Dr. Adrian Copcea. Diabet, Nutriţie, Boli Metabolice

22/08/2026

MARGARINA, UNT SI ALTE RUDE DE-ALE LOR

Un pic colateral scandalului momentului şi foarte punctual :

• E margarina mai rea ca untul? În general DA. Dacă vorbim de margarina clasică, făcută prin hidrogenarea grăsimilor nesaturate. Grăsimile vegetale (cu mici excepţii: cocos, palmier) sunt nesaturate, caracterul nesaturat e mai uşor de reţinut în raport cu starea fizică : ca regulă generală lichid = nesaturat, solid = saturat. Chiar şi “nesaturat” e un termen larg, e vorba de ce predomină în spectrul grăsimilor, dar nu intru aici. Deci. Se credeau grăsimile vegetale mai bune ca cele animale (ceea ce rămâne valabil prin prisma siguranţei cardiovasculare) şi s-a crezut că hidrogenarea nu va schimba asta, doar că ulterior s-a descoperit că prin hidrogenare apar grăsimile parţial hidrogenate, în special cele forma trans, care cu timpul s-au dovedit mai rele decât cele animale/saturate. Aşa a început decăderea industriei margarinei de consum (adică cea pe care o punem pe pâine), au apărut alte metode mai moderne, între care transesterificarea – în care margarina e semisolidă prin amestec de grăsimi tot vegetale dar saturate cu altele nesaturate – deci lipseşte de aici componenta de hidrogenare care generează grăsimile trans (care sunt de evitat şi chiar interzise şi reglementate prin lege în multe ţări). Această margarină transesterificată nu putem zice că e mai rea ca untul, dacă verificăm spectrul de grăsimi, dar probabil că ea a prins un momentum prost, când cam orice e margarină porneşte cu handicapul de grup, ca să zic aşa.

• E untul bun ? Bun la gust e, eu sunt unul din iubitorii de unt, dar untul trebuie consumat cu limită, ca toate grăsimile saturate. Incă n-am intrat profund pe pagină în povestea saturatelor, e una extrem de lungă, nerezolvabilă în acest format, dar ca idee: încercăm să nu avem grăsimi saturate în cantităţi foarte mari, ci, dacă putem, sub 10% din totalul caloriilor. Asta înseamnă la 2000 kcal/zi sub 200, şi cm grăsimile au 9 kcal/gram, porţia bună ar fi rotunjit, sub 20 de grame. Un pacheţel de unt din cele servite la hotel are 10 grame iar untul are cam 50-60% grăsimi saturate, deci ar « încăpea » pe acest principiu până la 4 pacheţele de unt (dacă n-ar exista saturate din alte surse : brânză grasă, carne grasă, smântână etc.).

• Dar unt « mixat cu margarină » ? Nu se cheamă aşa, dar există combinaţii de unt cu ulei de rapiţă care, de fapt, nu sunt margarină şi au şi grăsimile nesaturate din rapiţă. O altă poveste aici, una foarte lungă, e cea cu caracterul proinflamator presupus sau dovedit al unui anume tip de spectru de grăsimi. Dar nici pe ea n-o pot ataca azi. Dar, ca principiu, există unt un pic mai bun decât untul-unt, ca spectru de grăsimi.

• Dar « cremă de unt » ? Aici te poţi păcăli mai uşor, ba chiar s-a pus cândva problema că pe ambalaj nu e ok să scrie mic « cremă de… » şi mare « unt », că poate cineva n-are dioptriile bune şi ia o margarină crezând că ia unt. Asta pentru că multe din cremele de unt, cel puţin cele mai vechi, erau de fapt mai mult margarină decât unt, inclusiv cu multe nesaturate trans.

Sper că nu v-am derutat foarte tare până la acest moment, dar ideea de bază ar fi :

• Margarinele, în formulă veche (că există, acum, mai multe tehnologii) erau/sunt mai rele decât untul din perspectivă cardiovasculară (adică încurajarea ateroamelor), prin creşterea LDL-colesterolului (iar aici a treia poveste de nutriţie foarte lungă, cu ipoteza : saturatele cresc LDL-colesterolul dar, în paralel, i-ar putea creşte volumul şi le-ar face mai puţin aterogene decât particulele mici).

