Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu

07/09/2026

DINCOLO DE DIALIZĂ: O RELAȚIE DE ÎNCREDERE, SPERANȚĂ ȘI GRIJĂ PENTRU FIECARE PACIENT
Interviu cu asistent-șef Nistor Mihaela Alexandra, Centrul de Hemodializă din cadrul SCJU Sibiu

1. Care sunt principalele afecțiuni care duc la necesitatea hemodializei și cm pot fi ele prevenite?
Hemodializa, ca metodă de substituție a funcției renale, devine necesară atunci când rinichii își pierd capacitatea de a elimina toxinele și excesul de lichide din organism, situație întâlnită în boala cronică de rinichi aflată în stadiu avansat. Printre cele mai frecvente afecțiuni implicate în etiologia bolii cronice se numără diabetul zaharat, hipertensiunea arterială, glomerulonefritele, bolile renale ereditare, precum boala polichistică renală, dar și alte afecțiuni care afectează funcția rinichilor.
Prevenția este esențială și presupune controlul tensiunii arteriale și al glicemiei, adoptarea unui stil de viață sănătos, menținerea unei greutăți corporale normale, hidratarea corespunzătoare, evitarea fumatului și a consumului excesiv de alcool, precum și utilizarea cu prudență a medicamentelor care pot afecta rinichii. De asemenea, controalele medicale periodice și analizele de rutină contribuie la depistarea precoce a bolii renale.

2. Cum decurge o ședință de hemodializă și cât durează ?
O ședință de hemodializă constă în conectarea pacientului la un aparat de dializă, prin intermediul căruia sângele este filtrat extracorporal cu ajutorul unui dializor. În cadrul acestui proces sunt eliminate toxinele și excesul de lichide pe care rinichii nu le mai pot elimina în mod eficient.
Precizez că înainte de inițierea procedurii sunt evaluate greutatea corporală și starea generală a pacientului, tensiunea arterială, frecvența cardiacă, pentru stabilirea parametrilor de tratament și identificarea eventualelor contraindicații.
Pe parcursul ședinței, personalul medical monitorizează constant parametrii vitali ai pacientului și funcționarea aparatului de dializă, pentru a asigura desfășurarea procedurii în condiții de siguranță.
În mod obișnuit, o ședință de hemodializă durează patru ore și se efectuează de trei ori pe săptămână, frecvența și durata tratamentului fiind stabilite de medicul nefrolog în funcție de starea clinică și de necesitățile individuale ale fiecărui pacient.

3. Ce trebuie să știe un pacient înainte de a începe tratamentul de hemodializă?
Înainte de începerea tratamentului, pacientul învață că hemodializa este o terapie care îi înlocuiește parțial funcția rinichilor și contribuie la menținerea unei stări de sănătate cât mai bune. Este important să respecte programul ședințelor, indicațiile medicilor, tratamentul medicamentos prescris și recomandările privind alimentația și consumul de lichide.
Totodată, pacientul este informat despre tipul de acces vascular utilizat, despre importanța îngrijirii acestuia și despre necesitatea prezentării la medic dacă apar semne precum durere, roșeață, sângerare sau umflături la nivelul accesului vascular.

4. Ce reguli de alimentație și stil de viață trebuie respectate de pacienții dumneavoastră?
Pacienților li se recomandă un regim alimentar individualizat în urma evaluării medicului nefrolog și a dieteticianului. De regulă, se recomandă limitarea consumului de sare, a alimentelor cu conținut bogat în potasiu și fosfor, precum și controlul cantității de lichide consumate între ședințele de dializă.
Alimentația pacienților presupune asigurarea un aport adecvat de proteine de calitate, o dietă echilibrată, fără excese. De asemenea, recomandăm menținerea unui stil de viață activ, în limita posibilităților fiecărui pacient, evitarea fumatului și respectarea tratamentului prescris.

5. Care sunt semnele de alarmă pentru probleme renale ce ar trebui să determine prezentarea la medic?
Manifestările clinice sugestive pentru o afecțiune renală includ edemele localizate la nivelul membrelor inferioare sau al feței, modificări ale volumului și caracteristicilor urinei, hematuria, hipertensiunea arterială, fatigabilitatea accentuată, scăderea apetitului, greața persistentă, durerea în regiunea lombară și pruritul generalizat. Aceste manifestări pot varia ca intensitate și pot fi absente în stadiile incipiente ale bolii.
Persoanele diagnosticate cu diabet zaharat sau hipertensiune arterială prezintă un risc crescut de dezvoltare a bolii cronice de rinichi. Din acest motiv, se recomandă evaluarea periodică a funcției renale prin investigații specifice, chiar și în absența manifestărilor clinice, pentru depistarea precoce a afectării renale și inițierea la timp a măsurilor terapeutice adecvate.

