Corina Oancea

Corina Oancea Scriitoare. Artistă multidisciplinară. Terapeut integrativ.

Många sinnen, en hamn = Multe simțuri, un portAcum câteva săptămâni vă povesteam despre acest proiect, o lucrare despre ...
29/08/2026

Många sinnen, en hamn = Multe simțuri, un port

Acum câteva săptămâni vă povesteam despre acest proiect, o lucrare despre neurodiversitate și despre felurile diferite în care percepem și trăim lumea.

Acum pictura este gata și, ca de fiecare dată când lucrez în spațiul public, proiectul a devenit mai mult decât schița inițială, pentru că în poveste au intrat și oamenii: copii, adulți, oameni grăbiți sau curioși s-au oprit, au întrebat, au privit și uneori au revenit. Am întâlnit chiar și turiști români și a fost o bucurie să aud românește acolo, lângă pictură.

Unul dintre lucrurile care m-au impresionat cel mai mult a fost cât de multă susținere am primit. Am auzit cuvinte frumoase despre lucrare, despre culori, despre idee sau pur și simplu despre bucuria de a vedea cm un perete se transformă. Fără comentarii răutăcioase, fără nevoia de a-mi explica cineva cm ar fi trebuit să pictez sau ce ar fi făcut el diferit.

Nu pentru că lucrarea ar fi atât de perfectă încât să fie pe gustul tuturor, arta nici nu are cm să fie, ci pentru că aici am simțit foarte puternic că expresia artistică este lăsată să fie ceea ce este: expresia autentică a celui care o creează. Poți să rezonezi cu ea mai mult sau mai puțin, dar nu trebuie să o transformi în altceva ca să aibă dreptul să existe. Am primit cu ambele mâini toată curiozitatea, susținerea și aprecierea oamenilor. Cred că aceasta a fost una dintre cele mai frumoase părți ale întregului proiect.

Pentru că pictura, vorbește tocmai despre diversitatea care există deja între noi și despre autenticitatea fiecăruia. Despre faptul că nu există un singur fel corect de a percepe lumea, de a gândi, de a procesa informația sau de a simți.

Este despre curiozitatea de a ne uita la lumea interioară a celuilalt și de a accepta că poate arăta complet diferit de a noastră și că nu este nimic greșit în asta.

M-am gândit că, într-un fel, asta încerc să spun și prin artă, și prin munca mea terapeutică: că nu avem nevoie să devenim mai asemănători ca să putem aparține. Avem nevoie de mai mult spațiu pentru a fi cine suntem și pentru a putea fi autentici.

Iar uneori un zid pictat poate spune asta mai bine decât o mie de explicații.

𝐌-𝐚𝐦 𝐬𝐚̆𝐭𝐮𝐫𝐚𝐭 𝐬𝐚̆ 𝐟𝐢𝐮 𝐩𝐮𝐭𝐞𝐫𝐧𝐢𝐜𝐚̆. 𝐓𝐮?Poate ai spus-o în glumă, poate în gând sau poate nici măcar nu ți-ai permis să o s...
27/08/2026

𝐌-𝐚𝐦 𝐬𝐚̆𝐭𝐮𝐫𝐚𝐭 𝐬𝐚̆ 𝐟𝐢𝐮 𝐩𝐮𝐭𝐞𝐫𝐧𝐢𝐜𝐚̆. 𝐓𝐮?

Poate ai spus-o în glumă, poate în gând sau poate nici măcar nu ți-ai permis să o spui cu voce tare, pentru că sunt prea mulți oameni care se bazează pe tine și prea multe lucruri care, cumva, ajung tot la tine.

Dar ce faci când simți că nu mai poți? De cele mai multe ori, continui. Mai rezolvi ceva, mai ai grijă de cineva, mai pui o nevoie de-a ta pe pauză, mai spui „lasă, mă descurc eu” și mergi înainte, pentru că asta ai învățat să faci și pentru că, tocmai asta te-a ajutat să treci prin perioade grele.

