Psiholog Nineta Teodorescu

Psiholog Nineta Teodorescu Psiholog & Psihoterapeut in Hipnoza clinica Ericksoniana. Consultații online și în cabinet.

„𝐃𝐨𝐫𝐦… 𝐝𝐚𝐫 𝐦ă 𝐭𝐫𝐞𝐳𝐞𝐬𝐜 𝐦𝐚𝐢 𝐨𝐛𝐨𝐬𝐢𝐭ă 𝐝𝐞𝐜â𝐭 𝐦-𝐚𝐦 𝐜𝐮𝐥𝐜𝐚𝐭.”Așa a început discuția în cabinet. Nu părea nici anxioasă, nici dep...
25/03/2026

„𝐃𝐨𝐫𝐦… 𝐝𝐚𝐫 𝐦ă 𝐭𝐫𝐞𝐳𝐞𝐬𝐜 𝐦𝐚𝐢 𝐨𝐛𝐨𝐬𝐢𝐭ă 𝐝𝐞𝐜â𝐭 𝐦-𝐚𝐦 𝐜𝐮𝐥𝐜𝐚𝐭.”

Așa a început discuția în cabinet. Nu părea nici anxioasă, nici deprimată în mod evident. Vorbea calm, dar cu o oboseală profundă în voce, greu de explicat doar prin lipsă de somn.

„𝐷𝑜𝑟𝑚 7–8 𝑜𝑟𝑒. 𝑁𝑢 𝑎𝑚 𝑝𝑟𝑜𝑏𝑙𝑒𝑚𝑒 𝑚𝑎𝑗𝑜𝑟𝑒. 𝑆̦𝑖 𝑡𝑜𝑡𝑢𝑠̦𝑖… 𝑚𝑎̆ 𝑠𝑖𝑚𝑡 𝑒𝑝𝑢𝑖𝑧𝑎𝑡𝑎̆ 𝑖̂𝑛 𝑓𝑖𝑒𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑧𝑖.”

În astfel de situații, întrebarea nu este „cât dormi?”, ci „se oprește mintea ta vreodată?”. A zâmbit ușor, ca și cm răspunsul era deja cunoscut.

„𝑁𝑢… 𝑛𝑖𝑐𝑖𝑜𝑑𝑎𝑡𝑎̆.”

Pe parcursul discuției, a devenit clar că nu era vorba despre somn, ci despre o activitate mentală continuă. Gândurile nu se opreau nici în timpul zilei, nici înainte de culcare. Își anticipa constant sarcinile, scenariile, posibilele probleme. Chiar și în momentele de liniște, mintea ei lucra.

𝐍𝐮 𝐞𝐫𝐚 𝐥𝐢𝐩𝐬𝐚̆ 𝐝𝐞 𝐬𝐨𝐦𝐧. 𝐄𝐫𝐚 𝐥𝐢𝐩𝐬𝐚̆ 𝐝𝐞 𝐨𝐩𝐫𝐢𝐫𝐞 𝐢𝐧𝐭𝐞𝐫𝐢𝐨𝐚𝐫𝐚̆.

În prima etapă nu am încercat să o relaxez și nici să-i ofer soluții rapide. I-am propus doar să observe. Să devină conștientă de momentul în care mintea pornește singură, fără ca ea să decidă asta. După câteva zile a revenit cu o concluzie simplă, dar importantă: „Nu se oprește niciodată.”

În etapa următoare nu am lucrat pe „𝐨𝐩𝐫𝐢𝐫𝐞𝐚 𝐠𝐚̂𝐧𝐝𝐮𝐫𝐢𝐥𝐨𝐫”. Pentru că nu este realist. Am lucrat pe felul în care reacționează la ele.
Am început simplu. I-am cerut ca, de fiecare dată când observă că intră într-un șir de gânduri (de tip „și dacă…”, „trebuie să…”, „ce se întâmplă dacă…”), să se oprească câteva secunde și să-și pună o singură întrebare:

👉 „Gândul acesta mă ajută acum… sau doar mă consumă?”

Nu trebuia să-l alunge. Nu trebuia să-l schimbe. Doar să-l identifice.

La început, aproape toate gândurile erau „urgente”. Totul părea important. Dar, pe măsură ce a repetat exercițiul, a început să observe ceva: multe gânduri nu duceau la acțiune reală, ci doar la tensiune.

În etapa următoare, am adăugat încă un pas. Când apărea un gând care o consuma, nu îl mai continua automat. Își nota mental:

👉 „nu acum”

și revenea la ce făcea în acel moment.

Nu perfect. Nu mereu. Dar suficient cât să creeze o mică pauză între gând și reacție. După câteva zile, a spus ceva foarte concret:

„𝑁𝑢 𝑚𝑎𝑖 𝑝𝑙𝑒𝑐 𝑐𝑢 𝑓𝑖𝑒𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑔𝑎̂𝑛𝑑 𝑝𝑎̂𝑛𝑎̆ 𝑙𝑎 𝑐𝑎𝑝𝑎̆𝑡. 𝐿𝑒 𝑙𝑎𝑠 𝑛𝑒𝑡𝑒𝑟𝑚𝑖𝑛𝑎𝑡𝑒.”

Aici a fost schimbarea. Nu pentru că gândurile au dispărut,
ci pentru că nu le-a mai urmat pe toate. Aceasta a fost o schimbare importantă. Nu pentru că gândurile au dispărut, ci pentru că nu o mai absorbiseră complet.

În paralel, am lucrat diferența dintre gândirea utilă și gândirea repetitivă, cea care nu duce la soluții, ci doar consumă energie.
După câteva săptămâni, schimbarea a fost reală.