6. Cum este organizată activitatea centrului de hemodializă ?
Activitatea Centrului de Hemodializă este organizată astfel încât pacienții să beneficieze de tratament de calitate, în condiții de maximă siguranță. Echipa medicală stabilește programările, monitorizează permanent starea pacienților și respectă protocoalele privind siguranța actului medical.
Accesul la tratamentul de hemodializă se face în urma recomandării medicului nefrolog, în conformitate cu criteriile medicale și prevederile programelor naționale de sănătate.

7. Ce rol are echipa medicală în sprijinirea pacienților, inclusiv din punct de vedere psihologic?
Îngrijirea pacientului presupune o abordare complexă, în care colaborarea dintre medicul nefrolog, asistenții medicali, psiholog, dietetician și ceilalți membri ai echipei este esențială. Pe lângă monitorizarea și desfășurarea tratamentului, echipa medicală oferă informații, educație pentru sănătate și suport emoțional permanent pentru desfășurarea corespunzătoare a ședințelor de dializă.
Adaptarea la tratamentul prin hemodializă poate reprezenta o provocare emoțională și de impact psihologic pentru mulți pacienți. De aceea, susținerea psihologică, comunicarea deschisă, depășirea momentelor dificile, încurajarea și implicarea familiei contribuie la creșterea complianței la tratament și la îmbunătățirea calității vieții.
Un aspect aparte al activității desfășurate în cadrul dializei îl reprezintă relația care se dezvoltă între personalul medical și pacient. Spre deosebire de alte specialități medicale, în care contactul cu pacientul este adesea limitat la perioada tratamentului sau a spitalizării, pacienții aflați în program de hemodializă sunt prezenți în centrul nostru de trei ori pe săptămână, pe parcursul mai multor ani. Această continuitate a îngrijirii permite o cunoaștere profundă a fiecărui pacient, atât din punct de vedere clinic, cât și uman, și favorizează construirea unei relații bazate pe încredere, respect și empatie.
Personalul medical le este alături încă din perioada predializă, apoi din primele zile de dializă, îi însoțește în procesul de adaptare la noul stil de viață impus de boală și participă, de-a lungul anilor, la parcursul lor terapeutic. Sunt împărtășite atât momentele dificile, marcate de complicații și incertitudini, cât și bucuriile, progresele și speranța oferită, uneori, de posibilitatea unui transplant renal. Astfel, îngrijirea pacientului depășește dimensiunea strict medicală, devenind o relație profund umană, în care sprijinul, comunicarea și continuitatea au un rol esențial.

06/09/2026

SĂ O ÎMBRĂȚIȘĂM PE MAICA DOMNULUI PRIN RUGĂCIUNE

Mesajul preotului Gheorghe Ghincea cu ocazia Zilelor Hramului Bisericii Spitalului Județean Sibiu – Nașterea Maicii Domnului

Anul bisericesc începe cu Nașterea Maicii Domnului și se încheie cu Adormirea Maicii Domnului. Între aceste două mari sărbători se așează viața noastră, cu bucuriile, încercările, lacrimile și nădejdile noastre.
Poate nu este întâmplător că Biserica își începe și își încheie călătoria sub ocrotirea Maicii Domnului. Ea ne însoțește pe drumul către Hristos, asemenea unei mame care nu-și lasă niciodată copiii singuri.
În aceste zile de hram, la Biserica Spitalului Județean Sibiu, vrem să ne adunăm cu toții în rugăciune. Să venim așa cm suntem: cu bucurii, cu neliniști, cu dureri, cu mulțumiri și cu toate numele celor pe care îi purtăm în inimă.
Vom săvârși Taina Sfântului Maslu, taina prin care Biserica se roagă pentru cei bolnavi și pentru cei aflați în suferință. Prin rugăciune și prin ungerea cu untdelemnul sfințit, cerem de la Dumnezeu vindecare sufletească și trupească, întărire, pace și putere pentru cei încercați.
Pentru unii, Maslul poate fi rugăciunea pentru o vindecare.
Pentru alții, poate fi puterea de a duce mai departe o cruce grea.
Pentru cineva poate fi mângâierea într-o noapte de teamă.
Iar pentru altcineva, poate fi nădejdea că Dumnezeu nu l-a uitat.