Am vorbit mult în ultima vreme despre femeia puternică, despre oboseala de a le face pe toate și despre acel „mă descurc singură” care uneori nu mai este doar independență, ci o armură. Și toate mă fac să mă întreb: cine ești atunci când nu mai trebuie să fii cea puternică?

Nu cred că avem nevoie să renunțăm la forța noastră, ba din contră. Ea ne-a adus până aici, ne-a ajutat să traversăm lucruri grele, să ne ridicăm, să avem grijă de noi și de ceilalți. Dar vine poate un moment în care nu mai vrem doar să fim foarte bune la a rezista, vrem să trăim cu adevărat.

Să ne auzim din nou vocea, să știm ce vrem noi și nu doar ce este nevoie de la noi, să facem loc corpului, emoțiilor, limitelor, bucuriei și acelor părți din noi pe care le-am împins deoparte pentru că mereu exista ceva mai urgent de făcut.

Din locul acesta s-a născut „𝐑𝐞𝐧𝐚𝐬̦𝐭𝐞 𝐝𝐢𝐧 𝐢𝐧𝐭𝐞𝐫𝐢𝐨𝐫: 𝐌-𝐚𝐦 𝐬𝐚̆𝐭𝐮𝐫𝐚𝐭 𝐬𝐚̆ 𝐟𝐢𝐮 𝐩𝐮𝐭𝐞𝐫𝐧𝐢𝐜𝐚̆. 𝐓𝐮?”, , un program de 3 luni pentru femeile care au obosit să fie doar cele care duc, rezolvă și țin totul în picioare și care simt că a venit momentul să se întoarcă și către ele.
Timp de 12 săptămâni vom lucra împreună cu tiparele care au construit această armură, cu felul în care ele se simt în corp, cu emoțiile și nevoile pe care am învățat să le punem deoparte, dar și cu limitele, alegerile și vocea personală care ne pot aduce mai aproape de cine suntem dincolo de toate rolurile pe care le purtăm.

Nu pentru a deveni o versiune „mai bună”, mai eficientă sau și mai capabilă a ta, ci pentru a face loc unei versiuni mai vii, mai asumate și mai aproape de tine.

Avem nevoie și de spațiu să creștem, să ne bucurăm și să înflorim.

Dacă te-ai regăsit în textul acesta, ai toate detaliile despre program în primul comentariu.

Când „mă descurc singură” nu mai este independențăMult timp am admirat oamenii care se descurcă singuri. Admir autonomia...
24/08/2026

Când „mă descurc singură” nu mai este independență

Mult timp am admirat oamenii care se descurcă singuri. Admir autonomia, capacitatea de a te ridica, de a găsi soluții și de a-ți construi propria viață. Însă există o diferență subtilă între „pot singură” și „trebuie să fac singură”.

Prima poate veni din încredere, dar a doua, uneori, vine dintr-un loc mult mai vechi.

Dacă ai învățat devreme că ajutorul nu vine atunci când ai nevoie de el, că nevoile tale sunt prea mult pentru ceilalți sau că este mai sigur să nu ceri, „mă descurc singură” poate deveni mai mult decât independență. Poate deveni o formă de protecție.

Înveți să faci tu înainte să fii nevoită să depinzi de cineva, să nu ceri, ca să nu riști un refuz, să nu aștepți prea mult, ca să nu fii dezamăgită, să ai grijă de ceilalți înainte ca cineva să observe că și tu ai nevoie să fii ținută puțin, iar cu timpul, devii foarte bună la asta.

Atât de bună, încât din afară se vede o femeie independentă, capabilă, care se descurcă în aproape orice situație. Dar undeva, dedesubt, poate exista încă acea convingere veche: „Nu pot conta decât pe mine.”

Ceea ce ne-a protejat cândva și ne-a ajutat nu trebuie să rămână singurul fel în care știm să trăim. Suntem ființe capabile de evoluție, introspecție, ajustare și dezvoltare.

