02/02/2023
Psihologii acreditați pentru programul național adresat minorilor - „Din grijă pentru copii” - oferă sprijin pentru asigurarea suportului psihoemoţional pentru copii, precum şi sporirea siguranţei acestora.
Serviciile sunt decontate din bugetul de stat.
Cine beneficiază de program
De acest pachet de evaluare și intervenție psihologică, decontat prin program, beneficiază copiii și părinții care îndeplinesc mai multe condiții, una dintre acelea fiind vârsta copilului – nu mai mult de 18 ani.
Cum au acces minorii la serviciile de evaluare și intervenție psihologică
Potrivit proiectului, copiii pot deveni beneficiari în următoarele situații: la recomandarea medicilor de familie, de medicină școlară, medicii de psihiatrie și consilierii școlari emit, după o consultație specifică, o recomandare de evaluare psihologică pentru intrarea în acest program,
cadrele didactice, asistenții sociali, asistenții comunitari sau experții locali, pe baza cunoașterii situației copilului sau la sesizarea părintelui, orientează tutorele către specialiști care pot ajuta la integrarea minorului în program, părintele sau reprezentantul legal al copilului se poate adresa direct specialiștilor, dacă va constata existența unor probleme comportamentale
Recomandarea de evaluare psihologică pentru intrarea în program cuprinde mai multe date: numele și prenumele copilului, vârsta, domiciliul, informații sumare privind motivul recomandării, data, semnătura și parafa emitentului, precum și datele de identificare ale părintelui. Ulterior, părintele copilului este cel care selectează un psiholog membru al Colegiului Psihologilor din România, înscris în Registrul Psihologilor.
Informații detaliate aflați accesând link-ul
https://dingrijapentrucopii.gov.ro/1/