VENIȚI SI ADUCEȚI PE CEI BOLNAVI ÎN RUGĂCIUNEA BISERICII!
Aduceți numele lor, chipul lor, suferința lor. Iar dacă nu pot veni, veniți dumneavoastră pentru ei.
Și vom înconjura biserica după Sfânta Liturghie.
Dar să privim acest gest nu doar ca pe o procesiune în jurul unei zidiri. Vom înconjura biserica, dar, prin pașii noștri, prin lumânările aprinse și prin rugăciunile noastre, este ca și cm am îmbrățișa-o pe Maica Domnului.
Fiecare pas să fie pentru cineva drag.
Fiecare rugăciune să fie pentru un bolnav.
Fiecare lumânare să fie o mărturisire că încă mai avem nădejde.
O vom îmbrățișa pe Maica Domnului cu toate durerile noastre, iar noi nădăjduim că ea ne va cuprinde pe toți sub sfântul ei Acoperământ.
Poate vom veni cu ochii în lacrimi…
Dar să plecăm cu nădejde.
Poate vom veni apăsați de griji…
Dar să plecăm cu pace.
Poate vom veni pentru cineva care suferă…
Dar să nu uităm că, înaintea lui Dumnezeu, nici o rugăciune spusă cu credință nu este zadarnică.

Vă așteptăm cu drag la Zilele Hramului Bisericii Spitalului Județean Sibiu, 7–10 septembrie.
Să ne rugăm împreună pentru cei bolnavi, pentru cei care îi îngrijesc, pentru medici și pentru întreg personalul medical, pentru familiile încercate și pentru cei adormiți întru nădejdea Învierii.
Să începem noul an bisericesc cu Maica Domnului în inimă și să-i cerem să ne fie aproape în fiecare zi a vieții noastre.

Cu binecuvântare,
Pr. Gheorghe Ghincea

04/09/2026

PROTEZAREA ARTICULARĂ: REDĂM MIȘCAREA, RECÂȘTIGĂM CALITATEA VIEȚII
Dr. Sopon Mircea Ciprian - medic primar, Secția Ortopedie Traumatologie din cadrul SCJU Sibiu, ne răspunde la întrebări

1. Când este necesară o operație ortopedică?
Ortopedia și Traumatologia sunt două domenii foarte appropriate. În practica medicală, sunt reunite în aceeași specialitate, însă au obiecte de activitate distincte.
Ortopedia este ramura medicinei care se ocupă cu diagnosticul, tratamentul și prevenirea afecțiunilor aparatului locomotor (coxartroza, gonartroza, scolioze, hallux valgus, displazii, tumori etc.). Ea îmbină metode conservatoare și chirurgicale prin care se corectează deformările, se tratează bolile degenerative și se restabilește funcția locomotorie. Se adresează în general afecțiunilor cronice.
Traumatologia este ramura medicinei, integrată în specialitatea ortopediei, care se ocupă cu diagnosticul, tratamentul și prevenirea leziunilor acute ale aparatului locomotor produse prin traumatism. Ea include atât managementul de urgență, cât și tratamentul chirurgical sau conservator al fracturilor, luxațiilor, entorselor etc.. Se adresează în special afecținilor acute.
Interventiile chirurgicale în afecțiunile ortopedice sunt indicate atunci când afecțiunile osteoarticulare nu pot fi gestionate prin tratament conservator, cm ar fi fizioterapia, tratament medicamentos sau ajustări ale stilului de viață. Sunt de regulă intervenții chirurgicale programate.
Exemple de intervenții chirugicale specifice ortopedie sunt: artroplastia de șold și genunchi, cura chirurgicala a halux vagus-ului, osteotomii de corecție, excizii tumorale ...).
Principalele indicații ale unei intervenții chirurgicale ortopedice sunt:
Durerea cronică – persistentă de origine articulară sau musculară care nu se ameliorează cu tratamentul conservator
Diminuarea mobilității – apar dificultăți la activități de bază, cm ar fi mersul pe jos, urcatul scărilor sau ridicarea de mâinilor deasupra capului, acest lucru poate indica leziuni sau degenerare severă a articulațiilor. Chirurgia poate ajuta la restabilirea mișcării și la îmbunătățirea calității generale a vieții
Deformări - modificările vizibile ale alinierii unei articulații sau a unui membru, cm ar fi picioarele curbate sau o coloană vertebrală nealiniată, necesită adesea intervenție chirurgicală.

