16/02/2026
În ultima perioadă, în cabinet, întâlnesc tot mai des copii care au petrecut sau petrec mult timp interacționând singuri cu jucării inteligente bazate pe inteligență artificială. Dispozitive promovate ca fiind educative și interactive ajung, în practică, să înlocuiască dialogul real, jocul spontan și schimbul autentic de emoții.
Observ copii care reproduc expresii „învățate” de la jucării, dar care întâmpină dificultăți în conversații reale. Răspunsurile pot fi rigide, uneori repetitive, iar inițierea și menținerea unui dialog autentic devin mai dificile. Limbajul nu înseamnă doar cuvinte corecte, ci și reciprocitate, contact vizual, adaptare la context și reglare emoțională — elemente care se dezvoltă prin interacțiune umană directă.
Atunci când o jucărie oferă validare constantă, răspunde imediat și rareori contrazice copilul, acesta poate ajunge să prefere interacțiunea previzibilă cu dispozitivul în locul relațiilor reale, unde există frustrare, negociere și limite. Însă tocmai aceste experiențe sunt esențiale pentru maturizarea emoțională și cognitivă.
Nu tehnologia este problema în sine, ci utilizarea ei fără ghidaj. O jucărie inteligentă nu mai este un simplu obiect, ci un participant activ la procesul de învățare. Ceea ce vreau să transmit , este faptul că în tot acest proces de creștere și dezvoltare a copilului, este important ca părinții să fie prezenți, să observe cm și cât este folosită, și să discute cu copilul despre diferența dintre o voce programată și o persoană reală.
În primii ani de viață, dezvoltarea are nevoie de relație, joc simbolic și experiențe concrete. Nici o tehnologie nu poate înlocui contactul uman autentic.
Mesajul nu este unul alarmist, ci unul de echilibru: inovația poate fi integrată în viața copiilor, dar cu măsură, cu supraveghere și cu atenție la impactul asupra dezvoltării lor emoționale și a limbajului.
