What are the opening hours?

Monday 09:00 - 20:00 Tuesday 09:00 - 20:00 Wednesday 09:00 - 20:00 Thursday 09:00 - 20:00 Friday 09:00 - 20:00 Saturday 09:00 - 14:00

Razvan Biris. Psiholog, Sibiu (2026)

23/07/2026

At lunch?? You mean dinner🤦🏻

18/07/2026

Pastila de psihologie clinică
Prețul unui „Like” și intimitatea confiscată a copiilor

Sezonul concediilor de vară umple spațiul virtual cu imagini de pe plaje și terase. Dacă tu, ca adult, alegi să îți expui viața privată în văzul tuturor, este decizia ta suverană. Însă, când feed-ul devine plin de fotografii în îmbrăcăminte sumară ale propriilor copii, și mai ales ale fetelor aflate la granița preadolescenței sau adolescenței, avem o uriașă problemă de etică și siguranță.

Ce se ascunde, de fapt, acolo?

Trăim o eroare sistemică de percepție. Din dorința de a valida o fericire de moment sau de a bifa o imagine ideală de familie, mulți părinți confiscă dreptul la intimitate al minorilor, expunându-i unor riscuri majore pe care aceștia nu le pot încă înțelege sau bloca.

Realitatea clinică și riscurile confirmate de studii:
- Securitatea fizică și digitală: Datele Europol și studiile privind criminalitatea informatică arată că imagini aparent inocente de pe plajă sunt descărcate, stocate și redistribuite pe platforme obscure de tip dark web, ajungând direct pe ecranele unor prădători sexuali.

- Vulnerabilitatea în fața fenomenelor de tip „Lover Boy”: Expunerea timpurie în medii virtuale necontrolate oferă profilul perfect pentru rețelele de manipulare. Prădătorii folosesc tocmai aceste detalii din viața privată a tinerilor pentru a le cartografia slăbiciunile și a iniția tehnici de grooming (racolare prin seducție).

- Distorsionarea valorii personale: Ce învață o domnișoară aflată în pragul trecerii către statutul de adult tânăr când propria familie îi validează goliciunea în schimbul unor aprecieri? Învață greșit că valoarea ei personală stă în afișarea publică a corpului și în validarea venită din partea unor străini, adesea priviri nepotrivite ale unor bărbați mult prea în vârstă.

Merită oare 100 de aprecieri reci și virtuale tot acest risc?

Rolul meu ca psiholog clinician nu este să creez conținut confortabil sau să cosmetizez realitatea pentru a strânge vizualizări. Misiunea noastră este să înțelegem aceste dinamici și să oferim suport în optimizarea relațiilor de familie, protejând în primul rând vulnerabilitatea celor care nu au încă voce, ajutându-i să își dezvolte o stimă de sine solidă, bazată pe competențe reale, nu pe validări efemere în spațiul virtual.

O postare durează câteva secunde, dar amprenta digitală și distorsionarea valorii personale pot urmări un adolescent o viață întreagă. Schimbă balanța: alege protecția în locul expunerii.

În final, rămâne o întrebare simplă: ce cântărește mai mult: nevoia ta de validare digitală sau dreptul lui fundamental la siguranță și demnitate?

Vacanță plăcută, cu alegeri sănătoase!

Răzvan Biriș
Psiholog

14/07/2026

Pastila de psihologie clinică:
Ipocrizia „ecranelor” și panica din reel-uri

Situația:
Scenariul clasic de seară: strigi nervos din ușă „Mai lasă dracu’ telefonul ăla!”, după care te retragi în living, te așezi pe canapea și deschizi instantaneu propriul ecran, pe care îl vei folosi aproape încontinuu până la culcare.

Ce se ascunde, de fapt, acolo?