2. Cum ne pregătim pentru o operație?
Fiind vorba de o intervenție chirurgicală programată pacientul trebuie să urmeze niște pași specifici în pregătirea preoperatorie. Pregătirea preoperatorie este la fel de importantă ca intervenția chirurgicală în sine. De cele mai multe ori pacienții sunt vârstnici și prezintă boli asociate care trebuie să fie diagnosticate și tratate înainte.
Pentru intervențiile chirugicale majore, cm ar fi artroplastiile , este necesară o evaluare complexă clinică și paraclinică completă:
hemoleucogramă, coagulogramă, glicemie, funcție renală/hepatică, radiografii/RMN/CT
Consult interdisciplinar: cardiologie, anestezie, diabetologie, pneumologie – în funcție de comorbiditățile pacientului
Optimizarea stării generale: controlul tensiunii arteriale, glicemiei, tratamentul infecțiilor active
Profilaxie: antibiotice preincizional, evaluarea riscului tromboembolic și stabilirea anticoagulantelor
Educație preoperatorie: asteptările pacientului legate de rezultatul intervenției chirurgicale, informarea pacientului despre procedură, riscuri, pașii recuperării și implicarea activă în planul terapeutic
Modificări de stil de viață: renunțarea la fumat și alcool, menținerea unei greutăți optime, igienă.

3. Care sunt riscurile unei intervenții chirurgicale?
Orice intervenție chirurgicală presupune riscuri care trebuie evaluate preoperator, intraoperator și postoperator. Toate acestea trebuie discutate si communicate pacientului. Ele se împart în riscuri generale (valabile pentru toate tipurile de operații) și riscuri specifice ortopediei.
Riscuri generale
Infecții postoperatorii – de la infecții superficiale ale plăgii până la infecții profunde (os, implant)
Sângerare și hemoragii – pot necesita transfuzie sau reintervenție
Complicații anestezice – reacții alergice, tulburări respiratorii sau cardiovasculare
Tromboze venoase profunde și embolii pulmonare – complicații grave, prevenite prin anticoagulante și mobilizare precoce
Complicații sistemice – infarct miocardic, accident vascular cerebral, pneumonie, mai ales la pacienți cu comorbidități.
Riscuri specifice ortopediei
Întârzierea sau lipsa consolidării osoase (pseudartroză)
Rigiditate articulară – limitarea mobilității articulare după intervenție
Leziuni nervoase sau vasculare – pot determina durere, amorțeală, slăbiciune sau ischemie
Probleme cu implanturile – uzură, luxație, infecție, necesitatea unei revizii chirurgicale
Tulburări de vindecare a plăgii chirurgicale – întârzieri de vindecare, infecții, hematoame.
Pentru prevenirea acestora este ncesară o pregătire corespunzătoare a pacientului și o monitorizare corespunzătoare intra- și postoperatorie. În același timp se iau în calcul o serie de măsuri de prevenție:
Evaluare preoperatorie completă și optimizarea comorbidităților specifice pacientului
Profilaxie antibiotică și anticoagulantă conform ghidurilor
Tehnică chirurgicală atraumatică cu respectarea etapelor operatorii precum și a asepsiei
Mobilizare precoce și fizioterapie supravegheată
Educație pacient – respectarea indicațiilor postoperatorii și monitorizarea semnelor de alarmă.

4. Cât durează recuperarea după o operație?
Recuperarea postoperatorie în ortopedie nu are o durată fixă, depinde de tipul intervenției și complexitatea acesteia, regiunea anatomică afectată, vârsta pacientului, starea generală a pacientului și complianța acestuia la programul de reabilitare. Recuperarea postoperatorie în ortopedie este un proces gradual și etapizat.
În general, perioada de recuperare poate varia de la câteva săptămâni până la câteva luni. În cazul unor intervenții mai complexe, recuperarea funcțională completă poate necesita 6–12 luni sau chiar mai mult. Primele săptămâni sunt, de regulă, dedicate controlului durerii și inflamației, protejării zonei operate și reluării progresive a mobilității. Ulterior, prin kinetoterapie și fizioterapie, se urmărește recâștigarea forței musculare, a mobilității și a funcționalității membrului afectat.
Revenirea la activitățile cotidiene, la serviciu sau la activitățile sportive se stabilește individual la fiecare pacient personalizat, de către medicul ortoped și kinetoterapeut, în funcție de evoluția postoperatorie. Este important ca indicațiile privind sprijinul pe membrul operat, mobilizarea și efortul fizic să fie respectate pentru a evita complicațiile și pentru a favoriza o recuperare corespunzătoare.

