Psiholog Carmen Craciun

13/07/2026

De la sămânță la rod e nevoie de timp. Dar spre deosebire de plante care sunt sezoniere, semințele comportamentelor dorite pot fi plantate în orice zi. Nu e niciodată prea devreme și nici prea târziu să cultivăm relații hrănitoare, care să ne umple sufletele cu roadele lor.

“E greu!” Imi spun clienții, dar asta nu e un motiv să evitam, să amânăm să plantăm semințe. Pentru că, din momentul în care ne naștem, greul ne însoțește pe parcursul vieții.

E greu când flămânzim emoțional și e greu când hrănim și creștem relații. E greu când nu vedem semințele din pământ cm cresc deși le udam din plin și e greu când vedem fructele și apare o ploaie care strică recolta.

Și totuși ce câștig că ne putem alege GREUL. Ce bucurie că nu e nevoie să ducem GREUL singuri, sunt parteneri dispuși să îl parcurgă alături de noi.
Ce binecuvântare când după toate eforturile noastre, culegem roadele și ne umplem de frumos, de încredere, speranță, VIAȚĂ.

01/07/2026

Dacă ai nevoie vreodată nevoie să plângi, dar lacrimile nu iși găsesc drumul, scrie-mi un mesaj și îți trimit cartea Oscar și Tanti Roz.
Cartea asta este ca un scurt duș emoțional, te trec apele și te lasă curat, mângâiat.

Suntem construiți sa fugim de neplăceri, de pericole, dar adevarul este ca în toata alergătura pentru fericire, avem nevoie și de momente de sinceritate, de maturitate, în care sa ne trăim durerea sau nedreptatea.

Iar dacă cititul este inspirația din exterior, în carte găsim și o invitație:SCRISUL. Motivația săpată din interior spre exterior, drumul de la întuneric la lumină.

“Şi despre ce-ai vrea să-i scriu?
– Despre orice. Despre gândurile tale,
acelea pe care nu le spui nimănui, care
devin apăsătoare, prind rădăcină, te
împovărează, te imobilizează; acelea
care, luând locul ideilor înnoitoare, te
paralizează măcinându-te pe dinăuntru.
Dacă nu vorbeşti şi doar le ţii în tine, ai
să te transformi în groapa de gunoi a
gândurilor vechi şi rău mirositoare,
Oscar, băiatule.”

17/06/2026

Știu ca pentru noi femeile exista constant ceva in neregula la aspectul fizic; kilograme in plus, riduri, coșuri, forma feței, a buzelor, a sânilor, celulită, lipsa părului sau exces lui. Iar lista poate continua la nesfârșit.

Dar aș vrea să îți amintesc ca NU CORPUL este CHEIA , ci ființa ta unica si valoroasa.
Din centrul ființei tale TU observi acest CORP echipat cu simțuri, folositor percepției
fără de care
nu poți să cunoști NIMIC.
Fără CORP nu ai nici o realizare.

Și din acest simplu motiv viața în corpul uman e un cadou fantastic.

Iar acest cadou odată primit se vrea acceptat și iubit.

Dacă ar fi să aplicăm conceptul celor „5 limbaje ale iubirii” asupra relației cu propriul corp avem de unde alege zilnic câte o dovadă:

1. Contact fizic🤲
* Masaj, stretching, îmbrățișări, baie caldă.
* Haine confortabile și plăcute la atingere.
* Atenție la senzațiile corpului.

2. Timp de calitate ⏳
* Mișcare conștientă (plimbări, yoga, dans).
* Odihnă fără vinovăție.

3. Cuvinte de apreciere 💬
* Șoapte blânde rostite corpului tău.
* Cuvinte de mulțumire pentru tot ceea ce face zilnic.
* Evitarea criticii constante la adresa lui.

4. Serviciile ❤️
* Programări medicale preventive și îngrijire personală.
* Pauze, odihnă.

5. Daruri 🎁
* O ieșire la restaurant pentru o masă hrănitoare.
* Echipament pentru sport sau relaxare.
* Un tratament spa, un parfum sau un ulei care susține starea de bine.

TU CE ALEGI?

08/06/2026

Weekendul acesta am fost la o nuntă tare frumoasă. Am petrecut și am admirat, în tăcere și cu interes aproape științific, zeci de femei.