Trăim o ipocrizie colectivă uriașă în raport cu tehnologia. Noi, adulții, ne justificăm dependența de display-uri prin „muncă” sau „relaxare”, dar când vine vorba de tineri și adolescenți, declanșăm panica totală. Ne hrănim anxietatea cu argumente din reel-uri de 30 de secunde, lipsite de orice bază științifică, menite doar să sădească frică.

Mai mult, îi trimitem la școli care îi pregătesc, din păcate, pentru sarcini repetitive și joburi statice de execuție, activități care în viitorul apropiat vor fi complet automatizate și mutate, ironic, tot pe un display. Le interzicem instrumentul viitorului pe motiv că „lor le face rău”, în timp ce noi ne considerăm imuni.

Realitatea clinică:
Adevărul verificat din punct de vedere științific este că nu există studii cu adevărat relevante, pe eșantioane largi de populație și de tip longitudinal, care să demonstreze un efect direct catastrofal. Majoritatea cercetărilor sunt punctuale, bazate pe chestionare unde o simplă corelație nu înseamnă automat și cauzalitate, lăsând loc interpretărilor alarmiste după cm îi convine fiecărui creator de conținut dornic de atenție.

Tehnologia este neutră în sine; valoarea ei este dată exclusiv de calitatea produsului și de modul de folosire. Nu ecranul în sine este problema, ci conținutul și lipsa de mediere.

Sfat clinic de vacanță:
Conținutul nu se igienizează stând izolați în colțuri diferite ale casei și strigând unii la alții. Profită de timpul mai liber din vacanță pentru a schimba abordarea. Managementul sănătos al tehnologiei se învață prin interacțiune, curiozitate comună și colaborare. Uită-te împreună cu el la un clip, întreabă-l ce îl pasionează acolo, căutați informații sau jucați-vă ceva în echipă. Copilul are nevoie de un partener adult de navigare, nu de un jandarm ipocrit care trasează după cm vrea el un număr fix de minute că așa a văzut la experta în parenting care se afișează zilnic pe insta.

Soluția clinică:
Scopul meu la cabinet nu este să ne panicăm în fața tehnologiei și să strigăm înfricoșați „mvaaai, ecranele distrug generația!”. Rolul psihologiei clinice este să înțeleagă dinamica relațională a familiei și să găsească căi de optimizare, inclusiv în mediul digital.

Atât la cabinetul din Sibiu, cât și online, utilizăm platforma computerizată standardizată Cognikit (cu module specializate pentru copil și părinte) tocmai pentru a evalua obiectiv profilul de funcționare și resursele reale ale copilului și adolescentului (3-19 ani). În loc de interdicții oarbe care blochează dialogul, obținem date științifice pentru a construi un ghidaj sănătos, bazat pe dovezi, nu pe mituri din online.

Vacanță plăcută și distracție faină!
Oriunde.

Răzvan Biriș
Psiholog

13/07/2026

Pastila de psihologie clinică de azi:
„Așchia nu sare departe de trunchi” și alte mituri care blochează evoluția

Ficțiunea din folclor:
„Dacă a greșit o dată, o va face mereu.”, „Lupul își schimbă părul, dar năravul ba.”, „Așa sunt eu, cine mă iubește, mă acceptă așa.” Sunt expresii adânc înrădăcinate care ne blochează în tipare rigide, șoptindu-ne că oamenii sunt imuabili.

Realitatea clinică:
Psihologia modernă demonstrează exact contrariul: capacitatea umană de evoluție este remarcabilă. Schimbarea nu depinde de pretinși predictori genetici absoluți și nici de clișeele transgeneraționale la modă, care caută diagnostice în „traume închipuite” revărsate direct de la străbunica din 1907. Oamenii nu sunt niște linii de cod predeterminate.

Transformarea autentică pornește de la o decizie personală simplă, dar fermă: „Vreau să fac lucrurile altfel”. Procesul nu este o plimbare ușoară, însă cu voință și ghidaj potrivit, rezultatele sunt extraordinare.

