Dr. Ciurea Naomi-Adina - Medic specialist gastroenterolog

02/09/2026

De ce un pacient cu disbioză poate descrie aceeași balonare sau aceleași „intoleranțe alimentare” ca un pacient cu SIBO sau IBS?

Pentru că aceste afecțiuni pot influența procese similare la nivel intestinal: fermentația, producția de gaze, motilitatea intestinală, sensibilitatea viscerală și comunicarea dintre intestin și creier.

Rezultatul final poate fi asemănător, chiar dacă mecanismele sunt diferite.

Simptomul poate fi similar. Mecanismul poate fi diferit.

De aceea, prezența balonării sau a reacțiilor la anumite alimente nu este suficientă pentru a stabili cauza.

🎙️ În episodul complet al podcastului GastroEd discutăm despre diferențele dintre IBS, disbioză și SIBO și despre motivele pentru care simptomele se pot suprapune.

▶️ Urmărește episodul integral pe YouTube
https://www.youtube.com/watch?v=7OhtRy_nooc&t=2s

02/09/2026

Vitamina D și cancerul: de ce merită să o dozăm?

Vitamina D este probabil unul dintre cei mai discutați micronutrienți atunci când vorbim despre sănătate. Dar în oncologie există un aspect foarte concret care merită atenție: deficitul de vitamina D este extrem de frecvent.

Datele prezentate recent de American Society of Clinical Oncology arată că aproximativ 2 din 3 pacienți cu cancer au valori ale vitaminei D sub nivelul considerat adecvat (≥30 ng/mL). Și mai interesant: aproape o treime dintre cei care iau deja suplimente continuă să aibă valori insuficiente.

De ce ne interesează?

Vitamina D nu este implicată doar în metabolismul osos. Receptorul pentru vitamina D este prezent în numeroase țesuturi, iar datele experimentale sugerează implicarea sa în diferențierea celulară, apoptoză, proliferare celulară, angiogeneză și reglarea răspunsului imun. Aceste mecanisme au alimentat interesul pentru posibila sa influență asupra evoluției bolii oncologice.

Și datele observaționale sunt interesante. În mai multe tipuri de cancer, inclusiv cancerul colorectal și cancerul de sân, nivelurile adecvate de 25-OH vitamina D au fost asociate cu prognostic mai bun și supraviețuire mai mare.

Dar aici trebuie făcută o diferență foarte importantă: asocierea nu înseamnă automat cauzalitate.

Pacienții cu valori mai bune ale vitaminei D pot avea și un stil de viață mai sănătos, activitate fizică mai mare, o alimentație mai bună sau o stare generală mai bună. Iar studiile randomizate nu au demonstrat până în prezent, în mod definitiv, că administrarea vitaminei D reprezintă în sine un „tratament anticancer”.

Cu toate acestea, unele rezultate sunt promițătoare. Studiile VITAL, AMATERASU și SUNSHINE, precum și date mai recente privind pacienții tratați cu imunoterapie, au identificat anumite subgrupuri în care un status adecvat al vitaminei D sau corectarea deficitului s-ar putea asocia cu rezultate oncologice mai bune. Sunt însă necesare studii suplimentare pentru a stabili exact cine beneficiază, ce doză este optimă și dacă efectul este cu adevărat cauzal.

Vitamina D nu este un tratament pentru cancer. Dar deficitul de vitamina D este frecvent, ușor de identificat și, atunci când există, merită corectat.

De aceea, dozarea 25-OH vitaminei D poate avea sens la diagnosticul unei boli oncologice și ulterior în anumite momente ale tratamentului, mai ales la pacienții cu risc crescut de deficit.

Și încă ceva important: suplimentarea „după ureche” nu este același lucru cu tratarea unui deficit. Faptul că un pacient ia vitamina D nu înseamnă automat că a atins un nivel adecvat. Doza trebuie individualizată, iar răspunsul poate fi verificat prin analize.

În oncologie, suplimentele nu trebuie să înlocuiască și nici să interfereze cu tratamentul oncologic. Dar identificarea și corectarea unui deficit real reprezintă o intervenție simplă, măsurabilă și rațională.

Nu avem nevoie să transformăm vitamina D într-un „miracol anticancer”. Avem suficiente motive să o tratăm exact pentru ceea ce este: un micronutrient important, al cărui deficit nu ar trebui ignorat.

01/09/2026

Thank you!

01/09/2026

Fierul, feritina și vitaminele B scăzute pot avea legătură cu sănătatea digestivă?

