Psihoterapeut Rodica Laceanu

28/06/2026

📌 „Există o epidemie de singurătate a bărbaților?”

În ultima vreme aud tot mai des două afirmații opuse.

Unii spun că există o epidemie de singurătate în rândul bărbaților.

Alții răspund că nu există nicio epidemie, ci doar bărbați care nu respectă femeile și care sunt refuzați pe bună dreptate.

Ca de obicei, realitatea este mai complexă decât cele două extreme.

Da, există bărbați care au crescut cu ideea că o parteneră trebuie să fie supusă, să accepte orice și să își sacrifice propriile nevoi. Astfel de relații sunt din ce în ce mai greu de acceptat, iar acest lucru este firesc.

Dar există și bărbați care sunt respectuoși, muncitori și bine intenționați, însă sunt singuri pentru că nu au învățat să își exprime emoțiile, pentru că se tem de respingere sau pentru că poartă răni vechi pe care nu le-au vindecat.

La fel cm există femei extraordinare care sunt singure nu pentru că „au ceva în neregulă”, ci pentru că nu mai acceptă relații care le rănesc.

Problema nu este că bărbații sau femeile sunt „de vină”.

Problema este că foarte mulți oameni nu au fost învățați cm se construiește o relație sănătoasă: cu respect, comunicare, responsabilitate, limite și disponibilitatea de a crește împreună.

În cabinet observ frecvent că oamenii nu suferă doar din lipsa unui partener. Suferă pentru că nu au avut modele sănătoase de relaționare și repetă, fără să își dea seama, tipare care îi îndepărtează exact de ceea ce își doresc.

🎯 Poate că, înainte să căutăm vinovați, ar fi mai util să ne întrebăm:
**Ce pot învăța eu pentru a deveni un partener mai bun?**

👇 Tu cm vezi lucrurile? Care crezi că este principala cauză a singurătății în zilele noastre?

27/06/2026

Un copil nu are nevoie doar de o mamă bună. Are nevoie și de un tată implicat.

Mult timp s-a crezut că rolul tatălui este să aducă bani în casă și să impună reguli. Astăzi știm că influența lui merge mult mai departe.

Tatăl contribuie la felul în care copilul învață să aibă încredere în el, să își gestioneze emoțiile, să își asume riscuri și să se raporteze la ceilalți.

Un tată implicat îi transmite copilului mesaje pe care acesta le va purta în interior toată viața:

• Poți încerca.
• Greșelile nu înseamnă că ai eșuat.
• Ești capabil.
• Sunt aici chiar și atunci când îți este greu.

Copiii care au o relație sigură cu tatăl lor dezvoltă, în medie, mai multă autonomie, o toleranță mai bună la frustrare și o încredere mai mare în propriile forțe.

Pentru fete, tatăl este adesea primul model despre cm arată un bărbat care respectă, protejează și iubește. Din această relație se formează, în mare măsură, standardele după care își vor alege viitorii parteneri.

Pentru băieți, tatăl este unul dintre primele modele de masculinitate. Ei învață nu doar cm să fie puternici, ci și cm să fie blânzi, responsabili, respectuoși și capabili să își exprime emoțiile fără violență.

Nu este nevoie de un tată perfect.

Copiii nu au nevoie de perfecțiune.

Au nevoie de un adult prezent. De cineva care să îi asculte, să se joace cu ei, să își ceară iertare când greșește și să le ofere siguranța că sunt iubiți chiar și atunci când lucrurile nu merg perfect.

Uneori, cea mai importantă lecție pe care un tată o oferă nu este prin ceea ce spune, ci prin ceea ce face în fiecare zi.

Copiii învață mai puțin din discursurile noastre și mult mai mult din felul în care ne trăim viața.

Care este cea mai valoroasă lecție pe care ai primit-o de la tatăl tău? Sau, dacă ești părinte, ce ai vrea să învețe copilul tău de la tine?

25/06/2026

TOȚI FOȘTII AU DEVENIT NARCISIȘTI?

În ultimii ani am observat un fenomen interesant.

După aproape fiecare despărțire apare aceeași concluzie:
„Fostul meu era narcisist.”
sau
„Fosta mea era narcisistă.”

Uneori este adevărat.

Dar, de multe ori, nu.

Nu orice persoană care te rănește este narcisică.
Nu orice om care se retrage este evitant.
Nu orice conflict este abuz.
Și nu orice relație care se termină are un „vinovat” cu un diagnostic psihologic.

