Cabinet Medical Veterinar Dr. Olarescu

Cabinet Medical Veterinar Dr. Olarescu Health/Beauty

Se spune ca menținerea propriei sănătăți a medicilor este în general un paradox. Au grijă de toți pacienții, tratează, s...
25/07/2026

Se spune ca menținerea propriei sănătăți a medicilor este în general un paradox. Au grijă de toți pacienții, tratează, sfătuiesc, recomandă și previn. Ultimul pacient la care se gândesc întotdeauna este propria persoană și de multe ori ajung ca acel pacient să fie cel mai complicat caz.

În cazul meu, din păcate, se transpune acest paradox în practica veterinară și așa victimă colaterală a fost Nelson. Ne-am concentrat mereu pe lucrurile de bază iar “zâmbetul” a fost ultimul pe lista

Astfel Nelson a ajuns să aibă o boală parodontala pe care am descoperit-o târziu și asta ne-a costat 3 incisivi și doi premolari 🤦🏻‍♂️

Am pierdut din nefericire contractul la reclame cu Oral-B dar am învățat o lecție importantă: “Până să razi de cățeaua șchioapă a vecinului, privește-o pe a ta care e moartă în coteț de o săptămână” 🤦🏻‍♂️😂

Morală? Nu uitați că sănătatea orală nu este un moft. O simplă evaluare periodică poate preveni durere, infecții și extracții care, odată ajunse necesare, nu mai pot fi date înapoi

24/07/2026

Anunț important!!!
Pentru ca din pacate seriozitatea și respectul oamenilor a atins niște cote pe care eu nu le mai pot duce, pentru acțiunile medicale efectuate la domiciliu am hotărât următoarele:

1. Consultațiile la domiciliu vor fi achitate integral și nerambursabil înainte de vizita medicală;
2. Înainte de vizita medicală se va achiziționa o botniță individuală si pe măsura adecvată care va fi aplicată înainte de consultație/tratament;
3. Pentru orice acțiune medicală, proprietarul va asigura o masă pe care pacientul poate fi urcat și consultat/tratat;
4. Animalele de genul “domne, să iei ceva la tine ca eu nu mă pot apropia de el” vor fi automat refuzate.

Aceste măsuri vin în urma nenumăratelor episoade de timp pierdut în zadar pentru animale ultra-agresive, unde proprietarului i s-a părut normal să nu achite consultația pentru ca nu ne-am putut apropia de ele, consultații programate și anulate de către proprietar cu 10 minute înainte sau și mai bine nu se mai răspunde deloc la telefon și a multor astfel de evenimente, poate și mai neplăcute.

17/06/2026

Stimați proprietari de animale,

Vă reamintim că, potrivit legislației în vigoare, microciparea, vaccinarea antirabică și sterilizarea (în cazurile prevăzute de lege) reprezintă obligații legale pentru deținătorii de câini. Nerespectarea acestor obligații poate atrage sancțiuni contravenționale.

Autoritățile desfășoară periodic acțiuni de verificare privind identificarea și evidența animalelor de companie, motiv pentru care vă recomandăm să vă asigurați că animalele dumneavoastră au documentele și procedurile obligatorii la zi.

Microciparea este esențială atât pentru respectarea prevederilor legale, cât și pentru identificarea rapidă a animalului în cazul pierderii, furtului sau al unor situații medicale care necesită verificarea statutului de proprietate.

Pentru programări sau informații suplimentare privind microciparea, vaccinarea și sterilizarea, vă stăm la dispoziție.

https://www.facebook.com/share/v/1HkPZNwHru/?mibextid=wwXIfr

👨🏻‍⚕️ Din păcate, în ultima vreme ne confruntăm din ce în ce mai des cu pisici care sunt testate pozitiv de FIV (Feline ...
11/12/2025

👨🏻‍⚕️ Din păcate, în ultima vreme ne confruntăm din ce în ce mai des cu pisici care sunt testate pozitiv de FIV (Feline Immunodeficiency Virus/Virusul Imunodeficienței Feline)

👨🏻‍⚕️ Diagnosticarea se face destul de ușor în cele mai frecvente cazuri prin analize de sânge uzuale și rapide:
💉O hemoleucograma la o pisică cu FIV va descoperi aproape de fiecare dată o imunodeficiență (leucocite scăzute), ceea ce va impune un test rapid care confirmă sau infirmă prezența virusului.

