Moldovanu Sergiu Gabriel - Cabinet Individual De Psihologie

15/08/2026

Când cineva se comportă confuz, e firesc să te simți confuz. Când dispare, comunică prost sau trimite semnale mixte, e normal să simți anxietate.
​Asta nu înseamnă că ai o „patologie”. Este doar cauză și efect.
​Am ajuns în culmea absurdului în care orice reacție emoțională normală devine brusc o „reacție la traumă”, ignorând cel mai evident adevăr: că reacționezi corect la un comportament greșit din partea cuiva.

25/07/2026

Toată lumea încearcă să-și schimbe gândurile, dar aproape nimeni nu încearcă să schimbe sistemul nervos care le-a generat.
Nu te vindeci încercând să ieși din starea de supraviețuire doar prin puterea gândurilor. Vindecarea începe atunci când corpul tău nu mai simte că este în pericol.
Un sistem nervos reglat schimbă totul. Se schimbă postura corpului, respirația, felul în care privești lumea, digestia, somnul, relațiile tale, iar capacitatea de a învăța, de a te concentra și de a performa se îmbunătățește.
Ceea ce mulți oameni nu realizează este că versiunea ta care trăiește permanent în modul de supraviețuire nu este, de fapt, adevăratul tău sine.
Anxietatea, perfecționismul, nevoia de a-i mulțumi pe ceilalți, furia sau tendința de a te închide în tine nu sunt trăsături de personalitate. Sunt adaptări de protecție create de un sistem nervos care încearcă să te mențină în viață.
Atunci când sistemul tău nervos începe, în sfârșit, să se simtă în siguranță, aceste straturi de protecție încep să se dizolve. Iar pentru prima dată după mulți ani, nu devii o altă persoană, ci te întorci la cine ai fost dintotdeauna menit să fii.

10/07/2026

Un lucru important pe care orice părinte ar merita să îl știe este acesta: copiii citesc în permanență sistemul nervos al adultului care îi îngrijește, uneori chiar mai mult decât ascultă cuvintele pe care acesta le spune.

Atunci când un părinte trăiește într-o stare de stres, copleșire sau supraviețuire, copilul percepe acest lucru și răspunde în consecință. Comportamentul copilului reflectă adesea starea emoțională a mediului în care crește. Iar dacă adultul întâmpină dificultăți în a-și regla propriile emoții, este foarte probabil ca și copilul să întâmpine dificultăți în dezvoltarea acestei abilități.

Desigur, fiecare va interpreta aceste situații prin filtrul propriilor convingeri. Unii vor judeca părintele, alții vor eticheta copilul. Însă, dincolo de aparențe, relația dintre cei doi este mult mai profundă.

Când părintele reușește să își ofere lui însuși momente de liniște, să își regleze emoțiile și să fie prezent în relația cu copilul, el creează un mediu de siguranță. Într-un astfel de mediu, creierul și corpul copilului învață, prin experiență și prin modelare, ce înseamnă calmul, siguranța și autoreglarea.

De aceea, grija pe care un părinte și-o oferă sieși nu este un act de egoism. Este una dintre cele mai valoroase investiții pe care o poate face în dezvoltarea emoțională și în viitorul copilului său. Copiii nu învață doar din ceea ce le spunem. Ei învață, înainte de toate, din felul în care suntem.