Psihologia nu ar trebui să fie folosită pentru a pune etichete oamenilor, ci pentru a-i înțelege.

Există persoane cu adevărat afectate de tulburarea de personalitate narcisică. Există și relații profund abuzive, iar suferința celor care le-au trăit este reală și merită validată.

Dar există și multe relații care se destramă din alte motive:
• incompatibilitate;
• lipsă de maturitate emoțională;
• stiluri diferite de atașament;
• dificultăți de comunicare;
• frici nerezolvate;
• nevoi diferite.

Ca psihoterapeut, atunci când aud afirmația: „Fostul meu era narcisist.”, primul meu impuls nu este să confirm sau să infirm.

Întreb:
„Ce s-a întâmplat între voi?”
„Cum se manifesta concret?”
„Cum te făcea să te simți?”

Pentru că oamenii sunt mai complecși decât etichetele.

Uneori descoperim un tipar abuziv.

Alteori descoperim doi oameni răniți care nu au știut

25/06/2026

Nu mai pierde timpul cu oameni alături de care nu te simți cu adevărat bine.

Nu mai oferi o a doua șansă celor care, încă de la început, ți-au arătat prin fapte că nu te respectă și nu te prețuiesc.

Nu-ți mai consuma zilele încercând să-ți revii după întâlniri sau conversații care te fac să te simți mai mic, mai puțin valoros, mai nesigur pe tine.

Nu mai căuta scuze pentru cei care, prin comportamentul lor, îți arată că nu ocupi un loc important în viața lor. Dacă după fiecare întâlnire pleci mai obosit, mai trist sau mai confuz decât ai venit, întreabă-te dacă acea relație îți face cu adevărat bine.

Alege oameni lângă care poți fi tu însuți. Oameni alături de care nu trebuie să demonstrezi că meriți iubire, respect sau atenție. Oameni care îți respectă limitele, valorile și timpul.

Nu accepta să fii disponibil doar atunci când altora le este convenabil. Nu ești o soluție de rezervă și nici cineva la care se apelează doar din nevoie.

O relație sănătoasă presupune reciprocitate. Dacă doar unul oferă, înțelege, iartă și face eforturi, iar celălalt doar primește și consideră că i se cuvine, în timp nu se construiește iubire, ci epuizare.

Tu ești cea mai importantă persoană din viața ta. Ai grijă de timpul tău, de liniștea ta și de demnitatea ta.

Faptele vorbesc întotdeauna mai tare decât promisiunile. Iar atunci când cineva îți arată, zi după zi, cine este cu adevărat, privește realitatea așa cm este, nu așa cm ai spera să fie.

25/06/2026

Uneori, problema care ne consumă de luni sau chiar de ani nu dispare pentru că îi lipsește soluția. Ci pentru că încă nu ne-am pus întrebările potrivite.

Dacă ai o situație din viața ta care pare blocată, repetitivă sau fără ieșire, oprește-te pentru doar 10 minute.

Ia o foaie și un pix. Scrie fără să te cenzurezi.

Răspunde la aceste 8 întrebări:

✨ 1. Care este situația dificilă cu care te confrunți acum?

✨ 2. În ce mod contribui tu la menținerea ei sau îi permiți să continue?

✨ 3. Ce alegi să nu vezi sau ce te prefaci că nu știi?

✨ 4. Ce beneficii ascunse obții rămânând în această situație, chiar dacă ea te face să suferi?

✨ 5. Care este costul dacă totul rămâne la fel încă un an?

✨ 6. Cum ai vrea să arate, de fapt, această parte din viața ta?

✨ 7. Care sunt primele acțiuni concrete pe care le poți face pentru a ajunge acolo?

✨ 8. Când le vei face? Scrie o dată și o oră. Nu doar „cândva”.

Fii sincer(ă). Nu scrii pentru altcineva. Scrii pentru tine.

De multe ori, schimbarea începe în momentul în care încetăm să ne mai mințim și alegem să ne privim cu sinceritate și curaj.

💙 Dacă ai făcut exercițiul și simți că vrei să împărtășești ce ai descoperit despre tine, scrie-mi în privat. Uneori, o conversație potrivită poate deschide o ușă pe care singuri nu reușim să o vedem.