„𝑁𝑢 𝑚𝑎𝑖 𝑠𝑢𝑛𝑡 𝑎𝑡𝑎̂𝑡 𝑑𝑒 𝑜𝑏𝑜𝑠𝑖𝑡𝑎̆. 𝑁𝑢 𝑝𝑒𝑛𝑡𝑟𝑢 𝑐𝑎̆ 𝑑𝑜𝑟𝑚 𝑚𝑎𝑖 𝑚𝑢𝑙𝑡, 𝑐𝑖 𝑝𝑒𝑛𝑡𝑟𝑢 𝑐𝑎̆ 𝑝𝑎𝑟𝑐𝑎̆ 𝑚𝑎̆ 𝑚𝑎𝑖 𝑜𝑝𝑟𝑒𝑠𝑐 𝑑𝑖𝑛 𝑚𝑖𝑛𝑒.”

Mulți oameni spun că sunt obosiți. Dar, de fapt, sunt într-o stare continuă de tensiune mentală. Corpul se oprește. Mintea nu. De aceea, uneori, odihna nu începe în pat. Începe în momentul în care nu mai simți că trebuie să controlezi tot.

Poate că întrebarea nu este „de ce sunt atât de obosit?”, ci „când a fost ultima dată când mintea mea s-a oprit cu adevărat?”

🔥Aceasta e intervenția reală. Simplă, dar profundă:
- identificare
- pauză
- alegere .

𝐍𝐢𝐧𝐞𝐭𝐚 𝐓𝐞𝐨𝐝𝐨𝐫𝐞𝐬𝐜𝐮







𝐃𝐞 𝐜𝐞 𝐭𝐞 𝐬𝐢𝐦𝐭̦𝐢 𝐬𝐢𝐧𝐠𝐮𝐫… 𝐜𝐡𝐢𝐚𝐫 𝐬̦𝐢 𝐜𝐚̂𝐧𝐝 𝐧𝐮 𝐞𝐬̦𝐭𝐢?Există un tip de singurătate despre care se vorbește prea puțin.Nu este...
19/03/2026

𝐃𝐞 𝐜𝐞 𝐭𝐞 𝐬𝐢𝐦𝐭̦𝐢 𝐬𝐢𝐧𝐠𝐮𝐫… 𝐜𝐡𝐢𝐚𝐫 𝐬̦𝐢 𝐜𝐚̂𝐧𝐝 𝐧𝐮 𝐞𝐬̦𝐭𝐢?

Există un tip de singurătate despre care se vorbește prea puțin.
Nu este singurătatea în care ești efectiv singur într-o cameră.
Este cea în care ești înconjurat de oameni… și totuși simți un gol greu de explicat. Poți fi într-o familie, într-un cuplu, la o masă cu prieteni…și, în același timp, să simți că nu ești cu adevărat acolo.

Vorbești, zâmbești, participi…dar ceva din tine rămâne retras, departe, neatins. Aceasta nu este o lipsă de oameni. Este o lipsă de conexiune reală. Și, de cele mai multe ori, nu începe în exterior…ci în interior.

𝐂𝐮𝐦 𝐚𝐩𝐚𝐫𝐞 𝐚𝐜𝐞𝐚𝐬𝐭ă 𝐬𝐢𝐧𝐠𝐮𝐫ă𝐭𝐚𝐭𝐞 ?

De multe ori, ea se formează în timp, din experiențe repetate în care:
– nu ai fost înțeles
– nu ai fost ascultat cu adevărat
– ai fost criticat când ai încercat să fii tu
– ai simțit că trebuie să te adaptezi pentru a fi acceptat

În astfel de momente, fără să-ți dai seama, înveți ceva foarte important: că nu este sigur să fii tu, așa cm ești. Și atunci începi, treptat, să te ajustezi. Spui ce „trebuie”. Simți ce este acceptabil. Arăți doar acea parte din tine care nu deranjează. Dar, în acest proces… pierzi contactul cu tine.

𝐃𝐞 𝐜𝐞 𝐧𝐮 𝐭𝐞 𝐬𝐢𝐦ț𝐢 𝐜𝐨𝐧𝐞𝐜𝐭𝐚𝐭, 𝐜𝐡𝐢𝐚𝐫 𝐝𝐚𝐜ă 𝐚𝐢 𝐨𝐚𝐦𝐞𝐧𝐢 î𝐧 𝐣𝐮𝐫?

Conexiunea reală nu apare doar din prezență fizică. Apare atunci când ești văzut, înțeles și acceptat. Dar, dacă tu nu mai arăți cine ești cu adevărat, ceilalți nu au la ce să se conecteze. Se conectează la o versiune adaptată a ta. La o mască. La un rol. Și atunci apare acel sentiment greu de descris: „Sunt cu ei… dar nu sunt cu adevărat aici.”

𝐄𝐱𝐞𝐦𝐩𝐥𝐞 𝐬𝐢𝐦𝐩𝐥𝐞, 𝐝𝐢𝐧 𝐯𝐢𝐚ț𝐚 𝐝𝐞 𝐳𝐢 𝐜𝐮 𝐳𝐢.

Ești într-o conversație și ai ceva important de spus… dar alegi să taci. Pentru că „nu e momentul” sau „nu contează”. Râzi la o glumă… dar în interior nu simți nimic.

Cineva te întreabă „ce faci?” și răspunzi automat: „bine”, deși în tine este agitație, oboseală sau tristețe. Stai lângă cineva drag…dar simți că nu poți spune ceea ce te doare cu adevărat. Toate aceste mici momente…adunate în timp… creează distanță. Nu între tine și ceilalți. Ci între tine și tine.

