Centrul de Permanenta

Centrul de Permanenta Asistenţă medicală primară, în regim de gardă, asigurată de medici de familie împreună cu asistenţi medicali www.centruldepermaneta.ro

Centrele de permanenţă funcţionează în regim de gardă.
În zilele lucrătoare, garda se instituie în centrul de permanenţă între orele 15,00-8,00 şi numai după terminarea programului stabilit pentru activitatea curentă a medicilor de familie în cadrul cabinetelor de medicină de familie din zonele arondate.
În cazul în care în localităţile arondate centrului de permanenţă medicii de familie au

şi program de după-amiază în contract cu casele de asigurări de sănătate pentru furnizarea de servicii medicale, serviciul de gardă începe la ora 15,00, iar medicii desemnaţi în gardă nu vor avea în aceeaşi zi cu serviciul de gardă program de cabinet de după-amiază. În cadrul contractului cu casele de asigurări de sănătate serviciile acordate sunt numai pentru persoanele înscrise pe lista medicului respectiv, iar serviciile în regim de gardă se acordă tuturor persoanelor din teritoriul arondat centrului de permanenţă, indiferent pe lista cărui medic de familie sunt înscrise.
În zilele de sâmbătă, duminică şi sărbători legale, precum şi în zilele declarate libere de către Guvernul României, garda începe de la ora 8,00 şi durează 24 de ore.

29/07/2026

🧨 Revenind cu gândul la subiectul ratei mici de vaccinare și a impactului pe care a avut postarea despre consecințele infecției Rujeolice pe termen lung, am hotărât să vă împărtășesc o altă experiență care m-a marcat profund.

👩‍⚕️ Cred că informarea din experiențele pe care le întâlnim în practica de zi cu zi, are un impact mult mai important decât argumentele științifice.

👦 Vreau să vă povestesc despre un băiețel cu ochii mari căprui pe care n-am să-i uit, în vârstă de 5 ani, care s-a prezentat în UPU pentru spasme musculare susținute și trismus - o încleștare necontrolată a maxilarului. Până în acel moment nu fusese spitalizat sau tratat. Era nevaccinat.

🪨 Mama a descris că, băiețelul a fost lovit în joacă cu o piatră în timp ce se juca afară cu copiii. Piatra provocându-i o mică leziune care nu a avut nevoie de vreo atenție medicală.
👩‍⚕️☝️ Acest istoric a dus la suspiciunea de infecție cu Clostridium tetani, o bacterie care trăiește în sol și provoacă Tetanos.

🚨 ℹ️ Tetanosul este o boală gravă a sistemului nervos cauzată de o bacterie producătoare de toxine. Boala provoacă contracții musculare, în special ale mușchilor maxilarului și gâtului.
Timpul mediu de la infecție până la apariția semnelor și simptomelor (perioada de incubație) este de 10 zile. Perioada de incubație poate varia de la 3 la 21 de zile. Semnele și simptomele încep treptat și apoi se agravează progresiv pe parcursul a două săptămâni. De obicei, încep la nivelul maxilarului și progresează în jos pe corp.
Progresia tetanosului duce la spasme dureroase repetate, asemănătoare convulsiilor, care durează câteva minute (spasme generalizate). De obicei, gâtul și spatele se arcuiesc, picioarele devin rigide, brațele sunt trase spre corp, iar pumnii sunt încleștați. Rigiditatea musculară a gâtului și abdomenului poate provoca dificultăți de respirație.

🤕😢 Revenind la povestea băiețelului cu ochi căprui… Necatând la efortul enorm al unei echipe pluridisciplinare de medici, evoluția a fost dezastruoasă. Dintr-un copil frumos, în câteva luni de zile petrecute în terapia intensivă a devenit o umbră, un schelet viu cu ochii stinși. Trebuia să fie sedat pentru a diminua durerea de la spasmele musculare care nu se opreau. Devastator, dar inimioara lui nu a mai rezistat și a plecat în lumea îngerilor.