• Untul în sine nu e nici el « bun », adică n-am recomanda nimănui : « mănâncă cât mai mult unt ! ». Valabil şi la unt de cocos şi alte derivate, apropo de moda cu pus unt în cafea (ceva ce eu nu recomand). Dar e rezonabil într-o cantitate « ochiometric decentă » dacă dieta, per total, e una sănătoasă.

Şi în timp ce scriu îmi vine şi a patra poveste lungă, cu grăsimile la gătit. Cele saturate, din perspectiva formării unor compuşi la încălzire, sunt mai « sănătoase » decât UNELE din nesaturate, dacă ating anumite puncte de vulnerabilitate. Pe de altă parte, rămân tot saturate, deci nu e ideală nici utilizarea de cantităţi mari. Iar aici depinde mai departe şi cât intră sau nu în aliment…

Trăgând o linie peste toate, am putea zice, presupunând croissant cu unt versus merdenele cu margarină (făcută prin hidrogenare) că avem clasamenul „croissantul e mai puţin rău”.

Repet, nu e o postare de tip extremist, nu am astfel de postări şi niciodată nu am postări de tipul „mâncaţi aşa!”, sunt eu însumi iubitor de unt şi de croissant (preferabil la Paris, dacă se poate...), iar între două patiserii, una cu margarină şi una cu unt, eu aş alege-o pe cea cu unt. Asta neînsemnând că aş mânca zilnic sau mult, dar, mai ales la Paris sau în contexte frumoase, „încap” şi croissante de calitate, iar, ca excepţii, de ce nu, încap din când în când şi merdenele sau alte plăceri vinovate, ideal dacă şi ştii că e vorba de plăceri vinovate.

Şi un ultim semn de carte: cremele cu stanoli/steroli vegetali, o idee excelentă dar care, cumva, nu prinde la modul industrial, nu le vezi în supermarketuri, din păcate. Dar dacă ar fi să alegem cel mai bun tartinabil eu aş alege o cremă cu steroli/stanoli. Datele ştiinţifice seci arată că 2 grame de steroli/stanoli vegetali pot aduce scăderi de LDL cu 7-10%, pe de altă parte nu ştim dacă mai departe scăderea lui duce şi la scădere de risc cardiovascular, dar, măcar, raţionamentul poate porni de la ceva bun. Dacă nu intrăm, însă, în astfel de subtilităţi ştiinţifice, a alterna cantităţi de bun simţ de grăsimi saturate (de preferinţă mici) cu grăsimile nesaturate despre care ştim că au date bune pe teren cardiovascular (de exemplu ulei de măsline, nuci, avocado) e demersul teoretic care se poate şi aplica practic...Poate 25 de grame de nuci la 10 grame de unt ar fi chiar o „doză” numai bună.

Pentru persoanele interesate şi de consultaţii, eu personal nu, dar colegele mele de la nutriţie-dietetică din cadrul clinicii fac consultaţii propriu-zise destinate celor ce doresc scăderea riscurilor cardiovasculare, mai exact pentru a preveni un infarct (sau după, dacă el s-a întâmplat...), pentru prevenţia accidentului vascular ischemic, pentru perspective mai bune ale arteriopatiei membrelor inferioare etc. Iar unul din subiectele mari ale acestor consultaţii de nutriţie sunt exact grăsimile alimentare. Iar pe acest subiect, având în vedere că multă lume e iubitoare de grăsimi sau de anumite grăsimi...trebuie găsit un „mijloc” între ce trebuie şi ce se şi poate aplica practic ca nutriţie şi cm trebuie integrate recomandările cu cele pentru alte boli, de exemplu pentru diabetul zaharat tip 2. Desigur, profilul lipidic (colesterolul cu fractiunile lui, trigliceride sanguine) va juca şi el un rol foarte important în deciziile pe teren de medicaţii şi de nutriţie. În spatele lor, totuşi, câteva reguli generale, aplicabile şi populaţiei care nu are astfel de boli şi vrea să mănânce mai sănătos, sunt cele expuse pe scurt în acest articol.