24/05/2026

Te întrebi cine ești dincolo de rolurile pe care le joci? Articolul nostru „Dezvoltare personală și autocunoaștere: când începi să te întorci spre tine” te invită la reflecție și pași practici spre reconectare. Citește mai mult: https://wix.to/caucRJg

Nu toți oamenii ajung în terapie pentru că se află într-o criză. Uneori, terapia începe dintr-o întrebare mai discretă, dar profundă: „Cine sunt eu, dincolo de ce fac pentru ceilalți?”, „De ce repet aceleași alegeri?”, „Ce îmi doresc cu adevărat?”, „De ce îmi este atât ...

22/05/2026

# De ce ajung oamenii să cumpere emoția?

Oamenii cred adesea că aleg lucruri în mod rațional.
Dar de foarte multe ori nu cumpărăm obiectul.
Cumpărăm starea pe care sperăm să ne-o ofere.

Nu cumpărăm doar:
- haine,
- telefoane,
- mașini,
- vacanțe,
- parfumuri,
- relații,
- experiențe.

Cumpărăm:
- siguranță,
- validare,
- apartenență,
- liniște,
- admirație,
- speranță,
- senzația că suntem importanți,
- ideea că viața noastră ar putea arăta altfel.

Un om poate cumpăra o mașină scumpă și să creadă că a cumpărat succes.
Altul poate cumpăra haine pentru că își dorește să fie văzut.
Cineva poate cumpăra compulsiv după o zi grea pentru că încearcă să își aline golul interior.

Uneori oamenii nu caută obiectul.
Caută emoția care lipsește.

De aceea marketingul modern nu mai vinde produse.
Vinde stări.

Nu spune:
„Acest parfum miroase bine.”

Spune:
„Vei fi memorabil.”

Nu spune:
„Această cafea este bună.”

Spune:
„Aici te simți viu.”

Nu spune:
„Acest curs te ajută.”

Spune:
„Poți deveni cine ai visat.”

Iar creierul uman răspunde foarte puternic la emoție.
Pentru că emoția decide de multe ori înaintea logicii.

Mai întâi omul simte:
- „îmi place”,
- „mă atrage”,
- „parcă e pentru mine”,
- „mă face să mă simt bine”,

și abia apoi mintea găsește explicațiile raționale.

Același lucru se întâmplă și în relații.

Uneori oamenii nu se atașează doar de persoană, ci de felul în care se simt lângă ea:
- văzuți,
- importanți,
- doriți,
- protejați,
- admirați,
- validați.

Și uneori cumpărăm emoții chiar și atunci când ele ne rănesc:
- mâncare pentru alinare,
- relații intense pentru a simți ceva,
- validare online pentru a umple singurătatea,
- obiecte pentru a acoperi nesiguranța.

Nu este neapărat superficialitate.
De multe ori este o încercare de autoreglare emoțională.

Problema apare atunci când omul nu mai poate simți valoare, liniște sau iubire fără ceva din exterior care să îi confirme asta.

Atunci consumul nu mai umple o nevoie practică.
Începe să umple un gol emoțional.

Și poate că una dintre cele mai importante întrebări este:

„Ce încerc să simt atunci când simt nevoia să cumpăr, să afișez sau să caut ceva în exterior?”

Pentru că uneori nu obiectul este adevărata nevoie.
Ci emoția din spatele lui.

—
Psihoterapeut Rodica Lăceanu

16/05/2026

Uneori gelozia nu începe cu controlul.
Începe cu frica.
Frica de a nu fi înlocuit.
Frica de a nu mai conta.
Frica de a pierde locul sigur din inima celuilalt.
De aceea, în multe cupluri, gelozia nu este doar despre posesivitate sau neîncredere.
Este despre nesiguranță emoțională, rupturi de atașament și răni mai vechi care se reactivează în relație.
Unii oameni verifică, întreabă, controlează sau devin suspicioși nu pentru că vor să rănească, ci pentru că sistemul lor nervos intră în alertă atunci când simt distanță, ambiguitate sau lipsă de transparență.
Dar aici apare paradoxul: cu cât încerci mai mult să controlezi relația din frică, cu atât riști să creezi mai multă distanță.
În același timp, a invalida permanent partenerul cu: „ești paranoic(ă)”
sau
„ai probleme”
fără să observi impactul propriilor comportamente, poate amplifica și mai mult nesiguranța relațională.
Gelozia sănătoasă poate spune: „Mi-e teamă să nu pierd relația.”
Gelozia distructivă spune: „Trebuie să controlez tot ca să mă simt în siguranță.”
Poate că adevărata întrebare nu este: „Cine are dreptate?”
ci: „Ce încearcă să protejeze fiecare dintre noi?”
✍️ Psihoterapeut Rodica Lăceanu