Psiholog Cosmina Pop

10/10/2026

🌿 10 octombrie | Ziua Mondială a Sănătății Mintale

Vorbim tot mai mult despre importanța unui stil de viață sănătos. Despre ce mâncăm, cât dormim, câtă mișcare facem și cm avem grijă de corpul nostru.
Și e minunat că acordăm tot mai multă atenție acestor aspecte.

Dar în grija pentru sănătatea noastră, cât spațiu oferim și lumii interioare?
Cât de atenți suntem la gândurile care ne însoțesc zilnic, la emoțiile pe care le trăim, la felul în care ne vorbim și la relația pe care o construim cu noi înșine?

Corpul nostru are nevoie de hrană, odihnă și mișcare. Iar lumea noastră interioară are nevoie de atenție, înțelegere, ascultare și îngrijire.

Sănătatea noastră este influențată și de felul în care ne raportăm la ceea ce trăim, de modul în care gestionăm provocările vieții, de relațiile pe care le construim și de capacitatea de a rămâne conectați cu noi înșine.

Așa cm ne preocupăm de calitatea alimentelor pe care le consumăm, putem deveni mai conștienți și de ceea ce hrănim în interiorul nostru.

De gândurile pe care le cultivăm, de convingerile prin care privim lumea, de emoțiile cărora le oferim spațiu și de alegerile pe care le facem zi de zi.

Grija pentru sănătate înseamnă să includem și lumea noastră interioară. Să o cunoaștem, să o înțelegem și să învățăm să avem grijă de ea cu aceeași responsabilitate cu care avem grijă de corpul nostru.

Pentru că felul în care trăim în interiorul nostru influențează felul în care trăim în lume.

Poate că astăzi este un moment potrivit să ne întrebăm: câtă grijă am, de fapt, de lumea mea interioară? Cât timp îmi ofer pentru a înțelege ce simt, ce gândesc, ce am nevoie și ce se întâmplă în mine?

Și dacă aș începe să acord lumii mele interioare aceeași atenție pe care o acord corpului meu, ce s-ar schimba în felul în care am grijă de mine?

09/10/2026

🙂

Ceea ce hrănești în tine va continua să crească.

Dacă îți hrănești zilnic fricile cu scenarii despre ce ar putea merge rău, ele pot deveni tot mai prezente în viața ta.

Dacă îți hrănești neîncrederea, vei ajunge să privești lumea tot mai des prin ochii ei.

Dacă îți cultivi curiozitatea, vei începe să descoperi posibilități acolo unde înainte vedeai doar obstacole.

Dacă îți hrănești compasiunea, vei învăța să te întâlnești cu tine și cu ceilalți cu mai multă blândețe.

Lumea noastră interioară este vie. Iar felul în care ne raportăm la ceea ce trăim influențează ceea ce se dezvoltă în noi.

Asta nu înseamnă să respingem frica, furia, tristețea sau părțile din noi care suferă. Dimpotrivă, uneori tocmai ele au nevoie de cea mai multă atenție și iubire.

Există însă o diferență între a hrăni o frică și a avea grijă de partea din tine care se teme.

Una poate întări povestea fricii. Cealaltă poate deschide un spațiu pentru transformare.

Poate că merită să ne întrebăm, din când în când: ce cultiv în interiorul meu prin felul în care gândesc, mă raportez la mine și aleg să trăiesc?

06/10/2026

Astăzi voiam să urmăresc un material despre feminitate și am observat cât de greu îmi era să mă pornesc.

Parcă o parte din mine spunea:
„Orice, numai asta nu.”
„Nu vreau.”
„Nu mă interesează.”

Și am rămas puțin cu ea.

Pentru că uneori așa vorbesc părțile noastre protectoare. Nu ne spun neapărat „mi-e frică”. Uneori protestează, amână, se plictisesc, își pierd interesul sau ne îndreaptă atenția spre orice altceva. Iar faptul că o parte din mine spune „nu vreau” nu înseamnă neapărat că direcția aceea nu este pentru mine.

Uneori, chiar acolo unde există rezistență, există și ceva important pentru noi. Așa că, în loc să mă lupt cu partea care protestează sau să o las să decidă în locul meu, pot să rămân curioasă:

„Ce te sperie aici?”
„De ce ai avea nevoie de la mine?”
„Ce încerci să protejezi?”

Pot să-i ascult vocea. Pot să-i fac loc. Pot să-i înțeleg teama.

Și apoi să mă întorc către acel loc mai profund din mine și să mă întreb:

"Eu, dincolo de această teamă, încotro simt că vreau să merg?"

