Psiholog Gianina Șadi

05/08/2026

Pentru prima dată, nu am privit vacanța ca pe o evadare din viața mea.

Am avut primul sejur la mare în care chiar eram relaxată să mă întorc acasă. Pentru prima dată, am simțit că mă întorc la mai bine. Abia așteptam să îmi reîncep sesiunile psihologice și eram entuziasmată să îmi reiau ritmul de acasă.

Bineînțeles, vacanța nu a fost perfectă. Am întâmpinat mici probleme legate de cazare, mâncare și alte situații. Iar la întoarcere am stat șase ore în vamă. A fost foarte obositor și frustrant. Dar nu asta a rămas cu mine.

Am observat că de data aceasta m-am bucurat de ceea ce trăiam și am vrut să absorb cât mai mult din fiecare moment, fără presiunea unei vacanțe ideale sau perfecte.

Marea este un loc în care merg aproape în fiecare an. Este ceva frumos și firesc în viața mea, NU momentul pentru care muncesc tot anul și în care îmi pun toate așteptările. Mi-am promis că mă voi întoarce la mare doar dacă voi continua să o privesc în felul acesta.

M-am bucurat de vacanță, iar în același timp am rămas ancorată în realitatea mea, din care am refuzat să îmi dau exit doar pentru câteva zile idilice. Pentru mine, ăsta a fost un alt nivel de maturizare. Și vreau să celebrez acest moment. 🤍

04/08/2026

A apărut noul meu articol scris pentru Pagina de Psihologie , despre rușinea interiorizată - convingerea profundă „Sunt greșit”.

Link în primul comentariu.

24/07/2026

Există un paradox pe care îl întâlnesc frecvent. Unii oameni simt multă anxietate atunci când viața lor pare să meargă foarte bine.

Brené Brown descrie acest fenomen prin conceptul de foreboding joy („bucurie amenințătoare” sau „bucurie prevestitoare de rău”).

În cercetările ei, mulți participanți au relatat că atunci când trăiau o bucurie profundă, mintea genera imediat scenarii de pierdere sau pericol.

Foreboding joy este starea în care un moment de fericire profundă este întrerupt brusc de frică, anxietate sau de teama că urmează o tragedie.

Uite cm poate arăta asta:
-Primești o promovare.
-Relațiile sunt frumoase.
-Copilul tău este sănătos.

Iar următorul tău gând este: "Sigur se va întâmpla ceva rău."

Ți se pare cunoscut?

Asta se întâmplă pentru că bucuria profundă presupune și vulnerabilitate. În momentul în care ai ceva cu adevărat valoros, apare și posibilitatea de a-l pierde.

Iar pentru persoanele care au crescut într-un mediu marcat de nesiguranță sau de pierderi repetate, această conștientizare poate activa teama tocmai în mijlocul bucuriei.

Dacă ai învățat devreme că momentele frumoase sunt urmate de dezamăgire, mintea poate ajunge să anticipeze pericolul chiar și atunci când ești în siguranță.

💫Uite partea interesantă, care te poate ajuta să vezi lucrurile dintr-o altă perspectivă!

În astfel de situații, anticiparea pericolului devine o strategie de protecție (!), pentru că mintea creează iluzia că, dacă se pregătește pentru ce este mai rău, durerea va fi mai ușor de suportat („Dacă mă pregătesc din timp, voi suferi mai puțin.” )

Data viitoare când apare acest gând, întreabă-te:

„Există un pericol real în acest moment, sau mintea mea încearcă să mă protejeze și să mă pregătească pentru unul?”

08/07/2026

Într-o cultură profund traumatizată, ne mirăm când oamenii normalizează abuzul și nu pot accepta efectele negative ale acestuia.

Pentru că atunci când accepți trebuie să te confrunți cu propria poveste, în care și tu ai fost abuzat și mințit că așa e normal și că, în final, asta te-a format ca om.

E ca și cm cineva ți-ar ține o oglindă în față, în care vezi varianta ta mai mică, panicată, rușinată și vinovată, care primea ”corecție fizică”, critică și umilință. Bineînțeles că e greu să accepți o astfel de imagine.

Cine se poate privi astfel? Aproape că îți vine să îți întorci privirea.

Cine devii tu dacă te vezi așa? Probabil devii din nou un copil mic și speriat, care nu știe cm să conțină acest adevăr.

Dacă ai de ales între adultul puternic, care ”a primit băt@ie și a ajuns bine” și copilul abuzat, care nu avea pe unde să scape, evident că vei alege prima variantă, chiar dacă ar fi o minciună.

La finalul zilei, negarea doare mai puțin decât realitatea.

03/07/2026

Cu bucurie anunț că am început să fiu contributor la Pagina de Psihologie .

Ieri a fost publicat primul meu articol, pe care îl găsiți aici:

🔗 https://buff.ly/5M99SLp

Fragment:

"Co-reglarea apare înaintea autoreglării,
nu invers.
Copilul nu vine pe lume cu capacitatea de a-și gestiona emoțiile. Când plânge și este agitat, nu se poate calma singur. Are nevoie ca îngrijitorul să preia acea stare, să o conțină și să i-o returneze într-o formă tolerabilă. Mama îl ia în brațe, îi vorbește calm, îi oglindește expresia feței și, prin această sincronizare repetată, copilul începe să internalizeze treptat capacitatea de a se regla."

💙 Nu învățăm mai întâi să ne reglăm singuri emoțiile și abia apoi alături de ceilalți. Se întâmplă exact invers. Descoperă de ce co-reglarea este una dintre cele mai importante experiențe pentru sănătatea noastră emoțională.

🔗 https://buff.ly/5M99SLp

30/06/2026

Mi-am sărbătorit ziua de naștere alături de familia extinsă și totul era idilic, până când am călcat greșit prin grădină și mi-am accidentat serios glezna și genunchiul.

În câteva secunde, tot ritmul zilei s-a schimbat.

Și atunci mi-am amintit încă o dată că viața este fragilă. Și noi odată cu ea.

Iar uneori, o fracțiune de secundă schimbă totul.

Astfel de momente ne reamintesc să prețuim tot ce am primit în dar de la Dumnezeu și să trăim mai conștient.

De multe ori ne agățăm de viața aceasta ca și cm ea nu s-ar sfârși niciodată. Ne preocupăm de atât de multe lucruri, încât uităm să ne oprim și să spunem:

„Mulțumesc că ÎNCĂ sunt aici. Că sunt sănătos. Că familia mea este bine.”

Și poate că merită să ne amintim și asta:

Poți să treci prin emoții grele și, în același timp, să exprimi recunoștință pentru că încă ești aici, încă ai viață și încă poți schimba ceva.

25/06/2026

Astăzi împlinesc 34 de ani.
Sunt în grădina copilăriei mele, sub pomul meu preferat.
Beau o cafea.
Și, pentru câteva clipe, viața întreagă încape în acest moment.