☝️ ‼️ Complicațiile severe ale tetanosului pot pune viața în pericol. Nu există niciun tratament pentru tetanos. Dar poate fi prevenit prin vaccinare cu respectarea schemei.

preluată de pe Google.

27/07/2026

💥 Cu părere de rău din cauza ratei mici de vaccinare, din motive anecdotice și nesusținute științific, tot mai frecvent apar cazuri de Panencefalită sclerozantă subacută care nu are tratament 😔. Este strigător la cer, căci pot fi prevenite! Am urmărit degradarea progresivă a astfel de copiii, e dureros și devastator!

👩‍⚕️Informați-vă corect! Informația este puterea supremă! 🏆

🤕🧠 Panencefalita sclerozantă subacută este o boală catastrofală cauzată de reactivarea virusului Rujeolic ☠️. E o formă rară de inflamație cerebrală progresivă, cauzată de o infecție persistentă cu virusul rujeolei. Afecțiunea afectează în primul rând copiii, adolescenții și adulții tineri. S-a estimat că aproximativ 2 din 10.000 de persoane care fac rujeolă vor dezvolta în cele din urmă panencefalită sclerozantă.

🚨‼️ Afecțiunea este cauzată de virusul rujeolic sălbatic, deci de infecția rujeolică, nu de vaccinare.

👩‍⚕️Este o afecțiune cerebrală progresivă cu prognostic rezervat, care apare ca o complicație rară a rujeolei după luni sau ani de la manifestările clinice ale acesteia și provoacă deteriorare mintală progresivă, crize epileptice cu aspect de mioclonii- tresăriri eratice, deteriorare motorie cu imobilizare la pat și deces.

🤯☝️Panencefalita sclerozantă subacută este cauzată de virusul rujeolei. Virusul rujeolic poate provoca simptome imediate de encefalită sau poate rămâne la nivel cerebral, pentru o perioadă îndelungată, fără să prezinte simptome. Apariția panencefalitei sclerozante este determinată, de obicei, de reactivare virală.

😶‍🌫️ Simptomele cuprind în general scăderea progresivă a performanței școlare, tulburări de memorie și comportament, atenția perturbată, insomnie și halucinații. În stadiile avansate ale bolii, pacienții își pot pierde capacitatea de a merge, din cauza apariției contracturilor sau spasmelor musculare persistente. Apare o deteriorare progresivă până la comă, apoi o stare vegetativă persistentă. Decesul survine de obicei ca urmare a febrei, insuficienței cardiace sau pierderii capacității de control al sistemului nervos autonom. În prezent, nu există un tratament pentru panencefalita sclerozantă subacută, aceasta fiind de obicei fatală.

💉☝️👩‍💼 ‼️ Prevenirea sub forma vaccinării împotriva rujeolei este singura modalitate de acțiune eficientă.

https://jamanetwork.com/journals/jamaneurology/fullarticle/2833454?guestAccessKey=55407649-e147-4fd2-b7ba-a5d419e21238&utm_source=twitter&utm_medium=social_jamaneur&utm_term=17468132630&utm_campaign=article_alert&linkId=837649877

19/07/2026

Acoperirea vaccinală a copiilor a ajuns la niveluri alarmante. Dr. Emiliana Costiug: „Vaccinurile au devenit victimele propriului lor succes”

03/07/2026
02/07/2026
30/06/2026

Ștrand cu apă sărată, situat în Ocnele Mari, poziționat pe gura unei foste mine de sare.

30/06/2026

Valabilitate retete. O rețeta compensata (cronic) cu tratament pe 3 luni, daca nu este ridicata in primele 30 de zile, măcar pe o luna - fracționat, acesta expira.
+ un video un comentarii (care este cel mai bun antibiotic pentru o infectie urinara)

Address

Strada 8 Martie
Târgu Jiu
210112

Opening Hours

15:00 - 08:00

Telephone

0253 22 32 34

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Centrul de Permanenta posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Shortcuts

Share

Category