What are the opening hours?

Monday 10:00 - 20:00 Tuesday 10:00 - 20:00 Wednesday 10:00 - 20:00 Thursday 10:00 - 20:00 Friday 10:00 - 20:00

http://www.mansardaterapeutica.wordpress.com/

Mansarda Terapeutică, Strada Șoseaua Branului, nr. 2B, Rasnov (2026)

Q: What is the address?

Strada Șoseaua Branului, Nr. 2B

18/06/2026

Jurnal de psihoterapeut.

„Înainte de a-mi judeca viața, înainte de a vorbi despre mine, încalță-te cu pantofii mei și parcurge drumurile pe care le-am parcurs eu. Trăiește-mi durerile, îndoielile, bucuriile. Trăiește-mi anii pe care i-am trăit eu. Și cazi acolo unde am căzut eu, și ridică-te așa cm m-am ridicat eu.”
– Luigi Pirandello

Am recitit de curând aceste rânduri pe care le scriam într-o postare împreună cu această fotografie, în urmă cu un deceniu.

Pe atunci, rănile încă aveau marginile aspre, iar ecoul abuzurilor, al pierderilor sfâșietoare și al unei singurătăți de plumb încă mai reverbera în nopțile mele de tăcere.

Tendința oamenilor de a judeca și de a pune etichete mă durea, iar dorința de a demonstra că m-am ridicat era strigătul meu de supraviețuire.

Astăzi, privesc acel text cu o adâncă compasiune și recunoștință.

Femeia de acum zece ani a avut curajul să treacă prin iad; femeia și psihoterapeutul de astăzi au învățat cm să folosească cenușa pentru a construi punți solide pentru alți oameni care au nevoie de sprijin.

Timpul, anii mulți de studiu și de formare profesională, maturitatea și cei peste 10 ani petrecuți în cabinet, însoțind multe suflete prin labirinturile propriei suferințe, au așezat în mine o pace care nu mai are nevoie să se protejeze în fața judecății oamenilor sau a nedreptăților.

Am înțeles că oamenii etichetează adesea ceea ce nu pot înțelege și accepta la ei înșiși.

Realizarea mea de acum nu mai vine din rezistența în fața furtunii, ci din liniștea de după ea.

Fiecare cicatrice nevăzută din trecut s-a transformat, în timp, în instrumente terapeutice.

Nu poți însoți cu adevărat pe cineva prin întuneric fără să fi întâlnit, într-o formă sau alta, propriile tale zone de vulnerabilitate.

Acele începuturi de la zero, acele momente în care doar o mână de oameni au rămas aproape, m-au șlefuit foarte mult.

M-au transformat dintr-un om care a supraviețuit traumei majore, într-un psihoterapeut care știe că vindecarea nu înseamnă negarea trecutului, ci integrarea lui cu sens și demnitate.

De mai bine de un deceniu, spațiul în care îmi desfășor activitatea: fie în cabinetul din Brașov, în cel din Râșnov sau online – a devenit pentru mine un loc sacru.

Un loc sigur și cald, în care povestea ta de viață este întâmpinată cu respect, confidențialitate și înțelegere profesională.

Pentru că știu cât de greu este uneori să ceri ajutor și cât de mult contează ca ușa să fie deschisă atunci când ești pregătit să pășești, am ales ca, în această vară, să creez mai multe căi de acces către vindecare.

Fie că simți nevoia de oglindire în comunitate, fie că ai nevoie de un spațiu intim, doar al tău, sunt aici:

OFERTE SPECIALE DE VARĂ

Două grupuri de psihoterapie(unul cu participare fizică și unul online) cu începere din septembrie

1. “Găsirea unei Căi” Dedicat reconfigurării vieții după pierderea unei persoane dragi, după separări definitive sau abuzuri multiple.

2. “Dincolo de frica de a fi singur(ă)” dedicat celor care sunt singuri sau care acceptă compromisuri dureroase în relații de teama abandonului sau a izolării.

2. Pachetele de psihoterapie individuală, disponibile la un tarif promoțional de vară, concepute pentru a facilita accesul la sprijin psihologic în această perioadă.

Un spațiu psihoterapeutic caracterizat de siguranță relațională, empatie și acceptare necondiționată, în care suferința poate fi înțeleasă, resursele personale pot fi redescoperite, iar procesul de transformare poate fi susținut cu respect și profesionalism.

Dacă astăzi ești în acel punct în care povara pare prea grea, în care simți că abuzul, pierderea sau singurătatea te-au redus la tăcere, vreau să știi ceva: nu trebuie să porți totul singur. Există un loc sigur, dincolo de judecată.

Fă primul pas. Scrie-mi în privat pentru detalii despre grupuri sau despre pachetele promoționale de vară pentru psihoterapie.

