03/09/2026
🎒🛡️ SIGURANȚA ELEVILOR, PRIORITATE PENTRU AUTORITĂȚILE VÂLCENE
Astăzi, 3 septembrie 2026, la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea, a avut loc o conferință de presă dedicată măsurilor și activităților desfășurate pentru asigurarea unui climat de siguranță în unitățile de învățământ și în zonele adiacente acestora, în anul școlar 2026–2027.
La conferință au participat comisar-șef de poliție NICOLAE Ionel-Marius, inspectorul-șef al Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea, colonel CIAUȘESCU Grigore, inspectorul-șef al Inspectoratului de Jandarmi Județean Vâlcea, colonel dr. ing. PASCARU Dan, inspectorul-șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „General Magheru” al județului Vâlcea, și subcomisar de poliție LUNGOCI Maria-Daniela, șefa Biroului Siguranță Școlară.
În cadrul întâlnirii au fost prezentate măsurile dispuse de structurile de ordine și siguranță publică, activitățile preventive și modul de intervenție în zona unităților de învățământ, precum și acțiunile care vor fi desfășurate pe parcursul noului an școlar.
👮♂️ Pentru jandarmii vâlceni, siguranța elevilor rămâne o prioritate. În anul școlar 2026–2027, aceștia vor fi prezenți în zona unităților de învățământ aflate în responsabilitatea Inspectoratului de Jandarmi Județean Vâlcea, atât pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, cât și pentru intervenția promptă în cazul producerii unor evenimente.
Totodată, jandarmii vor desfășura activități preventiv-educative împreună cu elevii, pe teme precum prevenirea violenței și a bullyingului, răspunderea contravențională și penală, consumul de substanțe interzise și consecințele comportamentelor antisociale.
📚 Prin patrulare, prevenție, informare și intervenție, jandarmii vâlceni vor contribui, alături de polițiști și pompieri, la menținerea unui climat de siguranță în școlile din județ.
🤝 Un an școlar în siguranță se construiește împreună!