Psiholog Laurentiu Corin

06/04/2026

Foarte des am intanit, din pacate, fenomenul pe care il descriu mai jos...

Parintii, coplesiti de propriile slabiciuni, frustrari sau neputinte, ajung sa le reverse asupra copiilor. Nu este, de cele mai multe ori, un act intentionat, ci rezultatul unor tensiuni interioare nerezolvate.
Un parinte care se simte insuficient, criticat sau lipsit de control in alte zone ale vietii poate deveni mai dur, mai critic sau mai exigent acasa. Copilul devine, fara sa vrea, locul in care se descarca emotii acumulate: iritare, dezamagire, anxietate sau chiar sentimentul de esec personal. In loc sa fie vazut ca un individ in formare, copilul ajunge sa fie tratat ca un „recipient” pentru aceste stari.
Pe termen scurt, acest tip de comportament poate parea minor: remarci dure, nemultumiri frecvente, presiune constanta. Pe termen lung insa, efectele sunt profunde. Copilul incepe sa internalizeze mesajele primite: „nu sunt suficient de bun”, „trebuie sa fiu perfect ca sa fiu acceptat” sau „greselile mele sunt periculoase”. Astfel se construieste o stima de sine fragila si o relatie tensionata cu propria valoare.
Mai mult, copilul invata nu doar ce i se spune, ci si cm se gestioneaza emotiile. Daca vede ca tensiunile sunt descarcate asupra celor mai vulnerabili, va tinde sa repete acest model mai tarziu, in propriile relatii.
Este important de inteles ca majoritatea parintilor nu isi doresc sa faca rau copiilor lor. De multe ori, repeta ceea ce au trait sau incearca, fara instrumente potrivite, sa faca fata propriilor dificultati. Tocmai de aceea, schimbarea incepe cu constientizarea.
Ce pot face parintii ?
In primul rand, sa observe diferenta dintre ceea ce simt ei si ceea ce face copilul. Nu orice greseala a copilului justifica o reactie intensa. Uneori, reactia vine dintr-o acumulare personala, nu din situatie.
Apoi, sa introduca un mic spatiu intre emotie si reactie. Chiar si cateva secunde de pauza pot preveni un raspuns impulsiv care lasa urme.
Este util si sa isi puna intrebari simple: „Reactia mea este despre copil sau despre mine?”, „Ce anume m-a activat cu adevarat?”
Un alt pas important este asumarea. Atunci cand au o reactie exagerata, parintii pot repara: o discutie sincera, o explicatie sau chiar un „imi pare rau” spus autentic pot face o diferenta majora.
Nu in ultimul rand, lucrul cu propriile vulnerabilitati – fie prin reflectie personala, fie cu ajutor specializat – este una dintre cele mai valoroase investitii pe care un parinte o poate face pentru copilul sau.
Copiii nu au nevoie de parinti perfecti, ci de parinti constienti. Iar uneori, cea mai mare protectie pe care le-o putem oferi nu este controlul asupra lor, ci controlul asupra propriilor reactii.

01/04/2026

Traim intr-o lume in care viteza a devenit norma. Zilele sunt pline, agendele incarcate, iar mintea ramane aproape permanent ocupata cu „ce urmeaza”. In acest ritm, viata ajunge sa fie traita mai mult ca o succesiune de sarcini decat ca o experienta constienta.
Ancorarea excesiva in grijile zilnice – facturi, termene, responsabilitati – ne consuma treptat atentia si energia. In timp, apare un fenomen subtil: nu mai avem spatiu pentru reflectie, pentru intrebari personale sau pentru conectare reala cu noi insine. Facem multe, dar simtim tot mai putin. Iar de aici pana la senzatia de gol sau lipsa de sens nu mai este decat un pas.
Alienarea nu apare brusc. Ea se instaleaza atunci cand ne indepartam de propriile nevoi, valori si ritm interior. Cand traim constant „pe pilot automat”, fara momente de oprire, fara intrebari despre directie sau sens, ajungem sa functionam eficient, dar fara sa ne mai simtim cu adevarat implicati in propria viata.
Paradoxul este ca, desi avem mai multe optiuni ca oricand, ne simtim adesea mai pierduti. Tocmai pentru ca viteza si presiunea constanta nu lasa loc pentru procesarea acestor optiuni si pentru alegeri asumate.
Pentru a controla acest "vartej", avem totusi la indemana cateva optiuni.
In primul rand, sa reintroducem pauza in mod constient. Chiar si cateva minute pe zi in care ne oprim din fluxul continuu pot face diferenta. Nu pentru a face ceva in plus, ci pentru a observa: „Cum sunt acum?”, „Ce conteaza pentru mine in perioada asta?”
Apoi, sa simplificam. Nu tot ce este urgent este si important. O selectie mai atenta a responsabilitatilor poate reduce semnificativ senzatia de presiune si poate elibera spatiu mental.
Un alt pas important este reconectarea cu experientele care ne dau sens: relatii autentice, activitati care ne implica cu adevarat, momente in care simtim ca suntem prezenti, nu doar ocupati.
Nu in ultimul rand, merita sa ne intrebam periodic daca directia in care mergem este aleasa sau doar preluata din inertie. Sensul nu apare din viteza, ci din claritate si asumare.
Intr-o lume care ne impinge constant sa acceleram, poate cea mai importanta abilitate devine capacitatea de a ne opri — suficient cat sa ne regasim.