Independența nu înseamnă să nu ai nevoie de nimeni. Pentru mine, libertatea apare atunci când există alegere: să știu că pot singură, dar să pot și cere ajutor cu inima deschisă. Să mă pot baza pe mine, fără ca asta să însemne că nu mă pot sprijini și pe altcineva. Să pot oferi, fără să îmi fie imposibil să primesc. Să fiu puternică, fără să trebuiască să fiu doar puternică.

Și poate aici este una dintre cele mai grele schimbări: să descoperi că vulnerabilitatea nu anulează autonomia și că a avea nevoie de cineva nu te face mai puțin capabilă. Reiterez cuvintele lui Brené Brown: vulnerabilitatea este o formă de curaj.

Uneori, „mă descurc singură” a fost o resursă extraordinară. Te-a ajutat să mergi mai departe într-un moment în care poate chiar nu exista altă variantă.

Dar astăzi merită să te întrebi: mai aleg să fac singură sau pur și simplu nu știu încă să fac și altfel?

Uneori nu obosești pentru că ai prea multe de făcut. Obosești pentru că nu mai există niciun loc în care să nu trebuias...
21/08/2026

Uneori nu obosești pentru că ai prea multe de făcut. Obosești pentru că nu mai există niciun loc în care să nu trebuiască să fii cea care poate.

Mi se pare interesant cât de des asociem odihna cu a nu face nimic. Îți iei o zi liberă, te așezi pe canapea, poate chiar îți spui că astăzi nu mai faci nimic. Numai că mintea continuă să lucreze: ce mai trebuie rezolvat, cine are nevoie de ceva, ce ai uitat, ce urmează mâine, ce ar trebui să anticipezi ca să nu apară o problemă mai târziu.

Corpul stă jos, dar tu continui să fii de serviciu. Pentru că uneori nu ne obosește doar cantitatea lucrurilor pe care le facem, ci ne obosește și rolul din care le facem.

Să fii cea care ține minte, cea care știe, cea care organizează, calmează, repară și găsește soluții. Cea care observă ce au nevoie ceilalți înainte să apuce să spună. Cea care își spune, aproape fără să mai gândească: „lasă, fac eu.”

Și cred că una dintre cele mai profunde forme de oboseală apare tocmai acolo: când nu mai există niciun spațiu în viața ta în care să simți că poți lăsa totul jos. Nu doar lista de lucruri de făcut, ci vigilența, responsabilitatea, anticiparea, grija permanentă că dacă tu nu ții lucrurile împreună, ceva se va destrăma.

Uneori nici nu mai știm cm arată acel spațiu în care să nu te ocupi de nimic. Poate chiar ne neliniștește când apare, poate ne așezăm și, după zece minute, ne ridicăm să facem „doar ceva mic”. Pentru că a face a devenit atât de familiar, încât a nu face și, mai ales, a nu fi responsabilă pentru nimeni poate deveni surprinzător de greu.

Nu este despre a deveni mai puțin capabilă și nici despre a renunța la puterea ta. Capacitatea de a duce, de a construi și de a avea grijă de ceilalți poate fi o parte frumoasă din cine ești, dar este o diferență enormă între a putea și a trebui să poți mereu, intre puterea pe care o alegi și puterea care a devenit o obligație.

Poate că uneori nu avem nevoie să învățăm să ducem mai bine și nici să devenim mai eficiente în a încăpea și mai multe într-o zi, ci din contră să învățăm să nu mai facem atâtea, și să descoperim că lumea nu se destramă când, nu mai suntem noi cele care o ținem legată.

-amsaturatsafiuputernica

Când devii atât de bună la a te descurca, încât nimeni nu mai întreabă dacă ești bineUneori mă uit la femeile care par s...
19/08/2026

Când devii atât de bună la a te descurca, încât nimeni nu mai întreabă dacă ești bine

Uneori mă uit la femeile care par să le poată duce pe toate și mă întreb când anume a început povestea asta.

