29/06/2026
Rezonez cu ce a scris Cătălina Dumitrescu aici (reiau text integral, căci nu știu de ce nu merge butonul de share cu textul ei):
M-a zguduit citind acest anunț.
“Cu profundă tristețe anunț decesul fiului lui Irvin Yalom și al fratelui meu, Victor Yalom. Este o mare suferință pentru familia noastră și o pierdere pentru comunitatea largă care l-a cunoscut prin activitatea sa la psychotherapy.net.
Victor a fost un vizionar, un artist și un om cu un extraordinar simț al umorului. De-a lungul vieții s-a confruntat, în diferite perioade, cu o boală psihică. Ultimii 30 de ani au fost remarcabil de buni și de plini de realizări. Din păcate, în ultimul an boala a revenit cu putere, iar în luna februarie și-a luat propria viață.
Ne lipsește enorm.
Mai multe informații pot fi găsite la: tributewell.com/groups/victor.yalom/blogs
Dacă doriți să faceți o donație în memoria lui Victor, vă rugăm să sprijiniți American Foundation for Su***de Prevention.
Țineți-i aproape pe cei pe care îi iubiți.
— Ben Yalom, Creative Therapy”
Nimeni nu este imun în fața bolii psihice, nici măcar cei care și-au pus viața în înțelegerea suferinței umane și a alinării ei.
Meseria de a fi psihoterapeut, clinician sau psihiatru e una vocațională, real, care necesită un drive intern aparte, acela de a fi de folos, de a înțelege și de a alina durerea. Boala psihică nu e lipsă de voință, de cunoaștere sau de iubire, e biologie, iar atunci când biologia însăși modifică felul în care funcționează mintea, omul nu-si mai poate accesa resursele pe care si le-a construit într-o viață întreagă.
Victor Yalom și-a dedicat existența formării psihoterapeuților și răspândirii cunoașterii în psihoterapie, continuând, alături de fratele său, moștenirea lăsată de Irvin Yalom, dar și a mamei lor, Marilyn Yalom, care s-a dedicat studiului istoriei femeilor și drepturilor acestora. O familie care a oferit atât de mult lumii în încercarea de a înțelege și de a ușura condiția umană.
Din păcate, nici cunoașterea, nici iubirea, nici relațiile, nici sensul unei vieți trăite în slujba celorlalți nu oferă imunitate în fața bolii, iar faptul că un psihoterapeut sau un psihiatru cunoaște mecanismele psihicului nu îl face invulnerabil. Cunoașterea nu oferă imunitate biologică și nici protecție absolută în fața bolii psihice sau a violenței. Iar la partea cu violența mă refer la cazurile despre care am citit, ultimul fiind al unei psihoterapeute ucisă de un fost pacient, în propriul cabinet în fața pacientului care se afla în acel moment, și care a încercat să o apare, fiind la rândul lui rănit grav.
E o meserie care implică multe riscuri, nu e nimic glamouros, e multă rutina și repetitivitate, se lucrează cu conținuturi cognitive distorsionate, pe care ca specialist trebuie să le identifici și să ajuți în a fi repuse la loc într un mod mai sănătos și funcțional. E o muncă atât de grea, si migăloasă, și nu e deloc ușoară, și nu e pentru oricine.
Feriți-vă de prezentatorii-specialiști și de cei neetici, care fac marketing nu psihologie, deoarece vizibilitatea nu înseamnă competența. Cum nici titlurile academice nu înseamnă competență ci doar a știi să te descurci în sistem. Public vedem specialiști care nu au etică și care practică prețuri obscene, și care prezintă un ambalaj a ceea ce nu este această profesie. întodeauna puneți-vă întrebări despre experiența clinică reală a acestora, unde au lucrat și ce îi recomandă să practice această muncă, fiți vigilenți deoarece vorbim de sănătate mintală nu de servicii. Clinicieni nu vând produse și nici servicii, sunt specialiști care nu lucrează cu clienți, ci cu pacienți, tocmai aici e și modul pervertit al utilizării acestui termen, care arată deresponsabilizarea în această profesie și riscul de a decompensa un om vulnerabil psihic și a-i hrăni distorsiunile cognitive, gândirea magică, iluzia puterii, etc.
E știință nu interpretare, care necesită studiu științific constant, și mai e o meserie care îți fură încet încet plăcerea, dezvolți anhedonie, crește anxietatea, neputința, și care se așeaza peste propriile suferințe, pierderi și vulnerabilități biologice. Desigur că există și partea cea bună, atunci când ajuți, vezi cm cineva își recapătă sănătatea psihologică, și e tare satisfăcător că ai contribuit la asta. Ca ai fost o cârjă în procesul omului respectiv.
Și mai vreau să menționez ca m-a impresionat onestitatea familiei Yalom care nu a ascuns cauza morții lui Victor Yalom, nu a încercat să protejeze imaginea unei familii devenite reper pentru lumea psihoterapiei.
A spune adevărul acesta atât de dureros înseamnă, cu adevărat, să fii în slujba oamenilor, mai ales ca în profesiile noastre există uneori tentația de a purta masca celui care știe, care poate și care este mereu bine. Și e rușinos ca tu să nu fii bine, să admiți asta, și nu în sensul dezvăluirii publice pentru marketing, ci în modul cel mai real.
Lucrăm, zi de zi, cu trauma, depresia, anxietatea, pierderea, violența, durerea, suicidul, ascultăm sute și mii de povești de viață, iar asta ne vulnerabilizează în timp și nu înseamnă ca dacă facem această profesie avem imunitate. Cunoașterea pe care o dobândim nu ne anulează biologia, iar faptul că un psiholog sau un psihiatru ajunge să sufere nu înseamnă că a eșuat ca profesionist, ci doar face parte din condiția umană.
Cred ca această onestitate îi va ajuta pe alții să nu se mai simtă singuri în propria lor suferință și e una dintre cele mai importante moșteniri pe care familia Yalom continuă să o dea, și anume imaginea unor oameni cu fisuri, fragili, la fel ca oricare dintre noi.
🦋 Rest in peace, Victor Yalom. Thank you for all that you brought into this world. Your work and your legacy will continue to touch countless lives.
