Psiholog Gianina Șadi

13/06/2026

A apărut podcastul pe care l-am filmat la Arise for Christ Romania și mă bucur mult 💫

A fost o discuție în care am îmbinat cunoștințele mele privind reglarea emoțională cu perspective personale.

A fost o binecuvântare. Mulțumesc! 🙏

𝐏𝐨𝐝𝐜𝐚𝐬𝐭 𝐀𝐫𝐢𝐬𝐞 𝐟𝐨𝐫 𝐂𝐡𝐫𝐢𝐬𝐭 | 𝐒𝐞𝐳𝐨𝐧𝐮𝐥 𝟒🔔 Abonează-te la canalul nost...

09/06/2026

„Pe vremea mea nu existau tulburări psihice.”

Este o afirmație pe care o aud frecvent.

Și înțeleg de unde vine.

În urmă cu câteva decenii se vorbea mult mai puțin despre sănătatea mintală. Existau mai puține evaluări, mai puține servicii specializate și mai puțină deschidere pentru a discuta despre suferința psihologică.

Dar lipsa conversației despre sănătatea mintală nu este același lucru cu lipsa problemelor de sănătate mintală.

Mai întâi, o precizare importantă:

Faptul că astăzi vorbim mai mult despre sănătatea mintală nu înseamnă că orice dificultate a devenit o tulburare:

- tristețea nu este automat depresie.
- îngrijorarea nu este automat anxietate.
- distragerea atenției nu este automat ADHD

Diagnosticele clinice au criterii clare privind durata, intensitatea simptomelor și impactul asupra funcționării.

În același timp, o tulburare nu începe să existe în momentul în care primește un nume:

📍În 1887, Emil Kraepelin descria ceea ce astăzi recunoaștem drept simptome depresive și alte tulburări psihice severe.

📍În 1902, George Still descria sistematic copii cu dificultăți de atenție și impulsivitate, simptome pe care astăzi le asociem cu ADHD.

📍În 1943, Leo Kanner publica prima descriere clinică a autismului infantil.

Oamenii aveau aceste dificultăți și înainte. Iar știința a învățat treptat să le observe, să le descrie și să le diferențieze.

În trecut, multe dificultăți psihice primeau etichete morale, nu explicații clinice. De exemplu, o persoană cu depresie putea fi considerată „leneșă”, „nerecunoscătoare” sau „fără chef de muncă”.
Iar o persoană cu anxietate putea fi considerată „fricoasă”, „prea sensibilă” sau „dramatică”.

Apoi, mai exista și stigma.

Pentru mulți oameni, mersul la psiholog sau psihiatru era asociat cu rușinea (și încă e, adesea). Din acest motiv, numeroase persoane sufereau în tăcere.

Însă aici apare o altă întrebare legitimă:

📍Dacă tulburările existau și atunci, de ce ni se pare că sunt mai multe astăzi?

O parte a răspunsului este că le identificăm mai ușor și mai corect. Avem mai mult acces la evaluare, mai multe informații și mai multe servicii specializate.

Dar există și o nuanță importantă.

Nu toate schimbările observate se explică exclusiv prin diagnosticare mai bună.

Societatea s-a schimbat enorm.

Social media, suprastimularea, influența AI, attention span-ul, presiunea performanței, comparația socială, expunerea continuă la informații, modificările stilului de viață și izolarea socială pot influența sănătatea mintală.

Există dovezi care arată că anumite caracteristici ale mediului modern sunt asociate cu niveluri mai ridicate de anxietate, simptome depresive, singurătate și dificultăți legate de imaginea corporală.

💫 Așadar, două lucruri pot fi adevărate în același timp:

1. multe tulburări existau și în trecut, dar erau mai puțin recunoscute;

2. anumite condiții ale lumii moderne pot contribui la apariția sau agravarea unor dificultăți psihice.

📍Și da, clasificările psihiatrice se schimbă.

DSM și ICD au fost actualizate de multe ori.

Acesta este modul în care funcționează știința. Pe măsură ce apar dovezi noi, definițiile devin mai precise.

Actualizarea cunoștințelor este un semn de progres, nu o dovadă că tulburările sunt inventate.

Poate cea mai mare confuzie în legătură cu "pe vremea mea nu exista/nu vedeam..." apare atunci când echivalăm capacitatea de a funcționa cu starea de bine.

Faptul că cineva mergea la muncă, își creștea copiii și își îndeplinea responsabilitățile nu ne spune cm se simțea. Ne spune doar că mergea mai departe.

Iar uneori oamenii merg mai departe în timp ce duc cu ei depresie, anxietate, traumă, dependențe (ex. dep. de alcool, atât de prezentă la noi în țară) sau alte forme de suferință.

Concluzia mea este simplă:

Faptul că o tulburare era mai rar diagnosticată nu înseamnă că era mai rar întâlnită.

Faptul că în trecut vorbeam mai puțin despre sănătatea mintală, nu înseamnă că sănătatea mintală era mai bună.

Iar faptul că cineva merge mai departe nu ne spune întotdeauna cât de greu îi este.

🤝Scopul acestor postări este să vă încurajez să priviți cu mai multă îngăduință dificultățile psihice cu care se confruntă unii oameni și să evitați, pe cât posibil, minimizarea sau negarea lor.

Cred că o astfel de atitudine, în care ne tratăm unii pe alții cu mai multă înțelegere și acceptăm că nu știm și nu înțelegem totul, ne ajută să construim o lume mai bună.

