Psihoterapeut Daniela Tișe

14/10/2026

Ți s-a întâmplat să simți că cineva este supărat pe tine doar pentru că ți-a răspuns mai rece? Sau să te întrebi ore întregi dacă ai spus ceva greșit, doar pentru că o persoană nu ți-a răspuns la mesaj?

Când avem tendința să luăm totul personal, ajungem să căutăm explicații pentru fiecare gest, privire sau schimbare de ton.

„Oare am făcut ceva greșit?”
„Oare am deranjat?”
„De ce se comportă așa cu mine?”

Acest obicei de a interpreta reacțiile celorlalți prin prisma propriei persoane poate alimenta anxietatea, nesiguranța și nevoia constantă de validare.

Dar adevărul este că oamenii au propriile griji, emoții, frustrări și dificultăți. Iar comportamentul lor nu este întotdeauna o reflecție a valorii tale.

Data viitoare când simți că cineva te respinge sau te judecă, încearcă să te întrebi:

„Știu sigur că este despre mine sau doar presupun asta?”

Uneori, liniștea începe atunci când învățăm să facem diferența dintre ceea ce se întâmplă cu adevărat și povestea pe care mintea noastră o construiește în jurul acelui lucru.

Nu poți controla reacțiile celorlalți, dar poți învăța să nu îți mai măsori valoarea prin ele.

05/10/2026

Ți s-a întâmplat să fii în mijlocul unei discuții și, deși ai atât de multe de spus, să simți că pur și simplu nu mai poți vorbi?

Nu găsești cuvintele. Nu reușești să explici ce simți. Poate te retragi, taci sau spui doar „nu știu”.

Uneori, blocajul dintr-un conflict nu este lipsă de interes și nici lipsă de argumente. Poate apărea atunci când emoțiile devin atât de intense, încât în acel moment îți este dificil să le procesezi și să le pui în cuvinte.

Și, uneori, merită să privim puțin mai adânc: ce se întâmplă în tine exact înainte să te blochezi?

Te temi că vei fi respins?
Că vei spune ceva greșit?
Că nu vei fi înțeles?
Că discuția va deveni și mai tensionată?

În loc să te forțezi să continui conversația cu orice preț, poți încerca să spui:

„Am nevoie de puțin timp să înțeleg ce simt. Vreau să continuăm discuția, dar nu pot să o fac chiar acum.”

A învăța să observi ce se află în spatele reacțiilor tale poate schimba felul în care intri într-un conflict și felul în care te raportezi la tine în acel moment.

Uneori, ceea ce pare „nu am nimic de spus” ascunde, de fapt, foarte multe lucruri care încă nu au găsit cuvintele potrivite.

28/09/2026

Uneori, nu te pierzi într-o relație dintr-o dată.

Se întâmplă puțin câte puțin.
Spui „e în regulă”, deși nu este.
Renunți la lucruri importante pentru tine ca să eviți un conflict.
Îți ignori nevoile ca să le faci loc mereu nevoilor celuilalt.
Începi să te întrebi dacă nu cumva „ceri prea mult”.

Compromisul face parte dintr-o relație. Renunțarea constantă la tine, nu.

O relație sănătoasă îți permite să rămâi în contact cu cine ești, cu ceea ce simți și cu limitele tale. Iar uneori, primul pas nu este să te întrebi „Cum fac să păstrez relația?”, ci:

„Cât din mine am ajuns să las deoparte ca să o păstrez?”

În psihoterapie putem explora tiparele relaționale, stima de sine și emoțiile care ne fac uneori să rămânem în dinamici care ne rănesc, într-un ritm potrivit fiecărei persoane.

22/09/2026

„Știu de unde vine.”
„Știu de ce reacționez așa.”
„Știu ce tipar repet.”

Și totuși, când apare situația care te activează, te trezești făcând exact același lucru.

Pentru că a înțelege un tipar și a reuși să ieși din el nu sunt același lucru.

Poți să înțelegi rațional de ce îți este teamă să fii abandonat și, totuși, să simți panică atunci când cineva se îndepărtează.

Poți să știi că nu trebuie să mulțumești pe toată lumea și, totuși, să spui „da” atunci când ai fi vrut să spui „nu”.

Poți să recunoști că alegi același tip de relație și, totuși, să te simți atras din nou de ceea ce îți este familiar.

În terapie, conștientizarea este importantă. Dar procesul nu se oprește la „acum înțeleg de ce”.

Uneori, schimbarea înseamnă să observi tiparul în timp ce se întâmplă, să înțelegi ce îl menține și, treptat, să poți răspunde diferit acolo unde înainte reacționai automat.

Nu întotdeauna progresul în terapie arată ca o schimbare spectaculoasă. Uneori arată ca acel moment în care, pentru prima dată, alegi diferit.

11/09/2026

Uneori spunem „Nu-ți pasă de mine”, când ceea ce am vrea să spunem este: „Am nevoie să simt că sunt important pentru tine.”

Spunem „Niciodată nu mă asculți”, când în spate poate fi: „Mi-aș dori să mă simt înțeles.”

Ne retragem, ridicăm tonul, criticăm sau devenim defensivi, deși ceea ce ne dorim, de fapt, este apropiere.

