizat, alteori dificil. Un tovarăș de drum care poartă vremea internă.

Privită astfel, practica se îndepărtează de performanță și se apropie de relație. Sesiunea nu mai este despre a stăpâni trupul, ci despre a-l asculta. Despre a negocia cu el. Despre a-i mulțumi. Chiar despre a-l ierta. Practica devine mai puțin despre flexibilitate și mai mult despre fidelitate: să rămânem aproape de trup chiar și atunci când ne dezamăgește, ne sperie, îmbătrânește, doare sau se împotrivește.

Hafiz scrie:

„Noaptea trecută Dumnezeu a lipit pe peretele tavernei un decret aspru pentru toți prizonierii iubirii, care spunea:

Dacă inima ta nu poate găsi o muncă plină de bucurie, atunci fălcile acestei lumi probabil ți-au înșfăca dulcele fund.”

De asemeni, practicăm cu un spirit de bucurie și dedicație. În clipa în care încercăm să obținem ceva, începem să ne îndepărtăm de corp.

O clasă de yoga se simte mai puțin cu o sală de sport și mai mult cu o adunarea de oameni în jurul unui foc.

15/05/2026

“Tu, atât de subtil încât poți aluneca în sufletul meu,
cum ar fi dacă, pentru o vreme,
ai trăi aici în chip văzut?

Atât de tainic încât rămâi nevăzut chiar și pentru lucrurile secrete,
intri în mine, iar partea mea ascunsă
strălucește ca un felina

Tu, Înțelepciune, care înțelegi limba păsărilor
și o vorbești, ce vei spune acum
prin gura mea?

Rege, al cărui arc nimeni nu-l poate încorda,
folosește-mă ca pe o săgeată.

Dragostea este felul în care Îl cunosc pe Dumnezeu.”

- Rumi-


Un arc are nevoie de fermitate, dar și finețe. Prea rigid, și se rupe. Prea slab, și nimic nu se pune în mișcare.

O asana poate deveni un astfel de arc. Intrăm în formă. La început pare ceva fizic: aliniere, respirație, senzație, efort. Dar, pe măsură ce atenția se adâncește, postura începe să adune energie, tensiune, direcție, prezență. Ceva este tras spre interior, asemenea unei corzi întinse. Și apoi postura încetează să mai fie ceva ce ținem. Senzația acelui „eu” care face asana se înmoaie și a face devine a fi.

Practica ne întinde și ne stabilizează, iar în acele clipe începem să simțim că ceva se mișcă înăuntrul nostru:

“…intri în mine, iar taina din mine strălucește ca un felinar…”

Ceea ce este ascuns în noi nu este ascuns pentru că este departe, ci pentru că la suprafață este zgomot. Și ce era ascuns începe să se lumineze.

Venim pe saltea gata să ne oferim precum o unealtă gata să fie folosită:

“…folosește-mă ca pe o săgeată…”

Practica însăși devine arcul. Respirația întinde coarda. Postura creează direcție. Conștiința este eliberată către un centru nevăzut.

Și aceasta este yoga.

07/05/2026

Micul rubin pe care îl caută toți a căzut undeva pe drum.
Unii cred că este la răsărit de noi, alții la apus.

Unii spun: „printre pietrele vechi ale pământului”, alții:
„în apele adânci.”

Instinctul lui Kabir i-a spus că era înăuntru
și cât valorează,
așa că l-a învelit cu grijă în pânza inimii sale.
- Kabir -

Yoga începe chiar așa… învățăm să ne întoarcem către interior cu blândețe și observăm ceea ce deja este așezat aici.

Așa că, în practica asta, în loc să ne străduim sau să căutăm ceva, poate luăm fiecare formă ca și când despachetăm cu grijă o mică pânză ținută aproape de inimă.

Versuri ale lui Kabir îmi tot dau roată în minte,
Instinctul lui Kabir i-a spus că era înăuntru
și cât valorează,�așa că l-a învelit cu grijă în pânza inimii sale

Practica este simplă. Nu există nicio luptă aici. Nimic de obținut. Yoga înseamnă doar să ascultăm suficient de profund încât să redescoperim rubinul dinăuntru.

