Psihoterapeut Oana Detesan

Psihoterapeut Oana Detesan Psihoterapeut - Psihoterapie integrativa
Psihoterapeut EFT (emotional focus therapy)
Somatic Experience
Cercul Sigurantei

A sosit toamna, anotimpul noilor începuturi. Natura ne facilitează încetinirea ritmului și ne oferă spatiu pentru reflec...
09/09/2026

A sosit toamna, anotimpul noilor începuturi. Natura ne facilitează încetinirea ritmului și ne oferă spatiu pentru reflecție.

Acesta este și un moment în care, de obicei, cresc solicitările de psihoterapie - fie clienții se reîntorc după o vară plină sau apar solicitări noi.
Unii pășesc cu încredere absolută și gata să primească orice din partea psihologului (frecvent aud: " Eu cred foarte tare în psihologi", "Doar un psiholog te poate ajuta").

Este si o altă categorie pe care o întâlnesc și în cabinet -atunci când cineva nu ajunge din proprie inițiativă, ci pentru că este constrâns într-un anume fel- dar și în viața privata. Această categorie afirmă cu mare aplomb: "Nu cred în psihologi", "Nu vreau să mi se vorbească din cărți", "Psihologul te manipulează", etc.

Oricare variantă poate fi o capcană: idealizarea psihologului, dar și respingerea lui înainte ca relația să poată fi construită.

Dacă îl investim pe psiholog cu putere maximă, există riscul să uităm că el nu este cel care trăiește viața noastră. Nu este cel care ia deciziile în locul nostru și nici cel care deține adevărul despre noi.

Pe de altă parte, dacă pornim de la convingerea că „psihologii manipulează” sau că „tot ce spun ei vine din cărți”, este posibil să nu mai lăsăm suficient spațiu pentru curiozitate, explorare și pentru construirea unei relații terapeutice reale care chiar să fie un ajutor important în situații dificile.

Un proces psihoterapeutic nu ia din autonomia persoanei, din contră, poate oferi un spațiu sigur în care persoana să descopere puterea personală, vitalitatea, capacitatea de a fi în relație cu cineva fără a te pierde pe tine sau a te apăra constant,a fi în gardă.

Ce i-ai spune unei persoane care se situează în una dintre cele două extreme?

23/07/2026

Dependent de adultul care îl îngrijeşte, copilul poate sǎ îşi explice reacția pǎrintelui fațã de lumea lui interioarã fie ca: “sunt demn de iubire” sau “ ceva nu e în regulã cu mine”.

Credința aceasta o purtãm în noi la vârsta adultǎ cu ramificații în toate aspectele vieții noastre.

Nicio tehnica, carte nu ne învãțã rețeta magica. Poate fi acea privire dinspre adult spre copil, acea discutie d**a ce a trecut “furtuna emotionala” în care cu cea mai sincerã deschidere sã punem întrebari, sã cream spațiu pentru trãirile copilului (nu trebuie sa fim de acord neapãrat), o atingere anume care transmite mai mult decât o lecție.

Cum se simte cineva în prezența mea?După o întâlnire cu mine, o persoană se simte mai încărcată, tensionată sau din cont...
03/07/2026

Cum se simte cineva în prezența mea?
După o întâlnire cu mine, o persoană se simte mai încărcată, tensionată sau din contră?

Întrebările acestea pot avea rost dacă sunt folosite ca instrument de autocunoaștere, nu ca metodă de a obține validare sau de a controla felul în care suntem percepuți de fiecare persoană în parte.

De multe ori nu observăm tiparele pe care le aducem în relații, pentru că suntem concentrați pe ceea ce spunem, pe intențiile noastre sau pe ceea ce primim de la ceilalți. Însă există și o altă perspectivă: ce rămâne în celălalt după întâlnirea cu mine?

Pleacă mai degrabă cu sentimentul că a fost ascultat și văzut? Sau cu senzația că a trebuit să se apere, să mă liniștească, să mă convingă ori să facă loc doar nevoilor mele?

Simte că a existat o întâlnire autentică între două persoane sau doar un schimb de roluri bine cunoscute?