5. Ce înseamnă protezarea unei articulații?
Protezarea articulară, denumită și artroplastie, este o intervenție chirurgicală prin care suprafețele articulare deteriorate, sunt îndepărtate și înlocuite cu componente protetice realizate din materiale biocompatibile. Scopul intervenției este de a restabili cât mai aproape de normal anatomia și biomecanica articulației afectate.
Componentele protetice pot fi realizate din aliaje metalice (de exemplu titan sau cobalt-crom), ceramică și polietilenă de înaltă densitate, în funcție de tipul articulației, indicația chirurgicală și designul protezei. Aceste materiale sunt selectate în funcție de proprietățile lor mecanice, rezistența la uzură și compatibilitatea cu țesuturile organismului.
Protezarea articulară are ca obiectiv principal ameliorarea sau eliminarea durerii, restabilirea mobilității articulare, corectarea deformărilor și îmbunătățirea funcției membrului afectat.
Printre principalele beneficii ale intervenției se numără:
reducerea semnificativă sau dispariția durerii
creșterea mobilității și îmbunătățirea funcției articulare
corectarea deformărilor membrului
îmbunătățirea calității vieții și în funcție de profesie, reintegrarea socio-profesională.
În funcție de gradul și localizarea afectării, protezarea poate fi totală, atunci când sunt înlocuite componentele principale ale articulației, sau parțială, atunci când este înlocuită doar porțiunea articulară afectată. Rezultatul protezării depinde atât de indicația și tehnica chirurgicală, cât și de starea generală a pacientului și de programul de recuperare postoperatorie.

03/09/2026

PREMIERĂ MEDICALĂ LA SCJU SIBIU: PRIMA PROCEDURĂ DSM-TACE REALIZATĂ ÎN JUDEȚUL SIBIU

În cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu a fost realizată, în premieră pentru spital și pentru județul Sibiu, o procedură de chemoembolizare transarterială cu microsfere degradabile (DSM-TACE), pentru tratamentul unui pacient cu carcinom hepatocelular.
Pacientul, cunoscut cu hepatită cronică virală B, a fost diagnosticat în anul 2023, în urma unei biopsii hepatice, cu carcinom hepatocelular bine/moderat diferențiat. În evoluție, boala a prezentat multiple localizări tumorale la nivelul lobului hepatic drept. După mai multe linii de tratament oncologic sistemic, în contextul evoluției bolii, s-a stabilit indicația unui tratament locoregional prin radiologie intervențională.
TACE (chemoembolizarea transarterială) este o metodă minim invazivă utilizată în tratamentul anumitor tumori hepatice. Prin intermediul vaselor de sânge, medicul radiolog intervenționist ajunge la arterele care vascularizează tumora și administrează tratamentul direct la acest nivel. Procedura asociază administrarea locală a terapiei antitumorale cu reducerea fluxului sanguin către tumoră, crescând astfel efectul tratamentului la nivelul țesutului tumoral și limitând expunerea generală a organismului.
Există mai multe tipuri de TACE, diferențiate prin modul de administrare a tratamentului și prin materialele utilizate pentru embolizare. Alegerea metodei se face individualizat, în funcție de tipul și distribuția tumorilor, vascularizația acestora, funcția hepatică și starea generală a pacientului.

În acest caz a fost utilizată tehnica DSM-TACE (Degradable Starch Microspheres-TACE), care folosește microsfere degradabile pentru reducerea temporară a circulației sanguine la nivelul tumorii. Ulterior, aceste microsfere se descompun progresiv, caracterul temporar al embolizării fiind una dintre particularitățile acestei metode.
Procedura se realizează fără intervenție chirurgicală deschisă, printr-o puncție arterială de mici dimensiuni. În timpul intervenției a fost utilizată și tehnologia Cone-Beam CT, o metodă de imagistică tridimensională disponibilă direct în sala de angiografie, care a permis identificarea precisă a vascularizației tumorale, ghidarea tratamentului și verificarea rezultatului imediat după procedură.
Intervenția s-a desfășurat conform planificării, fără complicații imediate.
Realizarea primei proceduri DSM-TACE la SCJU Sibiu și, totodată, a primei astfel de intervenții din județul Sibiu a fost posibilă prin colaborarea multidisciplinară dintre echipele de Radiologie Intervențională, Gastroenterologie și Oncologie, de la stabilirea indicației și pregătirea pacientului până la efectuarea procedurii și monitorizarea ulterioară.

Pacientul a fost internat și monitorizat în cadrul Secției de Gastroenterologie de Dr. Diana Prișcă – medic specialist gastroenterologie și Dr. Băluță Teodora Mihaela medic specialist gastroenterologie. Componenta oncologică a fost asigurată în colaborare cu Dr. Monica Pătran – medic primar oncologie, inclusiv pentru prescrierea tratamentului antitumoral necesar procedurii, și cu Dr. Victor Nimirceag – medic specialist oncologie și medicul oncolog curant al pacientului, pentru integrarea intervenției în strategia terapeutică oncologică.
Procedura a fost realizată de echipa de Radiologie Intervențională a SCJU Sibiu, sub coordonarea Conf. Univ. Dr. Florin Grosu – medic primar Radiologie și Imagistică Medicală, alături de Dr. Octavian Năstase – medic primar Radiologie și Imagistică Medicală, Dr. Ciprian Juravle – medic specialist Radiologie și Imagistică Medicală, Dr. Mihai Harangus – medic rezident Radiologie și Imagistică Medicală și Dr. Mihai Serbu – medic rezident Radiologie și Imagistică Medicală, împreună cu Asist. med. Raul Simion și Asist. med. Alexandru Tuța.