Vindecarea începe atunci când ai curajul să fii văzut în totalitatea ta, cu toate rănile și cu toată puterea ta ascunsă.

Cu aceeași prezență caldă,
Stela Pruteanu
Psiholog clinician și Psihoterapeut
Programări la telefon: 0744379723

17/06/2026

Jurnal de psihoterapeut

Între pietrele care au rezistat timpului și clipa care trăiește aici și acum.

Privesc această boltă veche din imagine și o simt atât de aproape de ceea ce trăim în interiorul nostru.

Pietrele acestea, așezate una peste alta și șlefuite de vânturi, ploi și secole, seamănă atât de mult cu straturile sufletului nostru.

Ele sunt istoria noastră profundă, rănile timpurii, tiparele de atașament pe care le-am format în copilărie și mecanismele de apărare pe care le-am ridicat, ca niște ziduri, ca să ne protejăm când lumea din jur devenise prea greu de îndurat.

Toate aceste experiențe rămân înscrise în memoria corpului nostru și continuă să reziste timpului.

De multe ori, venim în terapie obosiți de greutatea acestor ziduri vechi.

Ne simțim blocați în reacții și comportamente rigide care cândva ne-au salvat viața sau ne-au adus siguranță, dar care astăzi ne izolează de ceilalți și de noi înșine.

Și totuși, chiar în mijlocul acestor ruine, există o prezență.

Brațele deschise, tălpile bine ancorate în pământ și zâmbetul cald vorbesc despre o cu totul altă putere: cea a momentului prezent.

Din perspectivă terapeutică integrativă, vindecarea nu înseamnă să dărâmăm cu furie trecutul sau să ne prefacem că aceste pietre nu există.

Înseamnă să învățăm să ne aducem atenția și respirația aici și acum, în siguranță, privindu-ne istoria vieții cu blândețe.

Când reușim să îmblânzim trecutul și să ne deschidem în fața clipei de acum, ceva profund se schimbă în noi.

Corpul nu mai retrăiește automat vechile traume ca și cm s-ar întâmpla din nou în prezent.

În spațiul cald dintre memoria veche și conștientizarea de acum, apare în sfârșit libertatea de a alege.

Nu mai suntem doar un rezultat al suferințelor de ieri; devenim creatorii propriei noastre vieți, în fiecare secundă.

Te privesc cu toată dragostea, acceptarea și blândețea de care ai nevoie pentru a-ți explora propriile ziduri interioare.

Nu trebuie să le porți singur și nici să le mai lași să fie închisoarea ta.

Putem privi împreună spre tot ce a rezistat în tine și să învățăm cm să trăiești din plin, cu pieptul deschis, în prezent.

Dacă simți că structurile trecutului apasă prea greu pe viața ta de acum, te aștept cu drag într-un spațiu cald, sigur și confidențial, unde să reașezăm pietrele sufletului tău în echilibru și pace.

Te invit cu toată căldura la cabinetul meu virtual sau fizic.

Cu iubire pentru oameni,
Stela Pruteanu
Psiholog clinician și psihoterapeut

16/06/2026

Jurnal de psihoterapeut

„De ce nu mă iubește așa cm am eu nevoie?”

Vine un moment în psihoterapie când masca „relației perfecte” se prăbușește zgomotos.

Ea stătea pe canapea, cu spatele drept, într-o postură rigidă, controlată, revoltată de luni de zile de ceea ce ea numea „indiferența lui”.

El, în fotoliul de vizavi, retras, adâncit în propriul corp, privind în gol ca și cm ar fi așteptat o sentință iminentă.

— Pur și simplu nu-i pasă, a spus ea, cu vocea tremurândă de furie. Îi cer un singur lucru: să fie prezent. Să mă asculte și să mă vadă. Iar el se închide în el. E un egoist.

În acel moment, spațiul dintre ei devenise o replică fidelă a blocajului de acasă: un dans circular dureros în care, cu cât ea bătea mai tare la ușa lui, cu atât el se încuia mai multe lacăte pe dinăuntru.

Ca psihoterapeut, știu că dacă las acest dialog să continue, nu fac decât să validez un scenariu distructiv.

Intervenția mea nu este să dau dreptate cuiva, ci să opresc mecanismul de repetiție și să facilitez o experiență emoțională matură și echilibrată.

Am securizat spațiul, am oprit schimbul verbal acuzator și am mutat intervenția pe planul intrapsihic, accesând direct sistemul lor de „părți”.

M-am adresat mai întâi ei, folosindu-mi prezența și tonalitatea pentru a-i oglindi starea:
— În timp ce vorbești despre această indiferență, observ cm corpul tău s-a transformat într-o fortăreață, iar vocea ta a devenit un scut tăios.