𝐀𝐝𝐞𝐯ă𝐫𝐮𝐥 𝐩𝐫𝐨𝐟𝐮𝐧𝐝

Cea mai grea singurătate nu este atunci când nu ai oameni…ci atunci când nu te mai simți pe tine. Pentru că, atunci când pierzi această legătură, nimeni din exterior nu o poate compensa.

𝐂𝐞 𝐩𝐨ț𝐢 î𝐧𝐯ăț𝐚 𝐝𝐢𝐧 𝐚𝐜𝐞𝐚𝐬𝐭ă 𝐬𝐭𝐚𝐫𝐞 ?

Această singurătate nu este un eșec. Este un semnal. Un semnal că undeva, pe drum, ai învățat să te îndepărtezi de tine pentru a fi acceptat. Și că acum este momentul să te întorci. Nu brusc. Nu forțat. Ci cu blândețe.

𝐒𝐮𝐠𝐞𝐬𝐭𝐢𝐢 𝐬𝐢𝐦𝐩𝐥𝐞, 𝐝𝐚𝐫 𝐞𝐬𝐞𝐧ț𝐢𝐚𝐥𝐞.

Începe prin a te întreba, sincer:
👉 „Ce simt eu, de fapt, acum?”
👉 „Ce nu spun, deși aș avea nevoie?”
👉 „Unde mă ascund?”

Permite-ți, măcar în spații sigure, să fii mai autentic. Chiar și puțin. Spune un adevăr mic. Exprimă o emoție simplă. Nu pentru ceilalți… ci pentru tine. Învață să stai cu tine, fără să te judeci. Pentru că relația cu ceilalți începe, întotdeauna, din relația cu tine.

𝐔𝐧 𝐠â𝐧𝐝 𝐝𝐞 𝐥𝐮𝐚𝐭 𝐜𝐮 𝐭𝐢𝐧𝐞

Conexiunea nu începe atunci când găsești oamenii potriviți.
Începe atunci când îți permiți să fii tu. Și poate că nu vei spune nimic. Poate doar vei citi… și vei recunoaște acea stare.

Nu trebuie să explici. Nu trebuie să te expui. Uneori, e suficient să înțelegi. Și, încet… să te întorci la tine.

Scrie dacă te regăsești si tu in această situatie ! Ai curajul să te privesti !

𝐍𝐢𝐧𝐞𝐭𝐚 𝐓𝐞𝐨𝐝𝐨𝐫𝐞𝐬𝐜𝐮





𝐂𝐚𝐫𝐞 𝐬𝐞𝐧𝐭𝐢𝐦𝐞𝐧𝐭 𝐬𝐭𝐚̆ 𝐥𝐚 𝐛𝐚𝐳𝐚 𝐜𝐞𝐥𝐨𝐫 𝐦𝐚𝐢 𝐦𝐮𝐥𝐭𝐞 𝐬𝐮𝐟𝐞𝐫𝐢𝐧𝐭̦𝐞?Nu suferim doar din cauza a ceea ce ni se întâmplă. Suferim mai a...
19/03/2026

𝐂𝐚𝐫𝐞 𝐬𝐞𝐧𝐭𝐢𝐦𝐞𝐧𝐭 𝐬𝐭𝐚̆ 𝐥𝐚 𝐛𝐚𝐳𝐚 𝐜𝐞𝐥𝐨𝐫 𝐦𝐚𝐢 𝐦𝐮𝐥𝐭𝐞 𝐬𝐮𝐟𝐞𝐫𝐢𝐧𝐭̦𝐞?

Nu suferim doar din cauza a ceea ce ni se întâmplă. Suferim mai ales din cauza a ceea ce simțim… când ne pierdem conexiunea.

La baza multor dureri nu stă nici furia, nici tristețea, nici frica. Ci un sentiment mai tăcut, mai greu de explicat: senzația că suntem singuri… chiar și atunci când nu suntem.

Că nu mai aparținem.
Că nu mai suntem văzuți.
Că nu mai suntem aleși.

Și, undeva în profunzime…că nu suntem suficienți.

Din acest loc apar aproape toate rănile:

frica – pentru că singurătatea pare nesigură
respingerea – pentru că pare că „ceva e în neregulă cu mine”
abandonul – pentru că simți că nu contezi
rușinea – pentru că ajungi să crezi că nu meriți iubire
controlul – pentru că încerci să nu mai retrăiești durerea
dependența – pentru că , mereu cauți în exterior ceea ce nu simți în interior

Un copil mic plânge când mama pleacă din cameră. Nu pentru că înțelege situația…
ci pentru că simte că a dispărut iubirea.

Adultul face același lucru, doar în forme mai tăcute:

„nu m-a sunat” devine „nu contez”
„m-a criticat” devine „nu sunt suficient”
„m-a părăsit” devine „nu sunt de iubit”

Și astfel, viața nu mai este trăită așa cm este…ci prin rana acestei separări.

Adevărul este simplu, dar profund: nu lipsa iubirii rănește cel mai mult…ci convingerea că nu suntem demni de ea.

Iar vindecarea nu începe în exterior, ci în momentul în care refacem această legătură cu noi înșine.

Când nu te mai simți separat, lumea nu mai pare un loc ostil.

Și poate că nu vei spune nimic. Poate doar vei citi… și vei simți.

Poate te vei regăsi într-un rând,
sau doar într-o stare pe care nu ai știut să o numești până acum.

Nu trebuie să explici. Nu trebuie să te expui.

Uneori, e suficient să știi că nu ești singur(ă) în ceea ce simți.