Am studiat diverse variabile: vârsta, emotii, ținuta, limbajul nonverbal și, desigur, relații , inclusiv cele cu mâncarea și băutura. Cercetare de teren, ce să mai…

Și concluzia?

Sunt mai multe fire care ne leagă pe noi oamenii, decât ziduri care ne despart.

Aparent, suntem diferiți precum amprentele sau degetele de la mâini. Și totuși:

Cu toții vrem să fim văzuți.

Să fim apreciați.

Admirați.

Iubiți.

Chiar și când suferim, sângerăm, greșim, continuăm să visăm, să sperăm și să ne bucurăm de micile victorii care fac viața surprinzător de frumoasă.

Și pare că în cazul meu, unul dintre marile avantaje ale înaintării în vârstă este că, la un moment dat, sentimente vechi de înstrăinare și teamă si-au făcut bagajele și au decis să plece fără prea mult zgomot.

Iar în locul lor a apărut pe nesimțite, un val blând și cald de încredere în cursul firesc, nedrept și imperfect al vieții.

Suntem și buni, și răi. Avem nevoi care ne aduc împreună și strategii care, uneori, ne despart.

Dar fiecare om are ceva valoros de oferit.

Uneori un cuvânt.

Alteori o îmbrățișare.

O prietenie.

Un loc de muncă.

O lecție.

Sau pur și simplu prezența sa.

Nimic viu nu poate exista separat de restul.

Și atunci, poate, asemenea poveștii despre iad și rai, în care oamenii aveau linguri atât de lungi încât se puteau alimenta doar hrănindu-se unii pe alții, vom descoperi ceva simplu și aproape amuzant după atâtea eforturi:

Că avem deja totul și suntem parte din TOT.

27/05/2026

La mulți ani, dragi colegi psihologi! Am sărbătorit astăzi Ziua Psihologului și faptul ca ne am ales o meserie din care nu se iese la pensie și nici nu se lasă cu plictiseală!

15/05/2026

11/05/2026

Sâmbătă am aflat de la soț că a murit actorul Ioan Isaiu.

L-am văzut împreună în urmă cu câteva luni în comedia absurda “Pietonul aerului” de Eugen Ionescu, care explorează condiția umană, frica de moarte și limitele realității. Nu am avut atunci starea necesară, dar m-a atins si mi-am propus să o revăd in viitor.

Tot gândindu-mă la prezența actorului pe scena și moartea lui și mi-am dat seama de un paradox. Obișnuiam să-mi limitez opțiunile pentru că mă rodea frica de eșec.
Apoi, am lucrat cu mine și am normalizat greutățile si greșelile, dar în timp ce calitatea vieții mele a crescut a început să mă neliniștească altceva, teama de a străluci.

Dacă am reușit cu greu să năpârlesc de pielea care mi-a rămas mică numai ca să descopăr că și in succes există deranj, banalitate, fragilitate și viața e la fel de trecătoare in tot acest univers?

Tocmai când mă obișnuisem să fiu vie și specială.
Încă caut să descopăr cine sunt eu sub toate straturile de suferință, fără setea de cunoaștere și nevoia de creștere care imi dau scop. Rǎmân specială fără ele?

Dacă dau drumul la durere, dacă nu mă mai agăț de ea, cu ce mă poate surprinde succesul?

Pe voi ce vă sperie? Scrie-ti în comentarii. Mi ar plăcea să știu că nu sunt singura tematoare.

09/05/2026

Oare se citește pe chipul meu cat de emoționată am plecat astăzi de la ultima întâlnire din programul Cercul Siguranței?

S-a simțit ca o zi de Sărbătoare în care am fost cuprinsă de:
🤗 bucuria de a asculta semințele plantate împreună
🤗 mâini vizibile și invizibile care ne au susținut parcursul
🤗 recunoștință pentru femeile curioase si deschise pe care le am cunoscut
🤗optimism pentru că atunci cand mamele se adună se împuternicesc

Nevoile mele au fost satisfăcute din plin.
Mulțumesc !

06/05/2026

Săptămâna asta am realizat ceva foarte important.

Am fost teribil de necăjită, tristă, frustrată din motive care poate pentru alte persoane nu aveau sens.
Si in unele momente nu suport să încerce cineva să ma facă să mă simt mai bine
Să mi dea sfaturi
Să mă încurajeze
Să mă compătimească
Să minimalizeaze ce simt sau mai rău să nege sau
nici măcar sa înțeleagă ce simt ( pentru că nici pentru mine lucrurile nu au sens mereu).