Oare ce emoție se află în spatele comportamentului tău? Poate furia este o parte din tine extrem de loială, care s-a activat acum ca o armură, ca să te protejeze de o durere mai veche?

Dacă îi cerem acestei armuri să facă un pas în spate doar pentru câteva secunde, ce vulnerabilitate rămâne descoperită sub ea?

S-a așezat o tăcere grea, reflexivă. Umerii ei s-au lăsat în jos, iar respirația s-a adâncit.
— Frica teribilă că nu contez, a șoptit ea.

M-am întors apoi spre el. Pentru a debloca un sistem nervos aflat în defensivă, folosesc reglarea neuronală prin tonalitatea vocii și ritm încetinit — îi semnalizez corpului lui că în cabinet este și el în siguranță și contează:
— Ce se întâmplă în interiorul tău, în corpul tău, când auzi această frică a ei și când simți tensiunea din cameră?

Tăcerea care a urmat a fost una de procesare profundă. Când a ridicat ochii, privirea lui era complet pierdută:
— Îngheț, a spus el în șoaptă.

Când o văd așa de supărată, simt o strânsoare puternică în piept. Se activează o parte din mine care îmi spune că orice aș spune sau aș face este greșit. Că nu sunt bun de nimic. Că o s-o pierd. Așa că mă retrag în carapace și nu mai mișc. Nu ca să o pedepsesc, ci ca să nu stric și mai mult lucrurile.

Acesta este momentul în care traducem mecanismele de apărare: i-am ajutat să vadă că inamicul nu este partenerul, ci însuși acest circuit vicios în care armura ei activează carapacea lui, iar carapacea lui întărește armura ei.

În cabinet s-a făcut liniște. Ea s-a întors spre el și, pentru prima dată după mulți ani, n-a mai văzut un bărbat „nepăsător”, ci o parte profund speriată care se ascundea pentru a supraviețui relației.

Iar el a înțeles că furia ei nu era dorință de control, ci un strigăt disperat după conectare.

Relațiile nu se destramă pentru că se termină iubirea, ci pentru că partenerii obosesc să își mai traducă reciproc mecanismele de apărare.

Rolul meu în cabinet nu este să caut vinovați, ci să creez punți de siguranță acolo unde ei au învățat doar să ridice ziduri.

Când lucrurile devin tensionate, tu din ce stare alegi să reacționezi în relația ta de cuplu?

Din armură sau din dorința de a fi cu adevărat văzut/ă?

Cabinet individual de psihologie Pruteanu Stela Codruța
Psiholog clinician & Psihoterapeut integrativ

14/06/2026

Un text care vorbește despre singurătate cu luciditate, profunzime și mult adevăr.

FEȚELE SINGURĂTĂȚII

Prof. univ. dr. Mircea Miclea, psiholog principal

Utilizez cunoașterea științifică zi de zi, în practica mea de psihoterapeut. N-aș accepta să fac psihoterapie fără știință! Dar psihoterapia de succes necesită mult mai mult decât cunoaștere științifică. Nu intru aici în detalii, dar, așa cm bazându-te pe ce-ți oferă un specialist în gramatică nu poți înțelege un poem, tot așa nu poți avea succes terapeutic doar aplicând mecanic câteva rezultate științifice, inevitabil lacunare. La fel e și cu singurătatea: e mult mai complexă decât modelarea ei științifică. Iată câteva reflecții bazate pe practica mea de terapeut.

1. Nu există singurătate; există doar singurătăți.

Eu mă simt singur pentru că omul pe care l-am iubit a murit, iar viața mea nu va mai fi niciodată cm a fost; tu te simți singur pentru că ai făcut Binele și ți s-a răspuns cu Rău; el se simte singur pentru că toți cei pe care (El) i-a ales l-au părăsit și l-au lăsat să moară singur pe cruce; ea se simte singură pentru că are un copil cu handicap grav și nimeni nu o ajută, noi ne simțim singuri pentru că, deși cândva ne-am iubit, acum ne purtăm ca doi străini; voi vă simțiți singuri pentru că ați intrat în universul kafkian al instituțiilor publice și totul vi se pare absurd; ei se simt singuri pentru că „Dumnezeu a murit” și nu mai știu unde să caute sprijin și alinare.

Numai aceste singurătăți, individualizate, contextualizate, scufundate în istoria de viață a fiecăruia, numai ele există. La ele trebuie să oferim o soluție, tot individualizată, tot contextualizată. Singurătatea este o abstracțiune conceptuală, iar soluțiile generice la ea – flatus vocis, ar zice scolasticii, vorba fără conținut. Fiecare are singurătatea lui.

