Psiholog Cernea Carina

31/07/2026

Rușinea poate fi o emoție profund dureroasă, deoarece influențează felul în care ne percepem pe noi înșine. De multe ori, ea vine însoțită de gânduri precum:

• „Nu sunt suficient de bun.”�
• „Este ceva în neregulă cu mine.”�
•„Dacă ceilalți m-ar cunoaște cu adevărat, m-ar respinge.”

Când simțim rușine, tendința este să ne retragem, să evităm contactul cu ceilalți sau să încercăm să ne ascundem. Adesea apar și emoții precum frica, furia, neputința sau un sentiment profund de lipsă de valoare.

Dar rușinea nu este întotdeauna „dușmanul”.

Din perspectivă evoluționistă, ea are un rol important: ne ajută să protejăm relațiile și apartenența la grup. Ne poate motiva să ne cerem scuze, să reparăm o greșeală și să fim mai atenți la impactul pe care comportamentul nostru îl are asupra celorlalți.

Problemele apar atunci când rușinea devine cronică.

Atunci când este foarte intensă sau apare frecvent, persoana poate începe să creadă că problema nu este ceea ce a făcut, ci cine este. Cercetările arată că rușinea cronică este asociată cu un risc mai mare de anxietate, depresie, perfecționism, evitare socială și dificultăți în relații.

În astfel de momente, rușinea nu mai are rolul de a ghida comportamentul, ci începe să modeleze identitatea.

Atunci când observăm cm apare și ce încearcă să ne transmită, putem renunța treptat la lupta cu această emoție. În loc să ne judecăm pentru faptul că simțim rușine, putem învăța să răspundem cu mai multă curiozitate, înțelegere și compasiune față de noi înșine.

24/07/2026

Dacă mă uit în urmă la viața mea, momentele în care am simțit rușine intensă le țin minte foarte clar. Chiar și în prezent, atunci când apare această emoție, primul instinct este să fug sau să mă „ascund sub o piatră”.

Mult timp am crezut că rușinea apare pur și simplu. Că este ceva ce ni se întâmplă și asupra căruia avem foarte puțin control.

Citind-o pe Lisa Feldman Barrett, am descoperit că lucrurile sunt mai nuanțate. Din perspectiva ei, emoțiile nu sunt doar o reacție automată la ceea ce se întâmplă în jurul nostru, ci o experiență pe care creierul o construiește folosind informațiile pe care le are la dispoziție în acel moment.

Teoria ei descrie modul în care sunt construite emoțiile, în general. În această postare, folosesc perspectiva ei pentru a explora un exemplu concret: rușinea.

Lisa Feldman Barrett pornește de la o întrebare diferită față de multe teorii clasice despre emoții.
In loc de:

❓ „Ce a provocat aceasta emoție ?”

ea propune întrebarea:

❓ „Cum ajunge creierul să construiască experiența pe care o numim emoție ?”

Din perspectiva ei, creierul construiește experiența rușinii folosind mai multe surse de informație:

• Senzațiile din corp (ex.: fața se înroșește, inima bate mai repede, apare o senzație de căldură și un gol în stomac);

• Contextul în care ne aflăm (ex.: „Toți colegii se uită la mine după ce am spus ceva greșit.”);

• Experiențele anterioare (ex.: „În școală eram criticat când greșeam în fața clasei.”);

• Normele culturale și mesajele primite (ex.: „Nu te face de rușine.”, „Trebuie să ai grijă ce vor spune ceilalți.”);

• Convingerile despre noi înșine (ex.: „Valoarea mea depinde de cât de bine mă descurc în fața celorlalți.”).

Pe baza tuturor acestor informații, creierul încearcă să dea sens experienței pe care o trăim. Dacă, în acel context, interpretarea pe care o consideră cea mai plauzibilă este că imaginea noastră socială sau sentimentul de apartenență sunt amenințate, poate construi experiența pe care o numim rușine.

Diferența este importantă.

În loc să vedem rușinea ca pe ceva care ni se întâmplă automat, putem începe să explorăm ingredientele din care a fost construită.

Poate că asta nu face rușinea mai puțin dureroasă, însă ne oferă posibilitatea de a o înțelege mai profund și, în timp, de a schimba relația pe care o avem cu ea.

10/07/2026

Una dintre întrebările care apare cel mai des în cabinet este o întrebare pe care, cred, ne-am pus-o cu toții la un moment dat:

„Cum pot să scap de emoțiile astea?”