Această realitate este cu atât mai valabilă în cazul adolescenților și al tinerilor. O decizie greșită sau o serie de pași greșiți la 15-16 ani nu trebuie să devină o sentință pe viață și nici nu trebuie să le umbrească tot restul parcursului.

Soluția clinică:
Dacă ești pus în fața alegerii de a-ți susține partenerul, copilul sau adolescentul într-un proces de schimbare, ia decizia bazându-te pe resursele lui reale, nu pe „gura lumii” sau pe superstiții psihologice.

Scopul activității mele nu este să punem etichete de neschimbat sau să strigăm înfricoșați „văai, câte probleme sunt!”. Atât la cabinetul din Sibiu, cât și online, utilizăm platforme standardizate (cu peste 200 de instrumente clinice) nu pentru a emite verdicte rigide sau sentințe genetice, ci pentru a evalua dinamic resursele și pentru a găsi căile optime de optimizare a relațiilor familiale și de susținere a evoluției.

Schimbarea este posibilă atunci când înlocuim prejudecățile cu date științifice și suport clinic autentic.

Răzvan Biriș
Psiholog

11/07/2026

Despre note, regret și „ce facem de acum încolo”

Au trecut examenele, au venit și notele finale de la Bacalaureat și Evaluarea Națională. Pentru unii a fost motiv de sărbătoare, pentru alții o mare dezamăgire. Dincolo de cifrele de pe foaie, cel mai mare consum de energie din această perioadă vine dintr-o capcană a limbajului pe care ne-o întindem singuri.
Este vorba despre scenariile de tipul „Poate dacă aș fi învățat mai mult...”, „Aș fi putut să fiu mai atent la subiectul II...”, „Dacă aș fi fost mai liniștit...”.

De ce aceste expresii nu te ajută?

Din punct de vedere psihologic, aceste formulări nu aduc absolut nimic constructiv. Ele nu schimbă trecutul, ci produc doar trei lucruri: frustrare, vinovăție și regrete.
Adevărul obiectiv este următorul: În fiecare moment al vieții noastre, facem maximul posibil cu resursele, cunoștințele și starea emoțională pe care le avem la dispoziție atunci.

Dacă în momentul examenului ai fi putut face mai mult, ai fi făcut-o. Dar atunci, acela a fost maximul tău funcțional în condiții de stres, presiune și oboseală. Să te cerți astăzi, cu mintea și relaxarea de acum, pentru ce ai făcut sub presiune atunci, este o nedreptate pe care ți-o faci singur.

Regula de aur: Plecăm întotdeauna de la ce avem în prezent, nu de la ce „am fi putut” să avem în trecut. Nota de pe foaie este doar un punct de pornire pentru etapa următoare, nu o sentință. Strategia corectă este: „Acestea sunt datele problemei în acest moment. Ce pot să fac maxim de acum încolo?”

O notă extrem de importantă pentru părinți

Presiunea cea mai mare pe umerii unui elev nu vine, de cele mai multe ori, din interior, ci din reacțiile celor de acasă. Dragi părinți, aceste principii vi se aplică în egală măsură și dumneavoastră.

Evitați reproșurile retrospective („Dacă mă ascultai când îți spuneam să lași telefonul...”). Nu fac decât să adâncească o prăpastie emoțională.

Copilul dumneavoastră a făcut tot ce a putut el mai bine în contextul dat (cu gestionarea emoțiilor de la acea vârstă, sub presiunea momentului).
Rolul dumneavoastră acum nu este de judecător, ci de partener de echipă pentru pasul următor.
În loc să căutați vinovați în trecut, ajutați-i să caute soluții pentru viitor. Până la urmă, capacitatea de a te ridica, de a accepta realitatea și de a te recalibra este o abilitate de viață mult mai valoroasă decât orice notă de 10 pe o diplomă.

Ce alegem să facem de azi încolo?

Răzvan Biriș
Psiholog

07/07/2026

Pendulul vacanței de vară: Între „lasă-l în pace, că e vacanță” și „de mâine îți iau toate ecranele!”