Astfel de întrebări nu oferă verdicte despre cine suntem, ci pot scoate la lumină anumite tendințe repetate:

- poate transformăm conversațiile în competiții pentru dreptate, atenție sau afirmare, iar ceilalți devin mai încordați în preajma noastră;
- poate oferim atât de mult spațiu celuilalt încât dispărem din relație, iar interlocutorul simte lipsa unei întâlniri reale între doi oameni prezenți deopotrivă;
-poate ne prezentăm constant din postura celui rănit sau nedreptățit, iar ceilalți pleacă încărcați sau epuizați emoțional;
-sau poate oamenii se simt mai liniștiți, mai liberi să fie ei înșiși și mai puțin singuri după ce ne întâlnesc.

Nu există un răspuns unic și definitiv. O persoană se poate simți diferit de alta în preajma noastră. Dar dacă observăm același efect repetându-se în relații diferite, cu oameni diferiți, atunci acel tipar merită privit cu atenție.

Poate că una dintre cele mai utile întrebări nu este „Ce cred ceilalți despre mine?”, ci: „Ce las în urmă în oameni după ce plec?”

Weekend placut!

Psihoterapia este una dintre “uneltele” care ne ajutã sã procesam emoțiile într-un mod sãnãtos și sã dezvoltãm abilitãți...
02/07/2026

Psihoterapia este una dintre “uneltele” care ne ajutã sã procesam emoțiile într-un mod sãnãtos și sã dezvoltãm abilitãți de reglare emoționalã.

Dacã simți cã ajutorul poate veni din aceastã direcție, programeazã o întâlnire.

Un subiect care a început să mă preocupe în ultimul timp este cel al capacității noastre de procesare senzorială, capaci...
01/07/2026

Un subiect care a început să mă preocupe în ultimul timp este cel al capacității noastre de procesare senzorială, capacitate cu care ne naștem. O putem vedea foarte ușor la bebeluși (unii sunt mai liniștiți, nu par să fie distrași și copleșiți de schimbări de mediu sau rutină, texturi, gusturi, pe când alții sunt mult mai senzitivi și reacționează mai intens).

Cunoașterea propriei modalități de procesare senzorială este de real ajutor, ne ajută să ne înțelegem mai bine reacțiile, dificultățile și să alegem metode de a ne regla.

Punând această lentilă în munca mea, dar și în viața de zi cu zi, pot observa cu mai multă ușurință când în spatele comportamentelor se află de fapt o copleșire a sistemului nervos sau, din contră, o lipsă de stimulare necesară.
Conform modelului propus de Winnie Dunn, modul în care o persoană procesează informațiile senzoriale influențează semnificativ felul în care aceasta își gestionează emoțiile, reacționează la stres și interacționează cu mediul social. Modelul descrie patru profiluri principale de procesare senzorială.

1. Înregistrare senzorială redusă (Low Registration)
Persoanele cu acest profil au un prag senzorial ridicat, ceea ce înseamnă că percep mai greu stimulii din mediul înconjurător. Pot părea visătoare, neatențe sau lente în reacții și pot avea nevoie de stimulare suplimentară pentru a rămâne implicate într-o activitate.

2. Căutarea de senzații (Sensory Seeking)
Persoanele cu acest profil au, de asemenea, un prag senzorial ridicat, însă caută activ experiențe senzoriale intense pentru a-și atinge nivelul optim de activare.

3. Sensibilitate senzorială (Sensory Sensitivity)
Persoanele cu sensibilitate senzorială au un prag senzorial scăzut și percep rapid și intens stimulii din mediu. Pot avea disconfort la anumite texturi, zgomote, lumini, aglomerație.

4. Evitarea senzorială (Sensory Avoiding)
Aceste persoane au, de asemenea, un prag senzorial scăzut, însă răspund prin evitarea activă a stimulilor percepuți ca fiind excesivi sau neplăcuți.

Senzitivitatea și sensibilitatea sunt pe un continuum, nu aparținem unei singure categorii.

Invitația este de a te uita la tine:
- În ce situații simt că funcționez bine: când sunt singur sau când în jurul meu este agitație?
- Observ adesea cu întârziere ce se întâmplă în jurul meu sau, din contră?
- Mă simt deranjat de texturi, mirosuri, temperatură, lumină?
- Mă plictisesc rapid în activități?
- Reacționez emoțional puternic la schimbări din mediul meu?

