05/08/2026
Persoanele asigurate care urmează să călătorească într-un stat membru al Uniunii Europene sau al Spațiului Economic European, în Confederația Elvețiană ori în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord pot solicita din nou emiterea cardului.
Cardul este eliberat fără costuri și permite accesul la serviciile medicale din sistemul public, devenite necesare în timpul șederii temporare, în aceleași condiții și la aceleași tarife aplicabile persoanelor asigurate în statul respectiv.
📌 𝗖𝗲 𝘁𝗿𝗲𝗯𝘂𝗶𝗲 𝘀𝗮̆ 𝘀̦𝘁𝗶𝘁̦𝗶?
• cardul se eliberează în termen de 𝟳 𝘇𝗶𝗹𝗲 𝗹𝘂𝗰𝗿𝗮̆𝘁𝗼𝗮𝗿𝗲 de la înregistrarea cererii în sistemul informatic;
• perioada de valabilitate este de 𝟮 𝗮𝗻𝗶 de la data emiterii;
• pentru persoanele cu vârsta de 65 de ani, perioada de valabilitate este de 10 ani;
• pentru copii, perioada de valabilitate este calculată de la emitere și până la data corespunzătoare împlinirii vârstei de 18 ani;
• cardul acoperă serviciile medicale devenite necesare pe durata șederii temporare;
• cardul nu acoperă tratamentele planificate în străinătate, serviciile medicale private, operațiunile de salvare sau costurile de repatriere;
• în anumite state poate fi necesară plata unei contribuții, potrivit regulilor aplicabile persoanelor asigurate în țara respectivă.
🚨 Dacă plecarea are loc într-un interval mai scurt de 7 zile lucrătoare, iar situația justifică eliberarea documentului în regim de urgență, asiguratul poate solicita 𝗖𝗲𝗿𝘁𝗶𝗳𝗶𝗰𝗮𝘁𝘂𝗹 𝗣𝗿𝗼𝘃𝗶𝘇𝗼𝗿𝗶𝘂 𝗱𝗲 𝗜̂𝗻𝗹𝗼𝗰𝘂𝗶𝗿𝗲, care conferă aceleași drepturi.
🌐 Cererea poate fi depusă online pe platforma oficială: https://www.cardeuropean.ro/login
🌍 𝗦-𝗮 𝗿𝗲𝗹𝘂𝗮𝘁 𝘁𝗶𝗽𝗮̆𝗿𝗶𝗿𝗲𝗮 𝗰𝗮𝗿𝗱𝘂𝗿𝗶𝗹𝗼𝗿 𝗲𝘂𝗿𝗼𝗽𝗲𝗻𝗲
Casa de Asigurări de Sănătate Maramureș informează asigurații că 𝗮 𝗳𝗼𝘀𝘁 𝗿𝗲𝗹𝘂𝗮𝘁𝗮̆ 𝘁𝗶𝗽𝗮̆𝗿𝗶𝗿𝗲𝗮 𝗖𝗮𝗿𝗱𝘂𝗿𝗶𝗹𝗼𝗿 𝗘𝘂𝗿𝗼𝗽𝗲𝗻𝗲 𝗱𝗲 𝗔𝘀𝗶𝗴𝘂𝗿𝗮̆𝗿𝗶 𝗦𝗼𝗰𝗶𝗮𝗹𝗲 𝗱𝗲 𝗦𝗮̆𝗻𝗮̆𝘁𝗮𝘁𝗲.
✈️ Persoanele asigurate care urmează să călătorească într-un stat membru al Uniunii Europene sau al Spațiului Economic European, în Confederația Elvețiană ori în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord pot solicita din nou emiterea cardului.
Cardul este eliberat fără costuri și permite accesul la serviciile medicale din sistemul public, devenite necesare în timpul șederii temporare, în aceleași condiții și la aceleași tarife aplicabile persoanelor asigurate în statul respectiv.
