Cabinet individual de psihologie Alexandra Irimes

Cabinet individual de psihologie Alexandra Irimes A fi impacat cu tine insuti este cel mai bun mijloc de a incepe sa fii impacat cu ceilalti. – Luis

În urmă cu câțiva ani, îmi era foarte greu să vorbesc în fața unui grup de oameni.La primul exercițiu din cadrul unui cu...
11/08/2026

În urmă cu câțiva ani, îmi era foarte greu să vorbesc în fața unui grup de oameni.

La primul exercițiu din cadrul unui curs, în care trebuia doar să mă prezint, îmi simțeam cuvintele în gât. Eram copleșită de anxietate și mă întrebam dacă nu ar fi fost mai bine să rămân acasă.

Încet-încet, ceva s-a schimbat.

Nu pentru că anxietatea a dispărut peste noapte. Ci pentru că am început să mă simt în siguranță. Înconjurată de oameni care nu mă judecau, care îmi ofereau spațiu să fiu eu, cu vulnerabilitățile și imperfecțiunile mele.

În acel spațiu, am prins curaj.

Și, odată cu el, am prins și glas.

Astăzi, ca psihoterapeut, acesta este unul dintre cele mai importante lucruri pe care îmi doresc să le ofer oamenilor care intră în cabinetul meu:

🤍 un spațiu în care să nu fie nevoie să poarte măști;

🤍 un loc în care să se simtă ascultați, înțeleși și acceptați;

🤍 un loc în care vocea lor să poată exista.

Pentru că atunci când ne simțim în siguranță, ceva începe să se miște.

Iar, uneori, exact de acolo începe schimbarea.

În carusel am povestit experiența care m-a făcut să înțeleg cât de important este acest lucru.

Tu ai avut vreodată un loc în care ai simțit că poți fi complet tu, fără măști?

09/08/2026

Uneori, suntem atât de preocupați de ce se află în curtea vecinului, încât uităm să ne udăm propria curte. Fiecare curte are nevoie de apă, așa cm fiecare persoană are nevoie de grijă, atenție și timp. Ce îți recomand eu? Mai puțin privit peste gard și mai multă grijă pentru propria curte.

De curând, am început să colaborez cu o mămică și mi-am dat seama cât de mult mă ajută rolul de mamă în a fi mai prezent...
31/07/2026

De curând, am început să colaborez cu o mămică și mi-am dat seama cât de mult mă ajută rolul de mamă în a fi mai prezentă, mai empatică și mai conectată la povestea ei de viață.

Experiența mea personală m-a ajutat să înțeleg mult mai profund unele dintre provocările maternității: emoțiile intense, schimbările prin care trecem, presiunea de a face lucrurile „perfect” și momentele în care avem nevoie, pur și simplu, să fim ascultate și susținute.

Îmi place mult să lucrez cu mame și să le ofer un spațiu în care să se simtă văzute, înțelese și acceptate, fără judecată. Fiecare poveste este diferită, iar fiecare mamă are propriul ritm și propriile resurse.
Dragă mamă, dacă simți că ai nevoie de sprijin în această etapă a vieții, te invit să lucrăm împreună și să descoperim modalități prin care provocările maternității pot deveni mai ușor de dus.

Factorii care influențează succesul terapeuticAtunci când ne propunem o schimbare și apelăm la ajutorul unui specialist,...
30/07/2026

Factorii care influențează succesul terapeutic

Atunci când ne propunem o schimbare și apelăm la ajutorul unui specialist, a avea o imagine de ansamblu asupra întregului proces terapeutic poate fi un start bun.

Mereu le zic clienților mei că psihoterapia nu are loc într-o ședință de 50 de minute. E ca și cm ai mânca o masă sănătoasă pe săptămână și te-ai aștepta să slăbești sau să dispară anumite afecțiuni. Sau e ca și când ai face o plimbare de o oră pe saptamana și te-ai aștepta să ai un corp tonifiat.