Dr. A. Copcea
Centrul Medical Asteco, Cluj-Napoca

17/08/2026

O LINGURITA DE MIERE INAINTE DE SOMN ? FRUCTE LA CULCARE ? RECOMANDAT SAU ANTIRECOMANDAT ?

Am primit un mesaj de la un prieten cu o postare de pe X cu o recomandare de o linguriţă de miere la culcare şi explicaţii conform cărora o astfel de măsură de fapt e benefică prin prisma unui reglaj de acest tip : masă prea îndepărtată de culcare -> depleţie nocturnă de glicogen -> spike nocturn de cortizol ca reacţie.

Nu doar că din prima am “empatizat” cu ideea, eu nu sunt din cei care transformă orele de dinainte de culcare într-un fel de chin obligatoriu, ci, dimpotrivă, şi eu cred că un mic aport de carbohidraţi în preajma culcării poate avea un foarte important efect benefic în ce priveşte calitatea somnului şi diverse reglaje hormonale care au loc în somn. Da, e o idee care poate părea ciudată în contextul în care internetul blamează automat carbohidraţii şi promovează ideea că e neapărat necesar « postul intermitent ». Eu cred că toate trebuie verificate. Da, e verificat că dacă ai mese CONSISTENTE înainte de culcare nu e bine din multiple motive, de exemplu un festin după care te culci cu siguranţă nu are mari beneficii, dar o gustare strategică, inclusiv de acest tip (că e miere, că sunt alti carbohidraţi) poate avea nişte beneficii neaşteptate, de exemplu o mai bună calitate a somnului. Nu aduc adeseori exemplul meu personal, dar şi eu am constatat diferite forme de impact ale diferitelor componente alimentare asupra somnului. La sushi, în mod special, am un somn tulburat în mod special sub formă hiperactivă – vise de acţiune etc. Alcoolul, de asemenea, tulbură somnul prin mecanisme interesante. Dar eu n-am păţit niciodată să am un somn tulburat din pricina unor carbohidraţi mai apropiaţi de ora de culcare. Dar am mai păţit de la grăsimi alimentare, care da, stau mai mult în stomac, e bine să nu-ţi petreci somnul digerând. Carbohidraţii, însă, sunt componente uşor digerabile, deci ideea « digestie grea » o putem mult mai greu lega de carbohidraţi decât de proteine sau grăsimi.

Las doar spre subiect de meditaţie şi, cumva, tot în linie cu postarea recentă în care atenţionam că băutul cafelei obligatoriu la 90 de minute de trezire e doar părerea cuiva, nu e o axiomă medicală. Cum nu e nici evitatul TUTUROR alimentelor la culcare. Da, de la gastroenterologi, de la noi, de la mulţi alţi medici veţi auzi că nu e bine să te culci cu stomacul plin, că nu e bine să ai mese consistente aproape de ora de culcare, dar asta nu include carbohidraţii sau o cană cu lapte sau ceva de acest tip. Mai ales că exact din rândul lor se numără gustări strategice care pot AMELIORA somnul. Altfel, dacă te-ai chinuit să nu mănânci cu x ore înainte de culcare iar seara fie te scoli de foame, fie trebuie să rezişti prin voinţă unei tentaţii de acest tip, fie somnul îţi e întrerupt…se prea poate ca aşteptatul beneficiu al mâncatului cu mult înainte de culcare să fie contracarat de un somn de proastă calitate.

Si vorbesc aici de populaţie generală, în cazul celor cu diabet e chiar mai complicat, dar şi acolo putem avea mari beneficii ale unei gustări nu foarte consistente dar strategice – cu carbohidraţi şi, eventual, mici gramaje de grăsime – în prevenţie hipoglicemiei nocturne. Extinderea ideii în populaţia generală ar merge spre această idee că depleţia de glicogen în timpul nopţii, cu eventuale măsuri de contrabalansare, ar putea fi, de fapt, ceva rău, nu ceva bun.