Rezistența lor la nefericirea mea, trezește rezistență mea. Pentru ca uneori tot ce am nevoie este ca cineva să imi fie alături.

Și cu ocazia asta am înțeles, în sfârșit, de ce conversațiile în scris nu funcționează.

In mesaje cineva este prezent doar dacă se implică activ și răspunde, nu și dacă tace. Suportul se vede doar prin acțiune, nu prin “a fi”. Dacă există prezentă online si nu există răspuns, ceva este în neregulă. Undeva este o problemă.

Din contră, în comunicarea orală în simpla prezență, cineva te vede, pentru o persoană contezi. Durerea se împarte, povara devine mai ușoară.

Sper că aveți cel puțin o persoană care vă privește în ochii și vă vede sufletul, fără judecăți, justificări sau tentative de a construi castele de nisip în numele FERICIRII.

03/05/2026

Aceasta este povestea pe care i-o spun fetiței mele când îi este greu. Sper să te ajute și pe tine.

Se spune că Solomon, cel mai înțelept rege care a trăit vreodată, a vrut într-o zi să îl smerească pe Benaiah, cel mai de încredere ministru al său.
L-a chemat și i-a spus:
— Benaiah, există un inel magic pe care vreau să mi-l aduci. Vreau să îl port la sărbătoarea Sukkot. Ai șase luni să îl găsești.
— Dacă există undeva pe pământ, Majestate, îl voi găsi. Dar ce îl face atât de special?
— Are o putere unică. Dacă un om fericit privește la el, devine trist. Dacă un om trist privește la el, devine fericit.
Solomon știa că un astfel de inel nu există în lume. Voia doar să îi dea ministrului său o lecție de smerenie.
A trecut primăvara. A trecut vara. Și Benaiah tot căuta inelul dar fără să îl găsească.

În ajunul sărbătorii, descurajat, a rătăcit prin cel mai sărac cartier al Ierusalimului. La un moment dat a trecut pe lângă un bătrân negustor care își întindea marfa pe un covor ponosit. Făcând o ultimă încercare, i-a povestit acestuia de căutarea sa. Bătrânul a zâmbit după care a luat un inel simplu de aur și a gravat ceva pe el. Când Benaiah a citit cuvintele, fața i s-a luminat.

A doua zi, în fața întregii curți, Solomon l-a întrebat cu un zâmbet ironic:
— Ei bine, prietene… ai găsit ce te-am trimis să cauți?
Toți miniștrii au râs. Solomon însuși zâmbea larg, sigur că Benaiah va pleca rușinat.
Dar spre surprinderea tuturor, Benaiah a ridicat un mic inel de aur:
— Iată-l, Majestate.
Solomon a citit inscripția și zâmbetul i-a îngheţat pe față.
Bijutierul gravase patru cuvinte:

ȘI ASTA VA TRECE

Într-o clipă, cel mai puternic rege al lumii a înțeles că toată înțelepciunea lui, toată bogăția, toată gloria…nu erau decât lucruri trecătoare. La fel erau și suferința și bucuria.

M-am gândit mult la povestea asta.
La câte momente din viața mea mi-ar fi prins bine să am inelul acela la deget.
Cat de bine mi-ar fi prins să aud povestea asta când eram copil.

Unul dintre cele mai mari daruri pe care le putem face unui copil nu e să îl ferim de durere. E să îl învățăm că durerea trece la fel ca și bucuria. Dar că el rămâne. Și că în această trecere continuă, el poate alege cm să se raporteze la viață.
Asta e reziliența adevărată. Nu „fii tare.” Ci „știu că trece.”

Așa că, indiferent unde te afli acum,
la fundul sacului sau pe cel mai înalt munte,
în suferință sau în bucurie,
în cea mai lungă noapte sau în cea mai strălucită zi, zâmbește și privește înainte.

ȘI ASTA VA TRECE

Dacă ți-a plăcut povestea, dacă ai simțit că te-a atins, lasă-mi un semn.
Un like, un share sau un comentariu poate duce povestea asta la cine are nevoie de ea chiar acum.
Și, cine știe… poate și asta va trece mai ușor pentru cineva.

🙏 Mulțumesc