Cei 4 factori implicați în succesul procesului terapeutic sunt:

1. Relația terapeutică - în proporție de aproximativ 30% (susțin unele studii) - aceasta constă în colaborarea, siguranța și încrederea stabilite dintre pacient și terapeut. Atunci când apelezi la un psihoterapeut, este foarte important, din punctul meu de vedere, să te simți văzut, înțeles, acceptat necondiționat de către acesta. Altfel pornești la drum când ai în dreapta ta un om care știe cm să te ghideze, ce întrebări să îți adreseze și cm să te ajute să capeți noi perspective și comportamente mai adaptative.

2. Factorii ce țin de pacient, extra-terapeutici - în proporție de aproximativ 40% (susțin unele studii) - aici ne referim la ce se întâmplă în afara ședințelor de psihoterapie: resursele personale ale pacientului, evenimentele ce apar în viața lui, temele de casă date de terapeut și cât de implicat este pacientul în a le efectua; cât de mult respectă pacientul protocolul de tratament stabilit împreună cu terapeutul.

3. Efectul placebo - în proporție de aproximativ 15% (susțin unele studii) - aici ne referim la încrederea pe care o are pacientul în procesul psihoterapeutic în care se implică. Așteptările pozitive pe care le are pacientul față de terapie pot susține schimbarea în mod semnificativ.

4. Paradigma și tehnicile utilizate de terapeut - în proporție de aproximativ 15% (susțin unele studii) - acest factor se referă la modul de lucru al terapeutului și la cadrul teoretic în care este el specializat să lucreze cu pacienții. Bineînțeles că acesta poate aborda tehnici din paradigme multiple, în funcție de nevoile pacientului, și le poate personaliza. Un terapeut competent își adaptează intervențiile și jonglează cu ele într-un mod cât mai creativ pentru a-și însoți clienții într-un mod cât mai eficient.

În concluzie, succesul terapeutic este un proces complex ce depinde atât de client, cât și de terapeut, fără a neglija însă relația terapeutică. Venim în terapie atunci când avem nevoie de sprijin, direcție și instrumente validate științific, dar transformările reale și durabile se construiesc pe acei pași mici pe care îi facem în afara ședințelor de terapie.

Ca și o notă personală, pentru mine, a fi terapeut este un adevărat privilegiu. Nu este un lucru mărunt să fiu însoțitoarea poveștii tale de viață și să fiu martora momentelor de vulnerabilitate, în care plângem împreună, ne bucurăm împreună de micile victorii și respirăm profund când avem nevoie de o pauză în tumultul vieții.

Minutul de intelepciune :)"Doamne, dă-mi seninătatea să accept ceea ce nu pot schimba,curajul să schimb ceea ce pot,și î...
23/07/2026

Minutul de intelepciune :)

"Doamne, dă-mi seninătatea să accept ceea ce nu pot schimba,
curajul să schimb ceea ce pot,
și înțelepciunea de a face deosebirea între ele."

Reinhold Niebuhr

Lasă suferința să fieRecent am citit un text atribuit lui Hermann Hesse care mi-a rămas în minte:„Suferința doare numai ...
22/07/2026

Lasă suferința să fie

Recent am citit un text atribuit lui Hermann Hesse care mi-a rămas în minte:
„Suferința doare numai pentru că te temi de ea. Suferința doare numai pentru că te plângi de ea.Ea te urmărește numai pentru că fugi de ea. Nu mai trebuie să fugi, să te plângi sau să te temi de ea.Trebuie doar să o iubești.Tu știi foarte bine că în adâncurile ființei tale există o putere magică salvatoare, o fericire singulară – numită iubire.Ei bine, iubește-ți suferința. Nu îi opune rezistență și nu mai fugi de ea.Savurează-i esența dulce, dăruiește-te ei și nu o întâmpina cu aversiune. Cea care te rănește este aversiunea ta, nimic altceva.”

Sună tare bine rândurile acestea, nu? Ar fi ideal să nu ne mai confruntăm cu suferința și să o luăm ca atare, ca parte integrantă a vieții noastre, care ne face mai rezilienți, mai buni, mai iubitori.
Ieri noapte, la ora 1:00, dacă îmi dădeai rândurile astea și îmi spuneai să mă calmez, aveam o reacție deloc drăguță. De 3 zile, am o tuse iritativă care îmi limitează calitatea somnului și sunt adesea și mai iritată ca ea. Simt multă frustrare și anxietate când vine noaptea și mă gândesc cât de puțin mă voi odihni și cât voi mai tuși.

