09/10/2026
Vinerea trecută am fost prezentă la evenimentul organizat de asociația Asociația „Cred în Educație” - “Educație pentru alegeri sănătoase”. Inițial am vrut să vorbesc despre echilibru și obiceiuri. Însă, în ultima perioadă întâlnesc tot mai multe situații în care relația adolescenților cu mâncarea ajunge să le afecteze viața de zi cu zi, fapt pentru care, am realizat că, deși în teorie știm multe, alte aspecte ne dictează alegerile și ar merita mai multă atenție.
⚠️Copiilor le este teamă să nu se îngrașe, că nu arată suficient de bine, că vor pierde controlul când vor mânca, că nu reușesc să pună suficientă masă musculară sau să nu fie judecați pentru felul în care arată și se hrănesc.
⚠️Unii ajung să își restricționeze alimentația, iar alții simt că nu se mai pot opri din mâncat. Două extreme pe care, de multe ori le normalizăm sau le determinăm în mod direct și indirect.
⚠️Cum le normalizăm? Cum le determinăm?
• Când lăudăm slăbitul.
• Când numim restricția „disciplină” și mâncatul în exces „lipsă de voință”.
• Când vorbim despre alimente ca fiind „bune” sau „rele”,
• Când vorbim despre corpuri care arată „bine” sau „rău”
• Când vorbim despre calorii ca și cm ar fi singurul lucru care contează.
• Când ironizăm și glumim/ îi criticăm pe la spate/ facem grimase atunci când credem că nu ne văd.
⚠️Presiunea de a arăta într-un anumit fel poate veni din familie, de la școală (colegi și profesori), din grupul de prieteni, din social media sau chiar de la antrenor.
Când alimentația devine un mijloc de a fi acceptat, de a fi în trend sau de a obține corpul considerat ideal, nevoile reale ale organismului ajung de multe ori pe plan secund.
De ex, în spatele unui adolescent care pare foarte disciplinat se poate ascunde frica de a mânca. În spatele unuia care pare că nu se poate opri, poate exista o suferință pe care nu știe să o gestioneze.
Nu orice astfel de comportament înseamnă o tulburare alimentară, dar când frica, vinovăția, rigiditatea sau pierderea controlului încep să îi dicteze alegerile și să îi afecteze viața, avem motive să privim mai atent.
Și despre asta e nutriția!