01/06/2026

La mulți ani, dragi copilaşi!

Azi de Ziua Copilului îmi doresc sã fim adulți care sã creeze siguranțã, sprijin, ghidare cu bunãtate, fermitate si încredere în viața copiilor.

Fie cã suntem pãrinți, profesori, medici, bunici, prieteni, vecini avem un impact asupra unei persoane în dezvoltare (isi formeaza imaginea despre sine si despre lume). Alege sã contribui pozitiv! 🌈

Drumul pe care un copil îl are de traversat spre maturizare e un drum cu multe hopuri, rătăciri, testări, experiențe mai...
14/05/2026

Drumul pe care un copil îl are de traversat spre maturizare e un drum cu multe hopuri, rătăciri, testări, experiențe mai puțin plăcute, insă toate fac parte din călătoria aceasta prin viață.

Adultii din preajma copilului trebuie să țină mereu “lumina” aprinsă, să simtă încrederea și să o transmită și copilului.
Să nu cadă pradă propriilor frici și proiecții, să nu se grabească să pună etichete, să corecteze și să ghideze mereu cu iubire și credință că ființa umană are umbră și lumină,insa sub influența noastră lumina va domina.
Toți copilașii merită să fie priviți prin această lentilă! Si tu, adultul de azi!

Nevoia de a actiona imediat ne indica faptul ca sistemul nostru nervos trebuie sa se apere (e o reactie automata). Sunte...
11/05/2026

Nevoia de a actiona imediat ne indica faptul ca sistemul nostru nervos trebuie sa se apere (e o reactie automata).
Suntem echipati cu reactii automate (innascute dar si dobandite in urma experientelor adverse), pentru a ne asigura supravietuirea.

Unele dintre aceste reactii automate putem observa ca sunt disproportionate cu realitatea prezenta sau nepotrivite, iar asta e o invitatie la curiozitate si explorare.

Cateva exemple:
- nevoia urgenta de autojustificare, de a ne scuza, de a "pedepsi" (pe noi sau ceilalti);
- violenta, impulsivitate;
- dificultati de diferentiere si individuatie (relatia e in pericol daca imi exprim limitele si nevoile);
- urgenta de a face lucruri mereu, de a fi in miscare, de a verifica constant performanta, frica de a nu pierde ceva.

Lista poate fi continuata cu o multime de exemple.
Starea de urgenta interioara se doreste a fi rezolvata printr-un comportament: fie ruminatie, evitarea conflictelor, comportament violent, compulsii variate, etc.
Insa, efectul este de bumerang....cu cat ne straduim sa scapam de aceasta stare de urgenta, ca si cm indica un pericol real din prezent, cu atat o alimentam.

In psihoterapie putem incepe sa stam cu aceasta stare (care desigur ca ne creaza disconfort) insa intr-un mod ghidat si controlat.

17/04/2026
Rezonez cu perspectiva aceasta, desi pana recent priveam diferit basmele romanesti (nu as incepe cu ele, dar le-as intro...
26/02/2026

Rezonez cu perspectiva aceasta, desi pana recent priveam diferit basmele romanesti (nu as incepe cu ele, dar le-as introduce treptat)

Despre cărți, basme, mult roz și balauri

În fiecare săptămână, aud aceeași temere din partea părinților: „Sunt îngrozit de ce îi citește bunica! Noi investim în cărți atât de frumoase, blânde, superbe, cu ilustrații minunate și mesaje pozitive, și totuși bunicii nu înțeleg... le citesc despre lupi care mănâncă iezi, despre mame vitrege și pedepse crunte, ce să mai ziccem - ce ne citeau nouă. O să îl traumatizeze!”. Această tensiune dintre generații ascunde, de fapt, o dilemă psihologică profundă la care m-am tot gândit și recunosc că am emoții în a o lăsa “în lume”: oare e mai bine să îi creștem pe copii într-o „lume de vată roz și pufoasă” sau să îi pregătim pentru „pădurea întunecată” a vieții?