După câteva plimbări la bucătărie să-mi fac ceaiuri, să iau miere, sirop de tuse, ajungeam în pat și număram orele în care mă pot odihni ca să fiu fresh pentru ședința de dimineață. Mă gândeam că va trebui să o anulez, că nu e profesional, că rămân fără clienți, că mereu o să se întâmple așa cu copiii mici, care aduc tot felul de virusuri „deosebite” de la grădi. Ajungeam să mă simt din ce în ce mai rău, și psihic, și fizic.

Până la un punct în care am zis: „STOP, ALEXANDRA”.
Am lăsat garda jos și am zis: fie ce-o fi, o să treacă și tusea asta, nu e veșnică. Nimic și nimeni nu e veșnic. Nici eu, nici tu.
Și parcă am simțit o ușoară eliberare.

În acel moment mi-am dat seama că nu avea rost să mă lupt cu ceea ce nu puteam schimba atunci: faptul că tușeam și nu mă puteam odihni. Făceam tot ce depindea de mine. Când am încetat să mă opun realității și am acceptat că, pentru moment, asta era situația, am simțit că se așază și mintea mea.

Poate vei spune: „Ce mare suferință ai și tu, o tuse.” Și vei râde.
Pentru mine, a fost suferință.
Suferința este o experiență profund subiectivă. Fiecare o trăiește și o resimte diferit.

Încearcă, data viitoare, atunci când te confrunți cu ceva enervant și supărător, să optezi pentru o altă abordare. Fă tot ce depinde de tine, tot ce este sub controlul tău și apoi vezi cm e dacă lași garda jos puțin.
Lasă totul în mâinile lui Dumnezeu sau în ce crezi tu că este mai presus de tine. Poate fi extrem de eliberator să lași suferința doar să fie, să nu trebuiască să fugi, să nu lupți cu toată ființa ta să schimbi ceva ce este, ci doar să te predai realității în care ești.

La final, aș vrea să rămâi cu o idee:
Acceptarea nu înseamnă resemnare și nici că îți place situația în care ești. Nu înseamnă că renunți să cauți soluții și că te complaci în suferință. Uneori, tocmai această renunțare la rezistență îți eliberează energia de care ai nevoie pentru a merge mai departe.

Am asistat la miracolul vieții mele. De ce nu pot fi fericită?Tocmai ai dat naștere copilului tău și nu simți acea feric...
21/07/2026

Am asistat la miracolul vieții mele. De ce nu pot fi fericită?

Tocmai ai dat naștere copilului tău și nu simți acea fericire intensă de care vorbește toată lumea. Nu simți că aceasta este cea mai frumoasă zi din viața ta, ci, din contră, ajungi să te simți din ce în ce mai rău tocmai pentru că este o discrepanță atât de mare între așteptările pe care le aveai înainte de naștere și cm te simți tu de fapt.

Dacă ar fi să mă raportez strict la mine și la experiența mea, nu pot spune că ziua în care am născut a fost cea mai frumoasă zi din viața mea. A fost despre dureri, transformări hormonale mari, incertitudini, frici mari legate de alăptare, singurătate. Mă judeci pe măsură ce citești? E în regulă, și eu m-am judecat, însă nu chiar atât de mult pentru că știam cât de anevoios e tot procesul ăsta. Eram conștientă că nu voi vedea curcubee și unicorni pe pereții maternității. Frumusețea de a fi mamă se va vedea în momente și victorii mici, intime care îmi vor crea artificii în suflet, nu printre atâția necunoscuți, lumini artificiale și perfuzii.

Depresia postpartum chiar există. Poate afecta 1 din 7 femei, conform ghidurilor internaționale de specialitate și de Asociația Americană de Psihiatrie. Femeile care trec prin astfel de tulburări emoționale simt adesea următoarele simptome:

* tristețe profundă;
* sentimente de singurătate;
* schimbări de dispoziție severe;
* anxietate;
* pierderea interesului pentru lucrurile care înainte îți aduceau plăcere;
* oboseală extremă;
* lipsa de interes pentru propriul copil;
* pierderea energiei și a motivației.

