Cabinet Individual de Psihologie Ruxandra Toma

12/07/2026

Va invit la curs, un proiect de suflet, pentru suflet!

https://asociatiacalliope.ro/produs/psiho-oncologie-clinica-evaluare-si-interventii-psihologice-in-boala-oncologica/

31/01/2026

📖 Baiatul care nu plangea niciodata
Undeva departe, într-un sat răsfirat la poalele munților trăia un băiat cu ochi mari, ca două ferestre ce nu cunoscuseră niciodată ploaia.
Se numea Matei, dar mulți îl strigau doar cu gândul pentru că orice vorbe se loveau de o tăcere de nepătruns.

Mergea pe ulițele prăfuite mereu drept, cu spatele rigid și încordat, cu buzele strâns închise ca o carte pe care nimeni nu o deschisese niciodată.
Învățase de mic că băieții nu plâng.
Așa îi spusese tatăl, cu voce de lemn:

— Plânsul e slab, iar tu ești bărbat.

Așa că Matei a învățat să țină lacrimile într-un sertar din piept, încuiat bine, cu cheița aruncată dincolo de linia orizontului.
Când îl durea, încorda umerii, când îi era dor, scrâșnea din dinți, iar.
Când visa urât, se trezea înainte să cadă.

Nici când mama a început să dispară puțin câte puțin, întâi din bucătărie, apoi din curte, apoi din el, Matei n-a plâns.
A zâmbit tăcut și și-a încordat din nou umerii care l-au ajutat să se transforme într-o stâncă.

Într-o zi, la școală, profesoara le-a citit o poezie despre un copil care plângea lângă mormântul unui câine, o poezie despre dor, iubire, și despre cm plânsul e o rugă pentru liniște.

— Cine a plâns ultima dată? i-a întrebat.

👇📖
Poți citi continuarea pe:
👉

Undeva departe, într-un sat răsfirat la poalele munților trăia un băiat cu ochi mari, ca două ferestre ce nu cunoscuseră niciodată ploaia.Se numea Matei, dar mulți îl strigau doar cu gândul pentru că orice vorbe se loveau de o tăcere de nepătruns. Mergea pe ulițele...

30/01/2026

📖 Camera goală 🧸🦋
Când Mara era mică, părinții ei i-au amenajat o cameră doar a ei – roz pal, cu un pat mare cu baldachin și jucării așezate perfect pe rafturi alături de o lampă în formă de fluture.

Dar ochii Marei se întristau în timp ce lunecau molcomi peste toate obiectele de forme și culori diferite. Îi era greu sa vadă zâmbetul păpușii urmărind gânduri răzlețe ce îi aminteau că nu este nimeni acolo pentru ea, că doar ecoul de plastic poate răspunde unei nevoi de îmbrățișare și alinare.

Mama era mereu obosită, preocupată de „grijile de oameni mari”. O auzea uneori oftând în bucătăria micuță unde oalele abureau pe un aragaz ce se chinuia să păstreze o tinerețe pe care nu o mai avea.

Gândurile mamei fugeau atât de departe încât Mara punea întrebări cu o voce plăpândă, apoi urmau minute întregi de așteptare care uneori primeau un răspuns grăbit, alteori rămâneau agățate în colțurile camerei mici, neauzite, neascultate.

Pe tata îl vedea mai des . Se așeza lângă ea pe pat, scoțând alene telefonul din buzunarul hainei doar pentru ca Mara să audă frânturi de muzică asurzitoare, voci întrerupte brusc, dansuri și culori țipătoare în ton cu mișcările pe ecran ale degetelor bărbatului care părea că nu știe să răspundă la o realitate din jur.

Niciunul nu ridica tonul pentru că abia își vorbeau între ei și mai mult mimica feței lor răspundea șirurilor neostoite de gânduri.
Doar… tăcere.

Mara învățase repede că prezența ei se reflecta în aruncătura rapidă a ochilor mamei care uneori poposea asupra făpturii mici scrutând poate o boală, o zgârietură sau o ruptură în hainele lipsite de culoare ale Marei .

👇📖
Poți citi continuarea pe:
👉 https://psihologpascani.ro/camera-goala/

14/01/2026

https://youtu.be/-dIPXeDXj7g?si=E9O9XlBaJqi8TJtN

Acest videoclip este o producție originală a TV Local Pașcani. Toate filmările, montajul, comentariile și materialele video/audio sunt realizate de echipa no...