Psiholog Gianina Șadi
[email protected]
0754 499 112

05/06/2026

Tot auzim că pe vremuri copiii aveau mai mult respect.

Atât de ușor confundăm obediența și teama de consecințe cu respectul.

Respectul crește din sentimentul de siguranță. Aici este diferența esențială.

Admir adolescenții de astăzi. Îi văd frumoși, valoroși, inteligenți, creativi și curajoși. Da, se confruntă cu provocări și dificultăți diferite, uneori mai complexe decât cele pe care le-am avut noi. Asta nu îi face lipsiți de respect.

Iar noi, milenialii și generațiile de dinaintea noastră, avem responsabilitatea să îi susținem și să îi îndrumăm.

Ce ușor este să ne spălăm pe mâini cu un simplu: „Nu mai au respect.” 👀

04/06/2026

Mă gândesc să fac o serie cu: "Pe vremea mea..." 👀

01/06/2026

"Când eram mică, făceam păpuși din noroi și umblam cu picioarele goale pe strada neasfaltată."

Așa încep multe povești despre mine. Îmi place să vorbesc despre bucățica aceasta din viața mea, pentru că arată cel mai fidel cine sunt. Unele lucruri nu se schimbă. Și ce binecuvântare că e așa.

Într-o lume preocupată de performanță și evoluție, onorez părțile din mine care rămân la fel. Cum e acest copil, care încă umblă cu picioarele goale și încă face păpuși din noroi, doar că într-un alt cadru, cel al psihodramei.

M-am gândit astăzi la semnificația expresiei „La mulți ani!”. La ce s-o fi gândit cel care a inventat-o? Poate era împreună cu familia, comunitatea și cei dragi. Poate trăia un moment plin de recunoștință și bucurie. Iar la final poate a venit firesc o urare de bine: "Mulți ani să fie tot așa!".

Așa să fie!

La mulți ani părților din noi care aduc curiozitate, jucăușenie, creativitate, curaj, bucurie și puritate. Mulți ani să fie tot așa!

La mulți ani tuturor copiilor din această lume!

29/05/2026

Când să mergem la psiholog?

Dacă mergem periodic la medic pentru controale de rutină și prevenție, aceeași abordare este utilă și pentru sănătatea emoțională. Vizita la psiholog poate fi un spațiu de reflecție, autocunoaștere și dezvoltare personală.

Discuțiile cu un psiholog ne ajută să înțelegem mai bine emoțiile, reacțiile și relațiile noastre, să gestionăm mai eficient stresul și să prevenim acumularea unor dificultăți care, în timp, pot afecta calitatea vieții.

A merge la psiholog este un gest de grijă față de propria persoană, la fel de firesc precum o consultație medicală preventivă. Sănătatea mintală și echilibrul emoțional merită aceeași atenție ca sănătatea fizică. 💫

📍Contact:
Psiholog Gianina Șadi
0754399112
[email protected]

28/05/2026

3 motive pentru care nu ne putem gestiona emoțiile, partea 2.

+ Recomandare de carte la final ☺️

20/05/2026

De ce mulți adulți încă se tem să își dezamăgească părinții?

Am adunat 5 explicații din psihologie, fiecare cu sursa ei, despre de ce atât de mulți adulți continuă să trăiască cu această teamă și de ce este atât de greu să renunți la ea.

1. Relația cu părinții modelează imaginea despre valoarea personală.

Un copil își construiește valoarea prin modul în care este tratat, validat și apreciat de către părinții săi.

Dacă această nevoie nu este îndeplinită, poate duce la perfecționism, nevoie constantă de validare și teamă de eșec la maturitate.

( Carl Rogers — Conditions of Worth )

2. Vocea părinților devine parte din vocea internă.

Aceleași mesaje repetate ani întregi sunt preluate de creier ca reguli interne.

Asta face ca mulți adulți să se critice singuri exact cm erau criticați în copilărie.

( Jeffrey Young — Schema Therapy )

3. Creierul tratează acceptarea parentală ca semnal de siguranță.

În copilărie, acceptarea părinților influența direct protecția și apartenența.

Asta face ca, mai târziu, dezaprobarea lor să activeze anxietate și teamă de respingere.

( John Bowlby — Attachment Theory )

4. Chiar și la maturitate, sistemul emoțional reacționează la posibilitatea de respingere parentală.

Relațiile de atașament au prioritate emoțională în creier.

Asta explică de ce critica părinților produce mai multă vinovăție, anxietate sau rușine decât critica altor oameni.

( J. Bowlby, Naomi Eisenberger — Social Pain Research )

5. Mintea renunță mai greu la nevoia de aprobare parentală decât credem.

Maturizarea emoțională înseamnă și să poți avea propriile alegeri fără teama constantă de dezaprobarea familiei. La mulți adulți, acest proces continuă mult timp.

Un adult poate deveni independent financiar înainte să devină independent emoțional de părerea părinților.

( Murray Bowen — Differentiation of Self )

Dacă simți că îți este greu să îți dezamăgești părinții - chiar și acum, ca adult — asta poate fi o urmă adâncă lăsată de modul în care ai învățat, devreme, că aprobarea lor era sinonimă cu siguranța.

Creierul nu uită asta ușor (și nici corpul, de altfel).

Psiholog Gianina Șadi
📩[email protected]
☎️0754499112