E o discuţie de principiu şi de fiziopatologie care e complexă şi care, cu siguranţă, e de verificat şi individual. Ceea ce zic e că sunt de verificat şi intervenţii de acest tip, care par să contrazică mituri formate nu din argumente ştiinţifice puternice ci din răspândiri de idei pe internet. Precum cele că mâncatul înainte de somn e automat ceva rău. Depinde, totuşi, ce şi cât, uneori o mică gustare poate aduce mai mari beneficii decât o abţinere forţată de câteva ore, cu eventuală răzbunare în timpul nopţii.

Dr. A. Copcea
Centrul Medical Asteco, Cluj-Napoca

13/08/2026

NU E DEMONSTRAT CA BAUTUL CAFELEI LA 90 DE MINUTE DE LA TREZIRE ITI VA ADUCE BENEFICII

Cred că sunt déjà câţiva ani de când am auzit teoria cu « să nu bei cafea imediat după trezire ! ». E de la Andrew Huberman, un carismatic influencer, cu canal You Tube/podcast centrat pe stil de viaţă, experimente proprii etc. Teoria ar fi că dacă bei cafea imediat după trezire, ea 1) fie perturbă mecanismul natural al cortizolului 2) fie blochează receptorii de adenozină, adenozină care s-ar fi « curăţat » natural în primele 90 de minute, iar dacă bei cafea adenozina nu se mai curăţă şi se acumulează şi cazi pe la 14 după amiaza, ca energie.

Comentariile mele ar fi în număr de două :

1) Legat de cortizol şi mecanismele lui, dacă s-ar bloca de la cafea cortizolul înseamnă că nu ne-am mai trezi bine de la cafea, că ar anihila hormonul trezirii (cortizolul are un vârf dimineaţa, implicat în trezire – ne punem în mişcare, cresc diferiţii parametri – puls, respiraţie – care sunt scăzuţi în somn etc.). Deci pe filiera asta nu prea văd logica prin care cafeaua de fapt te adoarme pentru că-ţi anihilează hormonul trezirii.

2) Legat de adenozină şi acumularea ei încât la ora 14.00 s-a strâns suficient de multă cât vei cădea exact de la ea, de la faptul că n-ai lăsat-o să se cureţe suficient. E o teorie interesantă. Inversul ar fi că dacă n-ai bea cafea, adenozina s-ar acumula de-a lungul zilei, încât spre seară ai fi încărcat cu adenozină şi ai cădea în somn. Dacă bei cafea, mergi de fapt cu restul de adenozină în tine, prelungit artificial, şi el face peak-ul după masa, pe la 14-15, asta ar fi teoria.

Am pus acum un an, cred, un studiu care arăta că cel mai bun moment pentru cafea e EXACT dimineaţa, cât de repede, deci era ceva opus acestei teorii cu amânatul cafelei. Suplimentar există şi variabilitatea foarte mare în metabolizarea cafelei, ba chiar cu cele două tipare mai mari: metabolizatorii rapizi / metabolizatorii lenţi. Adică unii beau cafea şi se trezesc repede, alţii beau cafea şi se trezesc târziu. Mai ales prin acest filtru, exact un anume bioritm să se potrivească la toată lumea cm se potriveşte la Andrew Huberman...puţin probabil. Mai ales că şi rutinele noastre sunt, probabil, complet diferite de ale lui.

Cum spune englezul, a se lua cu un pic de sare teoria asta. Eu nu o cred, nu o aplic, nu ştiu să existe vreun fel de date ştiinţifice în sprijinul ei şi îmi voi bea cafelele exact în ritmul meu, cel care îmi pică bine. În plus: care ar fi paguba dacă avem un minus de energie la ora 14.00? Poate ne pică bine, de ce ne-ar fi mai bun la 17.00 sau la 19.00 ? Chiar şi la 90 de minute băută cafeaua, ne garantează cineva că vom avea exact bioritmul pe care îl are Andrew?....Eu cred că nu.

Doar am vrut să aduc în prim plan această idee că nu orice enunţă diferite persoane, oricât de carismatice ar fi ele, trebuie luat drept axiomă. Legat de cafea chiar ne putem face fiecare propria autoanaliză, să vedem câtă, unde, cm ne pică bine. E extrem de improbabil să avem cu toţii aceleaşi ritmuri de energie care, dincolo de cafea, sunt influenţate de foarte mulţi factori, inclusiv cm decurge serviciul, între ce ore e mai intens, cm a decurs somnul, care ne e programul obişnuit de somn, cm mâncăm etc.

