30/03/2026
Uneori, fără să ne dăm seama, punem o presiune pe ce se întâmplă în noi.
E o grabă... repede să socotim ce ne supără sau ce nu merge bine și să ne rezolvăm, astfel încât să nu mai simțim, dacă se poate.
E o căutare de a pune merele cu merele și perele cu perele și dacă într-un coș avem și mere și pere, trăim un conflict apăsător și o confuzie pe care cu greu o putem tolera.
Fie e aici, fie nu e.
Ori se întâmplă, ori se oprește.
Ori valul te poartă, ori rămâi pe mal.
Repede...trebuie sa ajungem undeva. Undeva unde să fie „gata”.
Ce e „gata”?
Poate pentru unii „gata” e claritate, certitudine absolută, lipsa ambivalenței.
Pentru alții este lipsa inconfortabilului, emoțiilor neplăcute sau a suferinței.
Pentru ceilalalți, „gata” e raspunsul și rezolvarea întrebării "de ce nu sunt încă bine?" Pentru mine, „gata” a fost înlăturarea lumii din jurul meu când nu am mai putut suporta strădania.
Repede... să treacă, să fie liniște, să fiu sigur, să nu mai doară, să nu-mi mai pese, să mă rezolv, să fiu videcat. Repede să fie „gata”.
Nu știu dacă va fi „gata” mereu și, dacă va fi, în ce măsură se va simți precum „gata”.
Ceea ce se întâmplă în noi e adesea inevitabil în urma contactului cu viața și cred se așează în timp.
Se mai deschide, se mai închide.
Revine, uneori în forme diferite.
Alteori râmâne doar un ecou.
Și nu cred ca asta înseamnă că nu am făcut suficient și c-ar fi cazul să mai adaugăm încă niște presiune de aici ca să ne grăbim și mai mult.
Mi-aș dori să ne permitem să ne întindem ramurile și să trăim viața, chiar dacă rădăcinile noastre încă caută raspunsuri.
Mi-aș dori să putem sta aici, să trăim chiar și când nu e „gata”, chiar și când durerea si confuzia ne apasă. Știu, a trăi cu ambivalență și totuși a merge înainte, e greu.
Să ne îngăduim șederea în mijlocul lucrurilor care nu se rezolvă și să recunoaștem că uneori asta e tot ce putem face. Fără să ne judecăm prea aspru.
Mi-aș dori ca, chiar și atunci când încă nu vedem tot drumul, să putem trăi fără să fim obligați să „știm” și fără să fie „gata”. Fără să ne grăbim să ne socotim, dar și fără să ne abandonăm atunci când socoteala nu ne iese.