Atunci când analizele arată deficit de fier, feritină scăzută, vitamina B12 sau acid folic reduse, primul lucru la care ne gândim este adesea alimentația. Și, într-adevăr, un aport insuficient poate fi una dintre cauze.

Dar nu este singura.

Pentru ca micronutrienții din alimentație să poată fi utilizați de organism, ei trebuie mai întâi digerați și absorbiți corespunzător. De aceea, atunci când anumite deficite persistă, reapar după suplimentare sau nu se corectează așa cm ne-am aștepta, uneori merită să ne uităm și către tractul digestiv.

Deficitul de fier și feritina scăzută pot fi întâlnite, de exemplu, în boala celiacă, gastrita autoimună, infecția cu Helicobacter pylori, bolile inflamatorii intestinale, dar și în diferite situații asociate cu pierderi cronice de sânge sau absorbție deficitară.

Vitamina B12 are un traseu de absorbție ceva mai complex. Eliberarea sa din alimente începe în stomac, este necesar factorul intrinsec produs de celulele parietale gastrice, iar absorbția are loc ulterior la nivelul ileonului. De aceea, afecțiunile gastrice sau ale intestinului subțire pot contribui la apariția deficitului.

Acidul folic este absorbit predominant în intestinul subțire proximal, iar un deficit persistent poate ridica, de asemenea, problema unei tulburări de absorbție, pe lângă aportul alimentar insuficient și numeroase alte cauze posibile.

Dar unde intră disbioza intestinală și SIBO în această discuție?

În SIBO, proliferarea excesivă a bacteriilor în intestinul subțire poate interfera cu digestia și absorbția nutrienților. În formele mai importante sau persistente pot apărea deficite nutriționale, iar unul dintre cele mai cunoscute este deficitul de vitamina B12, deoarece bacteriile pot utiliza această vitamină. Malabsorbția grăsimilor poate conduce, în anumite cazuri, și la deficite ale vitaminelor liposolubile.

Și disbioza intestinală poate fi asociată cu modificări ale metabolismului și biodisponibilității unor micronutrienți. Relația este însă complexă și, foarte important, bidirecțională: microbiota poate influența statusul nutrițional, dar dieta și deficitele nutriționale pot modifica, la rândul lor, ecosistemul intestinal.

Asta nu înseamnă că o feritină de 10, o vitamină B12 scăzută sau un deficit de folat reprezintă automat dovada unei disbioze sau a SIBO.

Deficitele nutriționale nu sunt teste pentru disbioză și nici pentru SIBO.

Ele reprezintă însă o piesă dintr-un puzzle mai mare. Dacă sunt persistente sau recurente și există în același timp simptome digestive – balonare, diaree, modificarea tranzitului intestinal, scădere ponderală neintenționată sau alte semne sugestive – poate fi justificată căutarea unei cauze digestive.

De aceea, uneori nu este suficient să vedem o valoare scăzută și să prescriem suplimentul corespunzător.

Trebuie să ne întrebăm și:

De ce este scăzută? De ce nu se corectează? De ce reapare după ce o corectăm?

Uneori răspunsul este simplu și ține de alimentație. Alteori poate fi vorba despre pierderi de sânge, necesar crescut, medicație sau alte afecțiuni. Iar în anumite situații, explicația poate începe chiar la nivelul tractului digestiv.

31/08/2026

Balonarea, gazele, durerile abdominale, constipația sau diareea pot apărea în mai multe probleme digestive și nu indică automat aceeași cauză.

În spatele unor simptome asemănătoare pot exista mecanisme diferite: fermentație, modificări ale motilității intestinale, hipersensibilitate viscerală, disbioză sau SIBO.

De aceea, diferențierea dintre sindromul de intestin iritabil (IBS), disbioza intestinală și SIBO este importantă pentru a înțelege mai bine ce se află în spatele simptomelor.

🎙️ În episodul complet al podcastului GastroEd discutăm pe larg despre diferențele dintre ele și despre modul în care pot coexista.

▶️ Urmărește episodul integral pe YouTube
https://www.youtube.com/watch?v=7OhtRy_nooc

30/08/2026

Noul episod al podcastului GastroED este acum disponibil pe YouTube!

https://youtu.be/7OhtRy_nooc?is=fe38YseJu-CFmPd4

Balonare, gaze intestinale, constipație, diaree, dureri abdominale ...

30/08/2026

Un nou episod al podcastului GastroED este disponibil astăzi, de la ora 18:00!