Când au devenit ele cele care țin minte, organizează, anticipează, găsesc soluții, au grijă de ceilalți și se ridică din nou, chiar și atunci când sunt obosite. Cele despre care oamenii spun cu liniște: Ea se descurcă.”

Și da, se descurcă. Numai că, după suficient timp, tocmai această capacitate poate deveni atât de firească pentru cei din jur, încât nimeni nu mai întreabă dacă îi este greu, dacă mai poate, dacă are nevoie de cineva sau dacă mai vrea să fie cea care duce.

Iar uneori nici ea nu se mai întreabă. Pentru că, atunci când ai învățat mult timp să mergi înainte indiferent de ce simți, nevoile tale pot ajunge undeva foarte jos pe lista lucrurilor importante. Nu dispar, doar devii extraordinar de bună la a funcționa în ciuda lor.

În engleză există două cuvinte pe care noi le traducem adesea prin același „putere”: strength și power. Și mie îmi place mult diferența dintre ele.

Strength este tăria pe care ai construit-o trecând prin ceea ce ai avut de dus. Este ceea ce te-a ajutat să reziști, să supraviețuiești, să continui atunci când viața ți-a cerut poate mai mult decât ar fi trebuit.

Dar power este altceva. Este puterea pe care o ai astăzi de a schimba ceva. Să spui nu, să ceri, să nu mai repari tot, să nu fii disponibilă permanent, să alegi altfel, chiar dacă ceilalți erau obișnuiți cu versiunea ta care putea orice. Să faci loc asumării și responsabilității personale pentru ceea ce poți schimba tu, astăzi, în propria viață.

Poate că nu avem nevoie să devenim și mai puternice. Poate că am demonstrat deja suficient cât de mult putem duce.

Poate următorul pas este să ne folosim puterea nu pentru a mai rezista puțin, ci pentru a ne întreba:

Ce nu mai vreau să duc în felul acesta?

Pentru că există tărie în tot ceea ce ai traversat dar există și putere în ceea ce alegi să schimbi de aici înainte.

În zilele următoare încep un nou proiect artistic în Göteborg: o pictură murală de mari dimensiuni, intitulată „Många si...
17/08/2026

În zilele următoare încep un nou proiect artistic în Göteborg: o pictură murală de mari dimensiuni, intitulată „Många sinnen, en hamn” = „Multe simțuri, un port”.

Este o lucrare despre neurodiversitate și despre felurile foarte diferite în care noi, oamenii, percepem, procesăm și trăim viața.

Pentru cei care nu sunt familiarizați cu termenul, neurodiversitatea vorbește despre diversitatea naturală a modurilor în care funcționează creierul uman. Nu gândim toți la fel, nu procesăm informația în același ritm, nu simțim mediul la fel și nu avem aceleași mecanisme de atenție, reglare sau organizare. În această diversitate intră atât ceea ce numim funcționare neurotipică, cât și forme de neurodivergență, precum ADHD-ul sau autismul.

Designul picturii pornește de la peisajul atât de recognoscibil al orașului portuar Göteborg, cu forme umane stilizate care se deschid spre lumi interioare diferite, construite din culoare, natură, structură, patternuri și imaginație.

Pentru mine, proiectul acesta nu este despre a încadra oamenii în categorii, ci exact despre opusul acestui lucru. Este despre a privi diferențele cognitive ca parte din spectrul uman și despre a ne întreba ce se schimbă atunci când nu le mai vedem ca pe ceva care ne separă, ci ca pe ceva care poate îmbogăți o comunitate, mai ales într-un oraș construit din mișcare, întâlniri, culturi, limbaje și oameni diferiți.

În următoarele zile mă mut, așadar, la perete, cu schițe, culori, scări și probabil cu multă vopsea pe mine. :)

Abia aștept să vă arăt cm prinde viață.