Adevărul este că, oricât de mult ne-am dori să îi protejăm, încercarea de a „igieniza” literatura la care îi expunem ar putea să îi lase pe copii fără „anticorpii” emoționali de care vor avea nevoie mai târziu. Și da, și cărțile sunt o resursă în direcția asta!

Dr. Daniel Siegel explică faptul că sistemul nervos are nevoie de o „fereastră de toleranță” care se antrenează exact ca un mușchi. Când bunica îi citește despre probele lui Harap-Alb, ea nu îi provoacă o traumă, ci îi oferă o „simulare de zbor” emoțională, dacă pot să zic așa. În siguranța brațelor celor dragi, copilul învață cm e să îți bată inima mai tare de frică și, cel mai important, învață că acea frică poate fi stăpânită și învinsă. E ok să simtă orice atunci când nu e singur, să nu uităm asta!

Dacă ne uităm la copiii care cresc hrăniți exclusiv cu aceste cărți „perfecte”, observăm un fenomen îngrijorător de fragilitate. Psihologul social Jonathan Haidt avertizează că supraprotejarea cognitivă îi face pe copii să devină anxioși în fața celei mai mici greutăți. Un copil care nu a „învins” niciodată un balaur în imaginația lui va fi complet dărâmat de prima ceartă la școală sau de primul eșec, pentru că nu are în minte „harta” succesului obținut prin efort. Și în cabinet vorbesc în fiecare săptămână despre această fragilizare a oamenilor, nu doar a copiilor. În fond, copilul, va crede că lumea e „stricată” pentru că nu seamănă cu paginile roz din bibliotecă, ceea ce duce la o neputință dureroasă în fața realității.

Există, desigur, și cealaltă extremă: copilul care cunoaște/aude doar basmele brute, unde pericolul e la tot pasul și răul e omniprezent. Dacă lectura este doar un șir de amenințări fără nicio rază de blândețe, copilul poate dezvolta o stare de „hipervigilență”, învățând că lumea e un loc fundamental ostil.

Psihanalistul Donald Winnicott ne amintește însă că echilibrul stă în integrare: avem nevoie de basmul care să ne arate că există întuneric, dar și de poveștile moderne care să ne arate că există un loc sigur, unde suntem înțeleși și iubiți.

Psihanalistul Bruno Bettelheim (deși eu am un ghimpe împotriva lui pentru că a zis despre mamele copiilor cu autism diverse, o să-l las totuși aici pentru că în analiza psihologică a poveștilor e un nume de referință valoros) a demonstrat că basmele clasice nu traumatizează, ci vindecă, oferind un limbaj simbolic pentru furiile și anxietățile pe care copiii le simt deja în interiorul lor.

Atunci când bunica îi citește despre Zmeu, copilul nu „descoperă” frica, ci descoperă că frica lui are un nume și că ea poate fi răpusă de un Erou. Basmele românești sunt cursuri de supraviețuire psihică, deși e cumva ceea ce nu vrem să auzim, transmise prin generații, în timp ce cărțile superbe de azi sunt adesea doar un pansament estetic care evită să privească „monstrul” în ochi. E cumva o exprimare dură, dar dacă analizăm totul până aici, e nevoie de ea!

Cuvintele dure din poveștile vechi - „a pierit”, „viclenie”, „năpastă” - sunt necesare pentru că ele validează realitatea morală. Expertul în neuro-dezvoltare Dr. Sally Goddard Blythe subliniază că aceste povești antrenează discernământul. Fără un personaj clar negativ, cm e Spânul, copilul nu are cm să își exerseze simțul dreptății. El are nevoie să vadă că faptele rele au consecințe, pentru a prețui cu adevărat bunătatea. Basmul nu îi minte pe copii că viața e ușoară, ci le promite că merită să lupți pentru ce e corect, pentru ce îți dorești, etc.

Poate că bunicii, în simplitatea lor, înțeleg ceva ce noi, în dorința noastră de perfecțiune, am uitat: nu îi protejăm pe copii dacă le ascundem lupul sub preș, sub gem, etc. Îi protejăm cu adevărat atunci când îi învățăm că lupul există, dar că ei au în interiorul lor toată inteligența și curajul necesar pentru a-l înfrunta.