Balonare, gaze intestinale, constipație, diaree, dureri abdominale sau senzația că „nu mai tolerezi” anumite alimente sunt simptome frecvente. Dar ele nu ne spun automat și care este cauza.

În episodul 5 al podcastului GastroEd, discutăm despre trei probleme digestive care sunt adesea confundate:
• sindromul de intestin iritabil (IBS)
• disbioza intestinală
• SIBO – suprapopularea bacteriană a intestinului subțire

De ce balonarea nu înseamnă automat SIBO? Care este diferența dintre disbioză și SIBO? Cum pot fermentația, motilitatea intestinală și hipersensibilitatea viscerală să producă simptome asemănătoare?

IBS, disbioza și SIBO nu sunt sinonime. Se pot suprapune și uneori pot fi prezente simultan, însă diferențierea lor este importantă pentru a înțelege ce se află, de fapt, în spatele simptomelor digestive.

📅 Astăzi
⏰ Ora 18:00
▶️ Pe canalul YouTube GastroEd
https://www.youtube.com/.ciureanaomiadina

Abonează-te și urmărește noul episod!

27/08/2026

Dragilor,

Dacă ați fost sau sunteți pacientul nostru, vă încurajez să completați formularul de feedback de pe site in urma consultației.

Puteți scrie acolo atât gândurile voastre cat și dacă aveți sugestii pentru noi. Constant încercăm să investim in noi și să ne îmbunătățim.

Cu drag,
Dr Ciurea

26/08/2026

Se vindecă sindromul de intestin iritabil (IBS)?

Primesc foarte des această întrebare. Dar înainte să vorbim despre „vindecare”, trebuie să înțelegem ce este, de fapt, IBS.

IBS vine de la Irritable Bowel Syndrome – sindromul de intestin iritabil. Este o tulburare a interacțiunii dintre intestin și creier, caracterizată în principal prin durere abdominală recurentă asociată cu modificări ale tranzitului intestinal: diaree, constipație sau alternanța dintre cele două. Frecvent apar și balonarea, gazele, senzația de evacuare incompletă sau modificarea aspectului scaunului.

Important: IBS nu înseamnă că „nu ai nimic”. Dar nici nu este o boală în care găsim obligatoriu, la colonoscopie sau la analize, o leziune care să explice simptomele. Intestinul poate arăta normal structural și totuși să funcționeze diferit.

În IBS pot fi implicate mai multe mecanisme: modificări ale motilității digestive, hipersensibilitate viscerală – adică intestinul percepe mai intens stimuli care în mod normal nu ar produce durere –, modificări ale microbiotei intestinale, perturbări ale axei intestin–creier sau modificări apărute după anumite infecții digestive.

Și tocmai aici lucrurile devin interesante.

Nu există un singur „IBS”.

Două persoane pot avea același diagnostic, dar mecanismele care le întrețin simptomele pot fi foarte diferite. Un pacient poate avea predominant constipație și motilitate intestinală alterată. Altul poate avea diaree și hipersensibilitate viscerală. Alt pacient își poate dezvolta simptomele după o gastroenterită. La unii poate coexista SIBO, la alții anumite malabsorbții sau tulburări ale metabolismului acizilor biliari.

De aceea, IBS nu înseamnă automat SIBO, disbioză sau „intoleranță la toate alimentele”. Și nici fiecare pacient cu IBS nu are nevoie de aceleași investigații sau de același tratament.

Atunci… IBS se vindecă?

Nu avem în prezent un singur tratament care să „vindece” IBS definitiv la toată lumea. Dar asta este foarte diferit de a spune unui pacient: „Aveți colon iritabil, trebuie să vă obișnuiți cu el.”

La foarte mulți pacienți putem obține un control foarte bun al simptomelor și perioade lungi în care acestea sunt minime sau chiar absente. Pentru asta trebuie să înțelegem ce mecanisme sunt relevante pentru pacientul din fața noastră și să alegem tratamentul în consecință.

Uneori intervenția principală este alimentația. Dieta low-FODMAP, de exemplu, poate reduce semnificativ simptomele la o parte dintre pacienții cu IBS. Dar este important de înțeles că aceasta nu este o dietă care ar trebui urmată strict toată viața. Restricția este urmată de reintroducerea progresivă a alimentelor și apoi de personalizarea dietei, astfel încât pacientul să ajungă la cea mai variată alimentație pe care o tolerează.