2. Nu contează singurătatea noastră, ci ce facem cu ea.

Cândva, J.P. Sartre spunea că nu contează ce a făcut istoria din om, ci ce face omul cu ce a făcut istoria din el. Parafrazându-l, nu contează prea mult ce face viața cu noi, contează ce facem noi din ce a făcut ea cu noi. Singurătatea ține de esența ființei noastre. Dacă încă nu ne-am simțit singuri, o să ne simțim, nicio problemă. Nimeni nu se îmbolnăvește în locul nostru, nimeni nu îmbătrânește în locul nostru, nimeni nu moare în locul nostru, oricât ne-ar iubi. Singurătatea este inevitabilă, un fapt firesc al vieții. Ce facem cu ea? Unii, cei mai mulți, încearcă să fugă de ea, să o evite, să o reprime. Uitați-vă câți oameni încearcă, în fiecare zi, să-și umple viața cu orice tip de divertisment (de la bramburitul pe net, la zapping-ul la TV), numai să nu se simtă singuri, să nu se confrunte cu golul interior, cu neantul din propria viață. Singurătatea e ca un revelator: te arată așa cm ești și asta nu-ți convine. Oare câte căsnicii se fac nu din dragostea unuia pentru celălalt cu din teama fiecăruia de a nu rămâne singur? Oare câți oameni acceptă să rămână într-o relație în care se simt umiliți zi de zi doar pentru că despărțirea înseamnă pentru ei singurătate, care înseamnă dezastru? Pentru mulți, singurătatea e atât de înspăimântătoare, încât fac orice ca să nu o trăiască. Singurătatea îi înspăimântă și caută să o evite sau să o îngroape prin abandonul în divertismente și mimetisme cotidiene. Dar există și alte atitudini posibile. A. Dürer are o gravură fascinantă: „Cavalerul, moartea și diavolul”.Daca aveți un pic de răgaz, cautați aceasta capodoperă. Priviți cavalerul: curând se va întâlni cu moartea,care îi arată clepsidra, cu trecerea inexorabilă a timpului.În spatele lui e Diavolul, ispititor, înspăimântator. E singur, în proximitatea morții, dar n-are teamă. Își urmează demn, calm, drumul; într-o singurătate asumată. Merită să avem în minte această gravură, în momentele noastre de cumpănă. Ca o mantră! De singurătate nu se fuge; ea se trăiește, văzându-ți de drum. Viața împlinită este o dialectică subtilă a singurătății și comuniunii.

3. Să ne îmbogățim sufletul!

Sunt oameni care au un suflet subțire, ca tabla de 2 mm. Te uiți la ei și vezi că sunt o colecție de mimetisme sociale; fac ce fac ceilalți, simt la fel, gândesc la fel, trăiesc la fel. Nu-și pot concepe fericirea decât în preajma celorlalți. Nu sunt incapabili să rămână singuri cu ei înșiși 24 de ore, fără să pună mâna pe telefon, pe telecomanda TV, pe o revistă, pe mouse, pe orice, numai să nu audă golul din interior. Dar, sunt și oameni puternici, care au dimensiunea verticalei: au valori care, trăindu-le, îi ridică spre înălțimi; au compasiunea sau înțelepciunea care-i ajută să înțeleagă profunzimile. Au etica lucrului bine făcut și le pasă de ceilalți.

Dacă sufletul tău e subțire,superficial, ești ca un satelit: gravitezi mereu în jurul a ceva; aceasta e rațiunea ta de a fi. Dacă acel ceva nu mai este, tu nu mai ești, nu poți exista singur. Cei cu sufletul subțire gravitează mereu în jurul rețelei sociale, care le dă identitate. Dacă rețeaua se deteriorează, ei suferă cumplit, pentru că deteriorarea rețelei în jurul căreia gravitează înseamnă periclitarea identității personale. Trebuie să se întâlnească cu cineva, să vorbească („chat-uiască) cu cineva, să aranjeze ceva cu cineva, să primească un like, să fie conectat… Când ai sufletul subțire, singurătatea e un cataclism nuclear. N-ai ce să-i contrapui, pentru că în tine e golul; n-ai identitate, decât cea a punctului într-o rețea de puncte.

Singurătatea se contracarează cu bogăția sufletului. Să ai un proiect personal, să ai o colecție de tabieturi, să ai hobby-uri pe care să le poți practica singur, să te uiți la cerul înstelat, să te bucuri de o carte bună, de un vin bun sau de Natură (Deus sive natura, zicea Spinoza!). Oamenii care au un suflet bogat sunt ca planetele: gravitează în jurul unui soare, dar gravitează și în jurul axei proprii. Singurătatea e rea doar pentru oamenii-satelit, nu și pentru oamenii-planetă. Dacă ajungem să trăim rotindu-ne nu numai în jurul celorlalți semnificativi, ci și în jurul propriei noastre axe, singurătatea nu e o amenințare, ci un minunat prilej de dezvoltare personală.