Dacă simptomele acestea persistă mai mult de 2 săptămâni, îți recomand să apelezi la ajutorul unui specialist. A cere ajutor este un act de curaj, pentru tine și familia ta, și nu o slăbiciune.

Hai să înțelegem mai bine de ce se produce această formă de depresie pentru a cultiva compasiunea față de noi, dacă suntem proaspete mămici, și a celor din jurul nostru.
Cei care au studiat acest fenomen au evidențiat faptul că nivelurile de estrogen și progesteron cresc de aproximativ 10 ori și scad brusc fix după naștere. Iar după 3 zile de la naștere, ajung să fie la același nivel ca înainte de sarcină. După cm putem observa, asistăm la o furtună hormonală intensă care nu poate fi neglijată!

Pe lângă toate aceste schimbări hormonale, nu putem exclude și importanța transformărilor sociale și psihologice asociate cu nașterea unui copil:
* schimbările fizice ale corpului; multe mămici nu se regăsesc în felul în care le arată corpul după naștere;
* îngrijorările legate de rolul de părinte și de tot ce presupune el; cm afectează cuplul și dinamica din familie;
* oboseala extremă și durerile de după naștere;
* alăptarea și toate provocările ei.

O proaspătă mamă care se informează în legătură cu toate aceste aspecte care o pot afecta inevitabil se va gândi și la repercusiunile pe care le pot genera depresia postpartum asupra copilului ei. Și devine și mai greu să lupte cu demonii din capul ei.

Oare pot fi o mamă bună dacă sunt așa obosită?
Oare pot crea un atașament securizant pentru minunea mea?Oare sunt în stare să alăptez și să ofer cea mai bună hrană pentru copilul meu?
Oare am făcut bine să devin mamă? Sunt cu adevărat pregătită?Oare îmi va fi greu să cer ajutorul dacă nu mă simt în stare?Oare pot trece prin toate aceste furtuni emoționale și să ies vie din ele?

Dragă mămică, sunt aici pentru tine să te ascult, să te aplaud pentru că deja ai făcut un lucru minunat, pentru că ai dus o sarcină până la capăt și nu ai renunțat. Sunt aici să îți spun că nu ești nebună și că faci tot ce poți mai bine. Sunt aici să plâng alături de tine când emoțiile devin prea intense pentru o singură persoană și ai nevoie să le descarci. Sunt aici să îți reamintesc că acel copilaș din brațele tale te-a ales pe TINE ca MAMĂ, și nu pe altcineva. Vei reuși să faci unele lucruri, pe altele mai puțin, și e ok. Suntem pe Pământ să creștem și să învățăm, nu să fim perfecți.
În final, eu simt că merită din tot sufletul să treci prin toate provocările maternității. Îți vei crea o reziliență nemaipomenită și la final vei vedea roadele. Un copilaș frumos îți va spune „Mama” sau „Mami” și atunci îți vei da seama că a meritat să strângi din dinți și să nu te oprești. După furtună, vine și curcubeul care aduce cu el liniște și zâmbete.

Nu e despre tine, este despre eiNu știu cm ești tu, dar eu am fost foarte sensibilă  (si uneori, mai sunt) la comportam...
09/07/2026

Nu e despre tine, este despre ei

Nu știu cm ești tu, dar eu am fost foarte sensibilă (si uneori, mai sunt) la comportamentul celor din jur și luam totul personal, de parcă toată lumea are ceva cu mine dacă nu se comporta cm credeam eu că merit. Am lucrat mult la asta și încă mai lucrez, mai am drum de parcurs în direcția asta.

Dacă unii oameni uită de ziua ta, e despre ei, nu despre tine, nu că nu meriți să primești un „La mulți ani”. Nu-i interesează zilele de naștere, uită, au problemele lor pe cap și lista de motive poate continua.

Dacă unii oameni nu oferă îmbrățișări și nu sunt afectuoși cu tine, e despre cm au primit ei iubire și afecțiune în familie. Nu că tu nu meriți să primești îmbrățișări și să fii iubit.

