20/08/2026
„Copilul nu tolerează un aliment” nu este, în sine, un diagnostic. În spatele acestei observații pot exista mecanisme foarte diferite: o alergie alimentară IgE-mediată, o reacție non-IgE, o intoleranță enzimatică sau de absorbție, boală celiacă, o afecțiune gastrointestinală organică, o tulburare de interacțiune intestin-creier sau, uneori, o asociere făcută între anumite alimente și simptome fără ca alimentul respectiv să fie cauza propriu-zisă.
Alergia alimentară IgE-mediată are, de regulă, un debut rapid după ingestie și poate determina urticarie, angioedem, vărsături, wheezing, dificultăți respiratorii sau anafilaxie. În pediatrie există însă și reacții alimentare non-IgE-mediate, mai ales la sugari și copiii mici, unde tabloul poate fi predominant gastrointestinal.
Un exemplu important este FPIES – Food Protein-Induced Enterocolitis Syndrome (sindrom de enterocolită indusă de proteinele alimentare), o alergie alimentară non-IgE-mediată care apare predominant la sugari și copiii mici. Forma acută se manifestă tipic prin vărsături repetate, uneori foarte intense, care apar de obicei la 1–4 ore după ingestia alimentului declanșator și pot fi însoțite de paloare, letargie și diaree; în formele severe pot apărea deshidratare, hipotensiune și chiar un tablou asemănător sepsisului. Există și forme cronice, mai dificil de recunoscut, asociate cu expunerea repetată la aliment, care pot determina vărsături intermitente, diaree și afectarea creșterii. Spre deosebire de alergia IgE-mediată clasică, testele cutanate sau IgE specifice sunt de obicei negative.
O altă entitate întâlnită mai ales la sugari este proctocolita alergică indusă de proteine alimentare (FPIAP – Food Protein-Induced Allergic Proctocolitis), care se manifestă caracteristic prin striuri de sânge și uneori mucus în scaun la un sugar care, în rest, are de obicei o stare generală bună și o creștere corespunzătoare. Aceste entități nu trebuie confundate cu intoleranțele digestive obișnuite.
Intoleranțele alimentare reprezintă un mecanism diferit și nu presupun o reacție alergică. Intoleranța la lactoză, de exemplu, apare prin digestia insuficientă a lactozei și determină în principal balonare, flatulență, crampe abdominale și diaree. Există și alte tulburări de digestie a carbohidraților, inclusiv deficitul de sucrază-izomaltază, care poate fi relevant mai ales la copilul cu simptomatologie digestivă persistentă. Tocmai de aceea, termenii „alergie” și „intoleranță” nu ar trebui folosiți interschimbabil.
Mult mai problematic este termenul foarte larg de „sensibilitate alimentară”. În prezent, nu există un test sanguin validat care să identifice în mod fiabil o listă de alimente responsabile pentru simptome nespecifice digestive sau extradigestive. În special, panourile de IgG alimentare nu sunt recomandate pentru diagnosticul alergiilor sau al intoleranțelor alimentare. Prezența IgG față de un aliment poate reflecta pur și simplu expunerea și toleranța imunologică, nu faptul că alimentul respectiv este nociv. Eliminarea a numeroase alimente doar pe baza unor astfel de teste poate conduce la restricții inutile, mai ales la copil.
În pediatrie, unul dintre cele mai importante semnale de alarmă nu este întotdeauna durerea abdominală. Este creșterea. Un copil care începe să își modifice curba ponderală sau staturală, care nu mai ia corespunzător în greutate, care are anemie feriprivă, alte deficite nutriționale, vărsături recurente, diaree persistentă, scaune modificate, fatigabilitate importantă sau pubertate întârziată trebuie evaluat înainte de a concluziona că „nu tolerează anumite alimente”.
La unii copii, simptomatologia se manifestă și prin comportamentul alimentar. Pot apărea refuzuri alimentare, evitarea anumitor texturi, frica de a mânca din cauza durerii sau a grețurilor ori anxietate anticipatorie legată de mese și de posibilitatea apariției simptomelor. Acest aspect devine și mai important la adolescenți, unde restricția repetată și nejustificată a alimentelor poate contribui la dezvoltarea unei relații disfuncționale cu mâncarea sau poate agrava un comportament alimentar restrictiv deja existent.