13/06/2026

Jurnal de psihoterapeut

Prețul deconectării

În cabinetul de la mansardă, vulnerabilitatea se așază uneori sub forma unei liniști apăsătoare, dar și a unor comportamente ascunse, născute din neputință.

Săptămâna aceasta, spațiul terapeutic a fost martorul unei transformări profunde în cazul unui bărbat de 38 de ani care a învățat, încă din copilărie, o strategie dezadaptativă de protecție: disocierea.

Problematica: Armura amorțelii și refugiul în adicție.

A venit în terapie epuizat, acuzând o stare de deconectare totală de propria viață și de partenera sa, care se simțea respinsă de „răceala” lui.

În momentele de conflict sau intensitate emoțională în cuplu, el pur și simplu se prăbușea într-o liniște totală și în retragere.

Deși fizic era acolo, devenea de neatins.

Însă izolarea lui ascundea și un alt secret dureros: un derapaj tot mai accentuat spre consumul compulsiv și adictiv de pornografie.

Când presiunea realității devenea insuportabilă, ecranul devenea singurul lui refugiu.

Disocierea este acel mecanism de apărare prin care psihicul, pentru a se proteja de o durere percepută ca fiind mult prea mare, creează o barieră invizibilă între conștiență și corp.

Când amorțeala devenea prea greu de dus, consumul compulsiv de pornografie intervenea ca o încercare disperată de autoreglare: o căutare de stimulare intensă pentru a masca golul interior, un „anestezic” rapid menit să stingă anxietatea și să blocheze frica de intimitate reală.

Cauza: Când trecutul traumatizat te învață să eviți durerea

Explorând istoria lui de viață, am descoperit că acest tipar s-a conturat în copilărie, într-un mediu familial tensionat și imprevizibil.

Fiind un copil neajutorat în fața neînțelegerilor dintre părinți, singura lui formă de refugiu a fost să învețe să nu mai simtă, ascunzându-se în lumea lui.

Psihicul lui a creat această amorțeală ca pe un scut.

Mai târziu, ca adult, ori de câte ori dinamica de cuplu atingea o zonă de conflict (care mima inconștient trauma din copilărie), el activa automat același scut, evadând din realitate direct în consumul adictiv.

Obiectivul de lucru:

Reconectarea blândă cu corpul și cu emoțiile, înțelegerea rolului pe care adicția îl juca în viața lui și dezvoltarea unor mecanisme sănătoase de autoreglare emoțională.

Ne-am propus ca el să învețe să rămână prezent în cuplu și în propriul corp, dizolvând treptat nevoia de a mai evada.

Intervenția și tehnica folosită:

Am utilizat o abordare integrativă, îmbinând Analiza Tranzacțională (pentru a decodifica scenariul de viață și modul în care adicția servea ca „recompensă” sau refugiu pentru Copilul Vulnerabil) cu tehnici somatice de împământare (grounding).

În momentul în care povestea cm impulsul de a accesa acele conținuturi apărea exact după o discuție mai aprinsă cu partenera, am observat cm se instalează acea deconectare: privirea devenind fixă, iar respirația superficială.

L-am oprit cu blândețe: „Te invit să ne oprim puțin aici. Simte tălpile bine sprijinite pe podea, lasă-te purtat de respirație și dă-ți voie să fii prezent.

Ce se întâmplă în corpul tău chiar în secunda dinaintea impulsului de a deschide acel ecran?”.

Ghidat pas cu pas, a reușit să coboare din gânduri în corp și să identifice o singurătate uriașă și o frică intensă de abandon.

Dinamica compulsivă nu era despre plăcere, ci despre dorința de a stinge o durere veche.

Insight-ul clientului:

După câteva clipe de tăcere așezată, ochii i s-au umezit, lăsând să se vadă adevărata lui esență:

„Realizez că eu nu sunt un bărbat rece și nici măcar pornografia în sine nu este ceea ce caut.

Sunt doar un copil speriat care fuge de conflict și folosește ecranul ca pe o ascunzătoare în care dețin controlul total.

Însă acum, ca adult, prețul pe care îl plătesc pentru această evadare este uriaș: îmi pierd relația, îmi pierd stima de sine și rămân complet singur în spatele ecranului.”

Amorțeala emoțională și adicțiile comportamentale ne promit o salvare rapidă, dar devin rapid o închisoare.

