23/08/2026
Stau de vreo doi ani în zona munților Rarău Giumalău, iar ieri am urcat pentru prima dată până sus, pe vărful cel mai înalt.
Nu știu dacă viitorul meu este aici, sau în altă parte, dar un lucru este cert - viața mi-a oferit un mare privilegiu aducându-mă în aceste locuri pentru propria regăsire.
Aceste locuri retrase, căutate în timp de atât de mulți pustnici și isihaști, au marele dar de a-ți aduce claritate.
Sigur, acest proces nu se face dintr-o dată și nu este vorba despre a face mereu drumeții aici, de a le repeta cu gândul că muntele face minuni și te poate schimba, ci despre a drumeți tot mai mult în tine însuți, zi de zi, ceas de ceas.
Apoi, într-o bună zi, cele două drumeții, cea din interior și cea de pe munte, se pot întâlni în propriul suflet. Și atunci vezi ceea ce până mai ieri nu puteai vedea.
Cele mai mari dureri pe care le avem sunt lucruri pe care nu le lăsăm să moară, de care ne agățăm cu disperare uneori. Și crezând astfel, le cărăm după noi în locuri diferite, în relații diferite, cu oameni noi, dar cu tipare asemănătoare.
Claritatea nu este necesitatea de a schimba, de a lua o decizie, de a renunța poate la un proiect și a începe un altul, de a schimba un loc cu un altul, o relație cu alta.
Munții rămân în același loc, dar fac loc înlăuntrul lor unei tării și mai adânci.
Ceea ce se schimbă este doar poziția noastră în noi, mai adâncă, mai clară, mai pătrunzătoare. Peisajul este neschimbat.
Asemenea muntelui, claritatea nu te desparte de ceva anume, de un om, de o relație, de propria personalitate, pentru a porni din nou, din alt punct, din alt loc, aceleași mecanisme familiare prin care muți suferința la nesfârșit.
Claritatea este locul în care ajungi în vârful muntelui, dar nu pentru a-ți face poze și a admira lungimea drumului, ci doar pentru a ofta și a te îmbrățisa dintr-un loc mai profund din tine, în care ai ajuns.