Poate că asta înseamnă, uneori, să ne urmăm Sinele și chemarea sufletului: să nu ne abandonăm părțile atunci când protestează, dar nici să ne abandonăm drumul pentru că ele se tem.

Să le luăm cu noi, cu blândețe, în direcția în care ceva profund din noi știe că vrea să meargă.

28/09/2026

Corect sau greșit… pentru cine?

De multe ori spunem:
„Nu e corect să facă asta.”
„Ar fi trebuit să procedeze altfel.”
„Eu n-aș face niciodată așa.”

Și poate că merită să ne oprim puțin aici.

Uneori, ceea ce numim „corect” este, de fapt, ceea ce se potrivește cu valorile noastre, cu principiile noastre, cu felul în care am învățat noi să trăim și să fim în relație.

Pentru mine poate fi important să răspund repede la mesaje.
Pentru mine poate fi important să spun tot ce simt.
Pentru mine poate fi important să țin o promisiune într-un anumit fel.

Și toate acestea îmi spun ceva valoros despre mine.

Dificultatea apare atunci când transform ceea ce este important pentru mine într-o regulă pe care ceilalți „ar trebui” să o respecte.

„Eu cred că este corect” nu înseamnă automat „așa trebuie să facă toată lumea”.

Maturizarea interioară poate însemna și să-mi cunosc valorile, să le respect și să aleg oamenii cu care ele sunt compatibile, fără să mă aștept ca ceilalți să trăiască după propriul meu sistem interior.

Poate că, atunci când apare judecata, merită să mă întreb: ceea ce numesc acum «corect» sau «greșit» vorbește despre celălalt sau îmi arată ceva despre propriile mele valori?

Uneori, răspunsul ne ajută să ne cunoaștem mai bine pe noi înșine și să le lăsăm celorlalți libertatea de a fi diferiți de noi.

23/09/2026

Și dacă o parte din tine se teme să reușească?

Vorbim mult despre frica de eșec.
Dar există și frica de reușită.

O parte din noi poate spune:
„Dacă voi avea bani, voi pierde ceva important.”
„Dacă voi avea succes, relațiile mele se vor schimba.”
„Dacă voi crește, nu voi mai aparține.”
„Dacă voi deveni vizibilă, voi fi expusă.”
„Dacă voi avea mai mult, nu voi mai putea trăi așa cm trăiesc acum.”

Și uneori, sub toate acestea, poate exista o teamă și mai profundă: „Dacă reușesc, ceva din mine va muri.”

Din perspectiva IFS, nu tratăm această parte ca pe un obstacol care ne sabotează.
Poate că este un protector.

O parte care a asociat succesul, banii, vizibilitatea sau expansiunea cu un pericol: pierderea apartenenței, a relațiilor, a identității, a siguranței sau a modului de viață cunoscut.

Și atunci apare un paradox interior: o parte din mine își dorește să crească iar o altă parte încearcă să mă țină exact acolo unde sunt.
Nu pentru că nu își dorește binele meu, ci pentru că, în harta ei despre lume, a rămâne pe loc este mai sigur decât a avea mai mult.

Poate că întrebarea nu este doar: „De ce mă blochez?” ci „De ce încearcă să mă protejeze partea care nu mă lasă să merg mai departe?”
Și mai ales: „Ce se teme că s-ar întâmpla cu mine dacă aș reuși?”

Acolo începe o conversație cu totul diferită cu noi înșine. 🥰

22/09/2026

Îmi iubesc meseria.
Și cred că, paradoxal, o iubesc mai mult acum decât atunci când am ales-o.

Nu pentru că s-a schimbat ceea ce fac, ci pentru că m-am schimbat eu în relație cu ceea ce fac. Cu cât m-am apropiat mai mult de mine, cu cât mi-am cunoscut lumea interioară și am început să trăiesc mai mult din inimă, cu atât am simțit mai multă iubire pentru munca mea.

Am început să înțeleg că împlinirea nu vine neapărat din acțiunea în sine. Poți face lucruri extraordinare și să fii deconectat de ele.
Poți avea profesia pe care ți-ai dorit-o și să nu te simți viu în ea.

Pentru mine, diferența a făcut-o conectarea.

Să fiu acolo cu adevărat.
Să văd omul din fața mea.
Să mă simt pe mine în timp ce îl întâlnesc.
Să las ceea ce fac să treacă și prin inimă, nu doar prin ceea ce știu.

Sunt de părere că nu ceea ce facem ne împlinește cel mai profund, ci cât de mult din noi este prezent în ceea ce facem.
Iar astăzi simt că îmi iubesc meseria tocmai pentru că sunt tot mai mult eu în ea.