Las deschise părerile, pentru că şi cea cu „bea-ţi cafeaua la 90 de minute de la trezire” e tot o părere, nu e un fapt ştiinţific. Părerea mea e că putem să ne bem cafeaua atunci când ne pică bine, cu timpul reuşim să ne autocunoaştem şi să ştim când şi cm ne pică bine cafelele. Iar experienţa fiecăruia e chiar foarte greu generalizabilă către toţi. Sunt 100% sigur că extrem de puţini din urmăritorii lui Andrew Huberman au exact rutinele lui şi stările lui de energie. Altfel, nimic personal, atât cât l-am urmărit (nu urmăresc podcasturi de acest gen) mie mi-a fost simpatic. Am văzut şi că are acum o carte, Protocols, am văzut o reclamă care era exact cu teoria cu cafeaua. Probabil că o să o citesc de curiozitate. Sper să fie rezonabilă, teoria asta cu cafeaua asta e departe de a fi malignă...postarea mea e mai mult de relaxare şi cu atenţionarea că nu orice e zis de câte o persoană simpatică e şi neapărat ceva cu o mare bază ştiinţifică sau aplicabil tuturor. E de apreciat, în schimb, faptul că Andrew se cunoaşte pe el însuşi şi şi-a reglat ora de cafea şi pare că îi pică bine, abia aceasta e cea mai bună lecţie din teoria cu cafeaua. Cineva şi-a urmărit nivelul de energie de-a lungul zilei şi a găsit o soluţie să-l influenţeze. Asta e de apreciat.

Dr. A. Copcea
Centrul Medical Asteco, Cluj-Napoca

13/08/2026

NU MAI CUMPĂRAŢI PULSOXIMETRE CU 300-400 DE LEI! (CREZAND CA VA CUMPARATI UN GLUCOMETRU)

Păcălelile de pe internet sunt nesfârşite, dar cea cu „glucometrul fără ac” e longevivă, încă vin oameni la cabinet cu câte un pulsoximetru în mână zicând că l-au comandat de pe internet ca „glucometru fără ac”. Nu sunt glucometre. Sunt pulsoximetre, scrie şi pe ele, arată oxigenarea sângelui. Sunt deja de 1-2 ani reclame cu „glucometrele fără ac”, unele cu siglă de Siemens şi ce or mai pune în acele reclame, singura problemă e că în final oamenii dau 300-400 de lei pe ceva ce cred ei că ar fi un glucometru care îţi ia glicemia fără să te înţepe...dar nu e glucometru. Dacă ar exista aceste aparate, le-aţi vedea şi la alţi oameni.

Soluţii ar fi:
1. Nu vă aruncaţi la cumpărat imediat ce vedeţi o reclamă.
2. Întrebaţi medicul Dvs. de diabet.
3. Aşteptaţi să-şi ia alţi doi oameni, apoi luaţi-vă şi Dvs. aşa-zisul „glucometru fără ac”.

Dr. A. Copcea
Centrul Medical Asteco, Cluj-Napoca

12/08/2026

Mulțumesc publicației Smart Living şi Claudiei Spiridon pentru solicitarea opiniei mele pe acest subiect inedit!

Dr. Adrian Copcea, medic nutriționist, explică ce efecte poate avea dieta cu friptură și alimente fermentate.

10/08/2026

CATEVA ASPECTE ALE INSULINOTERAPIEI CA TRATAMENT AL DIABETULUI TIP 2

Insulinoterapia e unul din subiectele de mare interes în diabetul tip 2, prezent sub multe forme : « vreau să nu ajung la insulină”, „mă tem de insulină”. Multe din gânduri au de-a face cu o imagine cumva catastrofală a acestui tip de tratament. Fie pentru că e injectabil şi, iată, dacă s-a mers cu pastile şi apoi se merge cu ceva injectabil (=tradus ca „,mai tare”)...pare ceva de alt nivel, fie pentru că, adeseori, e ultimul tratament, fie şi, uneori, datorită unor greşeli de comunicare de genul „vrei să ajungi la insulină?” ca şi cm asta ar fi ceva rău...