Dacă unii oameni ar putea turui toată ziua despre ei, nu e din cauza că povestea vieții tale nu e importantă sau că nu ai ceva valoros de împărtășit. Ei probabil sunt absorbiți de povestea lor și nu au spațiu pentru tine.

Dacă unii oameni te tratează cu indiferență, nu înseamnă că ești un nimeni în drum. Înseamnă că ei, probabil, au altele pe cap și nu îți pot oferi din timpul lor.

Faptul că mie îmi place să fiu atentă cu cei din jur, să le spun „La mulți ani”, să apelez la căldură (așa cm am primit în copilărie) și să ofer îmbrățișări, să fiu empatică, să-i întreb de viața lor nu înseamnă că asta trebuie să facă și ei. Poate ei oferă ceva ce eu nu sunt învățată să ofer, și e ok și asta. Ce e important în toată povestea asta e să trecem „tratamentul” pe care ni-l oferim prin filtrul individualității.

Am în minte multe situații în care m-am simțit neimportantă și nevăzută în contexte sociale și m- a durut foarte tare. Pur și simplu, simțeam că mă doare sufletul, la propriu. Și nu înțelegeam cu ce sunt eu mai prejos decât ceilalți.

Da, sunt conștientă că problema e la mine, nu la ei și că acestia activează anumite răni nevindecate. Faptul că anumite comportamente externe încă mă activează, din când în când, îmi arată că mai am de lucrat cu mine. Și nu este neapărat un lucru rău, ci mai degrabă un semn că procesul continuă.

Ce am făcut, de-a lungul procesului meu de vindecare, ca să mă simt mai bine în astfel de situații?

1. Cu persoanele care îmi apăsau butoanele și care monopolizau discuțiile cu tot felul de subiecte neinteresante pentru mine, am ales să fiu mai detașată și mai distantă. De exemplu, când vorbeau non-stop, alegeam să stau pe telefon și să îmi ofer pauze. Sau pur și simplu, îmi găseam căi de ieșire elegante din conversații.

2. Înainte de o întâlnire stresantă, îmi puneam piesa „Firework” de la Katy Perry. Clișeic, știu. Dar pe mine m-a ajutat să simt că sunt unică și importantă, chiar dacă uneori, lumina unora pare mai puternică decât a mea.

3. Am încercat să văd ce se ascunde în spatele comportamentelor celor care îmi apăsau butoanele. De ce vorbesc atât de mult despre ei, de ce sunt indiferenți, de ce se poartă uneori mai rece (zic eu). După ce făceam analiza aceasta, parcă primeam o oarecare aerisire în mintea mea și nu mai luam totul personal. „E despre ei, nu despre mine”, îmi repetam.

4. M-am gândit că primesc destulă iubire de la persoanele cu adevărat importante pentru mine. Și că e timpul, în sfârșit, să-mi dau mie însămi iubirea pe care o tot caut în exterior.

5. Am ales să nu mai investesc aceeași energie, afecțiune și grijă în relațiile în care nu exista reciprocitate și am văzut că felul acesta de a mă proteja a funcționat foarte bine pentru mine.

6. Și, nu in ultimul rand, am ales să îmi repet, în mod constant: Dumnezeu ne iubește la fel. Nu e unul mai important și mai valoros decât celălalt.

Încă încerc să mă împac cu ideea aceea că nu ai nevoie de validarea din exterior atât timp cât tu știi cine ești. La nivel teoretic, o înțeleg și o pot integra, însă la fel de mult cred că suntem ființe sociale și avem nevoie unii de alții, să ne oferim iubire și căldură, reciproc.

În final, te invit și pe tine, dragă cititorule, să te gândești la situațiile din viața ta în care ai simțit că nu ești tratat cm trebuie și cm meriți de o anumita persoană și, de asemenea, să vezi ce poți face pentru a-ți liniști sufletul, chiar și cu 10%.

Nu uita asta: Și lumina ta e la fel de puternică ca și cea a celorlalți, las-o doar să strălucească!