28/04/2026

„Ce este acest parfum?
Vine oare din cer?
A cui este acest râs?
Sunt oare îngerii în paradis?

Ce nuntă este aceasta
cu luna drept platou
și cerul drept voal?

Ce ospăț este acesta
în care Sultanul Bagdadului
linge platourile
din bucătăria noastră?

Numai Dumnezeu știe!
Dar vino! Ia un târnăcop
și sparge
sinele tău împietrit.

În structura inimii tale
sunt încastrate rubine.
Izvoare de râs
sunt îngropate în pieptul tău.

Destupă ulciorul cu vin,
dărâmă ușa
către comoara neființei.

Apa din ulciorul tău
este puțină și sălcie.

Sparge ulciorul
și vino la râu!”
— Rumi

E timpul să ne oprim o clipă și să începem sesiunea de azi, așa cm ne sugerează Rumi: cu curiozitate, cu un anume “nu știu.” Ce este asta? De unde vine?

Ca și cm ceva frumos se întâmplă deja și noi suntem puțin în întârziere.

Și apoi, să aducem această curiozitate în fiecare formă pe care o luăm în această practică. Iar din invitație să trecem către o blândă insistență de a reveni la senzații, de fiecare dată când mintea alunecă spre amintiri, planuri sau judecăți.

Sparge sinele tău împietrit.
Sparge ulciorul.
Vino la râu.

Există o parte din noi care ajunge pe saltea foarte grijulie. Gestionăm. Controlăm. Încercăm să ținem totul împreună.

Rumi ne sugerează ceva mai radical. Și dacă limitarea nu ține de condițiile vieții, ci de recipientul în care încercăm să o ținem? Obiceiurile. Identitățile. Modurile tăcute în care rămânem închiși.

Și dacă practica yoga nu este despre a îmbunătăți acel recipient, ci despre a-l crăpa puțin? Nu violent. Ci cu sinceritate.

Astăzi, în loc să încerci să perfecționezi fiecare mișcare, vezi dacă poți înmuia ceea ce a devenit rigid ca piatra: opinii despre cm ar trebui să arate această postură, idei despre cm ar trebui să fie practica. În loc să ții totul strâns, permite ceva să se relaxeze.

Poate că tensiunea pe care o simți nu are nevoie să fie reparată, ci doar de spațiu în care să existe. Poate că respirația nu are nevoie de control, ci doar de permisiunea de a te respira.

Rumi spune că există un râu. Chiar aici. Curge continuu, fie că îl observăm sau nu. Respirația curge prin senzații, prin gânduri. Dar nu ajungem la el prin încordare. Ajungem la el lăsând ceva să se spargă.

Așa că, înainte să începem, observă:

Unde te constrângi ca un ulcior? Și ce ar însemna să te deschizi, măcar puțin?

Lasă practica yoga să fie mai puțin despre control și mai mult despre a permite. Mai puțin despre ulcior, și mai mult despre râu.

Să începem.

„Ochiul pe care îl vezi nu este ochipentru că îl vezi;este ochi pentru că te vede.”— Antonio MachadoDe multe ori practic...
23/04/2026

„Ochiul pe care îl vezi nu este ochi
pentru că îl vezi;
este ochi pentru că te vede.”
— Antonio Machado

De multe ori practicăm asemenea unor observatori. Scanăm corpul. Evaluăm mintea. Căutăm tensiuni. Încercăm să ne „privim” experiența și, uneori, să o reparăm. Machado ne invită să întoarcem oglinda.

Și totuși, dacă prezența nu este ceva ce trebuie să forțăm în acest moment? Dacă viața ne întâmpină deja aici?

Respirația ne respiră. Corpul ne vorbește prin senzații, dureri, căldură, oboseală, deschidere. Podeaua ne susține fără să ne ceară să merităm asta. Chiar și tăcerea are felul ei de a asculta.