Pe final, aș vrea să las ceva ce toți copiii ne arată și adesea suntem îngrijorați - deși li s-au citit doar cărți despre prietenie, norișori pufoși și empatie, aceștia încep brusc să „împuște” monștri imaginari, să transforme o felie de pâine într-o sabie sau să inventeze răufăcători pe care trebuie să îi învingă. De ce se întâmplă asta dacă totuși au fost expuși doar la bine și frumos?

Răspunsul stă în psihologia dezvoltării. Conform lui Melanie Klein, unul dintre pionierii psihanalizei copilului, mintea celor mici funcționează natural prin mecanismul numit „clivaj” (splitting). Copilul nu are încă maturitatea neurologică de a înțelege că aceeași persoană (sau aceeași lume) poate fi și bună și rea în același timp. Pentru el, totul este polarizat: există „Mama Bună” (care îl hrănește) și „Mama Rea” (care îi pune limite), există „Eroul” și „Monstrul”.

Această luptă interioară între pulsiunile de iubire și cele de agresivitate este o etapă obligatorie. Tot Donald Winnicott explica faptul că agresivitatea la copii nu este „răutate”, ci o formă de energie vitală și de explorare a puterii proprii. Copilul are nevoie să ucidă balaurul simbolic pentru a simți că propria sa forță interioară poate stăpâni haosul emoțiilor sale (furia, frustrarea, frica, etc.).

Aici apare marea confuzie a „cărților perfecte”: ele încearcă să suprime sau să ignore aceste teme arhetipale, dar psihicul copilului le cere cu disperare. Atunci când îi refuzăm basmul clasic (unde conflictul este deja structurat și are o rezolvare morală), forțăm copilul să își gestioneze singur aceste pulsiuni brute, fără o "hartă” culturală.

Psihologic vorbind, basmul nu introduce răul în mintea copilului; răul (sub formă de frică sau furie) este deja acolo, ca parte din procesul de creștere. Basmul doar îi oferă un recipient sigur, o metaforă (Zmeul) prin care copilul poate procesa și „învinge” acele părți dificile din sine, care e firesc să existe. Le avem cu toții.

Dacă noi îi oferim doar „binele” absolut în cărți și nu numai, lăsăm pulsiunile lui agresive fără un personaj negativ asupra căruia să fie proiectate sănătos. Astfel, lupta lui internă devine mai confuză, pentru că el nu găsește în exterior nicio oglindă pentru ceea ce simte în interior. De asta terapeuții de copii se joacă mult de-a luptele, de-a hoții, de-a moartea, de-a monștrii, de-a șefii, etc.

Calea de mijloc este un echilibru între rozul protector și asprimea realității. Avem nevoie de ambele: de blândețea care pansează și de forța arhaică care poate pregăti, dar care și integrează. Dacă le tăiem copiilor aripile de frică să nu cadă, îi condamnăm la o viață doar la sol. Mult mai valoros este să le arătăm că da, zborul presupune risc, dar căderile sunt doar lecții despre ridicare și creștere în final.

🙂Scopul nostru nu este să le garantăm un cer mereu senin, ci să îi creștem capabili să navigheze cu încredere chiar și prin cel mai adânc întuneric!

🗨Las trei cărți extrem de valoroase, dacă vreți să aprofundați subiectul:

"Cinematerapia prin desene animate" - Virginie Lemaire de Bressy (Editura Trei)

"Psihanaliza basmelor" - Bruno Bettelheim (Editura Univers)

"Vrăjitoarea trebuie să moară. Psihologia basmului" -Sheldon Cashdan (Editura Trei)

🌼Și ceva ce vreau eu musai să citesc chrând e această carte:

"A fost odată ca niciodată... Eseuri de psihanaliză a basmului românesc" - (Editura Trei)

Pe curând și cu alte povești cu zâne și balauri,

Monica💚

Sursă photo: pinterest

Address

Strada Regimentul 13 Calarasi, Nr 12
Timisoara

Telephone

+40733930919

Website

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Psihoterapeut Oana Detesan posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Practice

Send a message to Psihoterapeut Oana Detesan:

Shortcuts

Share