Vulnerabilitate și autenticitate. Când sunt prea mult?Într-o ședință de azi, am abordat un subiect important cu o client...
08/07/2026

Vulnerabilitate și autenticitate. Când sunt prea mult?

Într-o ședință de azi, am abordat un subiect important cu o clientă dragă mie. În calitate de terapeut, cât ar trebui să dozăm nivelul de vulnerabilitate astfel încât să-i fie de ajutor clientului din fața noastră?

Eu sunt de părere că atât vulnerabilitatea, cât și autenticitatea fac parte din profilul unui terapeut competent care dorește să-și ghideze clienții într-un mod cât mai eficient. Asta a fost și părerea clientei mele. Că altfel se deschide în fața unui terapeut care își exprimă uneori propriile emoții și experiențe, atât timp cât îi este de folos ei și nu acaparează întreaga discuție.

Carl Rogers, care a fost unul dintre fondatorii abordării umaniste, susținea că autenticitatea reprezintă una dintre calitățile importante ale unui psihoterapeut, descriind un element-cheie în relația terapeutică – congruența. Pentru a-l însoți pe client în călătoria sa de vindecare și transformare, este esențial ca terapeutul să fie autentic și să nu joace un rol artificial. Atunci când pacienții îl simt pe terapeut sincer, relația terapeutică are doar de câștigat.

În ceea ce privește vulnerabilitatea, lucrurile pot fi puțin mai nuanțate. De aceea, consider eu, e bine ca, înainte de a împărtăși anumite trăiri și emoții, terapeutul să ajungă să-și cunoască puțin clientul pentru a vedea când și cm poate apela la self-disclosure – a dezvălui detalii personale. Sunt anumite întrebări pe care le am în minte atunci când aleg să mă vulnerabilizez și să dezvălui aspecte din viața mea:

Pot aceste experiențe să ajute clientul din fața mea în vreun fel?
Cum ar influența dezvăluirea acestor aspecte relația terapeutică?
Este el/ea genul de client care „gustă” din aceste trăsături de-ale mele ca terapeut?

Dacă da, atunci aleg să le utilizez. Dacă nu, adaptez interventia după felul clientului și fac tot ce depinde de mine pentru a stabili un raport terapeutic cât mai competent și cât mai apropiat nevoilor lui.

Acum, pe măsură ce scriu acest articol, îmi aduc aminte de clienți care îmi cereau explicit să le dau exemple din viața mea sau strategii folosite de mine pentru a schimba anumite comportamente disfuncționale, pentru că așa rețin mai ușor și pot face conexiuni rapid. Sau alți pacienți pentru care era atât de important să mă vulnerabilizez și să le arăt că și eu sunt om, cu probleme, că și eu încerc să gândesc mai funcțional, că suntem cu toții IMPERFECȚI. Și mă gândesc că e atât de normal ceea ce simt ei. Însă totul cu MĂSURĂ.

La un moment dat, cineva mi-a povestit despre experiența avută cu trei psihologi. Despre una dintre terapeute mi-a spus că, deși era bine intenționată, a ajuns să vorbească foarte mult despre propria dramă, asemănătoare cu cea a clientei. În loc să consolideze relația terapeutică, conversația a produs opusul: atenția s-a mutat de pe client pe terapeut, iar rolurile au început să se estompeze.

Autenticitatea este aproape întotdeauna un avantaj într-o relație terapeutică. Vulnerabilitatea poate fi, la rândul ei, un instrument valoros, dar nu este o obligație și nici o dovadă de competență în sine.

Important nu este cât de mult dezvăluim despre noi, ci dacă ceea ce alegem să dezvăluim îl ajută cu adevărat pe client.

În fond, psihoterapia nu este despre terapeut. Este despre client, iar fiecare intervenție – inclusiv vulnerabilitatea – ar trebui să fie ghidată de aceeași întrebare:

Îl ajută pe omul din fața mea să meargă mai departe?

PS: Am ales poza aceasta in care ma stramb pentru ca reflecta fix ce vreau sa transmit in acest articol. Pot fi un terapeut bun si eficient si daca aleg sa mai dau jos mastile.