… 🤍

𝐍𝐢𝐧𝐞𝐭𝐚 𝐓𝐞𝐨𝐝𝐨𝐫𝐞𝐬𝐜𝐮

𝐏𝐬𝐢𝐡𝐨𝐥𝐨𝐠 𝐜𝐥𝐢𝐧𝐢𝐜𝐢𝐚𝐧
𝐏𝐬𝐢𝐡𝐨𝐭𝐞𝐫𝐚𝐩𝐞𝐮𝐭 𝐢̂𝐧 𝐇𝐢𝐩𝐧𝐨𝐳𝐚 𝐜𝐥𝐢𝐧𝐢𝐜𝐚̆ 𝐬̦𝐢 𝐭𝐞𝐫𝐚𝐩𝐢𝐞 𝐞𝐫𝐢𝐜𝐤𝐬𝐨𝐧𝐢𝐚𝐧𝐚̆




𝐃𝐞 𝐜𝐞 𝐮𝐧𝐢𝐢 𝐨𝐚𝐦𝐞𝐧𝐢 𝐧𝐮 𝐩𝐨𝐭 𝐬𝐩𝐮𝐧𝐞 „𝐍𝐔”?Sunt persoane care muncesc prea mult, ajută pe toată lumea, acceptă aproape orice ru...
17/03/2026

𝐃𝐞 𝐜𝐞 𝐮𝐧𝐢𝐢 𝐨𝐚𝐦𝐞𝐧𝐢 𝐧𝐮 𝐩𝐨𝐭 𝐬𝐩𝐮𝐧𝐞 „𝐍𝐔”?

Sunt persoane care muncesc prea mult, ajută pe toată lumea, acceptă aproape orice rugăminte și, cu toate acestea, se simt adesea epuizate sau nedreptățite.
Când îi întrebi de ce nu refuză, răspunsul vine aproape instinctiv:
„Nu vreau să supăr pe nimeni.” În spatele acestei dificultăți aparent simple se ascund, de multe ori, mecanisme psihologice mai profunde.

𝟏. 𝐓𝐞𝐚𝐦𝐚 𝐝𝐞 𝐫𝐞𝐬𝐩𝐢𝐧𝐠𝐞𝐫𝐞

Pentru unii oameni, a spune „nu” înseamnă inconștient riscul de a pierde afecțiunea celorlalți. Ei au învățat de mici că sunt apreciați atunci când sunt utili, când ajută sau când fac pe plac celor din jur. Astfel, refuzul devine aproape imposibil.

𝟐. 𝐃𝐨𝐫𝐢𝐧ț𝐚 𝐝𝐞 𝐚 𝐟𝐢 𝐚𝐜𝐜𝐞𝐩𝐭𝐚𝐭

Mulți oameni confundă acceptarea cu disponibilitatea permanentă.
Cred că valoarea lor depinde de cât de mult pot face pentru ceilalți.
În realitate, relațiile sănătoase nu se bazează pe sacrificiu permanent.

𝟑. 𝐄𝐝𝐮𝐜𝐚ț𝐢𝐚 𝐫𝐢𝐠𝐢𝐝ă

Unii oameni au crescut cu ideea că: trebuie să fie mereu cuminți, să nu creeze probleme, să fie „copii buni”. Acest model se poate prelungi și la maturitate.

𝟒. 𝐂𝐨𝐧𝐟𝐮𝐳𝐢𝐚 𝐝𝐢𝐧𝐭𝐫𝐞 𝐛𝐮𝐧ă𝐭𝐚𝐭𝐞 ș𝐢 𝐬𝐥ă𝐛𝐢𝐜𝐢𝐮𝐧𝐞

A fi bun nu înseamnă să accepți orice. Uneori, a spune „nu” este o formă de respect față de tine însuți.

𝟓. 𝐅𝐫𝐢𝐜𝐚 𝐝𝐞 𝐜𝐨𝐧𝐟𝐥𝐢𝐜𝐭

Pentru unele persoane, orice dezacord pare o amenințare. De aceea preferă să accepte lucruri care nu le convin, doar pentru a evita tensiunile.

În realitate, a spune „nu” nu este o dovadă de egoism. Este o dovadă de claritate interioară. Oamenii care știu să spună „nu” au învățat, de fapt, ceva foarte important: că limitele sănătoase protejează atât relațiile, cât și echilibrul personal.

𝐍𝐢𝐧𝐞𝐭𝐚 𝐓𝐞𝐨𝐝𝐨𝐫𝐞𝐬𝐜𝐮




Femeia – taina care ține lumea vieAstăzi, de 8 Martie, nu este doar o zi a florilor și a urărilor. Este o zi în care, da...
08/03/2026

Femeia – taina care ține lumea vie

Astăzi, de 8 Martie, nu este doar o zi a florilor și a urărilor. Este o zi în care, dacă privim cu adevărat, putem vedea ceva mult mai profund: forța tăcută care ține lumea în echilibru.

Femeia nu este doar un rol social. Nu este doar mamă, fiică, iubită, prietenă sau profesionistă. Femeia este o prezență care creează spațiu pentru viață. Oriunde există o femeie care iubește, care îngrijește, care încurajează, care reconstruiește după căderi, acolo lumea devine puțin mai locuibilă.

Există o formă de putere care nu face zgomot.
Nu cucerește teritorii și nu ridică vocea.
Dar schimbă destine.

Aceasta este puterea feminină.

Ea se vede în răbdarea cu care o mamă își crește copilul.
În delicatețea cu care o femeie știe să aline o inimă rănită.
În inteligența cu care creează armonie acolo unde alții văd doar conflict.
În curajul tăcut cu care merge mai departe chiar și atunci când nimeni nu vede lupta din interiorul ei.