Un diagnostic care trebuie întotdeauna avut în vedere este boala celiacă. Manifestările sale sunt extrem de variabile și nu se limitează la diaree sau durere abdominală. Un copil poate avea boală celiacă și să se prezinte doar cu deficit de fier, tulburări de creștere, fatigabilitate sau alte manifestări extradigestive. Din acest motiv, testarea pentru boala celiacă trebuie făcută înainte de inițierea unei diete fără gluten.
Aceasta este una dintre greșelile pe care le întâlnesc frecvent: copilul are simptome, familia elimină glutenul, starea aparent se îmbunătățește, iar câteva luni mai târziu apare întrebarea dacă nu cumva este vorba despre boală celiacă. Problema este că serologia pentru boala celiacă este relevantă atunci când pacientul consumă gluten. După o perioadă de dietă fără gluten, anticorpii se pot negativiza, iar confirmarea diagnosticului devine mult mai dificilă și poate necesita reintroducerea glutenului.
În mod uzual, evaluarea serologică inițială include anticorpi anti-transglutaminază tisulară IgA (tTG-IgA) împreună cu IgA total, cu adaptarea investigațiilor în cazul deficitului de IgA și în funcție de vârstă și contextul clinic. Un rezultat negativ nu exclude orice patologie digestivă, dar reduce semnificativ probabilitatea bolii celiace atunci când testarea a fost efectuată corect și copilul consuma o cantitate adecvată de gluten.
Dietele de eliminare pot avea un rol, dar trebuie folosite cu o întrebare clinică precisă. Nu ar trebui să fie o succesiune nesfârșită de tipul: scoatem lactatele, apoi glutenul, apoi oul, apoi fructele, apoi alte alimente, doar pentru că simptomele nu dispar complet. Cu cât eliminăm mai multe grupe alimentare, cu atât crește riscul ca dieta copilului să devină insuficientă energetic și nutrițional.
La copil, acest lucru contează mult mai mult decât la adult. În perioadele de creștere, necesarul caloric și necesarul de proteine, carbohidrați, acizi grași esențiali, fier, calciu, vitamina D și numeroși alți micronutrienți trebuie asigurate într-un organism aflat în dezvoltare. O reducere aparent modestă a aportului caloric sau a diversității alimentare, menținută luni de zile, poate deveni relevantă pentru creștere și statusul nutrițional.
Din acest motiv, atunci când este necesară eliminarea mai multor grupe alimentare sau o dietă terapeutică mai restrictivă, colaborarea cu un dietetician cu experiență în pediatrie este esențială. Nu este suficient să spunem ce scoatem. Trebuie să știm și cu ce înlocuim, cm păstrăm aportul caloric, proteic și de micronutrienți și cm vom face ulterior reintroducerile atunci când acestea sunt indicate.
În același timp, nu orice simptom apărut după masă înseamnă automat reacție imună la aliment. Balonarea, durerea abdominală, modificările de tranzit sau greața pot apărea în numeroase afecțiuni: constipație, tulburări de motilitate, malabsorbția unor carbohidrați, boală inflamatorie intestinală, esofagită eozinofilică, infecții, insuficiență pancreatică, SIBO în contexte selectate sau tulburări de interacțiune intestin-creier. Alimentul poate fi uneori un declanșator al simptomelor fără să existe o „alergie” la acel aliment.
De aceea, la copil, obiectivul nu este să găsim cât mai multe alimente de eliminat. Obiectivul este să identificăm mecanismul real al simptomelor, să nu ratăm o patologie care necesită tratament și să menținem alimentația cât mai diversă posibil.
În anumite situații, eliminarea unui aliment este absolut necesară. În altele, o dietă de eliminare temporară poate fi utilă diagnostic sau terapeutic. Dar aceasta ar trebui să aibă o durată stabilită, criterii clare prin care evaluăm răspunsul și, atunci când diagnosticul nu impune evitarea permanentă, o etapă de reintroducere.
Uneori copilul are într-adevăr o alergie. Alteori are o intoleranță. Poate avea boală celiacă, esofagită eozinofilică sau o altă afecțiune digestivă. Și uneori nu are nevoie ca încă cinci alimente să dispară din farfurie.
Are nevoie ca motivul pentru care nu se simte bine să fie căutat corect.