Întrebarea poate suna diferit:

„Cum să nu mai fiu anxios?”
„Cum să nu mă mai doară?”
„Cum să nu mă mai enervez?”

Dar, în esență, toate vorbesc despre același lucru: dorința firească de a nu mai simți ceea ce este greu.

Trăim într-o cultură în care ni se transmite adesea că emoțiile dificile sunt un semn că ceva nu este în regulă și că ar trebui eliminate, rezolvate, evitate.

Dar dacă emoțiile nu sunt, de fapt, problema?

Dacă ele încearcă să ne spună ceva despre felul în care creierul nostru dă sens experiențelor pe care le trăim?

În perioada următoare vreau să împărtășesc idei despre emoții, inspirate din autori care îmi plac, din cercetările actuale, dar și din ceea ce învăț în fiecare zi, atât în cabinet, cât și în viața de zi cu zi.

📷: .weddings

30/06/2026

Au trecut câțiva ani în care această pagină a fost mai degrabă tăcută.

Nu am fost niciodată foarte activă pe social media. Mi-a fost mereu mai natural să ascult decât să vorbesc, iar cea mai mare parte a energiei mele a fost dedicată muncii din cabinet.

Totuși, după câțiva ani de practică, mi-am dat seama că multe dintre întrebările pe care le aud în cabinet merită discutate și aici. Așa că mi-am propus să încep să scriu și să împărtășesc informații care sper să fie utile, bazate pe experiența mea profesională și pe ceea ce învăț în continuare.

Bine ai venit.
Sau bine ai revenit.

📷: https://www.chiraweddings.com

05/06/2026

Recunoscătoare să fac parte din această asociație și din oamenii care fac lucruri frumoase împreună ❤️Asociația Minți Echilibrate

Fac parte din echipa de colaboratori ai Asociației Minți Echilibrate, în calitate de psihoterapeut. Prin intermediul asociației, ofer 𝐬̗𝐞𝐝𝐢𝐧𝐭̗𝐞 𝐝𝐞 𝐩𝐬𝐢𝐡𝐨𝐭𝐞𝐫𝐚𝐩𝐢𝐞 la prețuri accesibile și susțin 𝐚𝐭𝐞𝐥𝐢𝐞𝐫𝐞 𝐝𝐞 𝐝𝐞𝐳𝐯𝐨𝐥𝐭𝐚𝐫𝐞 𝐩𝐞𝐫𝐬𝐨𝐧𝐚𝐥𝐚̆.

Sunt terapeut cu formare de bază în CBT și în prezent urmez o formare în terapia bazată pe procese, o abordare care pune accent pe flexibilitatea psihologică și pe înțelegerea profundă a experienței umane. Lucrez cu dificultăți emoționale diverse și cred într-o 𝘁𝗲𝗿𝗮𝗽𝗶𝗲 𝗮𝘂𝘁𝗲𝗻𝘁𝗶𝗰𝗮̆, 𝗰𝗼𝗻𝘀𝘁𝗿𝘂𝗶𝘁𝗮̆ 𝗽𝗲 𝗲𝗺𝗽𝗮𝘁𝗶𝗲, 𝘀𝗶𝗴𝘂𝗿𝗮𝗻𝘁̗𝗮̆ 𝘀̗𝗶 𝗰𝗼𝗹𝗮𝗯𝗼𝗿𝗮𝗿𝗲.

Drumul meu către psihologie a fost influențat puternic de experiențele de voluntariat din ultimii ani. Cel mai important dintre ele a fost în Brazilia, unde am locuit într-o comunitate izolată și m-am confruntat cu multe bariere mentale și emoționale pentru a mă putea adapta. Experiența de acolo m-a ajutat să învăț mai multe despre mine, despre oameni și despre felul în care mediul și lipsurile ne modelează viața.

Observând sărăcia și dificultățile cu care se confruntau comunitățile de acolo, mi-am dorit profund să pot contribui la binele emoțional al oamenilor și astfel am ales să construiesc o carieră în domeniul psihologiei.

Împărtășesc alături de colegii mei aceeași dorință: aceea de a face sănătatea mintală mai accesibilă și pentru oamenii care nu își permit sprijin psihologic. Cred că echilibrul emoțional și sprijinul psihologic nu ar trebui să fie un privilegiu, ci o resursă disponibilă tuturor.

În timpul liber sunt pasionată de yoga, pe care am avut ocazia să o descopăr și să o practic mai profund în India. Pentru mine, yoga reprezintă nu doar o practică fizică, ci și o modalitate de conectare cu mine însămi și cu prezentul. Îmi place să explorez latura creativă, să învăț constant și să creez spații în care oamenii să se simtă văzuți, înțeleși și acceptați.