Această premieră reprezintă un nou pas în dezvoltarea Radiologiei Intervenționale la SCJU Sibiu și în extinderea tratamentelor oncologice minim invazive disponibile pacienților din județ, subliniind totodată importanța colaborării multidisciplinare în managementul modern al pacientului oncologic.

02/09/2026

02/09/2026

SĂNĂTATEA INIMII, ÎN MÂINI SIGURE: PREVENȚIE, DIAGNOSTIC ȘI ÎNGRIJIRE SPECIALIZATĂ
Interviu cu asistent coordonator Șilcă Nicoleta, Centrul de Cercetare Invazivă și Non-Invazivă în domeniul Patologiei Cardiace și Vasculare la Adult din cadrul SCJU Sibiu

1. Care este rolul asistentei șefe într-un centru de cercetare și tratament al bolilor cardiovasculare și cm contribuie echipa de asistenți medicali la îngrijirea pacienților?
Asistenta șefă coordonează activitatea personalului mediu sanitar și auxiliar, asigură respectarea procedurilor medicale și contribuie la organizarea eficientă a îngrijirii pacienților. Echipa de asistenți medicali monitorizează permanent starea pacienților, administrează tratamentele prescrise, pregătește pacienții pentru investigații și proceduri și oferă suport și educație medicală atât pacienților, cât și aparținătorilor.

2. Ce investigații non-invazive și invazive sunt realizate în cadrul centrului și în ce situații sunt recomandate pacienților?
Printre investigațiile non-invazive se numără electrocardiograma (EKG), monitorizarea Holter EKG și tensională, ecocardiografia transtoracică și transesofagiana, testul de efort , interogare device-uri cardiace .Acestea sunt recomandate pentru evaluarea funcției cardiace, depistarea tulburărilor de ritm sau monitorizarea diferitelor afecțiuni cardiovasculare.
Investigațiile invazive includ coronarografia, angiografia și diferite proceduri intervenționale cardiace: angioplastie coronariană, implant stimulator cardiac, defibrilator cardiac. Acestea sunt recomandate atunci când există suspiciuni de boală coronariană, stenozări vasculare sau alte afecțiuni care necesită evaluare detaliată și tratament specializat.

3. Care sunt cele mai frecvente afecțiuni cardiace și vasculare cu care se prezintă pacienții și ce semne de alarmă nu ar trebui ignorate?
Cele mai frecvente afecțiuni sunt hipertensiunea arterială, boala coronariană, insuficiența cardiacă, tulburările de ritm cardiac și bolile vasculare periferice.
Semnele de alarmă care necesită prezentare rapidă la medic sunt: durerea sau presiunea în piept, dificultățile de respirație, palpitațiile persistente, amețelile, pierderea stării de conștiență, umflarea picioarelor și apariția bruscă a slăbiciunii sau tulburărilor de vorbire.

4. Cum se poate pregăti un pacient înainte de o investigație sau o procedură cardiologică pentru ca aceasta să se desfășoare în cele mai bune condiții?
Pacientul trebuie să respecte recomandările primite de la medic privind alimentația, administrarea medicamentelor și efectuarea analizelor necesare. Este important să comunice personalului medical eventualele alergii, afecțiuni asociate sau tratamente urmate. O bună informare și colaborare cu echipa medicală contribuie la desfășurarea în siguranță a procedurilor.

5. Ce recomandări aveți pentru prevenirea bolilor cardiovasculare și cât de importante sunt controalele medicale periodice, chiar și în lipsa simptomelor?
Prevenția presupune adoptarea unui stil de viață sănătos: alimentație echilibrată, activitate fizică regulată, menținerea unei greutăți corporale normale, evitarea fumatului și limitarea consumului de alcool. De asemenea, este important controlul tensiunii arteriale, al colesterolului și al glicemiei.
Controalele medicale periodice sunt foarte importante deoarece multe afecțiuni cardiovasculare pot evolua fără simptome evidente și pot fi descoperite doar prin evaluări de rutină.