Gesturile mici care rămânTata îmi spune mereu că e frumos să fii iubit, dar mult mai frumos este să oferi iubire. Cred c...
02/07/2026

Gesturile mici care rămân

Tata îmi spune mereu că e frumos să fii iubit, dar mult mai frumos este să oferi iubire. Cred că același lucru se aplică și în cazul ajutorului. E minunat să fii ajutat, dar și mai împlinitor este să fii cel care întinde o mână.

De când sunt mămică, apreciez mult mai mult orice ajutor pe care îl primesc, chiar și atunci când vine de la oameni complet necunoscuți.

Îmi amintesc că, în ultimul trimestru de sarcină, a trebuit să merg la o instituție unde aveam de rezolvat o problemă pe care o amânasem mult timp. De fiecare dată când ajungeam acolo plecam dezamăgită și frustrată, așa că aveam deja emoții înainte să intru.
Ajunsă la ghișeu, încercam să cer niște informații, însă eram atât de anxioasă și cu mintea în toate direcțiile, încât nu mai înțelegeam nimic din ce mi se explica. Eu, care sunt oricum foarte sensibilă, am început să plâng. Mă victimizez puțin, nu?
Probabil că domnul de la ghișeu se întreba: „Ce are fata asta? De ce plânge? De ce nu înțelege?”
Atunci s-a apropiat un bărbat și i-a spus simplu: „Este însărcinată. Aveți puțină răbdare cu ea.”
În acel moment, atitudinea domnului de la ghișeu s-a schimbat complet. Parcă, dintr-odată, totul a devenit mai simplu. M-am simțit văzută, înțeleasă și protejată, iar asta a însemnat enorm pentru mine.
Nu i-am văzut chipul acelui om și nici nu mai știu dacă am apucat să-i mulțumesc. Dacă nu am făcut-o, îmi pare rău. Știu doar că m-a emoționat atât de tare, încât mi-au dat din nou lacrimile. Sunt o plângăcioasă, știu...

Într-o altă zi, coboram din autobuz cu căruciorul. Un domn în vârstă, care avea o plasă și un baston, a coborât înaintea mea. Cred că trecuse bine de 80 de ani. Și-a lăsat plasa și bastonul jos și a venit să mă ajute să cobor căruciorul, care era destul de greu.
Am rămas fără cuvinte.
La vârsta lui, într-un loc plin de oameni mult mai tineri și mai în putere, a ales să fie el cel care oferă ajutor, chiar dacă propriul corp nu îl mai ajuta ca odinioară. I-am mulțumit din suflet. Gestul lui mi-a mângâiat sufletul și mi-a rămas în minte până astăzi.
Nu cred că trebuie să faci lucruri mărețe pentru ceilalți. Uneori este suficient să fii atent. Să fii prezent. Să observi și, dacă poți, să întinzi o mână de ajutor. Persoana din fața ta poate aprecia acel gest mult mai mult decât îți imaginezi. Unele persoane, cm sunt și eu, aleg chiar să scrie un articol despre el.

Într-o lume în care privirile sunt, de cele mai multe ori, lipite de ecrane, alege din când în când să ridici ochii. Poate vezi pe cineva care are nevoie de ajutor. Poate observi pe cineva care plânge și are nevoie doar de un zâmbet plin de compasiune. Poate o mămică încearcă să urce sau să coboare cu căruciorul. Sau poate un bebeluș te privește curios și îi poți dărui un zâmbet.
Gesturile mici de iubire și compasiune au puterea de a schimba ziua unui om.

Alege să fii mai prezent în propria ta viață. Vei descoperi că ocaziile de a face bine sunt peste tot. Iar, de multe ori, pentru cel care primește, acel gest aparent mărunt poate însemna infinit.

Address

Cluj-Napoca

Opening Hours

Monday 09:00 - 19:00
Tuesday 09:00 - 19:00
Wednesday 09:00 - 19:00
Thursday 09:00 - 19:00
Friday 09:00 - 19:00

Telephone

+40743005362

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Cabinet individual de psihologie Alexandra Irimes posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Practice

Send a message to Cabinet individual de psihologie Alexandra Irimes:

Shortcuts

Share

Category