Am făcut cunoștință cu metoda terapeutică Compassionate Inquiry® din postura de client și m-a fascinat încă de la primel...
14/08/2026

Am făcut cunoștință cu metoda terapeutică Compassionate Inquiry® din postura de client și m-a fascinat încă de la primele ședințe cât de diferită este și cât de firesc conectează, în același proces, nu doar partea de înțelegere, ci și partea de a simți (somatică).

Astfel că mi-am dorit să o învăț și eu și mă bucur că Dr. Gabor Maté și Sat Dharam Kaur au creat această formare, astfel încât tot mai mulți practicieni din acest domeniu să poată învăța și aplica metoda.

Nu știam atunci cât de mult avea să mă schimbe chiar pe mine această formare. Pentru că atunci când înveți Compassionate Inquiry®, nu ești doar cursant, ești și client, înveți teorie, observi sesiuni, practici constant și, inevitabil, metoda trece mai întâi prin tine înainte să o poți oferi mai departe, iar în asta stă poate cel mai mult din "magia" ei.

Pentru cei care continuă procesul către certificare urmează încă șase luni de mentorat, cu foarte multă practică, feedback și supervizare. Certificarea nu se obține ușor: presupune ore de practică, studii de caz, supervizare individuală și de grup, lucru în triade și diade și un proces constant de rafinare a felului în care ești prezent în relația terapeutică.

Este una dintre cele mai intense formări pe care le-am făcut, dar și cea care m-a transformat cel mai mult pe toate planurile. Pentru mine, CI este despre curiozitate și compasiune, despre a merge dincolo de poveste, spre întrebările mai profunde. Este, într-un fel, un drum spre o autenticitate simțită în fiecare fibră a corpului. Pentru că autenticitatea, pentru mine, înseamnă să putem face loc tuturor părților noastre interioare, în toată splendoarea și complexitatea lor, pentru a vedea mai clar cine suntem cu adevărat. Iar din acest loc începe creșterea integrată și asumată.

Mă simt profund recunoscătoare că am putut participa la această formare și că am avut ocazia să învăț atât de mult din ea. Îi simt valoarea atât în propriul meu proces, cât și în munca alături de femeile minunate cu care lucrez.

Dacă ești curioasă cm arată o sesiune Compassionate Inquiry®, îmi poți scrie în privat.

În Suedia se vorbește mult despre egen tid = timpul individual, iar în familie asta înseamnă ca un copil să petreacă tim...
11/08/2026

În Suedia se vorbește mult despre egen tid = timpul individual, iar în familie asta înseamnă ca un copil să petreacă timp exclusiv doar cu unul dintre părinți.

Într-o familie cu mai mulți copii, viața e un sistem în continuă mișcare. E ușor să credem că dacă suntem toți împreună, fiecare primește suficient, dar nu e chiar așa.

Există o magie aparte în timpul 1 la 1. Fără competiția subtilă pentru atenție, copilul nu mai trebuie să își caute locul, are locul lui.

Observ asta clar la fetele mele. Sunt lucruri pe care mi le spun doar mie când suntem noi două, cm a fost recent, mergând împreună la un concert al unui artist pe care ea îl adoră (chiar dacă eu nu știam prea multe despre el, am învățat să îl văd prin bucuria ei). În acel spațiu apar mărturisiri și conexiuni care nu ar ieși niciodată la o masă mare în familie, nu pentru că ar fi ceva în neregulă ci pur și simplu pentru că uneori avem nevoie de atenție nedivizată.

Privind înapoi, mă gândesc și la copiii noștri interiori. Câtă nevoie am fi avut și noi, mici fiind, de această atenție neîmpărțită? Cât de mult ajută acest timp la construirea valorii proprii, a încrederii și a stimei de sine? Să știi că ești văzut și important pur și simplu pentru că ești.

Iubirea într-o familie este pentru toți, dar relația cu fiecare copil se construiește separat. Cel mai frumos dar pe care i-l poți face este ca, pentru câteva ore, să nu fie „unul dintre copii”, ci pur și simplu copilul tău. ❤️

Articolul mai detaliat, în primul comentariu ca link.

