Psiholog Anidora Sbîrcea

Psiholog Anidora Sbîrcea 👩‍💻Ședințe ONLINE disponibile!
💬 Scrie-mi în privat!

⤵️ Programări link ⤵️

https://linktr.ee/anidora_

04/05/2026

Uneori comparăm viața noastră cu a altora și avem impresia că suntem în urmă: că nu am realizat destul, că nu suntem unde „ar trebui” să fim sau că ceilalți s-au descurcat mai bine.

Dar adevărul este că nu toți am pornit din același loc. Unii oameni au avut parte de liniște, sprijin și siguranță, iar asta le-a dat spațiu să crească, să învețe și să se dezvolte mai ușor.

Când treci prin traume sau prin perioade grele, mintea ta nu se concentrează pe evoluție, ci pe supraviețuire. Încearcă să te protejeze, să te țină pe linia de plutire și să te ajute să treci peste ziua respectivă.

De aceea, dacă simți că ai rămas în urmă față de ceilalți, nu înseamnă că ai eșuat. Înseamnă că ai dus lupte pe care mulți nu le-au văzut și prin care poate nu au fost nevoiți să treacă. Creșterea ta nu a întârziat, doar a avut nevoie de siguranță ca să poată începe.

04/05/2026

Pentru cei care au crescut în familii cu probleme, „acasă” nu înseamnă doar o casă, o cameră sau un acoperiș deasupra capului. Înseamnă liniște. Înseamnă să nu mai trăiești cu frică, tensiune sau certuri. Înseamnă să ai un loc unde poți respira ușurat, unde nu trebuie să te aperi mereu și unde te poți simți în siguranță.
De multe ori, cel mai mare vis al lor nu este luxul sau lucrurile materiale, ci un cămin simplu, cald și liniștit. Un loc al lor, unde există iubire, respect și pace. Un loc în care se pot simți acceptați, protejați și iubiți exact așa cm sunt.
Pentru unii oameni, asta pare ceva normal. Dar pentru cei care nu au avut parte de siguranță acasă, un cămin liniștit poate deveni cel mai frumos vis.

03/05/2026

Din perspectiva unui terapeut, recunoștința a ajuns uneori o metodă prin care oamenii își ignoră durerea.

Recunoștința e un lucru bun.
Dar dacă o folosești ca să nu mai simți ce simți…
nu mai e sănătoasă.

Când cineva spune „ar trebui să fiu mai recunoscător”, întreb mereu:
recunoscător în loc de ce?

Și răspunsul e de obicei:
în loc de trist.
în loc de furios.
în loc de dezamăgit.

Adică… în loc să recunoască faptul că ceva nu e în regulă.

Mulți au învățat că dacă au nevoi sau nu sunt mulțumiți,
înseamnă că sunt nerecunoscători.

Așa că încearcă să fie „pozitivi”…
dar în interior se simt tot mai rău.

Scriu pentru ce sunt recunoscători,
dar ignoră ce îi doare.

Dar adevărul e simplu:

Poți fi recunoscător și, în același timp, să îți fie greu.
Poți avea o viață ok și totuși să vrei ceva diferit.
Poți aprecia ce ai și totuși să simți că îți lipsește ceva.

Asta nu e o problemă.
Asta e normal.

Nu trebuie să îți fie cel mai rău ca să ai voie să suferi.
Și faptul că altora le e mai greu nu îți rezolvă durerea.

În loc să te forțezi să fii recunoscător…
oprește-te un pic și întreabă-te:

„ce simt, de fapt?”

De aici începe schimbarea

03/05/2026

Flashback-urile din trauma complexă nu arată mereu ca niște amintiri.

De multe ori nu „vezi” trecutul. Îl simți.

Apare brusc:
rușine, panică, copleșire…
te simți mic, blocat sau deconectat de tine, fără să știi exact de ce.

Asta pentru că sistemul tău nervos nu a reținut povești, ci stări.

Și reacționează ca și cm trecutul se întâmplă acum.

De aceea nu ajută doar să-ți spui „calmează-te”.
Corpul e deja în modul de supraviețuire.

Ce ajută, de fapt:
să încetinești,
să te uiți în jur,
să-ți amintești că ești în prezent.

Nu control.
Ci blândețe.

02/05/2026

multe lucruri care te stresează
nu sunt chiar atât de grave.
doar se simt așa.

anxietatea exagerează.
face problema să pară mai mare decât e.

așa ajungi să reacționezi la ceva „imens”…
când, de fapt, e mai mic și se poate rezolva.