Femeia poartă în sine două mistere aparent opuse: fragilitatea și rezistența. Poate plânge dintr-un gest mic, dar poate trece prin încercări uriașe fără să se frângă. În ea există o memorie veche, aproape ancestrală, care știe instinctiv să protejeze viața.

De aceea, civilizațiile au intuit dintotdeauna că în femeie există ceva sacru. Nu întâmplător, multe culturi au văzut în feminin principiul fertilității, al renașterii și al compasiunii.

Dar poate cea mai frumoasă calitate a femeii este capacitatea ei de a transforma.
Ea transformă o casă într-un cămin.
Transformă suferința în înțelegere.
Transformă haosul în ordine.
Și, uneori, transformă chiar și inimile oamenilor.

De aceea, 8 Martie nu este doar despre a oferi flori.
Este despre a recunoaște o forță profundă, care nu cere aplauze, dar fără de care lumea ar deveni infinit mai rece.

Astăzi, gândul meu se îndreaptă către toate femeile:
către cele care zâmbesc lumii chiar dacă în interior duc lupte nevăzute,
către cele care oferă sprijin fără să ceară nimic în schimb,
către cele care au curajul de a rămâne ele însele.

Pentru că, dincolo de toate rolurile și etichetele, femeia rămâne una dintre cele mai frumoase forme prin care viața se exprimă pe pământ.

La mulți ani, femeilor.
Lumina voastră face lumea mai blândă.

Nineta Teodorescu.

𝐔𝐧 𝐦𝐨𝐦𝐞𝐧𝐭 𝐝𝐢𝐧 𝐜𝐚𝐛𝐢𝐧𝐞𝐭.Un bărbat de 58 de ani a venit la terapie la câteva săptămâni după ce suferise un infarct. Pentru ...
06/03/2026

𝐔𝐧 𝐦𝐨𝐦𝐞𝐧𝐭 𝐝𝐢𝐧 𝐜𝐚𝐛𝐢𝐧𝐞𝐭.

Un bărbat de 58 de ani a venit la terapie la câteva săptămâni după ce suferise un infarct. Pentru el, experiența fusese complet neașteptată. Îmi spune aproape de la început: „Nu am fost niciodată bolnav. Am muncit toată viața, am fost activ, mi-am văzut de familie și de serviciu. Și dintr-o dată… infarct.” În timp ce vorbește, duce mâna spre plexul solar și spune că de ceva timp simte acolo „un ghem”. Îl întreb ce fel de senzație este. Se gândește puțin și răspunde: „Nu e durere. E mai degrabă o grijă. Ca și cm grija stă acolo permanent.”

De la infarct încoace a devenit mult mai atent la corpul lui. Orice senzație nouă îl face să se întrebe dacă nu cumva este semnul că se întâmplă din nou ceva grav. Îmi spune că parcă nu mai are aceeași încredere în corpul lui. În același timp, mintea îi merge mereu spre aceleași gânduri: dacă nu va mai putea munci, dacă își va pierde locul de muncă, dacă la vârsta lui va mai găsi vreodată altul. Viața lui, privită din exterior, pare stabilă: familie, responsabilități, ani de muncă serioasă. Totuși, în spatele acestei stabilități există o presiune constantă.

La un moment dat spune ceva care schimbă direcția conversației: „Eu nu mai vreau serviciul ăsta. Aș vrea să fiu liber. Să mă ocup de lucrurile care îmi plac.” Îl întreb de când există această dorință. Nu răspunde imediat, dar după câteva secunde spune sincer: „De mai mulți ani.” Infarctul nu a creat această dorință. El doar a făcut-o imposibil de ignorat.