Mă bucur să fac parte din echipa de colaboratori, în cadrul asociației și să contribui la misiunea noastră comună!

26/05/2022

A venit primavara, un motiv de bucurie, o perioada a anului in care natura prinde viata, iar noua ne vine cheful de viata. Avem parte de mai mult soare, reluam activitatile in aer liber, socializam mai mult iar amorteala de iarna incetul, cu incetul dispare.
Cu toate acestea, din punct de vedere profesional, primavara vine cu multe noi oportunitati, proiecte, termene limite, in cazul studentilor, sesiuni, examene , licente, disertatii etc. Astfel, este destul de usor sa ajungem sa ne simtim extenuati intr-un mediu in care ` nu ar trebui sa ne simtim asa`.

16/05/2022

For online therapy :)

https://im-fine.app/ro/psychotherapist/carina-toma

10/05/2022

Bun venit pe pagina mea :)

RO: Îmi amintesc când eram adolescentă, iar mama reușea să „mă gestioneze” cu multă bunătate și înțelepciune. Avea răbadare și mă învăța despre emoțiile și gândurile mele. La vremea aceea nu prea ințelegeam, ba mai mult, mi se părea enervant.
Când aveam 18 ani, am hotărât că doresc să calătoresc pentru un an, să văd lumea. Am plecat cu mult entuziasm urmând să mă trezesc intr-o situație în care eram departe de casă, pentru o perioadă lungă de timp. Eram speriată, confuză și nefericită. Doream să mă întorc acasă, dar nu puteam. Am ajuns să folosesc strategiile pe care le știam de la mama ( cele care mă enervau) pentru a mă adapta la situație și pentru a mă bucura de experiența pe care o trăiam. Am fost complet fascinată de schimbarea pe care am reușit să o fac în percepția și dispoziția mea generală. Acela a fost momentul în care am știut ca asta este ceea ce îmi doresc sa învăț să fac, să ajut oamenii să se adapteze, să se bucure și să gestioneze această exepriență pe care o trăim și o numim viață. Viața care unoeri înseamnă confruntarea cu depresii, anxietăți, traume etc.
Așa a început relația mea cu psihologia și psihoterapia. Aș spune că este o relație permanent fericită, dar nu este adevărat. Petrecând timp analizându-te, întelegându-te și lucrând cu tine de multe ori este obositor, în special când rezultatul pe care îl cauți pare să fie foarte departe, uneori imposibil de atins.
Am avut nevoie de timp și de curaj pentru a contact un psihoterapeut, dar în momentul în care am facut-o m-am simțit mai ușoară, punând problemele mele și în mâinile unei alte persoane, o persoana care mă înțelegea, pentru care binele meu era prioritar și cu care mă putea consulta la un nivel mai intim. Nu mă mai simțeam singură cu gândurile mele, încercând să rezolv totul.
Dorința mea este să reușesc să fiu și eu această persoană pentru altcineva.
Acestea sunt câteva cuvinte despre experiența mea cu ocazia căruia anunț oficial începutul meu în cariera de psiholog.

Welcome on my page :)

EN: When I was a teenager I remember how my mother used to handle me in a very kind and wise way. Having patience and teaching me about my emotions and my thoughts. I didn’t quite understand it at that time, honestly, I found it a little bit annoying.
When I was 18, I decided I want to take a year of and travel, see what it’s out there. So, I did. I woke up in a situation being far away from home for a longer period. I was scared, confused and unhappy. I wanted to go back home, but I couldn’t. I used the strategies my mother taught me ( those that were annoying me) to adapt to the situation. I was completely fascinated of the change I could make in my perception and my general mood. That was the moment when I knew this is what I want to learn to do, to help people adapt, embrace, and handle this experience called life, that can sometimes come with depressions, anxieties, traumas and so on.
This is how my relationship with psychology and psychotherapy began and we are married ever since. I would say happily married, but that is not true. Spending time, analyzing, understanding, and working with yourself can be though and tiring at time, especially when the outcome you want seems so far away and sometimes impossible.
It took me a little bit of time and courage to search for guidance from a psychotherapist, but the moment I did it I felt lighter, putting my problems in the hands of someone else, someone that understood me, that had my best interests, that I could consult with on a more intimate level. Suddenly I was no longer alone and lonely in my own world, figuring things out.
My wish is also to be that person for someone else.
So here I am, sharing in a few words my experience, and announcing officially the beginning of my career as a psychologist.