Când vine vara, tentația firească a oricărui părinte este să slăbească frâiele. După un an școlar lung și rigid, vrei ca cel mic să se relaxeze, așa că programul de somn se decalează, regulile legate de ecrane devin elastice, iar micile responsabilități casnice dispar.

Însă, după câteva săptămâni de toleranță totală, apare un fenomen paradoxal: în loc să fie mai relaxat, copilul devine mai iritabil, mai opoziționist și mai greu de gestionat. Într-un moment de maximă epuizare, după o zi lungă de muncă pe o căldură sufocantă, pendulul tău emoțional trece brusc în cealaltă extremă. Apare explozia de furie: „Gata, de mâine nu mai vezi nicio tabletă, strângi tot și treci la citit!”.
Din perspectiva psihologiei clinice, această oscilație între permisivitate extremă și măsuri punitive nu face decât să destabilizeze dinamica familială. Copiii, indiferent de vârstă, au nevoie de predictibilitate pentru a se simți în siguranță. Absența totală a unei structuri nu înseamnă libertate, ci confuzie emoțională. Comportamentul lui disruptiv din vacanță nu este „răutate”, ci adesea o reacție la pierderea reperelor zilnice sau o dificultate tranzitorie în funcțiile executive (cum ar fi autoreglarea și tranziția de la o activitate la alta).

Scopul nostru, ca specialiști, nu este să vânăm greșeli parentale sau să punem etichete rigide de tipul „văai, ce de probleme are copilul!”. Munca clinică se concentrează pe înțelegerea acestor tipare comportamentale în scopul găsirii căilor de optimizare a relațiilor familiale. Nu căutăm vinovați, ci recalibrăm busola comunicării din casă, ajutând familia să dezvolte competențe emoționale solide.

Atât în cadrul cabinetului din Sibiu, cât și în regim online, abordăm această optimizare relațională utilizând platforma computerizată standardizată Cognikit. Cu ajutorul a peste 150 de teste și resurse de intervenție bazate pe dovezi, având module specifice pentru copil, părinte și cadru didactic, platforma ne oferă o imagine clară, longitudinală, asupra profilului de funcționare al copilului sau adolescentului (3-19 ani). În loc să aplicăm pedepse de moment prin încercare și eroare, obținem date obiective care ne ajută să construim o structură flexibilă, adaptată resurselor reale ale familiei tale.

03/07/2026

Arta conversației cu copiii.
Episodul 3: „Nu se mai satură!” Capcana logicii de adult când vine momentul plecării

Suntem în plină vacanță. Vizite, drumeții, ieșiri în parc, locuri de joacă. Totul merge minunat până când vine momentul inevitabil: plecarea acasă. Sau cerința insistentă de a mai rămâne, de a merge și noi cu ceilalți, de a mai mânca o tură de dulciuri.

Care este primul impuls al părintelui în acel moment? Explicația lungă, livrată cu reproș și cu o logică de fier.
„Toată ziua te-ai jucat!”, „Ți-am cumpărat deja atâtea lucruri!”, „Altceva nu mai știți în afară de distracție!”, „V-am spus de o jumătate de oră că plecăm, trebuia să vă mișcați mai repede!”
Argumentele noastre sunt corecte din punct de vedere matematic și rațional. Doar că, în acel moment, ele sunt complet inutile.

Ce se întâmplă, de fapt, în mintea copilului?

Lucrurile sunt mult mai simple decât par în analizele noastre complicate. Copilul nu refuză plecarea dintr-o lipsă de recunoștință. El vrea doar... să continue să facă ceva ce îi provoacă plăcere.
Pentru un copil, conceptul de timp funcționează diferit. Tot ce a fost până în momentul prezent s-a șters. Cele 5 ore de joacă de dinainte au trecut, aparțin trecutului. Tot ce contează este acum: „Acum vreau să mă joc aici, cu asta”.
Doar în mintea noastră de adult se activează scenarii de tipul: „Nu se mai satură”, „Nu e recunoscător pentru câte facem pentru el” sau „Oare unde am greșit?”

