22/09/2026
Se spune că, dacă vrei să cunoști cu adevărat un om, nu trebuie să-l întrebi prea multe. Du-l pe munte. 😄⛰️
Povestea noastră a fost în weekend când am plecat din Timișoara cu planuri mari… și fiecare a ajuns, mai întâi, unde și-a dorit. 😄
Unii la Giardini di Zoe, alții la Castelul Lupilor, unii la Castelul Corvinilor, alții la Cetatea Devei. Până la urmă, drumurile noastre s-au unit la Toplița, Hunedoara, unde s-a gătit, s-a mâncat, s-a dansat, s-a râs, s-a făcut baie în ciubăr și s-au jucat jocuri.
O zi în care am lăsat puțin în urmă tratamentele, perfuziile, diagnosticele, consultațiile și planurile de tratament și ne-am bucurat pur și simplu să fim împreună, într-un alt loc și alt context.
Duminică, Retezat. Lacul Ștevia.
Pădure, liniște, păsări, aer curat… și apoi, bineînțeles, bolovanii. Mulți bolovani. 😂
Pentru unii a fost prima drumeție de asemenea dificultate. Unii și-au depășit limitele, alții și-au înfruntat frica de înălțime, iar unii au rămas la bază să fotografieze păsările și vietățile.
Iar cele trei fetițe care ne-au însoțit ne-au dat tuturor o lecție de curaj. ❤️ Au trecut prin porțiunile pline de bolovani cu o energie de ne-au făcut să ne întrebăm dacă nu cumva noi, adulții, ne plângem prea mult. 😂
Am râs, am făcut mișto, ne-am încurajat, ne-am așteptat și ne-am întins mâna în pasajele mai grele.
Și poate că asta a fost partea cea mai frumoasă:
nu faptul că am ajuns toți în același loc, ci faptul că, atunci când drumul a devenit greu, n-a mers nimeni singur.
Am plecat ca niște colegi care aveau nevoie să mai iasă din cotidian și ne-am întors cu povești, fotografii, amintiri și ceva febră musculară. 😂
Dar mai ales cu bucuria că, pentru două zile, ne-am văzut dincolo de halate și responsabilități. Ca oameni.
Nu trebuie să mergem la fel ca să mergem împreună.💚