Vestea bună este că prezența, siguranța și conectarea autentică, fără ecrane și fără măști, se pot reînvăța, pas cu pas, într-un spațiu terapeutic cald și securizant.

Ai simțit vreodată că folosești un obicei compulsiv (ecranul, mâncarea, munca, izolarea) ca pe un anestezic atunci când realitatea emoțională devine prea greu de gestionat?

Dacă simți că ai intrat într-un cerc vicios al evadărilor și vrei să lași deoparte armurile sau adicțiile care te izolează de cei dragi, te aștept să pășim împreună pe drumul reconectării cu tine însuți.

Te aștept cu drag la cabinet în Brașov, Râșnov sau online.
Pentru programări: 0744 379 723
E-mail: [email protected]

12/06/2026

Iluzia îmblânzirii

Petrecem ani buni din viață încercând să ne cosmetizăm interiorul și felul cm arătăm în exterior.

Vrem ca mintea noastră să arate ca lebedele din imagine: albă, grațioasă, plutind în perfectă armonie peste ape liniștite.

Și tocmai când credem că am obținut acea curgere ideală, pe balustrada vieții noastre se așază ea: maimuța agitată, imprevizibilă, uneori de-a dreptul „beată” de propriile frici și scenarii.

Marea greșeală a căutătorului de liniște este că încearcă să o alunge sau să o educe.

Dar, așa cm ne amintește ⁠imaginea⁠, cu cât vânezi liniștea cu mai multă înverșunare, cu atât ecoul zgomotului interior devine mai puternic.

Dorința înverșunată de a scăpa de agitație este, de fapt, o altă formă de agitație.

Adevărata transformare nu vine când reușești să adormi sau să elimini această parte primitivă din tine, ci atunci când ai maturitatea să stai lângă ea fără să te mai sperie și să o accepți.

Pacea supremă nu este absența zgomotului, ci acea prezență atât de vastă și de adâncă, încât poate găzdui, în același timp, și grația lebedelor, și haosul maimuței, fără ca vreuna dintre ele să îți mai poată clinti ancora.

Nu mai căuta o minte perfectă.

Devino spațiul liber în care totul are voie să fie.

Dacă simți că zgomotul interior a devenit prea asurzitor și ai obosit să te mai lupți singur cu el, te aștept la cabinet.

Împreună, putem crea acel spațiu sigur și blând în care să înveți cm să nu mai fii victima propriei minți, ci observatorul ei liniștit.

Ne putem întâlni în spațiile mele fizice din Brașov și Râșnov, sau stabilim o consultație online, de oriunde te-ai afla.

Ieși din război și oferă-ți timp pentru tine.

📩 Detalii și programări: În privat sau la telefon/email.
Telefonic: 0744379723
E-mail: [email protected] Te aștept cu drag!

12/06/2026

Jurnal de psihoterapeut

Te salut de aici, de sub grinzile calde din „Mansarda Terapeutică”.

Sper ca rândurile de mai jos să găsească exact acele colțuri din sufletul tău care au cea mai mare nevoie de blândețe și de claritate astăzi.

Ia-ți un moment doar pentru tine, așază-te confortabil și hai să privim împreună dincolo de ușile cabinetului, acolo unde poveștile de viață încep, în sfârșit, să respire.

Astăzi s-a așezat pe canapea o durere profundă, pe care mulți dintre noi o recunosc, din păcate, prea bine: trauma abandonului neașteptat.

În fața mea se afla ea (o voi numi Ana), o femeie care, după 7 ani de relație stabilă, s-a trezit într-o dimineață cu un bilet scurt pe masa din bucătărie și cu un apartament gol.

Fără discuții, fără certuri mari, fără nicio explicație. Un ghosting brutal, după aproape un deceniu de viață construită împreună.

Ana a venit la mine în faza de șoc, blocată într-o căutare obsesivă de răspunsuri și într-o devalorizare dureroasă: „Dacă după 7 ani a putut să plece ca și cm n-am existat, înseamnă că eu nu am nicio valoare.”

Ce am observat în cabinet (Analiza clinică):
Mintea Anei rula în buclă aceleași întrebări fără răspuns.

Este un mecanism de auto-apărare firesc: creierul nostru nu suportă golurile și încearcă să dețină controlul asupra unei realități de necontrolat.

Însă, încercând să înțeleagă „de ce-ul” lui, Ana prelua, de fapt, toată vina asupra ei.

Intervenția mea din fotoliul de terapeut:

Pentru a-i ajuta sistemul nervos aflat în alertă maximă să se liniștească, am coborât tonul vocii și am ghidat-o printr-o tehnică de restructurare cognitivă, pentru a muta focusul de pe comportamentul lui (pe care nu îl putem schimba) pe structura ei emoțională și pe ceea ce simte în prezent.