Soluția asertivă: Modelul ACE

Pentru a gestiona acest moment fără certuri și fără explicații moralizatoare, putem folosi o structură simplă, empatică și fermă, numită Modelul ACE:

A – Admite dorința copilului: Validează ceea ce vrea, fără să judeci.
„Înțeleg că vrei să mai rămâi la piscină/să mai mergi la joacă cu Radu...”

C – Context: Oferă motivul scurt și clar, fără reproșuri.
„...însă de data aceasta sunt nevoit să spun nu, deoarece trebuie să ajungem acasă să pregătim cina/este ora de plecare pe care am stabilit-o.”

E – Empatie: Arată-i că îi înțelegi frustrarea din acel moment.
„Te cred că îți este greu să pleci, chiar a fost o distracție super mândră astăzi și e neplăcut când se termină.”

Abia după ce ai parcurs aceste trei etape, pui punctul final, ferm și cald: „Iar acum, mergem acasă.”

Recomandare practică pentru drum: Mută atenția pe viitor

Pentru a-l ajuta să facă tranziția mai ușor și pentru a-i reda sentimentul de control și implicare, folosește drumul spre casă ca pe un spațiu de co-creare:
„Uite ce îți propun: gândește-te la două sau trei planuri de joacă pentru mâine dimineață sau pentru weekendul următor. Le discutăm în mașină și vedem cm le putem organiza, ca să simți că ai un cuvânt de spus.”

Când copilul se simte ascultat (Admite + Empatie) și implicat în ce urmează, opoziția scade dramatic, iar conversația redevine un moment de conectare, nu de conflict.

Răzvan Biriș, psiholog

28/06/2026

Paradoxul părintelui modern:
De trei ori mai mult timp alocat, de zece ori mai multă izolare

Dacă simți că a crește un copil astăzi este mai greu ca niciodată, ai perfectă dreptate. Și nu este o simplă impresie emoțională, ci matematică pură și sociologie.

Datele oferite de studii sociologice de referință (precum cele ale Pew Research Center sau analizele pe termen lung ale universităților din rețeaua University of Maryland) arată un paradox uluitor: generația actuală de părinți petrece de trei ori mai mult timp cu copiii lor comparativ cu generațiile anterioare. În anii '60-'70, o mamă petrecea în medie mult mai puține ore pe săptămână strict pentru îngrijirea directă a copiilor; astăzi, media a explodat. La rândul lor, tații au evoluat istoric, triplându-și timpul de implicare directă.

Așadar, nu este vorba despre neimplicare sau rea-voință. Și totuși, de ce suntem cea mai stresată, epuizată și anxioasă generație de părinți?

Răspunsul se află în prăbușirea sistemului de suport. Din anii '90 încoace, migrația masivă către marile centre urbane a destrămat ceea ce antropologii numeau „satul” necesar creșterii unui copil. Părinții tineri de azi sunt singuri. Nu mai există bunica la două străzi distanță, mătușa disponibilă sau vecina de încredere. Fiecare fărâmă de ajutor extern care înainte era naturală și gratuită, astăzi costă. Externalizarea sprijinului a devenit o povară financiară majoră.

La această ecuație se adaugă un fenomen demografic dur: fiind tot mai puțini frați în familii, pe umerii aceleiași generații apasă simultan o dublă presiune — creșterea copiilor mici și îngrijirea părinților îmbătrâniți sau bolnavi. Din nou, o datorie morală profundă care implică resurse financiare și emoționale uriașe.

Cu toate acestea, ești prima generație care a ales conștient să nu mai perpetueze greșelile trecutului. Ești generația care își lucrează propriile traume, care sparge tiparele toxice, care refuză vechiul model bazat pe „taci și înghite” și încearcă să transmită o creștere sănătoasă, vorbind deschis despre emoții și vulnerabilitate.