𝑀𝑢𝑙𝑡̦𝑖 𝑜𝑎𝑚𝑒𝑛𝑖 𝑡𝑟𝑎̆𝑖𝑒𝑠𝑐 𝑎𝑛𝑖 𝑖̂𝑛𝑡𝑟𝑒𝑔𝑖 𝑖̂𝑛𝑡𝑟-𝑢𝑛 𝑐𝑜𝑛𝑓𝑙𝑖𝑐𝑡 𝑖𝑛𝑡𝑒𝑟𝑖𝑜𝑟 𝑡𝑎̆𝑐𝑢𝑡. 𝑂 𝑝𝑎𝑟𝑡𝑒 𝑑𝑖𝑛 𝑒𝑖 𝑣𝑟𝑒𝑎 𝑠𝑡𝑎𝑏𝑖𝑙𝑖𝑡𝑎𝑡𝑒, 𝑠𝑖𝑔𝑢𝑟𝑎𝑛𝑡̦𝑎̆, 𝑟𝑒𝑠𝑝𝑜𝑛𝑠𝑎𝑏𝑖𝑙𝑖𝑡𝑎𝑡𝑒 𝑓𝑎𝑡̦𝑎̆ 𝑑𝑒 𝑓𝑎𝑚𝑖𝑙𝑖𝑒. 𝑂 𝑎𝑙𝑡𝑎̆ 𝑝𝑎𝑟𝑡𝑒 𝑣𝑟𝑒𝑎 𝑙𝑖𝑏𝑒𝑟𝑡𝑎𝑡𝑒, 𝑠𝑒𝑛𝑠 𝑝𝑒𝑟𝑠𝑜𝑛𝑎𝑙, 𝑡𝑖𝑚𝑝 𝑝𝑒𝑛𝑡𝑟𝑢 𝑙𝑢𝑐𝑟𝑢𝑟𝑖 𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑖̂𝑖 𝑟𝑒𝑝𝑟𝑒𝑧𝑖𝑛𝑡𝑎̆ 𝑐𝑢 𝑎𝑑𝑒𝑣𝑎̆𝑟𝑎𝑡. 𝐷𝑒 𝑐𝑒𝑙𝑒 𝑚𝑎𝑖 𝑚𝑢𝑙𝑡𝑒 𝑜𝑟𝑖, 𝑝𝑎𝑟𝑡𝑒𝑎 𝑟𝑒𝑠𝑝𝑜𝑛𝑠𝑎𝑏𝑖𝑙𝑎̆ 𝑐𝑎̂𝑠̦𝑡𝑖𝑔𝑎̆. 𝑂𝑚𝑢𝑙 𝑐𝑜𝑛𝑡𝑖𝑛𝑢𝑎̆ 𝑠𝑎̆ 𝑓𝑢𝑛𝑐𝑡̦𝑖𝑜𝑛𝑒𝑧𝑒 𝑐𝑜𝑟𝑒𝑐𝑡, 𝑠𝑎̆ 𝑖̂𝑠̦𝑖 𝑓𝑎𝑐𝑎̆ 𝑑𝑎𝑡𝑜𝑟𝑖𝑎, 𝑠𝑎̆ 𝑚𝑒𝑎𝑟𝑔𝑎̆ 𝑚𝑎𝑖 𝑑𝑒𝑝𝑎𝑟𝑡𝑒. 𝐷𝑎𝑟 𝑡𝑒𝑛𝑠𝑖𝑢𝑛𝑒𝑎 𝑑𝑖𝑛𝑡𝑟𝑒 𝑎𝑐𝑒𝑠𝑡𝑒 𝑑𝑜𝑢𝑎̆ 𝑝𝑎̆𝑟𝑡̦𝑖 𝑛𝑢 𝑑𝑖𝑠𝑝𝑎𝑟𝑒. 𝐸𝑎 𝑟𝑎̆𝑚𝑎̂𝑛𝑒 𝑖̂𝑛 𝑐𝑜𝑟𝑝, 𝑢𝑛𝑒𝑜𝑟𝑖 𝑠𝑢𝑏 𝑓𝑜𝑟𝑚𝑎 𝑢𝑛𝑒𝑖 𝑝𝑟𝑒𝑠𝑖𝑢𝑛𝑖 𝑐𝑜𝑛𝑠𝑡𝑎𝑛𝑡𝑒, 𝑎 𝑢𝑛𝑒𝑖 𝑛𝑒𝑙𝑖𝑛𝑖𝑠̦𝑡𝑖 𝑔𝑟𝑒𝑢 𝑑𝑒 𝑒𝑥𝑝𝑙𝑖𝑐𝑎𝑡 𝑠𝑎𝑢 𝑎 𝑎𝑐𝑒𝑙𝑢𝑖 „𝑔ℎ𝑒𝑚” 𝑝𝑒 𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑜𝑚𝑢𝑙 𝑖̂𝑙 𝑠𝑖𝑚𝑡𝑒 𝑖̂𝑛 𝑝𝑙𝑒𝑥𝑢𝑙 𝑠𝑜𝑙𝑎𝑟.

𝐼̂𝑛 𝑎𝑠𝑡𝑓𝑒𝑙 𝑑𝑒 𝑠𝑖𝑡𝑢𝑎𝑡̦𝑖𝑖, 𝑟𝑜𝑙𝑢𝑙 𝑚𝑒𝑢 𝑐𝑎 𝑡𝑒𝑟𝑎𝑝𝑒𝑢𝑡 𝑛𝑢 𝑒𝑠𝑡𝑒 𝑠𝑎̆ 𝑖̂𝑖 𝑠𝑝𝑢𝑛 𝑐𝑒 𝑑𝑒𝑐𝑖𝑧𝑖𝑒 𝑠𝑎̆ 𝑖𝑎. 𝑁𝑢 𝑖̂𝑖 𝑠𝑝𝑢𝑛 𝑛𝑖𝑐𝑖 𝑠𝑎̆ 𝑟𝑒𝑛𝑢𝑛𝑡̦𝑒 𝑙𝑎 𝑠𝑒𝑟𝑣𝑖𝑐𝑖𝑢, 𝑛𝑖𝑐𝑖 𝑠𝑎̆ 𝑟𝑎̆𝑚𝑎̂𝑛𝑎̆ 𝑐𝑢 𝑜𝑟𝑖𝑐𝑒 𝑝𝑟𝑒𝑡̦. 𝐼̂𝑛𝑐𝑒𝑟𝑐 𝑚𝑎𝑖 𝑖̂𝑛𝑡𝑎̂𝑖 𝑠𝑎̆ 𝑖̂𝑛𝑡̦𝑒𝑙𝑒𝑔 𝑖̂𝑚𝑝𝑟𝑒𝑢𝑛𝑎̆ 𝑐𝑢 𝑒𝑙 𝑐𝑒 𝑒𝑥𝑝𝑟𝑖𝑚𝑎̆ 𝑑𝑒 𝑓𝑎𝑝𝑡 𝑎𝑐𝑒𝑎 𝑠𝑒𝑛𝑧𝑎𝑡̦𝑖𝑒 𝑑𝑖𝑛 𝑐𝑜𝑟𝑝. 𝑃𝑒𝑛𝑡𝑟𝑢 𝑐𝑎̆ 𝑢𝑛𝑒𝑜𝑟𝑖 𝑐𝑜𝑟𝑝𝑢𝑙 𝑣𝑜𝑟𝑏𝑒𝑠̦𝑡𝑒 𝑑𝑒𝑠𝑝𝑟𝑒 𝑙𝑢𝑐𝑟𝑢𝑟𝑖 𝑝𝑒 𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑚𝑖𝑛𝑡𝑒𝑎 𝑙𝑒-𝑎 𝑎𝑚𝑎̂𝑛𝑎𝑡 𝑎𝑛𝑖 𝑑𝑒 𝑧𝑖𝑙𝑒.