6. Cum sunt sprijiniți pacienții pe parcursul internării, atât din punct de vedere medical, cât și emoțional, de către personalul de îngrijire?
Pe durata internării, personalul medical asigură monitorizarea permanentă a stării pacientului, administrarea tratamentului și intervenția rapidă în situații de urgență. În același timp, acordăm o atenție deosebită comunicării și sprijinului emoțional, oferind informații clare despre investigații, tratamente și evoluția stării de sănătate, astfel încât pacientul să se simtă în siguranță și înțeles.

7. Ce mesaj ați dori să transmiteți cetățenilor despre importanța diagnosticării precoce și a adoptării unui stil de viață sănătos pentru protejarea inimii și a vaselor de sânge?
Inima și vasele de sânge pot fi protejate prin alegeri sănătoase făcute zi de zi. Nu ignorați simptomele și nu amânați controalele medicale. Diagnosticarea precoce permite inițierea rapidă a tratamentului și poate preveni complicații grave. Un stil de viață echilibrat, împreună cu monitorizarea periodică a stării de sănătate, reprezintă cea mai bună investiție în sănătatea fiecăruia dintre noi.

31/08/2026

CÂND MUNCA DEVINE TOXICĂ: SEMNALELE DE ALARMĂ ALE BURNOUT-ULUI ȘI ARTA DE A PUNE LIMITE
Psihologul Bianca Lica-Niycui, psiholog în cadrul SCJU Sibiu, specializat în Psihologia Muncii și Organizațională, răspunde la cele mai importante întrebări despre stresul profesional, epuizarea emoțională, relația cu managerii, motivație, limite sănătoase și rolul mediului de lucru în menținerea sănătății psihice.

1. Cum ne dăm seama că stresul de la locul de muncă a depășit nivelul normal și începe să ne afecteze sănătatea psihică?
Stresul poate fi benefic dacă se manifestă pe termen scurt iar factorul stresor constituie o provocare pozitivă pentru realizarea unui obiectiv dificil.
Stresul dăunător are mai multe surse și mai multe forme care suprimă emoțiile, generează blocaje și confuzie, ne pune la încercare relațiile si poate declanșa episoade depresiv-anxioase.
Este important să identificăm principalele surse de stres și intensitatea de manifestare a acestora atât la nivel individual cât și colectiv. Sursele sunt profesionale, sociale, financiare și medicale.
Un angajat poate avea unul sau chiar mai mulți factori stresori, iar în funcție de intensitatea acestora apar inițial indicatorii de burnout după care posibilitatea de conversie a stresului în simptome psihosomatice:
perturbări cognitive cm ar fi scăderea capacității de concentrare și mobilitate a atenției, deficit de memorie pe termen scurt, etc)
perturbări emoționale: labilitate emoțională, scăderea stimei de sine, reactivitate impulsiv-agresivă la solicitări intense de lungă durată/muncă sub presiune
perturbări de somn frecvent întalnite în domeniul medical, deorece ritmul nictemeral este puternic influențat de munca în schimburi/ture, gărzi
perturbări fiziologice, somatizarea sau chiar dezvoltarea bolilor cronice care pot fi cardiologice (stresul crește ritmul cardiac și capacitatea sângelui de coagulare aspect care în timp generează dureri în piept, poate crește șansa de atac de cord și accident vascular cerebral), gastrointestinale (stresul poate duce la eliberarea hormonilor cauzând indigestie, arsuri gastrice, greață, contipație, dureri de stomac, amețeli, leșin), dermatologice (alopecie, dermatită, psoriazis, acnee), endocrinologice, etc
Când cedăm în mod repetat în fața reacțiilor noastre condiționate și instinctive s-ar putea să nu resimțim imediat efectul negativ, însă consecințele pentru sănătate pe termen lung pot fi devastatoare.

2. Care sunt cele mai frecvente semne ale burnoutului și ce putem face pentru a-l preveni?
Principalii indicatori de burnout sunt epuizarea emoțională, depersonalizarea și nivelul redus de perfomanță.
Presiunea resimțită zilnic atât profesional cât și extraprofesional, generată de lipsa somnului sau somnul neodihnitor, până la presiunea de la muncă, din familie și alte responsabilități sociale, în mod ideal se reduce la câteva momente după petrecerea evenimentului (spre exemplu după o tură de 12 ore corpul are nevoie de odihnă astfel după somn presiunea se diminuează), însă dacă pe o perioadă îndelungată nu se întâmplă acest lucru (pentru că uneori apar alte responsabilități zilnice care ne solicită) devine un stres cronic care pare continuu, fără sfârșit și imposibil de evitat.
Modul în care stresul ne afectează este influențat de reziliența personală și colectivă. O persoană cu reziliență personală crescută se adaptează ușor, găsește soluții la probleme dificile și are încredere în propriile capacități și abilități de a face față situațiilor dificile, stresante, pe când o persoană cu reziliență scăzută este mult mai predispusă la burnout, caută reziliența colectivă și se bazează pe calitățile și suportul echipei.
Cu cât avem mai multe persoane cu reziliență personală crescută la stres cu atât echipa este mai funcțională, mai performantă. Dacă pe lângă reziliența personală adaugăm strategii eficiente de organizare a muncii și asigurăm condiții de muncă optime, putem vorbi despre prevenție burnout și chiar de obținerea performanțelor profesionale.
Astfel pot afirma că dezvoltarea rezilienței personale prin consiliere psihologică, mediul de lucru suportiv și eficient organizat, generează reziliența colectivă, aspect care crește mobilizarea eficientă a grupului pentru a îndeplini cu succes situațiile profesionale dificile, reducând stresul profesional și apariția burnout-ului.