Iar picătura care umple paharul este expunerea. Acum 30-40 de ani, parentingul se întâmpla în intimitatea casei și la școală. Astăzi, totul este sub reflector. Totul este filmat, postat și judecat. Spațiul online este inundat de „consilieri de carton” și influenceri care se cațără exact pe această anxietate parentală, livrându-ți narativa toxică: „Dacă ești stresat, înseamnă că greșești. Cumpără programul meu în 7 pași și te salvez”. Audiența, transformând bârfa în sport național, abia așteaptă să scoată la lumină erorile, ignorând complet efortul titanic din spate.

Concluzia clinică este simplă: nu, nu ești un eșec ca părinte. Te confrunți cu o problemă de sistem, nu de structură personală. Iar o problemă de sistem necesită o analiză riguroasă, științifică, nu rețete de weekend.

Data viitoare când cineva își mai permite să îți reproșeze că „nu faci bine”, uită-te la bagajul real pe care îl porți pe umeri.
Alege cu atenție ce sfaturi merită luate în seamă și, mai ales, amintește-ți că ai tot dreptul etic și personal să decizi cine are competența de a-ți evalua familia și cine ar trebui să își păstreze sugestiile neinvitate pentru sine.
Sau mai direct, unde să și le bage...

26/06/2026

Dincolo de ecrane: Cât de mult ne protejăm, de fapt, copiii?

În ultimele zile, spațiul public a fost inundat de reacții revoltate – pe bună dreptate – legate de cazul elevei de clasa a opta, intervievată la ieșirea de la Evaluarea Națională și expusă ulterior unui val de judecată colectivă. S-a vorbit mult, și corect, despre lipsa de etică jurnalistică, despre goana după rating pe spatele unui minor și despre vidul legislativ sau moral care permite așa ceva.

Este ușor și firesc să ne revoltăm când vedem abuzul venind din exterior. Dar, ca psiholog (și ca părinte), cred că momentele acestea colective de revoltă ar trebui să fie, în primul rând, o oglindă. O oglindă în care să ne privim propria curte.

Câți dintre părinții care astăzi critică pe bună dreptate acel post de televiziune sunt aceiași care, zi de zi, își expun copiii pe rețelele sociale în cele mai intime ipostaze?

O rochiță nouă, înghețată întinsă pe tricou, un dans la banchet, o zi de naștere, o masă în familie, momente din vacanță sau instantanee de la antrenamente sau competiții. Postăm tot, cu mândrie, din iubire, ne spunem noi.

Dar dincolo de bunele intenții, rămân câteva întrebări inconfortabile:
I-am întrebat dacă sunt de acord? Are un copil capacitatea de a înțelege ce înseamnă ca amprenta lui digitală să înceapă din primii ani de viață?
Ne-am gândit real la riscurile expunerii?

Internetul nu uită și, din păcate, nu este populat doar de oameni bine intenționați.
Unde se termină mândria de părinte și unde începe nevoia noastră (a adulților) de validare prin intermediul copiilor noștri?

Este profund ipocrit să cerem standarde etice înalte de la o televiziune sau de la publicul larg, când noi, în spațiul nostru privat, nu respectăm dreptul la intimitate și imagine al propriului copil.

Expunerea mediatică doare la fel de tare, fie că vine dintr-un microfon întins greșit la ieșirea de la examen, fie din ecranul telefonului părintelui care vrea să adune „lauri” virtuali.

Dacă vrem să facem dreptate pentru copii și să le construim o lume mai sigură, haideți să începem de unde avem control total: din propria noastră casă.

Data viitoare când vrei să postezi o poză "drăguță" sau "cu mândrie" cu copilul tău, întreabă-te: O fac pentru el sau pentru mine?

Protecția începe de la noi.