💬„𝘙𝘦𝘭𝘶𝘢𝘳𝘦𝘢 𝘵𝘪𝘱𝘢̆𝘳𝘪𝘳𝘪𝘪 𝘭𝘦 𝘱𝘦𝘳𝘮𝘪𝘵𝘦 𝘢𝘴𝘪𝘨𝘶𝘳𝘢𝘵̦𝘪𝘭𝘰𝘳 𝘴𝘢̆ 𝘴𝘰𝘭𝘪𝘤𝘪𝘵𝘦 𝘥𝘪𝘯 𝘯𝘰𝘶 𝘤𝘢𝘳𝘥𝘶𝘭 𝘦𝘶𝘳𝘰𝘱𝘦𝘢𝘯 𝘪̂𝘯 𝘧𝘰𝘳𝘮𝘢 𝘰𝘣𝘪𝘴̦𝘯𝘶𝘪𝘵𝘢̆. 𝘙𝘦𝘤𝘰𝘮𝘢𝘯𝘥𝘢̆𝘮 𝘥𝘦𝘱𝘶𝘯𝘦𝘳𝘦𝘢 𝘤𝘦𝘳𝘦𝘳𝘪𝘪 𝘥𝘪𝘯 𝘵𝘪𝘮𝘱, 𝘢𝘴𝘵𝘧𝘦𝘭 𝘪̂𝘯𝘤𝘢̂𝘵 𝘥𝘰𝘤𝘶𝘮𝘦𝘯𝘵𝘶𝘭 𝘴𝘢̆ 𝘧𝘪𝘦 𝘱𝘳𝘪𝘮𝘪𝘵 𝘪̂𝘯𝘢𝘪𝘯𝘵𝘦𝘢 𝘱𝘭𝘦𝘤𝘢̆𝘳𝘪𝘪”, Adrian Mădăras, 𝗗𝗶𝗿𝗲𝗰𝘁𝗼𝗿 𝗚𝗲𝗻𝗲𝗿𝗮𝗹, 𝗖𝗮𝘀𝗮 𝗱𝗲 𝗔𝘀𝗶𝗴𝘂𝗿𝗮̆𝗿𝗶 𝗱𝗲 𝗦𝗮̆𝗻𝗮̆𝘁𝗮𝘁𝗲 𝗠𝗮𝗿𝗮𝗺𝘂𝗿𝗲𝘀̦.
📌 𝗖𝗲 𝘁𝗿𝗲𝗯𝘂𝗶𝗲 𝘀𝗮̆ 𝘀̦𝘁𝗶𝘁̦𝗶?
• cardul se eliberează în termen de 𝟳 𝘇𝗶𝗹𝗲 𝗹𝘂𝗰𝗿𝗮̆𝘁𝗼𝗮𝗿𝗲 de la înregistrarea cererii în sistemul informatic;
• perioada de valabilitate este de 𝟮 𝗮𝗻𝗶 de la data emiterii;
• pentru persoanele cu vârsta de 65 de ani, perioada de valabilitate este de 10 ani;
• pentru copii, perioada de valabilitate este calculată de la emitere și până la data corespunzătoare împlinirii vârstei de 18 ani;
• cardul acoperă serviciile medicale devenite necesare pe durata șederii temporare;
• cardul nu acoperă tratamentele planificate în străinătate, serviciile medicale private, operațiunile de salvare sau costurile de repatriere;
• în anumite state poate fi necesară plata unei contribuții, potrivit regulilor aplicabile persoanelor asigurate în țara respectivă.
🚨 Dacă plecarea are loc într-un interval mai scurt de 7 zile lucrătoare, iar situația justifică eliberarea documentului în regim de urgență, asiguratul poate solicita 𝗖𝗲𝗿𝘁𝗶𝗳𝗶𝗰𝗮𝘁𝘂𝗹 𝗣𝗿𝗼𝘃𝗶𝘇𝗼𝗿𝗶𝘂 𝗱𝗲 𝗜̂𝗻𝗹𝗼𝗰𝘂𝗶𝗿𝗲, care conferă aceleași drepturi.
🌐 Cererea poate fi depusă online pe platforma oficială: https://www.cardeuropean.ro/login
💡 Solicitați cardul înainte de plecare și verificați condițiile de acordare a serviciilor medicale în statul în care călătoriți.
❤️ 𝗖𝗔𝗦 𝗠𝗮𝗿𝗮𝗺𝘂𝗿𝗲𝘀̦ 𝗣𝗲𝗻𝘁𝗿𝘂 𝗦𝗮̆𝗻𝗮̆𝘁𝗮𝘁𝗲𝗮 𝗧𝗔!
____