Îl invit să pună palma pe zona plexului solar și să observe senzația fără să încerce să o alunge. Respiră mai lent câteva momente și spune că parcă nu mai este la fel de strânsă. Îl întreb atunci: „Dacă acel ghem ar putea spune ceva, ce ar spune?” Se gândește puțin și răspunde simplu: „Să mă opresc puțin.”

Această frază spune mult despre situația lui. Uneori infarctul nu este doar un eveniment medical. Este și momentul în care corpul obligă omul să se oprească și să privească mai atent felul în care trăiește. Nu neapărat pentru a abandona tot ce a construit, ci pentru a schimba raportul dintre muncă, responsabilitate și viață personală.

În terapie încercăm să transformăm această experiență într-un moment de claritate, nu într-o reacție impulsivă. Îl ajut să distingă între dorința autentică de schimbare și reacția de teamă care apare după un eveniment medical. Îl invit să își imagineze pentru o clipă cm ar arăta viața lui dacă ar putea păstra stabilitatea de care are nevoie, dar ar introduce treptat mai mult spațiu pentru lucrurile care îi aduc sens.

Pe măsură ce conversația continuă, înțelege că libertatea pe care o caută nu înseamnă neapărat să fugă imediat din viața pe care o are. Uneori înseamnă să înceapă să o reorganizeze. Să reducă presiunea constantă, să introducă pauze reale, să își acorde permisiunea de a trăi și altfel decât a făcut-o până acum.

La finalul ședinței spune ceva diferit de început: „Poate că nu trebuie să schimb totul deodată. Dar clar nu mai pot trăi exact la fel ca înainte.”

Și acesta este adesea începutul unei schimbări reale. Pentru că uneori corpul nu spune doar „ești bolnav”. Uneori spune: „𝒇𝒆𝒍𝒖𝒍 î𝒏 𝒄𝒂𝒓𝒆 𝒂𝒊 𝒕𝒓ă𝒊𝒕 𝒑â𝒏ă 𝒂𝒄𝒖𝒎 𝒕𝒓𝒆𝒃𝒖𝒊𝒆 𝒓𝒆𝒈â𝒏𝒅𝒊𝒕.”

Nineta Teodorescu




𝐂𝐮𝐦 𝐝𝐞𝐜𝐮𝐫𝐠𝐞 𝐨 ș𝐞𝐝𝐢𝐧ță 𝐝𝐞 𝐭𝐞𝐫𝐚𝐩𝐢𝐞 𝐄𝐫𝐢𝐜𝐤𝐬𝐨𝐧𝐢𝐚𝐧ăÎn fiecare dintre noi există o inteligență profundă care știe cm să se vin...
06/03/2026

𝐂𝐮𝐦 𝐝𝐞𝐜𝐮𝐫𝐠𝐞 𝐨 ș𝐞𝐝𝐢𝐧ță 𝐝𝐞 𝐭𝐞𝐫𝐚𝐩𝐢𝐞 𝐄𝐫𝐢𝐜𝐤𝐬𝐨𝐧𝐢𝐚𝐧ă

În fiecare dintre noi există o inteligență profundă care știe cm să se vindece, cm să găsească soluții și cm să depășească blocajele.
De multe ori însă, mintea conștientă este prea plină de frici, îndoieli sau convingeri limitative pentru a vedea aceste soluții.

Terapia Ericksoniană – inspirată de munca celebrului psihiatru și hipnoterapeut Milton Erickson – este o metodă care ajută omul să acceseze aceste resurse interioare.

Nu este o terapie directivă sau rigidă. Nu impune soluții din exterior. Ea activează resursele care există deja în interiorul persoanei.

𝐂𝐮𝐦 𝐝𝐞𝐜𝐮𝐫𝐠𝐞 𝐨 ș𝐞𝐝𝐢𝐧ță 𝐝𝐞 𝐭𝐞𝐫𝐚𝐩𝐢𝐞 𝐄𝐫𝐢𝐜𝐤𝐬𝐨𝐧𝐢𝐚𝐧ă

Procesul este diferit de o psihoterapie clasică. În locul analizelor lungi sau al interpretărilor, terapeutul folosește:
• povești
• metafore
• imagini mentale
• sugestii indirecte
• stări ușoare de relaxare sau transă

Această stare de transă nu este ceva misterios sau periculos.
Este o stare naturală pe care o experimentăm zilnic:
– când suntem absorbiți într-o carte
– când conducem și ajungem la destinație fără să ne amintim fiecare moment
– când privim marea sau focul din șemineu și mintea se liniștește.

În această stare, mintea inconștientă devine mai receptivă la schimbare.

𝐂𝐞 𝐟𝐚𝐜𝐞 𝐝𝐢𝐟𝐞𝐫𝐢𝐭ă 𝐭𝐞𝐫𝐚𝐩𝐢𝐚 𝐄𝐫𝐢𝐜𝐤𝐬𝐨𝐧𝐢𝐚𝐧ă

Această metodă pornește de la o idee fundamentală:
fiecare persoană are deja în interior resursele necesare pentru a se vindeca. Rolul terapeutului nu este să „repare” pacientul, ci să îl ajute să:
• descopere aceste resurse
• le activeze
• le folosească în viața de zi cu zi.