Consiliere psihologica orientata pe solutii - viata de cuplu, cariera si dezvoltare personala, ameliorarea starilor de anxietate si depresie

27/03/2026

Am avut zilele trecute o scurta discutie cu o cunostiinta apropiata, vis-a-vis de un subordonat cu potential, care de ceva vreme se confrunta cu un sentiment apasator de inutilitate...
Las aici cateva idei pe care le-am discutat.

Senzatia de inutilitate la un angajat nu apare peste noapte. De cele mai multe ori este rezultatul unor experiente repetate: lipsa de recunoastere, feedback insuficient sau doar critic, obiective neclare, esecuri acumulate sau comparatii constante cu alti colegi. In timp, persoana poate ajunge sa creada ca ceea ce face nu conteaza, chiar daca realitatea nu este neaparat aceasta.
Ca manager, este important sa intelegi ca aceasta stare nu tine doar de motivatie, ci de modul in care angajatul isi percepe valoarea in rolul sau. Daca nu este adresata, ea duce la scaderea implicarii, evitarea responsabilitatilor si, in final, la performanta slaba sau chiar plecare din organizatie.
Primul pas nu este presiunea, ci claritatea si reconectarea la sens. Discutiile unu-la-unu, in care oferi exemple concrete de contributii reale, pot avea un impact major. Multi angajati nu vad efectul muncii lor pentru ca nimeni nu il face vizibil.
Apoi, ajuta sa redefinesti obiectivele in pasi mici si realizabili. O persoana care se simte inutila nu are nevoie de obiective mari, ci de experiente repetate de reusita, care sa reconstruiasca increderea.
De asemenea, este esential sa creezi contexte in care angajatul sa poata folosi ceea ce face bine. Cand oamenii isi folosesc punctele forte, sentimentul de utilitate creste natural.
Pe scurt, rolul tau nu este doar sa ceri rezultate, ci sa faci vizibila valoarea contributiei fiecarui om din echipa. Uneori, diferenta dintre un angajat demotivat si unul implicat nu este competenta, ci modul in care este vazut si ghidat.

12/03/2026

Depresia la locul de munca este o realitate tot mai frecventa. Pentru multi oameni nu apare brusc, ci se instaleaza treptat: oboseala constanta, pierderea interesului pentru activitatile profesionale, sentimentul ca efortul depus nu mai are sens sau nu este recunoscut.
Adesea, atunci cand cineva se confrunta cu aceasta stare, atentia se concentreaza aproape exclusiv pe ceea ce nu merge: volumul de munca, conflictele, presiunea rezultatelor sau lipsa de apreciere. Desi aceste lucruri sunt reale si importante, o perspectiva utila este sa privim si momentele in care lucrurile functioneaza mai bine, chiar daca doar partial.
De exemplu, o persoana spune: „Ma trezesc dimineata fara chef sa merg la serviciu si simt ca totul ma apasa.”
O intrebare simpla poate deschide o perspectiva diferita: „Exista totusi momente in care ziua de lucru este putin mai suportabila? Ce este diferit atunci?”
Uneori apar raspunsuri surprinzator de clare: anumite sarcini care dau sentimentul de utilitate, o discutie buna cu un coleg, o activitate in care persoana simte ca are control sau competenta.
Observarea acestor mici diferente este importanta pentru ca arata ca starea de blocaj nu este totala. Chiar si in perioade dificile exista momente care functioneaza mai bine, iar acestea pot deveni puncte de sprijin pentru a reconstrui treptat energia, sensul si echilibrul in viata profesionala.

09/03/2026

Consilierea orientata pe solutii porneste de la o idee simpla: oamenii au deja in ei resursele necesare pentru schimbare. Rolul consilierii nu este sa caute la nesfarsit cauzele problemelor, ci sa ajute persoana sa descopere ce functioneaza deja si cm poate construi mai mult pe acea directie.
In loc sa ramanem blocati in analizarea dificultatilor, aceasta abordare se concentreaza pe obiective, pe pasi mici si concreti si pe identificarea momentelor in care lucrurile merg mai bine. Astfel, schimbarea devine mai rapida, mai clara si mai usor de aplicat in viata de zi cu zi.
De multe ori, solutiile sunt mai aproape decat credem — trebuie doar sa invatam sa le vedem.
Un exemplu simplu din viata de cuplu: un partener spune „Simt ca ne certam tot mai des si nu mai reusim sa vorbim linistit.”
In abordarea noastra, atentia nu se opreste doar la conflict, ci se muta semnificativ spre dinamica relatiei atunci cand lucrurile functioneaza, chiar si pentru scurt timp. Intrebarea importanta devine: „Cand reusiti totusi sa va ascultati si sa va intelegeti mai bine? Ce este diferit in acele momente?”
Valoarea acestei perspective este ca ii ajuta pe parteneri sa iasa din logica reprosului si a etichetelor reciproce. In loc sa se defineasca prin problema — „noi suntem un cuplu care se cearta” — ei incep sa observe ca relatia lor contine deja si exceptii, adica momente reale de apropiere, cooperare si intelegere. Tocmai aceste exceptii devin puncte de sprijin pentru schimbare, pentru ca arata nu doar ce lipseste, ci mai ales ce este deja posibil.