29/08/2026
1. De ce varsă copilul?
Cel mai frecvent:
- gastroenterocolite ( de obicei virale)
- toxinfecții alimentare (după consumul unui aliment nepotrivit).
Pot apărea însă și în:
- infecții respiratorii
- infecții urinare
- apendicită
- migrenă
- după un traumatism cranian sau în alte afecțiuni.
De aceea, mai ales atunci când copilul varsă fără să aibă diaree, trebuie luate în calcul și alte cauze.
2. De ce vedem mai multe cazuri în sezonul cald?
Vărsăturile și gastroenterocolitele pot apărea pe tot parcursul anului. Vara însă, temperaturile ridicate favorizează multiplicarea bacteriilor în alimentele păstrate necorespunzător.
În plus, consumăm mai multe alimente în călătorii, la picnicuri sau terase, iar copiii se pot deshidrata mai repede din cauza căldurii. Unele infecții, precum Salmonella, sunt într-adevăr mai frecvente vara.
3. Ce facem acasă când copilul varsă?
- Nu îi oferim imediat o cantitate mare de apă sau mâncare.
- Facem o pauză de aproximativ 1 oră , apoi începem rehidratarea cu săruri de rehidratare orală: aproximativ 5 ml la fiecare 2–5 minute, cu lingurița sau seringa.
- Dacă varsă din nou, facem o nouă pauză scurtă și reluăm mai lent. Nu forțăm mâncarea, dar continuăm alăptarea și reluăm treptat alimentația atunci când copilul o tolerează.
4. De ce nu aflăm întotdeauna cauza exactă?
Pentru că există foarte multe virusuri care pot provoca vărsături, iar analizele disponibile nu le identifică pe toate.
În majoritatea gastroenterocolitelor ușoare nu este necesar să aflăm „numele virusului”, deoarece tratamentul rămâne același: rehidratare și supravegherea copilului.
5. Când mergem la spital?
- Vărsăturile nu se opresc, iar copilul nu poate păstra lichidele.
- Urinează puțin, are gura uscată sau plânge fără lacrimi.
- Devine apatic, foarte somnolent sau greu de trezit.
- Vărsătura este verde ori conține sânge.
- Prezintă durere abdominală intensă sau abdomen umflat.
- Are cefalee intensă, fotofobie sau rigiditatea cefei.
- Are febră asociată cu alterarea stării generale.
- Vărsăturile au apărut după o lovitură la cap ( foarte important !).