16/10/2026
Ziua Internațională a Bastonului Alb la UBB - Învățăm despre accesibilitate prin experiență!
Cum se schimbă percepția mediului înconjurător atunci când vederea este afectată? Ce rol are bastonul alb în orientare și mobilitate? Cum putem contribui la crearea unui mediu universitar mai accesibil?
Pe 15 octombrie 2026, cu ocazia Zilei Internaționale a Bastonului Alb, am adus aceste întrebări mai aproape de studenții Universității Babeș-Bolyai, prin două standuri interactive organizate la Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației și Facultatea de Studii Europene.
Studenții au fost invitați să experimenteze ochelarii de simulare a diferitelor disfuncții vizuale, să descopere modul în care anumite afecțiuni pot influența percepția vizuală și să încerce utilizarea bastonului alb în exerciții practice de orientare și mobilitate.
Fiecare activitate a reprezentat un punct de plecare pentru discuții despre autonomie, bariere de accesibilitate, tehnologii asistive și importanța unui mediu universitar incluziv.
Activitățile au fost organizate prin implicarea echipei Centrului pentru Studenți cu Dizabilități (CSD), voluntari din cadrul Specializării de Psihopedagogie Specială - Universitatea Babeș Bolyai din Cluj-Napoca și în cadrul colaborării cu Asociația Nevăzătorilor din România Filiala Cluj.
Vă invităm să descoperiți câteva dintre momentele surprinse la cele două standuri!
Mulțumim studenților care au participat cu interes și curiozitate, au adresat întrebări și s-au implicat în activitățile propuse!
Accesibilitatea începe cu înțelegerea barierelor și continuă cu acțiuni concrete pentru eliminarea lor.
Împreună construim o universitate mai accesibilă!
Activitățile CSD sunt susținute și de Kaufland Romania, prin programul A.C.C.E.S. Oportunități de angajare Kaufland România: cariere.kaufland.ro
CNFIS-FDI-2026-F-0477 „ACCES UBB - Accesibilitate, Comunitate și Echitate Studențească”.