03/12/2022
Au trecut deja 4 ani plini, nici nu ne dăm seama când. Când tragem linie avem motive de bucurie, dar suntem conștienți și de ce ne lipsește încă.
❤În locuințele minim protejate trăiesc Oana, Iulia, Robert și Aurica, vecini de cartier cu timișorenii din Soarelui și Dâmbovița. Își construiesc o viață obișnuită, în comunitate. Pentru cei încă instituționalizați, obișnuitul din comunitate încă ține de domeniul fantasticului.
❤Cosmin și Ștefan s-au mutat recent într-un apartement din zona Dacia, unde experimentează noul Serviciu de Trai Independent Supervizat (STIS), implementat cu ajutorul proiectului .
❤Ana și Romina sunt primii doi rezidenţi ai proiectului building.a.home, în Lipovei. Și ele au ales să fie parte dintr-un demers pilot de locuire modulară, un răspuns privat la problema lipsei de locuințe sociale decente.
❤Lucian, Sorin, Mihai au decis să trăiască independent.
❤Alina, Cristina, Adina și Viorica, locatarele centrului pentru viață independentă (CPVI) – un apartament din zona Freidorf - se implică zilnic în activități în comunitate și primesc sprijin, fiecare conform nevoilor personale.
❤Echipa Mobilă UnLoc_Aproape este prezentă, în mod constant, alături de aproape 20 de persoane. Pentru că a trăi independent nu înseamnă să trăiești singur, ci să ai sprijinul comunității.
Uneori pare mult, alteori - prea puțin. Poate că e fix de-ajuns pentru primii ani. Iar ceea ce e UnLoc acum, nu ar fi fost posibil fără pasiunea, entuziasmul, curajul, deschiderea, curiozitatea, frumusețea echipei UnLoc, a partenerilor și a comunității de voluntari din jurul nostru. Și fără încrederea celor care ne-au ales să-i acompaniem în drumul lor din comunitate.
De-acum înainte trebuie să ne multiplicăm impactul, să încheiem mai multe parteneriate, să replicăm modele de bună practică, să punem umărul la implementarea pe scară mai largă a Convenției ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități, astfel încât fiecare din cei încă instituționalizați să poată trăi în comunitate.
Pentru că viziunea unei tări fără centre rezidențiale segregate poate deveni realitate doar dacă ne implicăm cu toții: oameni din comunitate - vecinii, prietenii, colegii celor cu dizabilități -, angajatori, autorități, educatori, universitari, societate civilă, jurnaliști, activiști, politicieni.
Pentru că dizabilitatea e despre drepturile omului. Iar drepturile omului sunt despre noi toți.