„Ana, i-am spus blând, „o despărțire atât de dureroasă te face să simți că toți cei 7 ani au fost o minciună, dar nu este așa.

Faptul că el a ales să fugă acum nu șterge cu nimic momentele bune pe care le-ai trăit, iubirea pe care ai oferit-o și tot ce ai construit tu în acest timp.

Gestul lui din prezent nu are cm să schimbe adevărul despre cine ai fost tu în acești ani și nu te transformă peste noapte într-o femeie fără valoare.

Când el a plecat fără un cuvânt, a lăsat o poveste neterminată.

Și pentru că acest gol doare, ai început să îl umpli tu cu cea mai dureroasă explicație: că tu ești de vină.

Dar hai să privim realitatea direct în ochi și așa cm este ea.

Un om care pleacă după atâția ani fără să aibă curajul unei discuții nu vorbește despre valoarea ta, ci despre propria lui neputință structurală de a gestiona vulnerabilitatea și finalurile.

Absența explicației lui este, de fapt, cea mai clară explicație despre limitele LUI emoționale, nu despre ale tale.”

Insight-ul (Momentul în care s-a făcut lumină):
A urmat o tăcere lungă, terapeutică.

Respirația Anei, până atunci sacadată, s-a liniștit. A ridicat ochii spre mine cu o claritate profundă:
„Stela... eu nu căutam doar un răspuns de la el. Eu îi căutam de fapt permisiunea de a nu mă mai simți vinovată.

Am crezut că dacă înțeleg de ce a plecat, o să știu ce să schimb la mine ca să nu mai fiu părăsită niciodată.

Dar adevărul e că... plecarea lui fără cuvinte, spune totul despre el, nu despre valoarea mea.

Am transformat neputința lui în defectul meu.”

Acesta este momentul în care terapia începe să vindece.

Ana a făcut cel mai mare pas: a încetat să mai caute cheia propriei liniști în buzunarul celui care a rănit-o.

A recuperat-o și a adus-o în siguranța cabinetului.

Dacă treci printr-o despărțire care a lăsat doar întrebări în urmă, amintește-ți: comportamentul celuilalt este oglinda propriei sale maturități emoționale, nu măsura valorii tale.

O întrebare la care te invit să reflectezi astăzi:
De câte ori ai transformat limitele, neputințele sau gesturile nedrepte ale celorlalți într-o dovadă că tu nu ești destul de bun/ă?

Dacă simți că porți și tu pe umeri povara unor răspunsuri care nu îți aparțin, dacă frica de singurătate sau durerea unui abandon te blochează și simți că ai nevoie de un spațiu sigur în care să îți recuperezi liniștea, te aștept cu drag la cabinet.

Putem lucra împreună fie online, fie în cabinetele fizice din Brașov și Râșnov.

Sunt aici să te însoțesc în acest proces de reconstrucție.

Gânduri bune și blândețe cu propriul suflet,
Stela Pruteanu – Psiholog Clinician & Psihoterapeut Integrativ

11/06/2026

Jurnal de psihoterapeut

Mulți oameni vin în cabinet cu o dorință firească, spunând: “Ajută-mă să nu mai simt asta. Învață-mă cm să fac să dispară.”

Ei privesc spre interiorul lor ca spre o zonă periculoasă, o hartă veche pe marginea căreia scrie că acolo locuiesc fiarele de necontrolat.

În realitate, psihicul nostru nu este o masă monolitică, ci un sistem viu, cu o multitudine de părți.

Unele sunt lăsate la suprafață să gestioneze viața de zi cu zi, să fie adaptabile și funcționale, iar altele, cele care au strâns durere, furie pură sau neputință, sunt împinse adânc în subconștient.

Însă vindecarea nu se naște din luptă și nici din încercarea de a ne izola emoțiile puternice.

Ea începe în momentul în care coborâm în interiorul nostru nu cu înverșunare, ci cu o stare de blândețe și de curiozitate.

Pentru a înțelege cm se transformă o forță interioară masivă dintr-o amenințare într-un aliat, vă invit să priviți o secvență clinică din spațiul cabinetului meu.

Să ne imaginăm cazul Alinei, o femeie de 38 de ani care ajunge în cabinet epuizată de o anxietate generalizată și de un blocaj interior major.

Toată viața a învățat să fie femeia perfectă: controlată, calmă, maleabilă, cea care nu deranjează și nu cere niciodată nimic.

De câteva luni însă, o tensiune fizică uriașă îi apasă pieptul.

O descrie vizual ca pe un urs imens, sălbatic și imprevizibil care stă ascuns în ea.