În alte situații trebuie tratată constipația sau diareea, corectată motilitatea, abordată hipersensibilitatea viscerală sau tratat un SIBO atunci când acesta este documentat. Iar intervențiile asupra axei intestin–creier, stresului și somnului pot face și ele parte din tratament. Uneori sunt necesare medicamente – și nu este nimic greșit în asta.

Ce nu îmi doresc pentru un pacient cu IBS este să ajungă, după luni sau ani de simptome, să mănânce cinci alimente „sigure”, să se teamă de orice masă și să creadă că singura soluție este să elimine încă un aliment.

Scopul tratamentului nu este să construim o dietă din ce în ce mai restrictivă.

Scopul este să controlăm simptomele, să identificăm mecanismele care pot fi tratate, să diversificăm alimentația cât mai mult posibil și să îi redăm pacientului o viață normală.

IBS poate fi o afecțiune cronică, dar „cronic” nu înseamnă că trebuie să ai simptome severe în fiecare zi pentru tot restul vieții.

25/08/2026

Gastrita autoimună: când problema nu este prea mult acid gastric, ci prea puțin

Gastrita autoimună este o boală inflamatorie cronică în care sistemul imun atacă în principal celulele parietale ale stomacului, localizate predominant la nivelul corpului și fundului gastric. Aceste celule au două funcții esențiale: produc acid clorhidric și factor intrinsec, necesar pentru absorbția vitaminei B12.

Pe măsură ce celulele parietale sunt distruse, mucoasa gastrică se atrofiază și secreția de acid scade progresiv, putând apărea hipoclorhidrie sau chiar aclorhidrie.

De aceea, gastrita autoimună nu trebuie privită automat ca o problemă de „aciditate gastrică crescută”. Din contră, în formele avansate, stomacul poate produce foarte puțin acid.

Scăderea acidității gastrice are consecințe importante. Absorbția fierului poate fi afectată, iar deficitul de fier poate apărea cu ani înaintea deficitului de vitamina B12. Ulterior, pe măsură ce scade și producția de factor intrinsec, poate apărea deficitul de vitamina B12 și, în stadii avansate, anemia pernicioasă.

Un alt efect al hipoclorhidriei este creșterea compensatorie a gastrinei. Hipergastrinemia cronică stimulează celulele enterochromaffin-like (ECL), motiv pentru care pacienții cu gastrită autoimună au un risc crescut de dezvoltare a tumorilor neuroendocrine gastrice de tip 1.

În plus, atrofia și metaplazia mucoasei gastrice se asociază cu un risc crescut de neoplazie gastrică. Asta nu înseamnă că un pacient cu gastrită autoimună va dezvolta cancer, ci că diagnosticul corect și stabilirea unei strategii adecvate de supraveghere sunt importante.

Gastrita autoimună poate evolua mult timp fără simptome specifice. Uneori este descoperită în contextul unei anemii feriprive persistente, al unui deficit de vitamina B12 sau al unei endoscopii efectuate din alt motiv.

Diagnosticul nu se bazează pe un singur test. Evaluarea poate include:

• anticorpi anti-celulă parietală
• anticorpi anti-factor intrinsec
• hemoleucogramă, feritină și profilul fierului
• vitamina B12 ± markeri funcționali ai deficitului de B12
• gastrină și, în anumite situații, pepsinogen I/II
• testarea pentru Helicobacter pylori
• endoscopie digestivă superioară cu biopsii gastrice corect recoltate

Histologia rămâne foarte importantă pentru documentarea gastritei atrofice predominant corporeo-fundice și pentru evaluarea extensiei atrofiei și metaplaziei.

Gastrita autoimună se asociază mai frecvent și cu alte boli autoimune, în special tiroidita autoimună, dar și diabetul zaharat tip 1, vitiligo și boala celiacă.

Și un lucru important: tratamentul nu înseamnă automat inhibitor de pompă de protoni.

IPP-urile sunt utile atunci când există o indicație reală pentru supresia acidă, dar gastrita autoimună în sine evoluează frecvent cu secreție acidă deja redusă. Managementul trebuie individualizat și include corectarea deficitelor de fier și vitamina B12, identificarea și tratarea H. pylori atunci când este prezent și stabilirea necesității supravegherii endoscopice.

Gastrita autoimună este, așadar, mai mult decât „o gastrită”. Este o afecțiune cronică ce poate modifica secreția gastrică, absorbția micronutrienților și structura mucoasei gastrice și care necesită diagnostic și monitorizare corecte.