Insulina în diabetul tip 2 e un tratament cu multiple valenţe, o folosim uneori la debut, uneori pe parcursul tratamentului, uneori ca ultimă linie, iar justificările au la bază caracteristicile tratamentului: e şi cel mai sigur, se poate da în orice fel de situaţie, e şi cel mai puternic, e singurul care poate regla diabetul la glicemii extreme, e şi flexibil.

În postarea de acum vreau să atrag atenţia asupra unui aspect, cel al insulinei „ca ultim tratament”. Cum spuneam mai devreme, una din situaţiile în care o prescriem e ca linie de tratament obişnuită, dar, de multe ori, ultimă. DE CE se întâmplă asta e pentru că există alte clase de medicamente care acţionează pe alte mecanisme şi care sunt MAI BUNE, ca perspective, ca insulina. De exemplu metforminul ca tratament e mai bun ca insulina, dacă e să alegem una din cele două e mai rentabil să alegem metforminul. El acţionează pe REZISTENTA LA INSULINA. E mai rentabil să scazi rezistenţa la insulină şi să laşi corpul să pună mai bine in lucru insulina proprie decât să o dai de-a gata. Aşa arată datele ştiinţifice. La alte clase de antidiabetice avem alte avataje: efecte bune pe greutate, pe protecţia cardiovasculară. E foarte bine că avem în prezent o diversitate de clase de antidiabetice şi avem de unde alege şi cm face combinaţii încât să atacăm diabetul tip 2 pe multe planuri.

Un alt aspect pe care chiar ţin să îl spun mot-a-mot la consultaţii e că atunci când dăm insulina omul de fapt e la fel iar boala are perspectiva să fie mai bine îngrijită. Deci singurul aspect care se modifică e că îngrijim mai bine boala. Uneori chiar las pacientul să se gândească o vreme şi îi dau o insulină să se mai joace cu ea, dar fără presiunea că „trebuie”. Aici mulţi dintre diabetologi avem stilul nostru. De multe ori fac o injecţie de insulină în cabinet şi cu ocazia asta pacientul poate vedea că nu e nicio dramă nici cu injecţia, nici cu insulina în sine. Cum spuneam mai devreme, pomenind flexibilitatea, insulina e uneori percepută ca tratament „puternic” dar ea poate fi şi un tratament foarte slab. Ea trebuie bine dozată ca să fie un tratament ideal. Ba chiar lucrăm cu scheme de insulină, cu combinaţii de insulină cu alte tipuri de antidiabetice.

Pe scurt, merită discutat cu medicul DE CE a ales insulina într-o anumită situaţie iar înţelegerea situaţiei ajută cel mai mult. Dacă insulina e PRIMUL tratament ales, cm adeseori fac la diabetul tip 2 la debut, la formele cu debut agresiv (cu scădere în greutate, cu glicemii foarte mari), adeseori experienţa e că după o potolire spectaculoasă a diabetului oprim insulina şi trecem la celelalte antidiabetice care prezintă diferite alte avantaje.

Aşadar, şi concluzionez, există o paletă de situaţii în care alegem insulina în diabetul tip 2. Uneori insulina e o prioritate, uneori e ultima linie de tratament – dar asta doar pentru că există tratamente mai bune în alte etape. Când un medic alege insulina pentru diabetul tip 2, cu siguranţă a făcut un calcul mai complex care a dus la această concluzie, cea că pentru acel moment e cea mai bună alegere. Apoi, cu timpul, toate se aşează în locul lor firesc. Şi repet, omul cu sau fără insulină în schema de tratment e acelaşi, boala e aceeaşi...dar cu insulină poate fi mai bine echilibrată. Deci...aceeaşi boală, rezultate mai bune şi perspective mai bune.