Poetul Hafiz spune…

„Obișnuiam să merg printr-o grădină frumoasă cântând,
Dar grădina s-a îndrăgostit de vocea mea,
Și s-a îndrăgostit și de tălpi,
Apoi a hotărât că ar fi înțelept
Să mă urmeze acasă
Și să nu mai plece vreodată!

Același lucru s-a întâmplat cu soarele,
Apoi cu Saturn și încă vreo douăsprezece planete amețite, aflate în vacanță.

Și un întreg lanț muntos din apropiere,
Cu copacii, râurile și peștii lor încă agățați
Pe spatele lor.

Și o mare turmă de capre dulci și pline de viață.

Dragii mei, ceea ce Hafiz încearcă de fapt să spună este:
Dacă te simți vreodată singur,
Vino să vizitezi această Casă Sălbatică —
Versul meu Celest —
Unde noi toți vom trăi mereu
Atât de fericiți.”

Aceasta este o invitație să ne amintim că suntem profund conectați: cu respirația, cu acest corp, cu sunetele din această încăpere, cu oamenii care practică alături de noi și cu ritmul vast al vieții care se mișcă dincolo de acești pereți.

Nu suntem în afara vieții. Suntem parte din ea.

Hai să ne întoarcem în ceea ce Hafiz numește „Casa Sălbatică”. Un loc unde nimic esențial nu a fost exclus. Unde oboseala ta este binevenită. Bucuria ta este binevenită. Mintea ta agitată este binevenită. Inima ta sensibilă este binevenită.

Și poate că, până la sfârșitul acestei practici, te vei simți mai puțin ca cineva care stă în afara vieții și mai mult ca cineva care este primit înapoi în ea.

Să începem.

14/04/2026

“Marea ureche de pe exteriorul capului poate fi închisă.
Aude atât de bine, încât urechea interioară devine surdă.
Ce-ar fi dacă nu ai avea deloc auz, nici un nas, nici un lucru mintal?
Atunci ai putea auzi limpede cele trei silabe: „Întoarce-te.”

Sunetele noastre, munca noastră, renumele nostru, toate sunt exterioare.
Când ne mișcăm spre interior, ne mișcăm prin spațiul lăuntric.
Picioarele noastre pășesc ferm, ele experimentează și trotuarele.
Există cineva înăuntru care merge precum Iisus pe apă.”

- Rumi -

Astăzi nu practicăm pentru a deveni ceva nou, ci pentru a ne întoarce, pentru a face pentru a întâlni acel ceva care deja pășește înăuntru. Lasă corpul să se miște, dar întoarce ascultarea spre interior.

Observă cât de repede mintea vrea să înțeleagă, să adune sens, să facă ceva cu aceste cuvinte.

Astăzi lăsăm sensul să se odihnească. Nu suntem aici ca să îmbunătățim corpul, nici măcar să perfecționăm respirația, suntem aici să ascultăm ce rămâne atunci când nimic nu este de îmbunătățit.

Închide urechea exterioară, ca și cm ai diminua o lumină. Lasă sunetele să vină, dar nu merge în întâmpinarea lor. Lasă-le să apară și să se dizolve ca valurile care uită țărmul.

Și acum… începe să observi un alt fel de auz. Nu prin urechi, ci prin corpul însuși. Ascultă senzația palmelor, a tălpilor, înălțimea tăcută a coloanei.

Observă cm respirația nu este ceva ce faci, ci ceva ce deja se întâmplă, ca un flux al mării care nu cere permisiune. Aceasta este o mișcare fără efort, un mers fără pași… este acel ceva despre care vorbește Rumi…, acel ceva care nu merge pe trotuare, ci pe apa lucrurilor schimbătoare.

Practică din acel loc. Nu din mintea care organizează, ci din prezența care deja știe cm să se miște, cm să respire, cm să fie.

Address

Online
Mangalia
905500

Opening Hours

10:30 - 12:00

Telephone

+40738150117

Website

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Yoga în viața de zi cu zi posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Practice

Send a message to Yoga în viața de zi cu zi:

Shortcuts

Share

Category