Pentru că într-un conflict nu reacționăm întotdeauna doar la ceea ce se întâmplă în acel moment. Pot fi activate frici, nesiguranțe, răni mai vechi sau nevoi pe care nu am învățat să le exprimăm direct.

Și atunci, în loc să spunem „mi-e teamă să nu te pierd”, spunem „fă ce vrei”.

În loc de „am nevoie de tine”, spunem „mă descurc și singur”.

În loc de „vreau să fim bine”, încercăm să demonstrăm cine are dreptate.

Poate că una dintre cele mai importante întrebări într-un conflict nu este „Cine a început?”, ci:

„Ce încerc, de fapt, să-i spun celuilalt prin reacția mea?”

Uneori, schimbarea începe exact aici: când reușim să privim dincolo de cuvintele spuse la nervi și să înțelegem nevoia din spatele lor.

#

04/09/2026

Prima ședință de terapie poate veni cu multe întrebări:

„Cu ce încep?”
„Ce ar trebui să povestesc?”
„Dacă nu reușesc să mă deschid?”
„Dacă mă emoționez?”
„Dacă nu știu exact ce e în neregulă cu mine?”

Nu trebuie să vii cu răspunsurile pregătite.

Prima întâlnire este, înainte de toate, un moment în care ne cunoaștem. Vorbim despre ce te-a făcut să cauți sprijin, despre ceea ce te preocupă și despre ce îți dorești de la terapie.

Și nu, nu trebuie să povestești din prima lucruri despre care încă nu te simți pregătit să vorbești.

Terapia nu este un interogatoriu și nici un loc în care trebuie să spui „ce trebuie”. Este un proces care se construiește treptat, într-un spațiu sigur, fără judecată și în ritmul tău.

Uneori, cel mai greu lucru înainte de prima ședință este chiar să faci programarea. Restul îl construim împreună. 🤍

29/08/2026

Ai reluat vreodată aceeași conversație în minte de zeci de ori?

„Oare am spus ceva greșit?”
„De ce mi-a răspuns așa?”
„Dacă se întâmplă asta?”
„Dar dacă aleg greșit?”

Overthinking-ul poate părea o încercare de a găsi răspunsul perfect sau de a preveni ceva neplăcut. În realitate, atunci când gândurile se învârt în cerc fără să ducă spre o soluție, ele pot alimenta anxietatea, îndoiala și nevoia de control.

Ajungi să analizezi atât de mult încât îți este mai greu să iei o decizie.
Să cauți sensuri ascunse în gesturile celorlalți.
Să te îndoiești de lucruri pe care înainte le știai.
Să fii fizic într-un loc, dar mental într-o conversație care s-a terminat acum trei zile.

Și poate cea mai obositoare parte este că mintea nu mai pare să aibă un buton de „stop”.

Nu orice gând are nevoie de un răspuns. Nu orice scenariu trebuie anticipat. Și nu orice incertitudine poate fi eliminată prin și mai multă analiză.

Uneori, întrebarea utilă nu este „Cum fac să nu mă mai gândesc?”, ci:

„Ce încerc să controlez sau să evit prin faptul că mă gândesc atât de mult?”

În terapie putem explora nu doar gândurile care se repetă, ci și ceea ce se află în spatele lor, într-un ritm potrivit pentru tine.

24/08/2026

Uneori ai impresia că ai regresat.

Revine anxietatea. Reacționezi din nou într-un mod pe care credeai că l-ai depășit. Ai o zi în care tot ce ai construit pare că nu mai contează.

Dar o cădere nu anulează progresul făcut până acum.

Schimbarea nu este liniară. Pot exista perioade în care te simți mai bine și perioade în care vechile emoții, frici sau tipare reapar. Asta nu înseamnă neapărat că te-ai întors la punctul de plecare.

Poate că diferența este chiar în felul în care treci acum prin acel moment: îl observi mai repede, îl înțelegi altfel, îți recunoști emoțiile sau reușești să alegi diferit decât înainte.

Progresul nu înseamnă să nu mai cazi niciodată.
Înseamnă și să înveți, treptat, cm să te ridici altfel.

Ai răbdare cu procesul tău. Fiecare pas contează.

14/08/2026

Uneori știm foarte bine că ceva ne rănește.

Știm că un comportament ne deranjează. Că un cuvânt a mers prea departe. Că o situație se repetă și ne face rău.

Și totuși, nu spunem nimic.

Pentru că ne este teamă să nu supărăm. Să nu fim considerați „prea sensibili”. Să nu provocăm un conflict. Sau, poate, să nu pierdem persoana de lângă noi.

Așa ajungem să tolerăm lucruri pe care, în realitate, nu vrem să le acceptăm.

O limită sănătoasă nu este o pedeapsă și nici o încercare de a-l controla pe celălalt. Este felul în care îi comunici ce este și ce nu este în regulă pentru tine.

Iar atunci când limitele tale sunt încălcate în mod repetat, merită să te întrebi:

De ce îmi este mai teamă să pierd această relație decât să mă pierd pe mine în ea?

Uneori, răspunsul la această întrebare spune mai multe despre noi decât despre persoana din fața noastră.

11/08/2026