Închei prin a aminti că centrul nostru dispune de 5 medici specialişti diabetologi , între care şi subsemnatul (reprezentând, aşadar, 20% din ei 😊 ) şi de consultaţii atât prin CAS cât şi private, second-opinion şi pentru alte diverse situaţii. Cei ce doresc să se programeze o pot face prin numerele de telefon oficiale, care sunt uşor găsibile cu Google. Chiar încurajez persoanele care sunt în căutarea unui medic care să le urmărească prin Casa de Asigurări să se înscrie la colegele mele care au locuri disponibile. Eu sunt foarte greu accesibil, din lipsă de locuri, dar vă recomand cu toată încrederea pe toţi colegii şi toate colegele din clinică, atât pentru diabetologie cât şi pentru toate celelalte 15 ramuri medicale.

Dr. A. Copcea
Centrul Medical Asteco, Cluj-Napoca

05/08/2026

FAVORIZEAZĂ PÂINEA ALBĂ PLĂCILE DE GRĂSIME DIN ARTERE?
-O EXPLICAŢIE NU FOARTE SIMPLĂ LA O ÎNTREBARE SIMPLĂ: AR TREBUI CARDIACII ŞI CEI CU RISC CARDIOVASCULAR CRESCUT SĂ REDUCĂ PÂINEA ALBĂ?-

Un dialog de astăzi cu un pacient a adus pe tapet ceva foarte interesant: contribuţia sau nu a pâinii la riscul cardiovascular, în special a unor sortimente de pâine. Dialogul pornise de la un filmuleţ al unui chirurg cardiovascular american, deci o sursă aparent credibilă, el cumva ar fi recomandat împotriva pâinii „albe” pentru a avea o mai mare protecţie cardiovasculară. Cum aş răspunde eu la această situaţie?

Pacientul meu fiind şi un om foarte educat (nu ştiu dacă e sau nu aici), răspunsul meu a fost că esenţa riscului e colesterolul, iar pâinea (de orice fel) nu se intersectează cu el, adică pâinea nu creşte colesterolul, dar dincolo de faptul că placa de aterom (grăsimea depusă în peretele arterelor) are la bază LDL-colesterolul, există fenomene care contribuie, colateral, la formarea acestor plăci şi la riscul lor. Un fenomen colateral e inflamaţia iar dacă chirurgul american a făcut o legătură rapidă: „pâine de proastă calitate -> inflamaţie”, atunci da, ar putea exista aici o verigă de legătură, dar una un pic ocolită. De fapt scurtătura ar fi „obiceiuri proinflamatorii -> stimulare inflamaţie ŞI la nivel de plăci de aterom” şi atunci da, am putea face o corelare de acest tip.

Dar cât de proinflamatorie e pâinea albă? Aş zice că nu foarte, ea luată generic, doar o pâine cu compoziţie simplă dar care are mai puţine fibre decât cea intergrală, dar dacă O ANUME pâine albă e şi „plină de E-uri”, ca să scriu simplificat, atunci da...o pâine foarte aditivată poate avea efecte proinflamatorii via microbiom, el fiind aici încă o piesă pe drumul inflamţiei. Iar acest raţionament de fapt nu-l avem de atribuit doar pâinii, pâinea poate e chiar printre cele mai nevinovate, dacă are o compoziţie simplă, în schimb multe din alimentele ultraprocesate care au şi mulţi aditivi, mai ales în mod cumulativ, pot avea un efect proinflamator.

Pe scurt, eu aş spune că pâinea albă nu are, în sine, prin ce să fie proinflamatorie dacă nu face parte dintr-un tipar alimentar global proinflamator, iar aici devine deja mult mai complicat de explicat, dar că o pâine cu o compoziţie proastă poate fi proinflamatorie, cm pot fi multe alimente cu compoziţie proastă proinflamatorii....

Altfel, repet câteva idei pe care le-am mai subliniat în postările mele:
• Carbohidraţii NU cresc colesterolul.
• Colesterolul nu se face din glucoză.