Îi este îngrozitor de frică că, dacă această forță va ieși la suprafață, va distruge tot ce a construit în jur atâția ani.

În timpul ședinței, Alina îmi spune cu ochi înlăcrimați, strângându-și palmele și trosnindu-si degetele:
„Dacă las garda jos, Stela, simt că o să fac prăpăd în jur. E o furie atât de mare în mine, ca un urs uriaș gata să atace.

Toată viața am învățat că dacă lași de la tine și ești bună, ceilalți nu se supără, iar că dacă ești furioasă, pui limite și spui ce gândești, vei fi părăsită și vei rămâne singură.

Am ascuns starea asta atât de adânc... atâția ani de zile, de ce vrea să iasă la lumină tocmai acum?”

În acel moment, intervin cu o voce caldă, dar extrem de fermă pentru siguranța ei:
„Alina, te invit acum să respiri adânc și să simti greutatea corpului tău pe canapea.
Ești în siguranță aici.

Haide ca astăzi să facem un mic experiment: în loc să mai încerci să ascunzi această trăire adânc în interior, te invit doar să-i recunoști prezența.
Să o observi.

Trimite-i un gând simplu din interiorul tău: Te văd. Știu că ești acolo și văd cât de uriaș ești. Observă ce se schimbă în corpul tău când nu mai privești această parte ca pe un inamic.”

Alina tace preț de câteva secunde, umerii i se lasă ușor în jos, iar respirația devine mai profundă:
„E bizar... când încetez să mă mai lupt și să o alung, parcă se liniștește și ea puțin. Nu mai e atât de agitată. Dar tot mi-e teamă de mărimea ei. Dacă se ridică și distruge tot?”

O ghidez mai departe, bazându-mă pe compasiune și explorare:
„Este firesc să simți teamă în fața unei asemenea energii brute.

Acest urs din interiorul tău a adunat în el fiecare limită care ți-a fost încălcată în ultimii ani, fiecare abuz trecut sub tăcere și fiecare moment în care a trebuit să înghiți noduri amare ca să te simți acceptată.

S-a făcut atât de mare pentru că a avut de purtat o povară uriașă.

Rămâi în starea asta de observator și întreabă această parte, cu blândețe și curiozitate: De ce îți este ție cel mai frică dacă te liniștești și te oprești?”

Alina începe să plângă în hohote, însă este un plâns de eliberare, nu de durere. Insight-ul o lovește vizibil:
„Îi este frică... îi este groază că, dacă se liniștește, ceilalți mă vor călca în picioare din nou, la fel ca în copilărie.

Această forță nu vrea să mă distrugă pe mine, Stela... s-a făcut atât de mare și de înfricoșătoare doar ca să fie sigură că nimeni, niciodată, nu mă mai rănește.”

Ancorez această resursă nouă și îi spun:
„Exact așa este. Acest protector masiv nu este un inamic, ci o parte extrem de loială ție, care a obosit să tot stea în alertă ca să te țină în siguranță.

Astăzi, tu nu mai ești fetița neajutorată de atunci.

Ești o femeie adultă, ai resurse, ai voce și poți pune limite cu demnitate. Poți să te apropii metaforic de această parte a ta, să-i pui blând mâna pe umăr, așa cm se vede în imaginea de astăzi cu acel aliat puternic, și să-i spui: Îți mulțumesc că m-ai păzit când nu puteam singură.

Acum sunt în siguranță, putem face echipă împreună.

Sesiunea Alinei ne arată o realitate tulburătoare și frumoasă în același timp: forțele interioare care ne sperie cel mai mult nu caută distrugerea noastră, ci recunoașterea lor.

Când încetezi să mai tratezi părțile tale rănite sau defensive ca pe niște pericole, ele își lasă armele jos.

Și abia atunci descoperi că sub asprimea acelei „fiare” se ascundea, de fapt, propria ta putere vitală, gata să te sprijine în mod sănătos.

Care este acea parte din tine pe care ai încercat cel mai mult să o ascunzi de ceilalți?

Cum ar fi dacă astăzi, în loc să o judeci, i-ai acorda doar un moment de atenție caldă și prezență?

Cea mai mare victorie nu este asupra lumii, ci asupra părților din noi pe care am încercat ani de zile să le ascundem.

Stela Pruteanu – psiholog clinician și psihoterapeut

Mansarda Terapeutică

18/06/2026

17/06/2026

16/06/2026

14/06/2026

13/06/2026

12/06/2026

12/06/2026

11/06/2026

Address

Opening Hours

Website

Alerts

Shortcuts

Share

Category

Monday	10:00 - 20:00
Tuesday	10:00 - 20:00
Wednesday	10:00 - 20:00
Thursday	10:00 - 20:00
Friday	10:00 - 20:00