07/07/2026
HU:
A hétvégén részt vettem a 4. Országos Terapeuta Találkozón.
2 napon keresztül minden gondolatunk a hozzánk érkező családok körül forgott.
Nehéz is kiragadni egyetlen egy gondolatot, de megpróbálom megfogalmazni a legfontosabb következtetésem.
Sok orvosi specialitást végigjártam már, de eddigi életemben egyetlen egy olyan orvossal találkoztam aki nagyon alaposan kikérdezett mindenről. Nem csak a saját szakterülete érdekelte, hanem összefüggéseket keresett, és nem 15 percet tudtunk beszélgetni, hanem másfél órát. Amikor kijöttem, tudtam, hogy az okok mögé néztünk, igazán, és nem csak felületesen próbálta kezelni a tüneteket. Úgy éreztem, végre valaki a teljes képet nézi és érdekli, hogy mi történik a lelkemben és a testemben is.
Nagyon sok esetben mi vagyunk az első „szűrő” amivel a szülő találkozik: nem látta még a gyermeket olyan szakember, aki a teljes fejlődését végigkövette volna.
Amikor a szülő megérkezik gyermekével a felmérésre mi már egy csomó információ birtokában vagyunk: az anamnézis és SPD kérdőív, amit a szülő a találkozó előtt kitölt, nagyon precíz kérdésekkel rávilágít a család és a gyermek egész hétköznapi működésére, fejlődésére, egészségügyi állapotára.
A szülői beszélgetés során miért érdekel minket, például hogy az édesanya, hogy élte meg a szülés utáni heteket? Hogy hány órán keresztül néz mesét naponta a gyermek? Hogy mennyire sikerült beilleszkednie az óvodába? Hogy hányféle ételt eszik? Hogy milyen az alvása? Hogy a játszótéren melyik a kedvenc eszköze?
Azért, mert ezek mind kis puzzle darabok.
Hogy a vizsálat végére helyére kerül-e minden elem, az attól függ, hogy első (második, x-ik) szűrőként, mi az amit én nem tudok megvizsgálni, de tudom, hogy milyen irányba, milyen szakemberhez küldjem a családot tovább.
Így, habár nem vagyok szemész, észreveszem, ha a gyermek nem követ folyamatosan, és elküldöm egy szűrővizsgálatra.
Látom a befelé dőlő bokát és ajánlom szakgyógytornász felkeresését.
Érzem, hogy szorong, ezért finoman pszichológus felé irányítom.
Vagy éppenséggel látom, hogy minden rendben, csak a tanácstalan szülőknek van szüksége egy kis iránymutatásra.
Nem csak a valóság egy szeletét vizsgáljuk, hanem meg szeretnék érteni mi történik, hogy minél hatékonyabb legyen a beavatkozás. Ez a mi szerepünk.
Nagyon szeretném, ha a szülők ugyanezt éreznék amikor kilépnek tőlem: hogy meghallgatásra találtak.
Köszönöm mindenkinek az eddigi bizalmat!
RO:
Weekendul trecut am participat la a 4-a Întâlnire Națională a Terapeutilor.
Timp de 2 zile, toate gândurile noastre s-au învârtit în jurul familiilor care vin la noi.
Este dificil să extrag un singur gând, dar voi încerca să formulez cea mai importantă concluzie a mea.
Am trecut deja prin multe specialități medicale, dar, în toată viața mea de până acum, am întâlnit un singur medic care m-a intervievat foarte amănunțit despre toate aspectele. Nu a fost interesat doar de propria specializare, ci a căutat corelații, iar discuția noastră nu a durat 15 minute, ci o oră și jumătate. Când am ieșit din cabinet, am știut că am privit dincolo de cauze, cu adevărat, și că nu a încercat doar să trateze simptomele la suprafață. Am simțit că, în sfârșit, cineva privește imaginea de ansamblu și este interesat de ceea ce se întâmplă atât în sufletul, cât și în corpul meu.
În foarte multe cazuri, noi suntem primul „filtru” cu care se întâlnește părintele: copilul nu a mai fost văzut de un specialist care să îi fi urmărit întreaga dezvoltare.
Atunci când părintele ajunge cu copilul la evaluare, noi deținem deja o mulțime de informații: anamneza și chestionarul SPD, pe care părintele le completează înainte de întâlnire, evidențiază – prin întrebări foarte precise – întreaga funcționare zilnică, dezvoltarea și starea de sănătate a familiei și a copilului.
De ce ne interesează, de exemplu, în timpul discuției cu părintele, cm a trăit mama săptămânile de după naștere? Câte ore pe zi se uită copilul la desene animate? Cât de bine a reușit să se integreze la grădiniță? Câte tipuri de alimente mănâncă? Cum este somnul lui? Care este echipamentul lui preferat la locul de joacă?
Pentru că toate acestea sunt mici piese de puzzle.
Dacă toate elementele se vor așeza la locul lor până la sfârșitul investigației depinde de faptul că, acționând ca prim (al doilea, al x-lea) filtru, eu știu ce anume nu pot examina personal, dar știu în ce direcție și către ce specialist să îndrum mai departe familia.
Astfel, deși nu sunt oftalmolog, observ dacă cel mic nu urmărește continuu cu privirea și îl trimit la un screening.
Văd glezna care se înclină spre interior și recomand consultarea unui kinetoterapeut specializat.
Simt că este anxios, așa că îl îndrum cu blândețe către un psiholog.
Sau, pur și simplu, văd că totul este în regulă, iar părinții nehotărâți au nevoie doar de puțină îndrumare.
Nu examinăm doar o felie din realitate, ci vrem să înțelegem ce se întâmplă, pentru ca intervenția să fie cât mai eficientă. Acesta este rolul nostru.
Îmi doresc foarte mult ca părinții să simtă exact același lucru când ies de la mine: că au fost ascultați și înțeleși.
Vă mulțumesc tuturor pentru încrederea de până acum!
