29/08/2026
De la „Ce este?” la „Ce facem cu el?” – dezvoltarea limbajului și a gândirii prin activități funcționale
În lucrul cu copiii cu dificultăți de limbaj și neurodezvoltare, învățarea denumirii unui obiect reprezintă doar primul pas. Un copil poate învăța să spună „cană”, „lingură” sau „frigider”, dar obiectivul intervenției este ca el să ajungă să înțeleagă ce reprezintă obiectul, la ce îl folosim, cu ce alte obiecte se asociază și în ce contexte îl întâlnim.
De aceea, în cabinet folosesc frecvent materiale vizuale organizate gradual, pornind de la obiecte familiare din viața de zi cu zi. În exemplul prezentat aici am ales obiecte și ustensile din bucătărie: cană, farfurie, furculiță, cuțit, castron, lingură, oală, tigaie, frigider și aragaz.
Învățarea începe prin recunoaștere
La primul nivel urmăresc dezvoltarea limbajului receptiv și asocierea dintre cuvânt și obiect. Copilului i se poate cere:
„Arată-mi cana.”
„Unde este lingura?”
„Arată frigiderul.”
Copilul nu trebuie neapărat să denumească obiectul. Este suficient, inițial, să îl identifice corect dintre mai multe variante.
Ulterior putem inversa sarcina și solicita denumirea obiectului: „Ce este acesta?”. Astfel trecem treptat de la înțelegerea limbajului la exprimarea verbală.
De la obiect la funcția lui
După ce obiectele sunt recunoscute, introducem întrebări despre funcționalitatea lor:
„Din ce bem?”
„Cu ce mâncăm supa?”
„Cu ce tăiem?”
„În ce prăjim?”
„Unde păstrăm mâncarea la rece?”
Copilul începe astfel să înțeleagă că un cuvânt nu este doar o etichetă asociată unei imagini, ci face parte dintr-o rețea de semnificații și acțiuni.
Putem continua cu activitatea „Ce facem cu el?”, în care copilul spune sau mimează acțiunea potrivită:
cană → bem
farfurie → mâncăm
furculiță → înțepăm
cuțit → tăiem
castron → amestecăm / mâncăm
oală → fierbem / gătim
tigaie → prăjim
frigider → păstrăm la rece
aragaz → gătim
Mimarea acțiunilor poate fi deosebit de utilă atunci când limbajul expresiv este încă limitat, deoarece copilul poate demonstra înțelegerea înainte de a putea formula verbal răspunsul.
Următorul pas: categorii și raționament
Pe măsură ce copilul progresează, sarcina poate deveni mai complexă.
În jocul „Care NU se potrivește?”, copilul trebuie să observe mai multe obiecte, să identifice elementul diferit și, atunci când nivelul de dezvoltare îi permite, să explice alegerea.
De exemplu:
cuțit – furculiță – lingură versus un obiect care aparține altei categorii.
În acest moment nu mai exersăm doar vocabularul. Sunt solicitate simultan clasificarea, formarea categoriilor, identificarea asemănărilor și diferențelor, flexibilitatea cognitivă, exprimarea verbală și argumentarea simplă.
Foarte important, uneori pot exista mai multe modalități logice de clasificare. În astfel de situații mă interesează nu doar ce obiect a ales copilul, ci și cm a ajuns la răspuns.
De ce aleg obiecte din viața cotidiană?
Pentru că obiectivul final nu este performanța pe o fișă.
Dacă un copil recunoaște frigiderul într-o imagine, următorul pas este să îl recunoască în cabinet, acasă sau într-un alt mediu. Dacă știe că „lingura este pentru supă”, vrem ca această asociere să apară și atunci când se află efectiv la masă.
Astfel, materialele vizuale pot reprezenta punctul de plecare pentru generalizarea abilităților în contexte naturale.
În funcție de nivelul copilului, putem trece de la imagine la obiectul real, de la răspuns prin indicare la răspuns verbal și apoi la utilizarea efectivă a obiectului.
Aceeași temă, mai multe abilități
Un set aparent simplu de imagini cu obiecte din bucătărie poate fi utilizat pentru a exersa:
limbajul receptiv și expresiv, vocabularul, asocierea obiect–funcție, categorisirea, atenția, discriminarea vizuală, urmarea instrucțiunilor, formularea propozițiilor, raționamentul verbal și generalizarea în viața cotidiană.
Dificultatea trebuie însă adaptată permanent profilului de dezvoltare al copilului. Pentru un copil, obiectivul poate fi să arate corect „cana”; pentru altul, să spună „Bem apă din cană”; iar pentru un copil cu abilități mai dezvoltate, să explice de ce frigiderul nu se potrivește într-un grup format din lingură, furculiță și cuțit.
Această gradare a sarcinilor permite construirea învățării pas cu pas, pornind de la ceea ce copilul poate face deja și crescând treptat complexitatea.
În intervenția cu copiii cu dificultăți de neurodezvoltare, îmi doresc ca învățarea să nu rămână la nivelul unei imagini sau al unui răspuns memorat. Scopul este ca abilitățile dobândite să devină funcționale, flexibile și utile în viața de zi cu zi.
Psiholog clinician Motronea Ioan Crăciun
Evaluare și intervenție clinică la copii și adolescenți