Există momente în care înțelegi foarte bine ce ai trăit. Știi de unde vine anxietatea, stii de ce reacționezi așa, poți ...
09/08/2026

Există momente în care înțelegi foarte bine ce ai trăit. Știi de unde vine anxietatea, stii de ce reacționezi așa, poți chiar să povestești totul.

Și totuși... corpul continuă să trăiască aceeași poveste. Pentru că nu tot ceea ce trăim este stocat în cuvinte și eliberat prin cuvinte.

Unele experiențe rămân în tensiunea umerilor, în respirația care nu coboară până în abdomen, în maxilarul încleștat, în sistemul nervos care rămâne în alertă, chiar și atunci când pericolul a trecut.

TRE® (Tension & Trauma Releasing Exercises) este o metodă blândă care folosește mecanismul natural al corpului de a elibera tensiunea acumulată prin tremur neurogenic.

Nu trebuie să retrăiești trauma, nu trebuie să forțezi nimic. Nu trebuie să vorbești despre ceea ce încă nu poate fi pus în cuvinte.

Corpul știe deja drumul.

Rolul meu nu este să "fac ceva" corpului tău, ci să creez un spațiu sigur în care el să își poată relua propriul proces de reglare, pentru că uneori vindecarea începe acolo unde explicațiile se opresc.

Dacă simți că vrei să afli dacă metoda TRE® este potrivită pentru tine, îmi poți scrie sau poți programa o sesiune introductivă de cunoaștere, direct de pe site-ul meu, link in bio!

Cine sunt?Întrebarea asta m-a urmărit ani la rând.Am încercat să-i răspund în multe feluri: prin drept, prin artă, prin ...
05/08/2026

Cine sunt?

Întrebarea asta m-a urmărit ani la rând.
Am încercat să-i răspund în multe feluri: prin drept, prin artă, prin cărți, prin mutarea într-o altă țară, prin maternitate, prin terapie. De fiecare dată simțeam că mai descopăr o piesă din mine, dar nu vedeam încă imaginea întreagă.

La un moment dat am înțeles că nu făceam lucruri diferite. Cercetam aceeași întrebare din unghiuri diferite. Și atunci am realizat că, dincolo de toate rolurile, căutam același lucru: autenticitatea. Cine sunt eu sub toate mecanismele de adaptare?

Astăzi lucrez ca practician terapeutic holistic, scriu și creez artă. Iar din când în când inventez o rețetă nouă, cos o rochie sau compun o melodie. Curiozitatea mea nu prea știe să stea locului.

Par domenii diferite, însă entru mine, nu sunt:
Arta este laboratorul.
Scrisul este povestea.
Terapia este relația.

Toate încearcă să răspundă aceleiași întrebări:
Cum ne întoarcem la noi înșine după ce viața ne-a învățat să fim altcineva?

Nu sunt un terapeut convențional și nici nu încerc să fiu. Îmi place să învăț continuu, să descopăr abordări noi și să las fiecare experiență să mă transforme înainte de a o transforma în ceva ce pot oferi mai departe.

Cred că dezvoltarea personală nu începe atunci când devenim altcineva, ci atunci când avem curajul să ne reîntoarcem la ceea ce am fost înainte să învățăm că trebuie să ne adaptăm pentru a fi iubiți, acceptați sau suficienți.

Dacă ai ajuns aici, bine ai venit.

Mă bucur că ne-am întâlnit.

Corina

Adress

Gothenburg

Webbplats

,

Aviseringar

Var den första att veta och låt oss skicka ett mail när Corina Oancea postar nyheter och kampanjer. Din e-postadress kommer inte att användas för något annat ändamål, och du kan när som helst avbryta prenumerationen.

Kontakta Praktiken

Skicka ett meddelande till Corina Oancea:

Genvägar

Dela

Typ