22/06/2026
...fara cuvinte...
Era chiar în perioada în care urma să-mi iau la revedere de la gimnaziu și să trec spre liceu, să susțin examenul pentru treapta I de liceu. A mers tata la ședința în care s-au făcut înscrierile și, mai în glumă, mai în serios, eu m-am înscris la liceul sanitar. Visul meu: să îmbrac halatul alb.
În cartierul nostru se zvonea că rău-platnicii vor ajunge să locuiască sub cerul liber. Într-o zi, din blocul de lângă Școala 9, unde învățam, au fost evacuate câteva familii. Am venit acasă cu sufletul la gură și i-am spus mamei, care de câteva zile venise acasă.
- Mamă, miliția a scos oamenii din bloc și nu știu unde i-a dus. Cică au fost evacuați.
- Cine știe, poate au făcut scandal…
- Mamă, românii vorbeau că nu au plătit la bloc!
- Mai taci, fă! Numai nenorociri ies din gura ta!
La câteva zile distanță, când am venit de la școală, lucrurile noastre erau în spatele blocului!!! Ne venise și nouă rândul, iar șeful de scară Bobeică, un turnător înrăit, jubila privind la noi de la etajul IV.
Mama și tata au plecat la schimbul doi și pe noi ne-a primit să dormim la ea sora mea, Lăcrămioara, care era măritată cu un român, vecin la a doua scară. Soacra ei nu o halea că-i luase feciorul cuminte și ea avea „doi viței”.
Ne-am îngrămădit noi, șase-șapte suflete (inclusiv „vițeii” soră-mii, pe care-i creștea mama), cu mama și tata nouă, plus soacra și soțul soră-mii. Erau două camere mici, dar nu mai conta, dormeam pe jos, ținându-ne strâns în brațe. Tata alerga peste tot: pe la partidul pe care-l spurcase toată viața, miliție, secretarul de județ cu noi toți în audiență, la capitală în audiență. Nimeni nu l-a primit sau auzit.
Când bărbatul soră-mii se enerva, ne scotea afară și noi ne adăposteam pe lângă mobila din spatele blocului, care începuse să se strice de la soare și ploi. Trecuse o lună de zile, noi pe unde apucam, de cele mai multe ori dormeam pe afară, și examenul se apropia. Într-o zi, tata a găsit chirie la un țigan, lăutar vestit la acea vreme, Doru Cocoșatu. Ne-am dus la el în chirie, în Prepeleac, într-o cameră de chirpici cu lut pe jos și găuri în pereți pe unde ne vizitau guzganii. A încropit tata o sobă afară și dintr-un șifonier mare a făcut adăpost pentru WC, să nu mergem prin buruieni.
Frica devenise parte din mine și, de teama de a nu ajunge de râsul lumii, m-am dus la dirigintă și am rugat-o să schimbe opțiunea pentru liceul sanitar cu cea pentru liceul cu profil de utilaj petrolier, secția mecanică. Știa că suntem pe drumuri, așa că nu l-a mai chemat pe tata să semneze și am semnat eu.
Era greu pentru fiecare dintre noi, mama nu prea dormea noaptea. Stătea trează să ne ferească de guzgani. De la fabrică mi-a cumpărat pe datorie un stilou chinezesc cu peniță de aur, să am pentru examen. Mi-a fost încredințat ca cel mai de preț dar.
- Uiti fa, să nu mai știe tac-tu! Să scrii frumos la examen!
Stiloul nu a fost să fie al meu, mi l-a luat băiatul gazdei, dar și eu i-am furat multă gumă Turbo și am dat-o colegilor de clasă să mă mai bage și pe mine în seamă. Nici nu am îndrăznit să visez la banchet sau la acele funde pe care toate fetele și le atârnau în piept pentru ca ceilalți să le scrie amintiri pe ele. Eu de-abia reușeam să-mi mai cos sandalele să pot ajunge la școală.
În ziua examenului am plecat cu tata către liceu. El era ferm convins că mergem la liceul sanitar. Când am ajuns în Micro IX, i-am spus cu inima cât un purice:
- Tată, eu merg la Liceul 1 de aici, de la piață. Mi-a fost frică să merg la sanitar, să nu râdă Mateiașca de mine! Era soacra uneia dintre surori, care avea fata cu mine în clasă și de-abia reușea să treacă în fiecare an, dar aveau grijă să râdă de neamul nostru.
- De capul tău să fie! Asta a spus tata și m-a lăsat să merg singură. În comisia de supraveghere la română a fost Gabriela Cristescu, care m-a iubit ca pe copilul ei, iar la mate a fost învățătorul meu, Buteică Marius.
Așa a început aventura mea în lumea liceului. Cu multe minusuri, dar care avea să-mi aducă multe plusuri pe parcursul vieții.
Acum privesc în urmă cu liniște și înțelepciune, alegând să împărtășesc din experiența mea de viață cu cei care mai au inimile deschise. Așa că eu voi continua să povestesc, să dau mai departe, căci poate undeva, cineva își va lua de aici inspirație și curajul de a merge mai departe!
Fragment din cartea "Într-o zi voi fi MARE"
Imagine din arhiva personală
