13/10/2026
Copilul tău este în clasa pregătitoare sau clasa I și îi este greu să se adapteze cerințelor școlare?
Poate îi este dificil să își mențină atenția atunci când lucrează alături de alți copii, să aștepte până îi vine rândul, să urmeze instrucțiunile în grup sau să inițieze și să mențină interacțiuni cu colegii.
📚 Pentru a ne descurca la școală, nu avem nevoie doar de abilități academice, ci și de abilitățile care ne ajută să învățăm, să colaborăm și să funcționăm împreună cu ceilalți! 🤝
🌟 La Happy All the Way organizăm GRUPUL DE SOCIALIZARE PENTRU ȘCOLARI MICI – clasa pregătitoare și clasa I!
Reproducem, într-un mediu structurat și prietenos, situații reale din viața de școlar, pentru ca cei mici să exerseze, să capete încredere și să învețe prin experiență.
✨ Ce exersăm în cadrul grupului?
🪑 Ne acomodăm cu rutina școlară – stăm în bănci, urmărim activitățile și participăm la sarcini comune.
✏️ Lucrăm împreună cu ceilalți – ne concentrăm asupra propriei sarcini chiar și atunci când în jur există stimuli și alți copii care lucrează.
🙋 Participăm activ – ieșim la tablă, răspundem la întrebări și ne exprimăm ideile în fața grupului.
⏳ Învățăm să așteptăm – respectăm rândul, ridicăm mâna și așteptăm momentul potrivit pentru a interveni.
👂 Ascultăm și urmăm instrucțiuni – exersăm atenția la cerințe și finalizarea sarcinilor propuse.
🤝 Dezvoltăm abilități sociale – inițiem conversații, cerem și oferim ajutor, împărțim materiale și colaborăm cu ceilalți copii.
💬 Învățăm să gestionăm situațiile dificile – acceptăm greșelile, tolerăm așteptarea, facem față frustrării și cerem sprijin atunci când avem nevoie.
🌈 Ne pregătim pentru provocările de zi cu zi de la școală, într-un spațiu în care putem exersa, greși și încerca din nou, cu sprijin adaptat nevoilor noastre.
📅 Când? În fiecare luni, de la ora 17:00
📍 Unde? Happy All the Way – Str. Blajului nr. 2, Cluj-Napoca
📩 ÎNSCRIERI DESCHISE!
Dacă îți dorești ca micuțul tău să își dezvolte abilitățile necesare pentru a participa cu mai multă încredere la activitățile școlare și pentru a construi relații pozitive cu ceilalți copii, scrie-ne în privat pentru detalii și înscriere.