Iar în această postare am mai adus în discuţie încă două:
• Plăcile de aterom şi riscul cardiovascular au în primul rând în centru LDL-COLESTEROLUL CIRCULANT (nu doar el, putem mai nou extinde subiectul şi la altele, de tipul IDL, Lipoproteina(a), Apo-B etc. ) dar el rămâne pilonul central al prevenţiei cardiovasculare.
• Dincolo de LDL-colesterol, ceea ce numim generic STARE PROINFLAMATORIE, poate accelera apariţia şi evoluţia plăcii de aterom, iar stare proinflamatorie avem şi în obezitate, şi în afecţiuni de tipul diabet zaharat tip 2, steatoză hepatică etc., adică în cazul bolilor din spectrul sindromului metabolic. Chiar şi sedentarismul e o stare proinflamatorie, de stres psihologic nu mai spun.
• Pe teren de dietă: da, putem considera că există un anumit profil proinflamator dacă alimentele solicită prea tare organismul, dacă încurajează specii de microbiom mai „proinflamatorii”, iar aici, dar cu un raţionament intermediar foarte lung, unii ar p**a asocia ideea şi cu pâinea albă. Eu n-aş trage nicidecum o linie aşa dreaptă, m-aş uita la tiparul global de alimentaţie şi la compoziţia efectivă a unei anume pâini până a trage aşa o concluzie.

O discuţie, cu siguranţă, foarte interesantă şi care nu se poate reduce nicidecum la „pâinea albă e proinflamatorie, de aceea ar fi contraindicată cardiacilor”. Dar există unele verigi de legătură, unii sâmburi de adevăr, dar atribuibili nu exclusiv pâinii ci mai degrabă ansamblului dietei. O dietă săracă în fructe şi legume şi bogată în alimente ultraprocesate, mai ales de proastă calitate, „junk”, da, e o dietă mai proinflamatorie, laic spus.

Dr. A. Copcea
Centrul Medical Asteco, Cluj-Napoca

04/08/2026

Vă mulţumesc din nou că urmăriţi această pagină, am observat de curând că a trecut de 50.000 de urmăritori (numărul e în dinamică, în general lunar dau unfollow cam 10% din cei noi care dau follow). Tocmai această dinamică mă bucură mai mult, pagina e una cu format text, deci ceva, în principiu, demodat, ce nu e promovat nici măcar de Facebook, iar cei care găsesc că formatul text e ceva prea complicat se dezabonează. Nu am filmuleţe decât extrem de puţine, nu pentru că aş avea ceva împotriva filmuleţelor, dar îmi e mai uşor să scriu şi mă recunosc eu pe mine mai bine în formatul text. Dacă aş avea timp aş face filmuleţe pe You Tube, nu aici, şi le-aş face oricum long-format, filmuleţele scurte sunt un gen de entertainment / fie el şi infotainment care nu se potriveşte foarte tare cu personalitatea mea.

Revin cu noi postări, în aceste zile nu am subiecte speciale care să mă fi inspirat la scris, în plus avem şi relativ multă muncă administrativă la centrul Asteco, pe care poate l-am prezentat prea puţin pe această pagină. Departamentul de chirurgie/picior de la noi e în plin elan, s-a deschis de curând la noi şi departament de proctologie, avem şi un colectiv foarte bun şi pe evaluare vasculară (artere, vene) etc., deci am avut mult mai mult de lucru pe parte administrativă. Din toamnă îmi propun să prezint şi echipa mea de colegi şi colaboratori, suntem în prezent, cred, în jur de 35 de specialişti în cele două sedii şi acoperim o patologie deja foarte largă. Desigur, aici eu scriu mai mult pe teme de diabetologie şi nutriţie şi, recunosc, aloc mult loc farmacologiei, care e domeniul care e cel mai mult „de medic”, probabil ar fi mult mai mult loc de postări de „stil de viaţă”, dar pe ele e destul de mult conţinut pe internet la modul general, nu cred că aş avea multe lucruri spectaculoase de transmis. Recunosc că îmi place mai mult partea de medicină mai avansată...cazurile grele, bolile grele sau încâlcite, cele care necesită multidisciplinaritate etc. Nu că ar fi mai puţin important ca un om sănătos să prevină bolile, dar cel puţin eu lucrez mult mai mult în tratamentul bolilor, adică mult după ce s-a depăşit prevenţia.

Toate cele bune, pe curând!