încearcă asta:

oprește-te puțin. respiră.
și întreabă-te:

„ce se întâmplă, de fapt, acum?”

nu ce îți imaginezi.
nu ce ți-e frică că se va întâmpla.
doar realitatea, acum.

de multe ori, când faci asta,
problema devine mai mică.

01/05/2026

Când oamenii aud de traumă, se gândesc la amintiri clare sau evenimente puternice. Dar, în realitate, experiențele din copilărie nu se păstrează mereu ca „povești” în minte.

Uneori rămân sub formă de tipare.

Adică poate nu îți amintești exact ce s-a întâmplat, dar observi la tine, ca adult:

• simți că ești responsabil pentru emoțiile altora
• îți e greu să spui „nu”
• ești mereu în alertă în relații
• faci pe plac ca să eviți conflictele
• te simți nesigur chiar și când nu există un motiv clar

Copiii se adaptează ca să facă față mediului în care cresc. Sistemul lor nervos învață ce trebuie să facă pentru a se simți în siguranță și acceptați.

Iar acele adaptări rămân și mai târziu, sub formă de reacții automate în relații.

De aceea, în terapie, nu contează mereu:
„Ce s-a întâmplat exact?”

Uneori e mai important:
„Ce ai învățat despre iubire, siguranță și relații?”

Vindecarea nu înseamnă doar să-ți amintești trecutul, ci să înțelegi tiparele care au rămas.

Și când începi să le înțelegi, apare ceva foarte important:

mai multă blândețe față de tine.

Pentru că îți dai seama că ceea ce credeai că sunt „defecte” sunt, de fapt, moduri prin care ai învățat să te protejezi.

Iar de aici poate începe schimbarea reală.

01/05/2026

Nu întotdeauna alergăm după ce ne face bine, ci după ce ne este familiar.
Iar uneori, familiarul vine cu incertitudine, distanță și mult „poate”.

Când apare cineva calm, clar și prezent, nu declanșează furtuna emoțională cu care suntem obișnuiți. Și atunci confundăm liniștea cu lipsa de interes.

Adevărul incomod?
Siguranța nu creează dependență. Dar vindecă.

Și până când nu înveți să recunoști diferența, e ușor să ignori exact omul care îți oferă ceea ce spui că îți dorești.

13/04/2026

Dar e ok, pisicile mele păstrează confidențialitatea.
Au auzit toate poveștile, dar aleg să judece doar din priviri. 😹

13/04/2026

Vindecarea nu schimbă doar felul în care ne simțim, ci și felul în care ne raportăm la oameni.
Când sistemul nostru nervos începe să iasă din alertă și să simtă, în sfârșit, mai multă siguranță, începem să vedem mai clar ce am tolerat, ce am normalizat și ce, de fapt, ne-a durut mult timp.

În etapa de supraviețuire, multe relații par „firești” doar pentru că ne sunt familiare. Ne obișnuim să fim nevoiți să explicăm prea mult, să iertăm prea des, să ne micșorăm, să ne îndoim de noi sau să rămânem acolo unde nu ne simțim cu adevărat văzuți și respectați.
Dar pe măsură ce ne vindecăm, nu mai putem face asta la fel.

Și atunci apar schimbările.
Începem să vrem relații mai liniștite, mai clare, mai sigure. Relații în care nu trebuie să ne trădăm ca să fim iubiți. Relații în care prezența, respectul, consecvența și grija nu mai sunt un bonus, ci devin ceva firesc.

De aceea, uneori, ne îndepărtăm de anumite persoane.
Nu pentru că am devenit reci.
Nu pentru că ne credem mai buni.
Ci pentru că acele legături se potriveau unei versiuni mai rănite a noastră, nu celei care învață acum să trăiască altfel.

Vindecarea aduce claritate.
Claritatea aduce limite.
Iar limitele schimbă inevitabil relațiile noastre.

Nu toți oamenii ne pot însoți în fiecare etapă a devenirii noastre. Și chiar dacă asta doare, nu înseamnă că facem ceva greșit. Uneori, este chiar dovada că am crescut.

Address

Strada Arieș 3
Timisoara
300576

Opening Hours

Monday 09:00 - 20:00
Tuesday 09:00 - 20:00
Wednesday 09:00 - 20:00
Thursday 09:00 - 20:00
Friday 09:00 - 20:00

Telephone

+40740645552

Website

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Psiholog Anidora Sbîrcea posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Practice

Send a message to Psiholog Anidora Sbîrcea:

Shortcuts

Share

Category