De aceea, terapia este foarte personalizată. Nu există un protocol identic pentru toți.

𝐏𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐜𝐞 𝐩𝐫𝐨𝐛𝐥𝐞𝐦𝐞 𝐩𝐨𝐚𝐭𝐞 𝐟𝐢 𝐮𝐭𝐢𝐥ă

Terapia Ericksoniană este folosită frecvent pentru:
• anxietate
• atacuri de panică
• stres cronic
• traume emoționale
• insomnie
• durere cronică, gestionarea maladiilor incurabile, alergii, obezitate
• fobii
• blocaje personale sau profesionale

Dar dincolo de simptome, ea ajută omul să se reconecteze cu propriile resurse interioare. O schimbare care vine din interior.
Una dintre cele mai frumoase idei ale acestei terapii este că schimbarea nu este forțată. Ea apare natural atunci când mintea inconștientă găsește o cale mai bună de funcționare. Uneori, o simplă imagine, o metaforă sau o experiență trăită în transă poate declanșa o transformare profundă.

Pentru că, în cele din urmă,
vindecarea nu vine din exterior – ci din interiorul nostru.

Nineta Teodorescu




🌿 𝐂𝐞 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐭𝐞𝐫𝐚𝐩𝐢𝐚 𝐄𝐫𝐢𝐜𝐤𝐬𝐨𝐧𝐢𝐚𝐧ă ? Terapia Ericksoniană își are originea în munca celebrului psihiatru american Milton H. ...
05/03/2026

🌿 𝐂𝐞 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐭𝐞𝐫𝐚𝐩𝐢𝐚 𝐄𝐫𝐢𝐜𝐤𝐬𝐨𝐧𝐢𝐚𝐧ă ?

Terapia Ericksoniană își are originea în munca celebrului psihiatru american Milton H. Erickson, unul dintre cei mai influenți terapeuți ai secolului XX.

Erickson a observat ceva important: oamenii nu se schimbă prin forță sau prin explicații logice repetate, ci atunci când resursele lor interioare sunt activate.

În terapia Ericksoniană, accentul nu este pus pe problemă, ci pe posibilitatea de transformare care există deja în interiorul fiecărei persoane.

🌿 Un mod diferit de a înțelege mintea

Milton Erickson considera că mintea umană are două niveluri importante:

– mintea conștientă, care analizează și încearcă să controleze
– mintea inconștientă, care păstrează experiențe, resurse și soluții

Adesea, schimbările profunde apar atunci când inconștientul este implicat în procesul terapeutic.

De aceea, terapia Ericksoniană folosește metode precum:

– metafore
– povești terapeutice
– imaginație ghidată
– hipnoză clinică

Acestea permit accesul la zone ale psihicului unde se află resursele de adaptare și vindecare.

🌿 Un principiu esențial

Erickson spunea adesea: „Oamenii au în ei mai multe resurse decât cred.”

Rolul terapeutului nu este să „repare” persoana, ci să creeze un context în care aceste resurse pot deveni vizibile și active.

🌿 Pentru ce este utilă terapia Ericksoniană

Această abordare este folosită frecvent pentru:

– anxietate
– stres și epuizare emoțională
– dificultăți în relații
– blocaje interioare
– dezvoltare personală

Prin metode blânde și creative, terapia Ericksoniană ajută persoana să descopere noi perspective și noi moduri de a răspunde situațiilor din viață.


𝐍𝐢𝐧𝐞𝐭𝐚 𝐓𝐞𝐨𝐝𝐨𝐫𝐞𝐬𝐜𝐮
Psiholog & Psihoterapeut
Hipnoză clinică – Terapie Ericksoniană
Bucuresti




𝐂𝐞 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐩𝐬𝐢𝐡𝐨𝐭𝐞𝐫𝐚𝐩𝐢𝐚 ?Uneori, în viață, ajungem într-un punct în care simțim că lucrurile din interiorul nostru au deven...
05/03/2026

𝐂𝐞 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐩𝐬𝐢𝐡𝐨𝐭𝐞𝐫𝐚𝐩𝐢𝐚 ?

Uneori, în viață, ajungem într-un punct în care simțim că lucrurile din interiorul nostru au devenit greu de purtat.

Poate este o neliniște care nu trece. Poate sunt întrebări fără răspuns. Sau poate doar sentimentul că, deși mergem mai departe, ceva din noi a rămas obosit sau rănit.

Psihoterapia este, înainte de toate, un spațiu în care aceste lucruri pot fi aduse la lumină. Un loc în care cineva te ascultă cu adevărat, fără grabă și fără judecată.

În acest spațiu, oamenii încep adesea să descopere lucruri despre ei înșiși pe care nu le-au văzut până atunci:

– de unde vin anumite frici sau reacții
– de ce unele relații devin atât de dificile
– de ce anumite tipare se repetă în viață

Psihoterapia nu este doar despre probleme. Este și despre a te regăsi pe tine însuți, despre a înțelege mai bine cine ești și ce ai nevoie cu adevărat.

Uneori, simplul fapt de a fi ascultat cu atenție și respect poate deschide un drum nou. Un drum către mai multă claritate, liniște și libertate interioară.


Nineta Teodorescu
Psiholog & Psihoterapeut
Hipnoză clinică – Terapie Ericksoniană

Bucuresti

Address

Ferme
Otopeni

Telephone

+40753506995

Website

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Psiholog Nineta Teodorescu posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Practice

Send a message to Psiholog Nineta Teodorescu:

Shortcuts

Share

Category