01/08/2026
Ieri am ajuns, conjunctural, la un festival dedicat familiilor, însă nu despre festival vreau să scriu.
La un moment dat am intrat la toaletă, iar din cabina de alături am auzit interacțiunea dintre o mamă cu o fetiță care după voce și exprimare avea cel mult 3 ani. Cred că mama a smucit-o, pentru că atunci am auzit vocea fetiței: „𝐃𝐞 𝐜𝐞 𝐦𝐚̆ 𝐛𝐚𝐭̦𝐢?”. Mi s-a strâns stomacul. După care a urmat răspunsul mamei care mi-a strâns inima: „𝐂𝐢𝐧𝐞 𝐭𝐞 𝐛𝐚𝐭𝐞?! 𝐏𝐨𝐚𝐭𝐞 𝐚𝐫 𝐭𝐫𝐞𝐛𝐮𝐢. 𝐍𝐮 𝐢̂𝐧𝐭̦𝐞𝐥𝐞𝐠𝐢 𝐜𝐚̆ 𝐧𝐮 𝐭𝐞 𝐦𝐚𝐢 𝐬𝐮𝐩𝐨𝐫𝐭?”
Am ieșit cât am putut de repede, sperând să le găsesc, să am inspirația și cuvintele potrivite pentru a-i spune mamei ceva care să îi fie 𝒅𝒆 𝒂𝒋𝒖𝒕𝒐𝒓, 𝒏𝒖 𝒅𝒆 𝒋𝒖𝒅𝒆𝒄𝒂𝒕𝒂̆. M-am uitat în jur, am încercat să le identific, dar nu mai era nimeni acolo cu copil atât de mic.
De ieri, mă tot gândesc la ele. Pentru un copil atât de mic, cele mai dureroase cuvinte nu sunt amenințările, ci cele care îi spun că 𝐚 𝐝𝐞𝐯𝐞𝐧𝐢𝐭 𝐝𝐞 𝐧𝐞𝐬𝐮𝐩𝐨𝐫𝐭𝐚𝐭 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐨𝐦𝐮𝐥 𝐩𝐞 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐢̂𝐥 𝐢𝐮𝐛𝐞𝐬̦𝐭𝐞 𝐜𝐞𝐥 𝐦𝐚𝐢 𝐦𝐮𝐥𝐭 💔. Un adult poate auzi “𝐧𝐮 𝐭𝐞 𝐦𝐚𝐢 𝐬𝐮𝐩𝐨𝐫𝐭” și o poate pune pe seama oboselii sau a nervilor, însă un copil nu poate. El transformă fraza într-un adevăr despre sine:
❌ 𝐄𝐬𝐭𝐞 𝐜𝐞𝐯𝐚 𝐢̂𝐧 𝐧𝐞𝐫𝐞𝐠𝐮𝐥𝐚̆ 𝐜𝐮 𝐦𝐢𝐧𝐞.
❌ 𝐒𝐮𝐧𝐭 𝐩𝐫𝐞𝐚 𝐦𝐮𝐥𝐭.
❌ 𝐃𝐚𝐜𝐚̆ 𝐦𝐚𝐦𝐚 𝐧𝐮 𝐦𝐚̆ 𝐦𝐚𝐢 𝐬𝐮𝐩𝐨𝐫𝐭𝐚̆, 𝐜𝐢𝐧𝐞 𝐨 𝐬𝐚̆ 𝐦𝐚̆ 𝐬𝐮𝐩𝐨𝐫𝐭𝐞?
Și asta este o povară uriașă pentru niște umeri atât de mici.
Nu scriu asta ca să judec o mamă pe care nici măcar nu am văzut-o, ci pentru că bănuiesc că 𝐧𝐮 𝐞𝐫𝐚 𝐨 𝐦𝐚𝐦𝐚̆ 𝐫𝐞𝐚. Tonul era al unei femei copleșite și cred că era o 𝐦𝐚𝐦𝐚̆ 𝐚𝐣𝐮𝐧𝐬𝐚̆ 𝐥𝐚 𝐥𝐢𝐦𝐢𝐭𝐚̆, iar între cele două este o diferență enormă.
Bineînțeles, asta nu face ca acele cuvinte să doară mai puțin pentru copil. Dar poate ne amintește că, uneori, 𝐜𝐞𝐥 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐚𝐫𝐞 𝐧𝐞𝐯𝐨𝐢𝐞 𝐩𝐫𝐢𝐦𝐮𝐥 𝐝𝐞 𝐚𝐣𝐮𝐭𝐨𝐫 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐚𝐝𝐮𝐥𝐭𝐮𝐥. Părinții nu au nevoie să fie perfecți, toți avem momente în care ne pierdem răbdarea sau spunem uneori lucruri pe care le regretăm.
❗️Dar dacă te regăsești, dacă simți că uneori cuvintele îți ies înainte să apuci să le oprești, dacă ai ajuns să îți privești copilul și să simți doar oboseală, nu înseamnă că ai nevoie de un copil mai ascultător, ci că, cel mai probabil, ai ajuns la capătul resurselor tale și este momentul 𝐬𝐚̆ 𝐜𝐞𝐫𝐢 𝐚𝐣𝐮𝐭𝐨𝐫. Iar ajutorul nu înseamnă neapărat psiholog sau psihiatru, ci înseamnă să te sprijini pe cât mai mulți oameni reali din jurul tău:
✔ partenerul sau partenera de viață;
✔ părinții sau socrii;
✔ frați, surori, rude apropiate;
✔ prieteni de încredere;
✔ alți părinți care trec prin aceleași lucruri;
✔ educatori sau învățători;
✔ medicul de familie;
✔ consilierul școlar sau psihologul din școală/grădiniță;
✔ grupuri de sprijin pentru părinți (online sau offline);
✔ comunitatea locală (vecini, oameni din jurul tău în care ai încredere).
Pentru că 𝒖𝒏 𝒄𝒐𝒑𝒊𝒍 𝒑𝒐𝒂𝒕𝒆 𝒖𝒊𝒕𝒂 𝒎𝒖𝒍𝒕𝒆, 𝒅𝒂𝒓 𝒔𝒖𝒏𝒕 𝒄𝒖𝒗𝒊𝒏𝒕𝒆 𝒄𝒂𝒓𝒆, 𝒐𝒅𝒂𝒕𝒂̆ 𝒂𝒋𝒖𝒏𝒔𝒆 𝒊̂𝒏 𝒊𝒏𝒊𝒎𝒂 𝒍𝒖𝒊, 𝒄𝒐𝒏𝒕𝒊𝒏𝒖𝒂̆ 𝒔𝒂̆ 𝒗𝒐𝒓𝒃𝒆𝒂𝒔𝒄𝒂̆ 𝒎𝒖𝒍𝒕 𝒅𝒖𝒑𝒂̆ 𝒄𝒆 𝒗𝒐𝒄𝒆𝒂 𝒑𝒂̆𝒓𝒊𝒏𝒕𝒆𝒍𝒖𝒊 𝒔-𝒂 𝒐𝒑𝒓𝒊𝒕💔