14/06/2026

Cine ești tu, de fapt? -perspectiva mea
Ești un șablon genetic peste care viața a adăugat variabile.
Nu ai ales șablonul el era acolo înainte să existe un „tu" care să aleagă ceva. Și nu ai ales multe dintre primele variabile care s-au adăugat: familia în care ai crescut, contextul social, experiențele timpurii care au lăsat urme înainte să ai cuvinte pentru ele.
Dar iată ce e fascinant: fiecare variabilă nouă nu se adaugă pur și simplu la un depozit. Ea recalibrează întregul sistem. Creierul tău nu stochează trecutul ca pe o arhivă îl folosește ca materie primă pentru a construi modele despre ce urmează. Memoria nu e despre ieri, e despre mâine. Ești, în esență, o mașină de anticipat viitorul, construită din tot ce ai traversat.
Și tocmai de aceea variabilele contează atât de mult.
Cu cât mai multe experiențe integrate, relații traversate cu profunzime, crize digerate, idei asimilate cu atât spațiul tău intern de răspunsuri posibile e mai larg. Nu pentru că „alegi mai bine", ci pentru că sistemul are mai multe opțiuni disponibile ( acestea nu sunt neapărat mai bune, ci mai multe). Unui om cu puține variabile, o situație dificilă îi lasă unul sau două răspunsuri posibile. Unui om cu multe variabile, aceeași situație îi deschide un câmp mai bogat mai multă flexibilitate, mai multă nuanță, mai puțină reactivitate automată.
Asta e ceea ce numim, în mod obișnuit, libertate. O libertate condiționată până la un punct din perspectiva mea.
Nu o origine magică a deciziilor, nu un „eu" care plutește deasupra cauzalității și decide suveran. Ci complexitatea unui sistem care a acumulat suficiente variabile încât să nu fie prizonierul unui singur răspuns.
Și nimeni nu adaugă variabile pentru că „a hotărât" să fie mai liber. Le adaugi trăind uneori conștient, uneori fără să știi. Iar ele aduc alte oportunități, care aduc alte variabile, care lărgesc din nou spațiul. E un proces care se auto-alimentează, dacă îi lași loc.
Ceea ce înseamnă că întrebarea relevantă nu e „am liber arbitru?" ci „cât de bogat e sistemul pe care l-am devenit?"
Și asta, spre deosebire de multe altele, e ceva ce se poate lucra.
Surse care au inspirat această perspectivă:
Robert Sapolsky — Determined: A Science of Life Without Free Will (2023)
Brian Klaas — Fluke: Chance, Chaos, and Why Everything We Do Matters (2024)
Tomaso Vecchi & Daniele Gatti — Memory as Prediction: From Looking Back to Looking Forward, MIT Press

14/06/2026

11/05/2026

10/05/2026

Mulți copii învață la școală încă de la început că a învăța înseamnă să stea nemișcați.

În școala primară este vorba despre a sta cuminte în bancă și a nu te juca cu creionul. Să mergi, nu să alergi, și să ridici mâna înainte să vorbești. Să rămâi pe scaun, chiar și atunci când simți nevoia să te târăști sub masă sau să te întinzi pe podea.

La gimnaziu și liceu lucrurile continuă la fel. Unele școli insistă ca elevii să urmărească profesorul cu privirea și nu le permit nici măcar să își scoată sticla cu apă din ghiozdan fără să ceară voie. Fiecare mișcare este controlată și făcută la comandă. Se spune că asta maximizează învățarea.

Le spunem copiilor că pentru a învăța trebuie să asculte, iar pentru a asculta trebuie să stea nemișcați. Asta este deosebit de greu pentru copii, iar o mare parte din energia lor se consumă încercând să se conformeze. Pentru unii este și mai dificil, iar ei ajung să fie certați pentru că sar, se foiesc sau se mișcă prea mult. Mișcarea izbucnește pur și simplu din ei, iar apoi le spunem că nu pot învăța așa.

Dar nu este adevărat. Dacă privești copiii cm învață în afara școlii, îi vezi mișcându-se, învârtindu-se și sărind. Stau întinși pe podea în timp ce ascultă povești și se agață de barele de joacă în timp ce gândesc. Pun întrebări neașteptate în momente incomode. Fac conexiuni noi în timp ce sar pe trambulină sau când se uită la televizor. Aleargă și apoi se întorc la poveste. Își exprimă emoțiile prin corpul lor.

Școlile controlează corpurile copiilor pentru a putea gestiona grupuri mari, dar asta nu înseamnă că nemișcarea este cea mai bună modalitate de a învăța. Ca adulți, mulți dintre noi trebuie să muncim din greu pentru a ne reconecta cu propriul corp. Am învățat să ignorăm nevoia de mișcare și nu mai înțelegem de ce ne simțim atât de rău după ore întregi petrecute la birou.

Lucrurile pe care le învățăm la școală ne influențează profund. Dar învățarea înseamnă conexiune, nu deconectare, iar corpul nostru nu poate fi exclus din acest proces.

Mulți dintre noi avem nevoie să ne mișcăm pentru a învăța, iar asta este valabil atât pentru copii, cât și pentru noi, adulții.

05/05/2026

Mecanismele de apărare psihologice nu operează doar în cabinetul terapeutului, ele modelează relații, comunități și culturi întregi.

Clivaj, proiecție, negare, identificare proiectivă... poate că aceste cuvinte sună tehnic, dar fenomenele pe care le descriu le trăim zilnic, în familie, la locul de muncă, în spațiul public.

Te invit să parcurgi aceste slide-uri cu curiozitate. Cel mai valoros exercițiu nu e să îi recunoști pe ceilalți în ele, ci să te recunoști pe tine.