3. Cum influențează relația cu managerul sau șeful nostru motivația și performanța la locul de muncă?
Influența este enormă, un superior care adoptă un stil de conducere echilibrat, oferă suport și resurse de care membrii grupului au nevoie pentru atingerea obiectivelor comune, încurajează comunicarea asertivă, inițiativa și inovația păstrand însă capacitatea sa decizională.
Astfel membrii grupului pot simți apartenența la grup, rolul și importanța în cadrul grupului, se adaptează ușor noilor provocări, depășind împreună obstacole profesionale importante.

4. De ce unii oameni ajung să se simtă permanent nemulțumiți la serviciu, chiar dacă au un salariu bun și condiții bune de muncă?
Aceste tipuri de motivații sunt bazale, iar satisfacția este de scurtă durată. Spre exemplu: după o creștere salarială, calitatea vieții angajatului se modifică pozitiv pentru o perioadă de timp, după care reapare dorința de creștere iar dacă această nevoie nu poate fi onorată, se instalează insatisfacția profesională.
Uneori apare rutina iar angajatul simte că locul de muncă nu îl mai ajută în dezvoltarea personală și profesională, iar în acest caz nevoile care produc satisfacție sunt sociale, de apartenență la grupuri profesionale importante, recunoaștere socială și dezvoltare personală.

5. Cum punem limite sănătoase la serviciu fără să fim percepuți ca neimplicați sau lipsiti de profesionalism?
Prin comunicare asertivă și organizarea atribuțiilor în funcție de urgență și importanță. Uneori primim sarcini de la mai multe persoane în același timp. Pentru fiecare persoană sarcina sa este cea mai importantă și nu are de unde să cunoască gradul nostru de încărcare decat dacă transmitem.
Dacă preluăm toate sarcinile indiferent de gradul de încărcare, riscăm să le începem pe toate și fie să le executăm eronat, fie să nu le finalizăm la timp. Totuși uneori noua sarcină poate avea caracter urgent și important care nu suportă amânare, în timp ce altă sarcină poate fi amânată sau delegată altor persoane.
Astfel în sedințele de consiliere sugerez abordarea tehnicii de lucru Eisenhower pentru împărțirea task-urilor în functie de urgență și importanță precum și refuzul argumentat diplomat când gradul de încărcare este prea mare.
Ex: Desigur mă ocup imediat ce termin sarcina X, dacă noua sarcină suportă amânare,
Însă dacă ambele sarcini sunt urgente și nu suportă amânare cu siguranță una din ele necesită delegarea către alt coleg, indiferent de cât de bine intenționați suntem nu ne putem împărți în același timp în locuri diferite. Dacă nu transmitem gradul de încărcare și preluăm indiferet de efort și riscuri cel care ne-a trasat sarcina de lucru nu poate să înțeleagă dăcă întârziem atingerea obiectivului, dacă suntem epuizați fizic și psihic după efortul intens susținut.
Este important să ne cunoaștem limita de rezistență la efort fizic și psihic intens, să respectăm limita pentru a fi performanți profesional fără să ne afectăm starea de sănătate.

6. Cât de mult contează mediul și colegii pentru sănătatea nostră psihică la locul de muncă?
Depinde de specificul muncii. Dacă munca este colectivă, mediul de lucru pozitiv și suportiv din partea fiecărui membru influențează direct atât performanța grupului cât și starea de sănătate a membrilor.

7. Dacă ar fi să oferiți un singur sfat unei persoane care simte că nu mai este fericită la locul de muncă care ar fi acela?
Să solicite suport psihologic. FIecare caz este particular și merită să fie abordat în unicitatea sa. Astfel o discuție deschisă și sinceră cu psihologul organiațional poate reduce semnificativ distresul emoțional. Împreună se găsesc cele mai potrivite soluții particularizate și cu pași mici dar constanți se obțin schimbări semnificative.