✔ Ce este FIV?

FIV este un virus care afectează exclusiv pisicile. Nu se transmite la oameni sau alte specii. Pe termen lung, pisica poate deveni mai vulnerabilă la infecții.

✔ Cum se transmite?
• cel mai des prin muşcături adânci între pisici
• de la mamă la pui
• NU se transmite prin mângâiere, împărțirea bolurilor sau orice alt contact normal non-violent

✔ Semne posibile
• infecții recurente (gingivite, probleme respiratorii, urinare)
• scădere în greutate
• febră, letargie
• ganglioni măriți

✔ Pisicile FIV-pozitive pot trăi bine!

Cu:
• controale regulate
• alimentație de calitate
• mediu fără stres
• deparazitări și vaccinări corespunzătoare

… multe pisici trăiesc ani de zile fără probleme majore.

📞 Dacă ai întrebări sau vrei să testezi pisica ta pentru FIV, ne poți contacta oricând.

 **i       Micuțul ăsta mare mi-a aterizat în brațe și în grijă acum câteva zile, proprietarul acuzând o stare de apatie...
02/12/2025

**i
Micuțul ăsta mare mi-a aterizat în brațe și în grijă acum câteva zile, proprietarul acuzând o stare de apatie și lipsa apetitului atât pentru mâncare dar și mai grav, mai ales pentru pisica, lipsa apetitului pentru apă (deshidratarea la pisică atrage foarte repede după ea insuficienta renală acută). Din păcate, clinic nu prezenta semne deosebite pentru a putea stabili un diagnostic cert așa ca am decis să îl internez și să încep investigațiile:
Analizele de sânge ne-au aratat disfuncții hepatice și biliare severe și disfuncții renale la limita imposibilului.
Ecografia ne-a indicat o mărire gravă a ficatului (hepatomegalie) și implicit o obstrucție biliară destul de severă plus acumulare de lichid intraabdominal.
Ce facem? Mai ales ca urmau zile libere (inclusiv onomastica personală) iar starea lui T**i, din păcate, se agrava. Ne asumam? Sau trimitem către o clinică specializata?
Provocările sunt foarte frumoase în domeniul medical. Și cm mi-a fost de multe ori dovedit, insistențele, grija medicală și extra-medicală, implicarea și “strigătele către cer”, de cele mai multe ori sunt răsplătite.
După 5 zile de tratament intensiv, T**i pleacă acasă cu un prognostic favorabil și medicație ce va fi administrată de acum de către proprietar, urmând un recontrol după câteva săptămâni.
Mie mi-a mai trecut un weekend liber, o zi onomastică pe care nu am sărbătorit-o cm se cuvine dar acest compromis a salvat o viață. S-a meritat? Fără niciun dubiu!
Mulțumesc proprietarului pentru încredere!
Mulțumesc familiei și celor dragi pentru ca îmi înțeleg viața profesională care de foarte multe ori dă peste cap planuri personale!
Mulțumesc lui Dumnezeu pentru ca mi-a ascultat rugăciunile si i-a mai dat bonus lui T**i încă una, pe lângă cele 9 vieți care păreau deja folosite!

Address

Stirbei Voda, Nr. 13
Râmnicu Vâlcea

Opening Hours

Monday 10:00 - 13:00
17:00 - 20:00
Tuesday 10:00 - 13:00
17:00 - 20:00
Wednesday 10:00 - 13:00
17:00 - 20:00
Thursday 10:00 - 13:00
17:00 - 20:00
Friday 10:00 - 13:00
17:00 - 20:00
Saturday 11:00 - 14:00
Sunday 11:00 - 14:00

Telephone

0757903660

Website

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Cabinet Medical Veterinar Dr. Olarescu posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Shortcuts

Share