19/09/2026

Unele părți din noi au învățat să ne protejeze într-un anumit moment al vieții.

Poate prin control.
Prin retragere.
Prin a fi mereu puternici.
Prin a-i mulțumi pe ceilalți.
Prin perfecționism sau prin evitarea apropierii.

La un moment dat, aceste strategii au avut un rost. Ne-au ajutat să facem față unor experiențe pentru care poate nu aveam alte resurse.
Doar că părțile noastre pot continua să folosească aceleași strategii și mult după ce contextul s-a schimbat.

Protecția de ieri poate deveni limita de astăzi.

Iar transformarea începe atunci când, în loc să luptăm cu aceste părți, devenim curioși față de ele: de ce încerci să mă protejezi? Ce crezi că s-ar întâmpla dacă nu ai mai face asta?
Uneori, partea nu are nevoie să dispară. Are nevoie să descopere că astăzi există și alte posibilități de a ne proteja.

15/09/2026

Se vorbește mult despre „a fi bine cu tine”.
Dar ce înseamnă, de fapt, acest bine?

Dacă prin „bine” înțelegem să simțim predominant emoții plăcute — bucurie, liniște, entuziasm, iubire, încredere — atunci nimeni nu poate fi bine cu sine tot timpul.

Pentru că a fi viu înseamnă să treci printr-o întreagă paletă de stări și emoții.

Uneori suntem bucuroși.
Alteori triști.
Uneori simțim iubire și deschidere.
Alteori frică, furie, rușine sau neputință.

De aceea, pentru mine, a fi bine cu tine nu este același lucru cu a te simți bine.

A fi bine cu tine ține mai degrabă de relația pe care o ai cu tine în timp ce simți toate acestea.

Pot să fiu tristă și să fiu bine cu mine în tristețea mea.
Pot să simt frică și să nu mă resping pentru că îmi este frică. Pot să observ că o parte din mine este furioasă, geloasă, nesigură sau vulnerabilă și să rămân curioasă față de ceea ce se întâmplă în mine.

Aici apare acceptarea.

Acceptarea nu înseamnă că îmi place tot ceea ce simt. Nu înseamnă că aprob orice reacție și nici că renunț la schimbare.

Înseamnă că pot recunoaște: "Asta este ceea ce există în mine acum.”

Și, în loc să pornesc imediat un război interior cu ceea ce simt, pot să mă apropii și să încerc să înțeleg.

Poate că unul dintre cele mai importante semne că suntem bine cu noi nu este că avem tot mai puține emoții dificile. Ci că putem trăi tot mai multe dintre emoțiile noastre fără să ne pierdem relația cu noi înșine.

Să fii bine cu tine nu înseamnă să te simți mereu bine.
Înseamnă să poți rămâne cu tine și atunci când nu te simți bine.

Pentru mine, și asta înseamnă să trăiești Altfel la interior.


www.altfellainterior.ro

12/09/2026

Uneori, ceea ce numim „obicei prost” a fost, pentru o parte din noi, o soluție. Poate ne-a ajutat să ne liniștim, să evităm ceva dureros, să simțim control, siguranță sau plăcere. Iar atunci când încercăm doar să eliminăm comportamentul, fără să înțelegem partea care are nevoie de el, ajungem adesea să luptăm cu noi înșine.

Schimbarea poate începe cu întrebarea „Ce face acest obicei pentru mine?” și cu disponibilitatea de a întâlni, cu mai multă blândețe, partea care încă nu este pregătită să-i dea drumul.

Schimbarea nu începe din lupta cu noi înșine.
Începe din înțelegerea a ceea ce, în noi, are nevoie de acel comportament.

05/09/2026

❤

Uneori, ceea ce numim astăzi mecanisme de apărare au fost, cândva, felurile noastre de a merge mai departe.
Controlul. Închiderea. Hiperindependența. Nevoia de a anticipa. Deconectarea de ceea ce simțim.

Nu au apărut fără sens. Au fost forme prin care am încercat să ne protejăm atunci când nu aveam alte resurse.

Dar vine un moment în care nu mai este nevoie doar să supraviețuim. Putem începe să construim suficientă siguranță în interior încât să ne deschidem din nou.
Să simțim. Să primim. Să ne apropiem. Să lăsăm viața să ajungă la noi.

Poate că vindecarea nu înseamnă să luptăm cu ceea ce ne-a protejat, ci să ne întâlnim cu acele părți cu suficientă iubire încât ele să nu mai fie nevoite să lupte atât de mult pentru noi.


www.altfellainterior.ro