Curățăm oglinda prima dată?

26/06/2026

„Mami, tati, mă plictisesc!”
Capcana consumerismului și ce se ascunde în spatele refuzului de a face orice

Una dintre cele mai mari presiuni care apasă pe umerii tăi în timpul vacanței este rolul de „soluție universală” la plictiseala copilului. După luni întregi de logistică complicată prin frigul iernii, muncă și rutină, te trezești în plină vară orchestrând activități, tabere și ieșiri. Când cel mic se prăbușește pe canapea și îți spune iritat: „Nu am ce să fac. Totul e plictisitor”, reacția ta de moment, alimentată de oboseală, este adesea o stare de vinovăție amestecată cu neputință.

Din păcate, trăim într-o cultură a consumerismului care ne șoptește că orice disconfort emoțional poate fi rezolvat printr-o tranzacție. Din dorința de a le fi bine și de a cumpăra un moment de liniște, apare tentația de a ceda: de a mai cumpăra încă o jucărie, de a bate la nesfârșit holurile răcoroase ale Mall-ului sau de a organiza weekend de weekend ieșiri costisitoare în parcuri de distracții și zone de divertisment. Este o iluzie obositoare și scumpă. Copilul primește un stimul rapid, dopamina crește pentru o oră, după care se instalează o plictiseală și mai profundă, iar tu rămâi și mai epuizat, și cu resursele financiare diminuate.

A rezista tentației de a deveni „animatorul de lux” al copilului tău nu este un semn de nepăsare, ci un act de igienă emoțională. Plictiseala nu este un gol ce trebuie umplut instantaneu cu stimuli plătiți, ci un spațiu de tranziție esențial. În spatele unui copil care refuză orice activitate simplă acasă nu stă răsfățul, ci adesea o dificultate temporară de autoreglare sau un deficit în funcțiile executive (cum ar fi inițierea unei sarcini sau planificarea, afectate de lipsa structurii rigide de la școală). Când un copil se plictisește, el nu are nevoie de un nou bilet la un spațiu de joacă; are nevoie să învețe cm să își gestioneze timpul, creativitatea și energia de unul singur.

În psihologia clinică, nu ne bazăm pe presupuneri și nu punem etichete de tipul „e un copil leneș”. Pentru a înțelege cu exactitate ce se află în spatele acestor blocaje de comportament, aplicăm „regula de aur”: evaluarea prin surse și metode multiple. Această abordare ne permite să mapăm comportamentul copilului în contexte diferite și să înțelegem dacă manifestările țin strict de dinamica adaptării la timpul liber de acasă sau dacă reflectă dificultăți constante, observate și de cadrele didactice în timpul anului școlar.

La cabinetul meu, dar și online, investigăm aceste nuanțe cu ajutorul platformei computerizate standardizate Cognikit, care integrează peste 150 de instrumente clinice și resurse de intervenție bazate pe dovezi. Prin modulele specializate pentru copil, părinte și educator, platforma oferă un raport longitudinal complex asupra profilului emoțional, cognitiv și de personalitate al copilului sau adolescentului (între 3 și 19 ani). Astfel, în loc să căutăm soluții temporare în exterior, obținem o hartă clară a resurselor interne ale copilului.

Detaliile privind metodologia de evaluare, etapele procesului și programările pentru o consultație inițială sunt disponibile prin datele de contact de pe profil.

Razvan Biris. Psiholog

23/07/2026

18/07/2026

14/07/2026

13/07/2026

11/07/2026

07/07/2026

03/07/2026

28/06/2026

26/06/2026

26/06/2026

Address

Opening Hours

Telephone

Website

Alerts

Contact The Practice

Shortcuts

Share

Category

Monday	09:00 - 20:00
Tuesday	09:00 - 20:00
Wednesday	09:00 - 20:00
Thursday	09:00 - 20:00
Friday	09:00 - 20:00
Saturday	09:00 - 14:00