26/10/2026
Un moment important într-un drum profesional început cu mulți ani în urmă.
La Viena, în perioada 23–25 octombrie 2026, am finalizat cu succes examenul european de certificare în chirurgia sânului și am primit titlul:
Fellow of the European Board of Surgery (FEBS) in Breast Surgery.
În completarea acestei certificări, am obținut și:
Certificate of Practical Competency in Oncoplastic Breast Surgery,
în urma evaluării practice a competențelor de chirurgie oncoplastică a sânului.
Sunt două certificate distincte, dar complementare: primul confirmă calificarea europeană în Breast Surgery, iar cel de-al doilea certifică în mod specific competența practică în Oncoplastic Breast Surgery.
Examenul a fost unul complex, desfășurat în mai multe etape și incluzând evaluare teoretică, cazuri clinice, analiză critică a literaturii medicale și probe practice de chirurgie mamară, oncoplastică și axilară.
Certificarea este acordată în cadrul European Board of Surgery / UEMS – Division of Breast Surgery, iar examenul european de Breast Surgery beneficiază de implicarea și sprijinul European Society of Surgical Oncology – ESSO.
Pentru mine, valoarea acestei reușite nu stă doar în titlul obținut.
Este, mai ales, confirmarea că experiența acumulată în sala de operație, studiu și preocupare pentru chirurgia modernă a sânului sunt aliniate standardelor europene actuale.
După atâția ani de chirurgie, să te așezi din nou în postura de candidat, să fii evaluat și să demonstrezi ceea ce știi și ceea ce poți face este, în sine, o experiență aparte.
Mă bucur că am făcut acest pas.
Și mă întorc acasă cu aceeași responsabilitate cu care am plecat: aceea de a transforma cunoștințele, experiența și tehnicile moderne în tratamente cât mai bune pentru pacientele mele.
Emil Popa, MD, PhD, FACS, FEBS
Breast Surgery & Oncoplastic Breast Surgery
Viena, Octombrie 2026